Miros de parfum celebru – Desire / Famous Luxury

Când vine vorba de parfumuri comandate online și nu știm exact cum miros, cel mai bine este să verificăm notele din care este compus un parfum. Astfel ne putem da seama din ce categorie face parte și dacă ar fi pe placul nostru.

Famous Luxury Perfumes a eliminat costurile în ceea ce privește brandul, distribuția și ambalajele scumpe, a păstrat însă calitatea și astfel a obținut un preț redus pentru parfumuri. În momentul de față se găsesc 7 parfumuri de damă și 4 de bărbați la acest producător. Toate fiind esențe după parfumurile cunoscute de la ora actuală. Aceste parfumuri sunt produse în cele mai cunoscute fabrici din domeniu din Germania.

Când mi s-a propus să încerc parfumul Desirecel mai vândut parfum din portofoliu, am acceptat, neștiind exact la ce aromă să mă aștept. Bine, am intrat pe site să văd despre ce este vorba și fiind un parfum din categoria floral-fructată m-am gândit că sigur o să îmi placă.

De la primul puf am simțit aroma puternică, dulce și seducătoare. Fiind o apă de parfum, mă așteptam ca mirosul să persiste o zi întreagă, dar după câteva ore nu-l mai simțeam. Bineînțeles că rezistența unui parfum pe piele ține de fiecare dintre noi, în funcție de pH-ul pielii. Pe pielea mea rezistă în jur de 4 ore. La început se simte puternic, apoi mai puțin.

Se zvonește că acest parfum este făcut după La Vie est Belle de la Lancome, iar dacă comparăm notele din care sunt compuse aceste 2 parfumuri ne dăm seama că acestea sunt identice:

Note de vârf: pară, coacăze negre
Note de mijoc: iasomie, flori de portocal, iris
Note de bază: nucă, patchouli, vanilie, boabe de tonka
Sincer vă spun că La Vie est Belle nu este pe gustul meu. Și nici acela nu persistă mai mult de câteva ore pe pielea mea. Dacă vă place acela, sigur o să vă placă și Desire. Prețurile nici nu se compară. 

Pe lângă acest parfum de 100 ml am primit și mostre din fiecare parfum, astfel încât să le încerc pe toate. Preferatul meu? Grace. Miroase a Coco Mademoiselle, unul din parfumurile mele preferate, și rezistă mai bine. Și Mystery miroase tare bine și mi se pare atât de cunoscut mirosul lui…dar încă nu mi-am dat seama după ce parfum celebru este făcut.  Este Alien, de la Thierry Mugler, o altă veche iubire de-a mea 🙂

Dacă v-am făcut curioase și vreți să încercați unul din parfumuri, le puteți lua la preț redus – 56 de lei, în loc de 156 de lei. Pentru că am 5 vouchere pe care vi le pot oferi pentru a achiziționa unul din parfumurile Famous Luxury. Și pentru că e luna Martie. Poate fi un cadou de 8 Martie.

Aștept să îmi spuneți până duminică, 8 Martie (inclusiv), ce parfum ați vrea să încercați și de ce.
Pentru a vedea ce parfumuri sunt disponibile, precum și notele din care sunt compuse, vă invit să intrați pe pagina celor de la Famous Luxury.
5 dintre voi vor primi câte un voucher de 100 de lei, valabil până la sfârșitul lunii Aprilie.

Aștept comentariile voastre. Care este parfumul vostru preferat?

Update 11.03 


A sosit momentul să anunț cele 5 câștigătoare care vor primi câte un voucher de 100 de lei:

Andreea
Cristina Teodora
Simion Raluca
Mădălina (semnat cu Guest) 
Raluca 

Fetelor, acum vă puteți achiziționa parfumul pe care vi l-ați dorit de la Famous Luxury Perfumes.
Aștept să îmi scrieți un e-mail (alexandra@iguanitza.com) sau să îmi lăsați aici adresa voastră de e-mail.

Update 23.03 – deoarece nu am fost contactată de toate câștigătoarele, am decis să ofer ultimele vouchere de 100 de lei altor persoane.

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

O primavara cu reduceri

Oficial a venit primăvara, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de zile mai lungi, de plimbări, de mai mult soare și natura care revine la viață. V-am mai spus, primăvara și toamna sunt anotimpurile…

Cat timp folosim produsele cosmetice?

În 2010 am scris un articol despre termenul de valabilitate al cosmeticelor și în urmă cu vreo 2 săptămâni am deschis din nou acest subiect pe Instagram. De fiecare dată când scriam pe blog sau…