Cele mai bune produse de ingrijire si par din 2015



 A sosit momentul și pentru partea a doua despre cele mai bune produse din 2015. În cazul în care nu ați văzut care au fost pentru mine cele mai bune produse de machiaj de anul trecut, vă invit să citiți articolul aici.

Acum că m-am uitat la poze, mi-am dat seama că nu am inclus și demachiantul meu de ochi preferat: NIVEA Double Effect. L-am descoperit în anul 2013 și de atunci a rămas preferatul meu. M-am oprit de numărat când am ajuns la sticluța cu numărul 18.  Review-ul îl găsiți aici.

Un alt demachiant care mi-a plăcut foarte mult anul trecut este cel de la Ryor, despre care v-am povestit aici.
L-aș recumpăra dacă l-aș găsi în magazinele fizice.

În decembrie m-a cucerit demachiantul cu frunză de măslin de la Ziaja. Am cumpărat a doua sticluță și presimt că o să îl tot recumpăr. Este demachiantul perfect, pe care îl folosesc atât pe ten, cât și pentru a-mi șterge machiajul ochilor cu puțin efort. V-am scris despre el aici. Nici acesta nu apare în pozele de mai jos, din cauză că am fost pe fugă și am uitat de el.

Dacă am început cu produsele pentru ten, voi continua să vi le prezint și pe celelalte, care mi-au îmbunătățit aspectul tenului.

Unul din produsele care m-au ajutat să îmi curăț tenul în profunzime este peria de curățare facială de la Braun. După ce îmi curăț tenul cu peria asta, îl simt atât de curat și de catifelat. Recunosc însă că uneori uit de ea și prefer să îmi curăț fața manual, dar tenul meu arată mult mai bine atunci când o folosesc. 
Exfolianul Ivapur de la Ivatherm pentru tenul mixt/gras a intrat de 2 luni în rutina mea de îngrijire și nu uit să îl folosesc, de 3 ori pe săptămână. Curăță tenul delicat și îl lasă foarte fin. De câteva zile am început să îl folosesc împreună cu peria de la Braun și face o treabă excelentă. Cu siguranță îl voi recumpăra în câteva luni, când mi se va termina. De când am început să îl folosesc, am observat că porii nu mai sunt atât de dilatați, iar ăsta e un lucru bun.
Seara, după demachiere, folosesc și o loțiune tonică, iar preferata mea în momentul de față este cea de la The Body Shop, din gama Tea Tree. Am cumpărat-o vara trecută, iar de la un timp o folosesc mai des. De aia nu pare consumată – am folosit diferite loțiuni tonice, pe care le am începute prin baie.
Dacă aveți tenul gras și cu imperfecțiuni, loțiunea asta tonică este o alegere foarte bună. Din aceeași gamă am și spuma de curățare și crema de față. Este astringentă și ustură puțin, de aceea nu este indicată în cazul în care aveți tenul sensibil. 
Înainte de culcare, folosesc un ulei de față, iar preferatul meu de anul trecut este uleiul extraordinar NutriGold de la L’Oreal. Este un ulei destinat tuturor tipurilor de ten, are un miros foarte plăcut, iar pielea rămâne foarte catifelată. Și dimineața când mă trezesc o simt la fel.

 Se știe că uleiurile fac minuni cu părul și cu pielea, în general. Nu îmi lipsește nici uleiul de duș din baie, iar anul trecut am descoperit uleiul de duș de la Eucerin, cu pH5. Mirosul nu te dă pe spate, însă pielea se simte hidratată și atât de fină după duș, încât nu mai e nevoie de un alt produs de îngrijire. Îmi place că are și pompiță, astfel încât se dozează ușor. Are o consistență mai groasă și când îl aplic pe piele devine cremos. Îmi place foarte mult și vi-l recomand și vouă.

