Instalife lately #3

Din nou s-a scurs timpul și nu am reușit să postez mai devreme acest articol…și uite așa s-au strâns iar 100 de poze de pe Instagram, pe care vi le prezint astăzi. 
Am încercat să fac un “rezumat” și am ales o parte din poze. Dacă aveți cont de Instagram, mă puteți urmări și acolo – mă găsiți sub numele de…iguanitza, bineînțeles.
Nu o să mă lungesc mult cu introducerea, sunt destule poze la care am să spun câte ceva. Sper doar să aveți răbdare. Pe scurt, veți vedea poze cu Isis, poze cu produse de machiaj și îngrijire și câteva selfie-uri…aaaah, plus mâncare bună. 
Enjoy! 

  •  A venit vara, așa că protecția solară este obligatorie. Cu cât mai mare, cu atât mai bine. Pentru față  folosesc loțiunea nuanțatoare de la Eucerin, cu FPS 50. O folosesc atunci când nu am chef să mă machiez. Este foarte bună atât pentru viața de zi cu zi, cât și pentru zilele de plajă. 
  • În 2 iunie s-a împlinit un an de când a intrat mititica asta pufoasă în viața noastră. De abia după ce am făcut poza am realizat că în urmă cu un an eram îmbrăcată fix la fel. Doar culoarea părului diferă. Vedeți aici postarea de atunci. 
  • Timpul pentru manichiură. 
  • La începutul lunii am primit noutățile de vară de la The Body Shop

  • Mic dejun pe balcon 
  • Makeup essentials
  • Exact așa. Vă sună cunoscută întrebarea “pentru cine te aranjezi?” 
  • Morning-selfie

  • Toate parfumurile cu miros de Neroli să vină la mine. Am în colecție 3: unul de la L’Occitane, unul de la Yves Rocher și ultimul adăugat colecției, Woods of Windsor (disponibil aici)
  • De fiecare dată când văd poza asta cu Isis mă bufnește râsul ha ha ha
  • Cei de la Tshirt Factory mi-au făcut o surpriză plăcută într-o zi de vineri – cana cu Isis. Dacă vă place imaginea, puteți să vă comandați un tricou de aici.
  • Favoritele lunii Mai – nu am mai apucat să scriu și pe blog, dar dacă vă interesează ce produse m-au fascinat în luna mai, vă invit să urmăriți clipul pe Youtube

  •  Îmi place să mă plimb pe străzi și să admir clădirile. Mi s-a părut interesantă biserica catolică din inima Clujului și cred că mi-a ieșit o poză bună. 
  • Și cum mă plimb, mai descopăr câte un magazin nou. Așa s-a întâmplat că am dat de un magazin naturist, care avea tot felul de produse interesante – de la suplimente alimentare la produse de îngrijire. Mi-am luat un unt de cacao pe care îl folosesc seara. Nu miroase extraordinar, dar important este că îmi simt pielea mult mai hidratată. Îl folosesc pe ten, înainte de culcare.
  • Blush-ul acesta de la The Body Shop mi se pare senzațional. În curând voi scrie pe blog despre el.
  • Activități de sâmbătă – machiaj 🙂

  • Dacă sunteți din Cluj sigur ați auzit de minunata donuterie. Este o adevărată nebunie! S-a deschis într-un weekend și am ajuns și eu…. am stat 40(!) de minute la coadă ca să iau niște gogoși afurisite. 40 de minute e bine, am citit că se stă acum și 1 oră și 40 de minute! Cum să stai atâta la coadă?! E nebunie cu gogoșile astea. Sunt bune? Da…dar nu deosebite. Mie mi se par incredibil de dulci. Mănânci una de asta și nu-ți mai trebuie nimic. 
  • Am descoperit un ruj fain la Sephora – Bewitch me. Nu am stat mult pe gânduri și mi l-am luat. Îmi place la nebunie culoarea asta închisă. Următorul pe listă este un ruj negru 🙂 
  • Noutăți de vară de la Rimmel, nu știam pe care din cele 2 nuanțe să o aleg, așa că le-am ales pe amândouă și cred că este o combinație reușită. 
  • Rujul Bewitch Me în acțiune 

  • V-am spus deja că îmi place foarte mult loțiunea Dream Screen cu factor de protecție 45 de la Benefit. Am folosit-o aproape zilnic de când am primit-o. 
  • Printre ultimele poze din liftul de la lucru 
  • Duminica pe balcon…ați citit postarea?

