joi, 28 ianuarie 2016

Oriflame relansează Giordani Gold Original



-->
V-am povestit că primul meu parfum de firmă a fost de la Oriflame? Mai exact – Giordani Gold. Păstrez și acum, după atâția ani, sticla aceea elegantă, cu capac lung și auriu, în dulap. Și îi simt și acum aroma puternică, seducătoare. Îmi amintesc perfect cum m-am bucurat în ziua în care m-am văzut cu el în mână. Era al meu. O sticluță de 50ml. Era seara, mă pregăteam de culcare, însă mi-am pulverizat puțin parfum, ca să îl simt înainte să adorm. Dimineața următoare eram tare bucuroasă că îl voi purta și eram sigură că voi fi întrebată de colegele mele ce parfum am. Și așa a și fost.



Astăzi, mulți ani mai târziu de la amintirea mea, mă bucur că pot să scriu pe blog, să vă povestesc toate astea și să vă anunț că Giordani Gold Original se relansează în această săptămână, în Catalogul 2 Oriflame. S-a schimbat ambalajul – aromele clasice se vor regăsi într-o nouă sticlă de lux.  Imaginea acestui parfum care îmi trezește amintiri plăcute este frumoasa Catrinel Menghia.



Noul design mă duce cu gândul la un parfum de lux, prețios. Sticla este opulentă, capacul e auriu, cu un model luxos.

Dar asta nu e tot – Giordani Gold va fi disponibil și pentru EL.


Sursa de inspiraţie pentru cele două parfumuri emblematice Giordani Gold se regăseşte în peisajele pitoreşti din Toscana. Realizate în jurul celor mai apreciate ingrediente în domeniul parfumeriei, aceste arome au fost create pentru a se completa reciproc... în acel mod unic în care o fac doi îndrăgostiţi. Pe măsură ce notele rafinate de mijloc se prind într-o îmbrăţişare caldă, te laşi învăluit într-o stare de armonie perfectă.

Apă de parfum Giordani Gold Original

Simbolul atemporal al parfumeriei de lux pentru ea se relansează, prezentat în sticla cu cel mai rafinat design de până acum. Pentru femeile care iubesc viaţa cu pasiune. Pentru acelea care trăiesc pentru a iubi, crea, râde şi pentru a împărtăşi mici momente de lux cu cei din jur...Pentru acelea care apreciază lucrurile fine, create cu măiestrie, ingredientele nobile şi eleganţa pură şi simplă, asemenea unei flori desăvârşite de portocal.

O bijuterie a parfumeriei fine, floarea de portocal se află în inima parfumului Giordani Gold Original. Asemenea aurului preţios, fiecare floare luminoasă de portocal completează lumea Giordani Gold, emanând căldura şi pasiunea pentru viaţă a femeii Giordani Gold.

Un favorit permanent al colecţiei Giordani Gold, acest parfum atemporal se bucură de aceeaşi aromă, având în centrul său floarea de portocal. Prezentat într-o sticlă realizată cu măiestrie, cu detalii aurii captivante, această superbă apă de parfum, cu note de flori albe şi acorduri lemnoase, este dedicată femeii care trăieşte cu pasiune.


Apă de toaletă pentru el Giordani Gold Man

Având aceeaşi aromă unică şi rafinată de vetiver, acest parfum emblematic întruchipează sofisticarea şi farmecul bărbatului care apreciază cele mai rafinate lucruri în viaţă. Înviorată de vibraţia bergamotei şi a piperului negru, această sublimă aromă vetiver-lemnoasă este dedicată bărbatului care îşi trăieşte viaţa cu pasiune.

Emblematicul vetiver este unul dintre cele mai rafinate şi nobile ingrediente utilizate în domeniul parfumeriei bărbăteşti. Cules manual şi distilat lent pentru puritate şi claritate absolute, rezultă într-o  notă lemnoasă fină ce conferă parfumului Giordani Gold Man caracterul luminos, un rafinament intens şi persistent.



Sunt curioasă dacă acum aș fi la fel de încântată ca și atunci de acest parfum senzual. Nu îmi rămâne decât să îl încerc din nou.

Sunt curioasă să îmi spuneți ce amintiri aveți voi legate de acest parfum. Mi-ar plăcea să citesc poveștile voastre, sunt sigură că ați încercat  parfumul Giordani Gold.




Blogger Template by VelvetGraceCreation.