Gelul de duș cu aromă de gumă de mestecat de la Ziaja m-a cucerit de cum am deschis sticluța și i-am simțit aroma, care aduce a Orbit Kids. Uneori îl folosesc și ca spumant de baie și aroma se simte în toată casa. Lasă pielea ușor parfumată după ce ies din duș. Aș vrea să existe și o loțiune de corp cu aceeași aromă.

Nu uit să îmi exfoliez nici corpul, așa că este foarte important să am în baie și un exfoliant de corp. Anul trecut s-a lansat gama Spa of The World de la The Body Shop, iar eu am primit exfoliantul cu sare de la Marea Moartă. Are un miros extraordinar și nu este un scrub obișnuit. Granulele exfoliante sunt mai mici și produsul este cremos. Puteți vedea aici cum arată. Îl folosesc de 2 ori pe săptămână, iar pielea rămâne fină timp îndelungat. Vă recomand să vă exfoliați corpul săptămânal, pentru a elimina celulele moarte de pe suprafața pielii și pentru a evita creșterea firelor de păr de sub piele.

Dove a lansat gama DermaSpa, despre care v-am scris aici, iar produsul care m-a cucerit instantaneu este uleiul de corp Goodness. Lasă pielea plăcut parfumată și foarte foarte fină. Nu este un ulei obișnuit, ci are o consistență mai cremoasă, care intră rapid în piele. Am consumat deja jumătate din el și sigur îl voi recumpăra când mi se termină.


În ceea ce privește îngrijirea părului, am câteva prodsuse pe care le recomand cu drag.
Unul din aceste produse este uleiul cu cristale de argan, de la Natural Cosmetic. Are un preț mic (20 lei) și mi se pare la fel ca faimosul și scumpul MoroccanOil. Nu mă așteptam să facă minuni, însă de cum l-am aplicat pe părul meu deteriorat, am observat că îl netezește, îi oferă strălucire și hidratare. Mi se pare un ulei de păr extraordinar, iar eu îl folosesc aproape de fiecare dată când îmi spăl părul. Îl folosesc de obicei pe părul umed, iar părul rămâne mătăsos și, cel mai important lucru, nu se îngrașă deloc. L-am folosit și pe părul uscat și nu mi se pare că îl încarcă deloc. Merită să îl încercați și voi.

Uleiul de cocos este un tratament de păr foarte bun. Eu îl folosesc pe cel de la Solaris, pentru că îmi place recipientul mic, din care scot cu ușurință uleiul solid. Din când în când îl folosesc și pe ten și pe corp, iar de 2 ori pe lună îl folosesc ca și mască de păr. Îl aplic seara, pe părul uscat și îl las să acționeze peste noapte, iar după ce mă spăl pe păr, acesta pare super sănătos. Ca să scap de reziduurile din păr mă șamponez de 2 ori. Găsiți produsele Solaris în DM, în hypermarket-uri și în magazinele naturiste.

Chiar dacă ambalajul nu este unul atrăgător, produsul este excelent. Vorbesc despre masca de păr cu ulei de macadamia de la Herbagen, care m-a cucerit de la prima utilizare. Nu aveam mari așteptări de la masca asta, însă odată ce am văzut rezultatul, am rămas surprinsă. Este un produs românesc, ieftin (16 lei), care hrănește părul în profunzime. Părul rămâne mătăsos și strălucitor după ce o folosesc, astfel încât nu mai este nevoie să aplic și uleiul de păr. Face o treabă minunată și v-o recomand și vouă. Cu siguranță eu o voi recumpăra.

Produsul anului 2015 în materie de îngrijire a părului este șamponul Silver Reflex de la Kallos, despre care v-am povestit aici. Este șamponul pe care îl recomand tuturor persoanelor cu părul blond. Anulează tonurile de portocaliu din păr și îi dă o tentă cenușie părului. În funcție de timpul de acționare, poți obține o nuanță frumoasă de mov pastelat. L-am folosit chiar ieri și mi-am șamponat părul de 2 ori cu el, fără să îl las să acționeze, iar părul meu are o nuanță interesantă de roz pastelat. Are un preț foarte bun (10 lei) și este arma împotriva părului blond cu tentă portocalie.