  • Activități de după serviciu: poze pentru blog, ceai și lumânări parfumate. 
  • Natural makeup selfie
  • Gelul de duș exfoliant Dream Scrub de la Bourjois este printre preferatele mele. A dispărut de ceva timp din magazine, dar l-am găsit pe aoro și l-am comandat. Miroase incredibil.

  • Makeup essentials / Selfie
  • S-a deschis de ceva timp La Plăcinte și în Sibiu și am fost să iau masa cu prietena mea Ana. Este o atmosferă drăguță, meniul variat și mâncarea bună. Numai muzica populară nu m-a încântat. 
  • La plimbare prin centrul Sibiului 

  • Seara am ieșit cu prietenele mele la Cafe Wien în Sibiu. Este drăguț localul, intim și servirea e bună. 
  • Sibiu by night

  • Strada Cetății mi se pare una din cele mai faine din Sibiu. E locul perfect pentru a face niște poze deosebite. 
  • Mă bucur tare mult că stau chiar lângă piață și dimineața pot să merg să îmi iau fructe, legume și brânză proaspătă de acolo. Telemeaua de la Sibiu e cea mai bună. 
  • În urmă cu 2 săptămâni am filmat un nou clip pe care îl puteți vedea acum pe Youtube – aici.  
  • Iar despre pensulele mele noi v-am povestit în articolul acesta

  • Îmi place să port albastru pe unghii, iar nuanța Ibiza de la Zoya mi se pare superbă. O găsiți aici
  • Seara am ieșit cu prietena mea la Pardon, unul din localurile mele preferate din Sibiu. Se află pe strada Cetății, despre care v-am spus un pic mai devreme.  

  • Selfie before going out
  • Nu uitați de protecția solară. Este obligatorie. Cei de la NIVEA au scos niște produse faine. Eu folosesc uleiul de corp și îmi place că pielea nu rămâne uleioasă, produsul se absoarbe rapid. 
  • Makeup essentials 
  • Girls night out

  • După ce am stat puțin la Pardon, ne-am mai plimbat puțin prin centru, de unde mi-am luat și brățările din a 3a poză, apoi am ajuns la Cafe Wien, la un pahar de vin, un popcorn și un Knoppers 🙂

  • Iar seara târziu ne-am îndreptat spre case… 
  • V-am mai spus că strada Cetății e faină, nu? 
  • Mai avea un pic și cădea Isis de acolo ha ha
  • Am fost la Bag Expo de la Iulius Mall Cluj și mi-am luat o geantă, pe care am văzut-o astăzi și pe Sheinside (aici

  • Mic dejun de vară. Nu îmi lipsesc fructele la micul dejun. 
  • Viață grea duc pisicile astea ha ha ha
  • Am primit un colet tare drăguț de la Inspiredbeauty. Mi-a plăcut foarte mult modul în care a fost împachetate produsele primite. În curând veți citi despre fiecare produs câte ceva. Deocamdată pot să vă zic doar că îmi plac tare mult. 
  • Exact așa!

  • NIVEA a lansat gelul demachiant despre care v-am povestit aici. Îmi place foarte foarte mult și nu lipsește din rutina mea de îngrijire.
  • Un balsam de buze cu aromă de lămâie și bomboane…ce poți să îți dorești mai mult? E super hidratant și miroase atât de bine. 
  • Dimineața folosesc uleiul de corp Cowshed, care îmi lasă pielea foarte fină. 
  • Trebuie să vă povestesc despre batonul iluminator de la NARS. Mi se pare că oferă acel glow de Photoshop. E super.  

