natural goodies from Handmade Sister

Când mă gândesc la produse handmade mă gândesc în primul rând la munca depusă, la combinațiile făcute pentru a ieși ceva, la răbdare și mai ales la timp. Eu nu sunt în stare nici să-mi fac o mască de păr sau de față, dar să mă apuc de făcut tot felul de produse cosmetice?
Astăzi o să vă povestesc un pic despre produsele handmade, 100% naturale, făcute de o fată tare simpatică, Handmade Sister – Cristina, pe numele ei adevărat.

Handmade Sister personalizează și borcănașele cu cremă, pictându-le de mână. Produse handmade, naturale am mai văzut, dar produse handmade, naturale în recipiente pictate nu am mai văzut 🙂
În urmă cu o lună, am primit câteva produse cosmetice pe care mi le-am ales și de atunci le folosesc aproape zilnic.
Dacă v-am făcut curioase, vă invit să citiți și să vedeți mai jos despre ce este vorba.

Uleiul pentru unghii și cuticule este compus din ulei de migdale dulci bio, ulei de ricin bio, ulei de macadamia bio și ulei esențial de piersică. Din păcate, am cuticulele destul de uscate și hidratarea este esențială, altfel degetele mele arată de parcă s-ar descompune.. Uleiul acesta are un miros dulceag, care îmi place foarte mult.
Îl găsiți aici.

Recunosc că de când mi s-a terminat crema de ochi, nu mi-am cumpărat alta și nu am mai hidratat zona ochilor – ceea ce e un lucru rău, pentru că și zona asta trebuie îngrijită mai special. Am ales serul contur pentru ochi – antirid și anticearcăn de la Handmade Sister și de când am început să-l folosesc, zona ochilor pare mai netedă.
Acest ser este compus din ulei de argan, ulei de primulă, ulei de migdale dulci, unt de shea, unt de mango, ceară de albine, alcool cetilic (sursă vegetală). Având în compoziție atâtea uleiuri, și produsul este uleios și zona ochilor rămâne puțin uleioasă, dar nu mă deranjează. Îl folosesc dimineața, înainte să mă machiez.

 Am o grămadă de balsamuri de buze, dar niciunul cu aromă de frăguțe așa că mi-am ales și balsamul Fraga Buzelor. Nu este foarte hidratant, dar rămâne o peliculă puțin uleioasă pe buze și o aromă dulce de frăguțe. Așa cum spune Handmade Sister, este potrivit pentru primăvară-vară, dacă aveți buzele crăpate/foarte uscate v-ar trebui ceva mai hidratant.
Ingrediente : unt de shea bio, ceară de albine, ulei de sâmburi de caise bio, extras aromatic 100% natural de frăguțe și oxid mineral roz.
Îl găsiți aici.

Produsul meu preferat este crema de mâini cu mango și gălbenele, și asta nu doar din cauza recipientului pictat cu fluturași 🙂  Are un miros deosebit, dulceag, a mango, care persistă câteva ore.
E prima dată când văd o cremă cu așa textură : ușoară, aerată. Intră rapid în piele și lasă mâinile catifelate și hidratate.
Ingrediente : apă minerală plată, unt de mango bio, unt de shea bio, ulei de gălbenele, ulei de mușețel, glicerină vegetală, ceară emulsifiantă, alcool cetilic (sursă vegetală), extras aromatic de caise, conservant Cosgard.
O găsiți aici.

Demachiantul pentru față și ochi cu macadamia și gălbenele are o consistență lichidă, îndepărtează machiajul eficient și lasă tenul catifelat. Din păcate, nu îmi place mirosul deloc. Cum nu are niciun extras aromatic și ingredientele de bază sunt uleiurile, are un miros ciudat.
După ce îl folosesc, tenul meu e la fel de hidratat ca și când aș fi folosit o cremă.
Acest demachiant este compus din apă de var, ulei de măsline, ulei de gălbenele, ulei de macadamia și ceară de albine.
Îl găsiți aici.

În afară de crema de mâini, care are termen de valabilitate 3 luni, restul produselor au termen de 6 luni. Având în vedere că folosesc crema de mâini zilnic, până la sfârșitul lunii s-ar putea să o termin.
Am mai avut produse naturale de care nu am putut să mă bucur prea mult deoarece veneau în cantități mari și termenul de valabilitate era de 3 luni. Cantitățile produselor de la Handmade Sister mi se par perfecte, în 6 luni sigur o să le termin, astfel încât nu voi fi nevoită să arunc produsele.

Vă invit pe pe blogul Handmade Sister pentru a afla mai multe despre produse și ingredientele folosite. Dacă v-am făcut curioase și vreți să cumpărați produsele, atunci vă invit în magazinul online, de pe Breslo – aici. Pe lângă produsele cosmetice mai găsiți și obiecte din sticlă pictate manual (farfurii, pahare, cești, tablouri).

Mai multe despre Handmade Sister, puteți afla din articolul de pe Unica.ro – aici .
Cristina, îți mulțumesc încă o dată pentru produsele minunate pe care le faci♥

I love feedback  , so let me know what you think about this post ! 

signa

O primavara cu reduceri

Oficial a venit primăvara, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de zile mai lungi, de plimbări, de mai mult soare și natura care revine la viață. V-am mai spus, primăvara și toamna sunt anotimpurile…

Cat timp folosim produsele cosmetice?

În 2010 am scris un articol despre termenul de valabilitate al cosmeticelor și în urmă cu vreo 2 săptămâni am deschis din nou acest subiect pe Instagram. De fiecare dată când scriam pe blog sau…