Anul trecut am descoperit pasta de dinți Beverly Hills Formula și a devenit preferata mea. Se găsea înainte în Auchan, dar dintr-un motiv știut doar de ei, au scos-o de pe rafturile magazinului. Păcat. Am găsit-o în București, la Mega Image, însă. De ce îmi place atât de mult? Pentru că albește dinții, fără să îi sensibilizeze și chiar luptă împotriva sensibilității dinților. Am încercat tot felul de paste de dinți care promiteau albirea dinților, dar pe lângă faptul că nu vedeam rezultate, dinții mei deveneau și mai sensibili. 
O altă descoperire de anul trecut este crema de față Dream Screen de la Benefit. Sincer, m-a impresionat crema asta de față – de fiecare dată când o folosesc, am impresia că îmi pun mătase pe față. Lasă pielea incredibil de fină. O folosesc ca și bază de machiaj și este excelentă. Am tenul normal/mixt și de obicei mi se îngrașă zona T după doar câteva ore, însă crema asta cu textură siliconată, îmi menține tenul mat întreaga zi. În plus, parcă și porii se micșorează după ce o folosesc.  Dacă mă credeți, am pozele pregătite de mult, pentru un review, dar mereu uit să scriu articolul în care să vă dau toate detaliile. Nu este prima dată când o menționez și de fiecare dată când sunt întrebată de o cremă bună, pentru tenul mixt, o recomand pe aceasta.  Chiar dacă are un preț mai mare (157 lei), cu siguranță o voi recumpăra. Are și factor de protecție solară 45, așa că nu trebuie să îmi mai fac griji în privința asta. 
O altă cremă de față care mi-a plăcut foarte mult este cea de la Gamarde, pe care am folosit-o în vară. V-am povestit aici despre ea. Este o cremă destinată persoanelor cu ten gras, care se confruntă cu excesul de sebum și are ingrediente active bio. Are un miros de plante, medicamentos, însă tenul rămâne mat întreaga zi. 
În sezonul rece, pielea de pe corp este uscată și caut soluții pentru a elimina aspectul ăla de piele de crocodil de pe picioarele mele. Anul trecut am încercat primul meu unt de corp de la The Body Shop – Smoky Poppy și m-a cucerit. Îmi place la nebunie mirosul acela puternic, oriental. Untul are o textură mai onctuoasă și lasă pielea hidratată, până a doua zi. Citiți articolul despre untul ăsta de corp, aici.
Un alt unt cosmetic pe care l-am folosit anul trecut cu succes este untul de buze de la NIVEA. Variantele cu coacăze și cocos nu au apărut și la noi, dar le-am primit de la sora mea  anul trecut și sunt delicioase. Le folosesc de obicei seara, înainte de culcare, iar dimineața îmi simt buzele moi, deloc uscate. 
Ultimul produs din acest articol este crema bună la toateNIVEA Creme. Anul trecut am aflat că 98% din ingredientele cremei sunt naturale. Este o cremă multifuncțională, care nu trebuie să lipsească din casa nimănui. Este foarte bună pentru pielea uscată, pentru mâini, corp, buze, față, chiar și păr (aplicați o cantitate mică pe vârfurile despicate și nici nu se mai observă).
Voi ce produse ați descoperit anul trecut și care sunt preferatele voastre?







 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

9 lucruri pe care trebuie sa le stii despre ingrijirea tenului

Scriu acest articol cu gândul că sunt persoane care caută informații care să le ajute în alegerea corectă atunci când vine vorba despre îngrijire. Mereu am fost de părere că e mai bine să prevenim…

O primavara cu reduceri

Oficial a venit primăvara, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de zile mai lungi, de plimbări, de mai mult soare și natura care revine la viață. V-am mai spus, primăvara și toamna sunt anotimpurile…