Favoritele Lunii Iunie

Știu că unora dintre voi le place să mă urmărească pe Youtube și altora le place să citească postările de pe blog. De aceea, m-am gândit să postez și aici Favoritele Lunii, să vă fie mai ușor să mă urmăriți. Voi decideți dacă la finalul articolului vreți să dați play clipului.

Știu, azi-mâine suntem în august și eu vă prezint azi produsele preferate ale lunii trecute. Nici nu mi-am dat seama cum a zburat timpul și, recunosc, am avut și o lună aglomerată. Astăzi însă m-am pus pe treabă și vă prezint produsele care m-au încântat și încă mă încântă… 
Produse pentru îngrijirea feței
  • Crema organică pentru ten gras de la Gamarde – despre care v-am povestit și aici a devenit crema mea matifiantă preferată! Chiar ține sebumul în frâu și nu îmi mai fac griji că tenul meu lucește când mi-e lumea mai dragă sau că mi se duce dracului tot machiajul. Review-ul îl găsiți aici. Singurul lucru care nu îmi place este faptul că nu are FPS. 
  • Loțiunea de față Dream Screen de la Benefit în schimb are factor de protecție 45 și matifiază tenul în același timp. Îmi place cum se simte pielea atunci când o aplic, devine netedă și machiajul se întinde mult mai bine. Postarea despre produsele Benefit o găsiți aici
  • Gelul demachiant de la NIVEA a devenit instantaneu produsul meu de demachiere preferat. Review-ul îl găsiți aici.
  • Dimineața folosesc loțiunea tonică cu extract de mușețel de la Cowshed – este o loțiune tonică fără alcool și are un miros delicat, plăcut. Atunci când o pulverizez direct pe față mă și revigorez. O găsiți aici
Produse de machiaj
  • Unul din produsele mele preferate este stick-ul iluminator de la NARS – The Multiple, despre care v-am povestit și aici. Îmi place foarte mult efectul și faptul că rezistă de-a lungul unei zile toride de vară. Deși îl folosesc aproape zi de zi, de abia se observă că l-am folosit. Sunt sigură că mă va ține un an. 
  • Cred că știți cât de mult îmi plac balsamurile de buze. Am o mică colecție și de curând și-a făcut loc și balsamul natural Lemon  Bon-Bon Balm. Este de fapt vaselină îmbogățită cu ulei de migdale, ceară de migdale și arome naturale. Miroase atât de bine încât îmi vine să îl mănânc. Îl aplic în fiecare seară, înainte de culcare și dimineața îmi simt buzele super moi. 
  • Blush-ul Coralista de la Benefit mi se pare perfect pentru acest sezon. Îmi place nuanța peachy cu mici particule strălucitoare. În plus, rezistă până seara, ceea ce este un plus. Are o textură fină, se ia ușor pe pensulă și se aplică ușor pe pomeți. 
  • Până să descopăr Volumissime de la L’oreal, am folosit Roller Lash de la Benefit aproape zilnic și mi-a plăcut foarte mult. Urmează să îi fac și un review pe blog. Îmi place efectul pe care-l oferă genelor mele, este rezistent și negru intens.
  • Un alt produs de la Benefit care m-a cucerit de la prima aplicare este gelul de sprâncene Gimme Brow. Nu credeam că o să îmi placă atât de mult, nici nu aveam mari așteptări, dar are un efect natural și de efect în același timp. Rezultatul îl puteți vedea și aici.
  • Cu rujurile Sephora (Bewitch Me) și Revlon Colorburst Matte Balm (Shameless) m-ați tot văzut în poze, le-am purtat foarte des în luna iunie și le voi mai purta de acum încolo. 
  • Baza de fard de la Melkior m-a surprins plăcut. Am comandat-o pentru că mi s-a părut că are un preț bun și eram curioasă dacă este la fel de grozavă ca restul produselor Melkior încercate. Din cauză că am pleoapele uleioase nu pot să aplic fard fără o bază/un primer. Până acum cel de la Too Faced, Shadow Insurance, mi s-a părut cel mai bun. Rezistă în orice condiții. Și cel de la Radiant. Mă așteptam ca baza de la Melkior să îmi țină machiajul în frâu câteva ore, dar rezistă în jur de 10 ore, ceea ce este ok, mai ales la prețul pe care-l are. O găsiți aici.  Dacă folosiți codul melkior10iguanitza beneficiați de 10% reducere + Transport GRATUIT. 
  • Tușul semipermanent de la Melkior nu m-a dat pe spate prima dată când l-am încercat, nu mi se părea pigmentat… dar după ce l-am mai folosit puțin și mi-am dat seama cum trebuie procedat (trebuie agitat înainte) m-am îndrăgostit de el. Este super rezistent, de abia îl începărtez cu demachiantul bifazic
  • Pentru unghii am folosit 2 produse de la Sally Hansen: Cuticle Rehab și Nail Rehab. Îmi plac foarte mult și le folosesc de fiecare dată când îmi fac manichiura. Lacul tratament Nail Rehab este excelent ca și bază, iar Cuticle Rehab îndepărtează ușor cuticulele, fără efort. Găsiți produsele Sally Hansen în Douglas, Sephora, dm și Kendra.
  • Dare este noua apă de toaletă de la Guess și mi-a plăcut mult de când i-am simțit mirosul pentru prima dată. Este un parfum floral-fructat, dulce, potrivit pentru acest sezon. Singurul lucru care nu îmi place este faptul că pe pielea mea nu persistă mai mult de 3 ore. Totuși, asta nu mă împiedică să nu-l mai folosesc. Dacă vă plac parfumurile dulci, s-ar putea să vă placă și acesta. Îl găsiți în magazine. 
Acestea au fost produsele pe care le-am folosit (și le voi mai folosi) în luna Iunie, majoritatea sunt noutăți din colecția mea de makeup. Dacă vreți să urmăriți și clipul pe Youtube, vă invit să dați play. 10 minute durează. 
Sper că v-a plăcut această postare. Aștept feedback-ul vostru. 
Care au fost produsele voastre preferate din luna Iunie?

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

O primavara cu reduceri

Oficial a venit primăvara, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de zile mai lungi, de plimbări, de mai mult soare și natura care revine la viață. V-am mai spus, primăvara și toamna sunt anotimpurile…

Cat timp folosim produsele cosmetice?

În 2010 am scris un articol despre termenul de valabilitate al cosmeticelor și în urmă cu vreo 2 săptămâni am deschis din nou acest subiect pe Instagram. De fiecare dată când scriam pe blog sau…