Duminica la Gradina Botanica | OOTD



 

În primul rand vreau să vă urez “La mulți ani”, să fiți frumoase, optimiste, bune și sănătoase!

 

Mi s-au dat din nou planurile peste cap, săptămâna trecută mi-am propus să postez mai des aici pe blog. Da, știu că mereu spun asta, dar timpul e din ce în ce mai scurt. Voiam să pregătesc un articol despre cadouri, dar m-am trezit prea târziu. Urmează să îl scriu cu altă ocazie. În weekend am vrut să filmez un tutorial, însă după 5 minute cardul a dat eroare. Nu a fost prima dată, am crezut că își revine. Am câteva poze pregătite pentru articole noi, am poze de la evenimentele de la București, din urmă cu 2 săptămâni, am nevoie doar de timp și de puțină inspirație.

În weekend au fost prietenele mele la mine și, din fericire, am prins și vreme de primăvară, așa că am profitat și am ajung în Grădina Botanică. Nu știu dacă mă credeți, dar sunt aproape de 5 ani în Cluj și nu am ajuns acolo până acum.
De fapt, am mai fost o dată, într-o toamnă rece. Nu am avut ce vedea atunci.

Nici acum nu am prins grădina înflorită, dar ne-am bucurat de razele soarelui, de o plimbare mai lungă în grădină și prin serele mari, călduroase. 

Planul e făcut, la vară vom merge din nou la Grădina Botanică, să o admirăm în toată splendoarea. 
Voi ați fost la Grădina Botanică din Cluj?

Outfit details:
Palton – AICI
Pulover – AICI
Blugi – ZARA
Teniși Animal Print – AICI
Ochelari soare – Burberry
Ceas Fossil
Brățară Pandora
Brățări & inel – Talise Jewels

Vă doresc o primăvară frumoasă și însorită!







 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Mr. Scrubber a ajuns in Romania

Este o duminică frumoasă de noiembrie, tocmai mi-am aplicat masca Glow Mask de la Mr. Scrubber și în timp ce aștept să își facă efectul, stau în pat cu laptopul în brațe și scriu această…

Review: Fenty Beauty Moroccan Spice

A trecut mult timp de la ultima postare, însă vreau să revin și pe blog, să scriu articole despre produsele de makeup și skincare, cum făceam și înainte. Îmi place să scriu, însă am observat…

  • Lamiita Durac

    Ce-mi place paltonasul , culoarea in special . Si tenisii….

    • Ma bucur, si mie imi place paltonul 😀

  • Patricia Blaj

    The best place to be! Abia astept sa infloreasca 🙂

    Fashionably,

    Patricia

    http://www.wingsforliberty.com/

    • Si eu. Am vazut si pozele tale de acolo, evident ca nu se compara cu pozele mele de amator :))

      Kisses

  • La multi ani!

  • Deena

    La multi ani! Da, am fost acum niste ani. Prea multi. Si din pacate am avut doar vreo doua ore la dispozitie sa o explorez. Iar Clujul l-am vazut doar din goana masinii. E in plan insa pentru ca pana la urma e atat de aproape incat ar fi culmea sa nu ajung cat mai curand. Chiar ma gandeam ca ar fi misto un articol cu locuri de bifat musai in Cluj! Sa stiu sa imi fac traseul.

    • Sigur o sa iti placa Clujul, cu atatea magazine si ispite ha ha.

      Da un semn daca ajungi curand pe aici.

      Sa stii ca ma gandeam zilele trecute sa scriu un articol asemanator cu cel despre Sibiu. Trebuie sa imi adun pozele de pe Instagram cu locurile in care am fost si sa incep sa scriu.