  • Îmi plac foarte mult pastele, aș mânca la orice oră. Într-una din zile am preluat controlul în bucătărie și am pregătit paste cu smântână și somon. Au ieșit delicioase. 
  • Nu mă consider o frumusețe, dar nici nu consider că nu am voie să ies nemachiată din casă. Chiar dacă îmi place să mă machiez, mai sunt și zile în care nu vreau să mă machiez și aleg doar crema CC de la Elmiplant (review) și un balsam de buze. 
  • Dacă aveți tenul gras, cu imperfecțiuni, vă recomand crema de față de la Gamarde, despre care am scris aici

  • Bună dimineața 
  • Acestea sunt produsele mele Melkior. V-am înnebunit cu brandul ăsta, dar chiar au produse de calitate, la prețuri foarte bune. Dacă folosiți codul melkior10iguanitza aveți 10% reducere + transport gratuit. Vi le recomand.
  • De mult nu am mai făcut un machiaj mai colorat – am ales roz și auriu. Dacă vă place, lăsați-mi un comentariu. 
  • Când am vrut și eu să îmi fac exercițiile de dimineață, s-a pus grăsana asta pe saltea 

  • Morning selfie
  • Ați văzut ultima postare de tip outfit de pe blog? O găsiți aici.  
  • Un buchet de trandafiri superb…pe care l-am dus mai târziu cu mine la Sibiu. 

  • Au apărut noi sortimente de biscuiți Oreo – cu cocos, cu gust de înghețată (are un efect răcoritor, se simte mentă), unt de arahide și căpșuni. Nu pot să spun că m-au dat pe spate, dar sunt interesanți. Se găsesc la Carrefour. 
  • Nu credeam că o să îmi placă baza de ochi de la Melkior, dar am rămas surprinsă să observ că machiajul ochilor rămâne intact după o zi întreagă. 
  • Pe drum spre București… 
  • …seara am ajuns la sediul 2activePR pentru petrecerea de vară a bloggerilor de beauty.  

  • M-am întâlnit cu fetele, am povestit, am râs, am băut, am încercat produsele noi și ne-am făcut o grămadă de poze. Mă bucur atât de mult că le-am revăzut. 

  • După o zi luuuuungă am ajuns acasă și mi-am dat machiajul jos cu produsele mele preferate de la Nivea.

  • A doua zi am luat-o de la capăt: m-am îndrăgostit de parfumul Guess – Dare, m-am machiat și am ieșit cu fetele în oraș.  

  • Iar seara am ajuns în centrul vechi. Deși este întortocheat și am impresia că mă pierd pe acolo, îmi place să mă plimb pe străduțele aglomerate. Jacheta o găsiți aici.
  • Seara, înainte de culcare, am folosit crema clasică albastră de la Nivea. Apropo, știați că 98% din ingrediente sunt naturale? 
  • Duminică a fost timpul să plec din București, dar nu înainte de a mânca o porție de tortellini, cu Denisa, la Altshift  

  • Cafeaua de drum 
  • Plictiseală pe drum 
  • Când am ajuns acasă, mă așteptau câteva colete. Unul din colete era de la Cosmetic Plant, în care am găsit noua gamă anticelulită. Dacă vreți să încercați produsele, vă invit la concurs pe Facebook (activ până la 1 iulie!) – aici.
Sper că v-au plăcut pozele și micile detalii. Aștept comentariile voastre! 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

9 lucruri pe care trebuie sa le stii despre ingrijirea tenului

Scriu acest articol cu gândul că sunt persoane care caută informații care să le ajute în alegerea corectă atunci când vine vorba despre îngrijire. Mereu am fost de părere că e mai bine să prevenim…

O primavara cu reduceri

Oficial a venit primăvara, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de zile mai lungi, de plimbări, de mai mult soare și natura care revine la viață. V-am mai spus, primăvara și toamna sunt anotimpurile…