Concurs : Testează cu mine gelul de ochi revitalizant Bellapierre

Am devenit mai preopcupată de aspectul tenului meu și de zona sensibilă a ochilor. Deși până nu demult mă lăudam în stânga și-n dreapta că nu am cearcăne, înaintarea în vârstă, programul obositor și orele mai puține de somn se fac simțite…și văzute. 
Crema de față obișnuită nu este de ajuns, trebuie să folosim produse speciale pentru ochi, deoarece au altă formulă și acționează altfel la nivelul pielii. 
Așa că astăzi, când am primit coletul din partea MyFragrance.ro, nu am putut decât să mă bucur. În punga primită am găsit un produs de ochi care promite să elimine semnele astea de oboseală – gelul de ochi revitalizant Bellapierre. 
De fapt, am o surpriză pentru voi, cei de la MyFragrance s-au gândit și la voi și mi-au trimis 2 geluri de ochi – unul pentru mine și unul pentru una dintre voi!  
Nu avea rost să mai aștept cu acesastă surpriză până după review, vreau să vă surprind și să vă invit să testați gelul de ochi revitalizant bellapierre împreună cu mine. 
Aceasta e ideea concursului.
“Special conceput pentru pielea delicată din jurul ochilor, gelul pentru ochi Bellapierre neutralizează radicalii liberi și ajută la eliminarea pungilor de sub ochi, redând totodata elasticitatea tenului și producând efectul de lifting. Acest ser hidratant și delicat cu absorbție rapidă combină extractul din fructe cu vitaminele și îmbunătățește acțiunea antioxidantilor.

Reduce apariția liniilor fine și a ridurilor, neutralizează radicalii liberi, apară împotriva factorilor nocivi ai mediului și stimulează sinteza de colagen. Odată absorbit în piele, rămâne eficace timp de minimum 72 de ore.”

 Sper că vă tentează, eu de abia aștept să îl încerc și să văd ce rezultate voi obține. 
Regulile sunt simple :
1. Lăsați-mi un comentariu prin care să îmi spuneți: 
– de ce vă doriți acest produs
– ce produs v-ar plăcea să încercați de pe MyFragrance.ro 
2. Like paginii de Facebook MyFragrance.ro
3. Like paginii de Facebook Be a masterpiece
4. Numele vostru de pe Facebook . 
                                                                       
Concursul începe astăzi, 08.07.2014 și se va încheia peste 2 săptămâni, în data de 22.07, urmând să anunț câștigătoarea în cadrul acestei postări. 
După ce am citit comentariile voastre, recunosc că mi-a fost un pic greu să aleg o singură câștigătoare… dar a trebuit să mă decid. 
Câștigătoarea gelului revitalizant este… Isabella ! 
Felicitări. Aștept un e-mail din partea ta. 
signa

O primavara cu reduceri

Oficial a venit primăvara, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de zile mai lungi, de plimbări, de mai mult soare și natura care revine la viață. V-am mai spus, primăvara și toamna sunt anotimpurile…

Cat timp folosim produsele cosmetice?

În 2010 am scris un articol despre termenul de valabilitate al cosmeticelor și în urmă cu vreo 2 săptămâni am deschis din nou acest subiect pe Instagram. De fiecare dată când scriam pe blog sau…