InstaLife lately #9




M-am trezit în dimineața asta cu chef de scris, aveam de gând să recuperez și să scriu despre evenimentele la care am participat la sfârșitul lunii februarie, să vă povestesc despre câteva produse cosmetice….dar mi-am dat seama că pozele sunt salvate pe un stick și nu am material.

Vreau să scriu despre localurile din Cluj, să fac o postare asemănătoare cu aceasta, în care v-am povestit despre Sibiu. Dar nu sunt încă pregătită pentru ea, va fi o postare mai lungă și e nevoie de timp și de poze.

Așa că m-am gândit să vă povestesc despre ce s-a mai întâmplat în ultimul timp, să vă arăt o parte mică din “InstaLife”. Nu am ordonat pozele în ordine cronologică, credeam că sunt doar câteva, dar sunt mai mult de 30 de poze, din care veți mai afla câte una-alta.

Va fi o postare numai bună de duminică. Sper să vă placă.

De săptămâna trecută m-am angajat din nou, iar cu ocazia zilei de 8 Martie, am primit câte o floare și cutia de praline Heidi. E frumos să ajungi la birou și să găsești astfel de surprize.

 Simt că argintul mă prinde mai bine, așa că și gadget-urile sunt tot silver.

La sfârșitul lunii trecute am primit ondulatorul Curl Secret de la Babyliss Romania și sunt încântată de aparatul ăsta. Săptămâna viitoare sper să reușesc să filmez un clip și să vă dau mai multe detalii.

 Nu credeam că e atât de ușor să obțin bucle la părul meu scurt-mediu.

Săptămâna trecută am primit o propunere de colaborare de la MOLY, iar după ce m-am uitat pe site, am acceptat și mi-am ales câteva produse. Mi-am ales 4 oje, în nuanțe de mov, de la Morgan Taylor și câteva produse de corp de la BCL Spa, care miros delicios. O să vă dau mai multe detalii într-un articol viitor.

Activități de seară, în pijamale. În timp ce unele aleg să se afișeze în lenjerie intimă, eu prefer să mă expun în pijamale, deloc sexy :))

 Ieri am fost la un botez și nu am ocolit candy bar-ul de acolo.

Weekend-ul trecut am ajuns în mall și am intrat și în magazinul Melkior. De obicei comand online, însă în realitate arată mult mai bine produsele.
La orice comandă online beneficiați de 10% reducere + transport gratuit dacă folosiți codul melkior10iguanitza.

Dacă înainte mă trezeam mai greu, de aproape un an mă trezesc la 6.30-7 dimineața. Profit de timpul acesta ca să merg de la prima oră la sală, apoi îmi văd de treabă. Sincer, dacă dormi prea mult, îți dai seama că trece ziua pe lângă tine și nu ai timp să faci ce ți-ai propus. Cel puțin, așa e în cazul meu.

Weekend-ul trecut am prins vreme frumoasă și am ieșit cu fetele în Grădina Botanică. Citiți aici articolul.

V-am spus că iubesc ondulatorul Curl Secret de la BabyLiss? 🙂 Acum că mi-a crescut părul, pot să îl aranjez în mai multe feluri.

Un alt articol pe care voiam să îl scriu zilele trecute a fost despre produsele L.A. Girl, disponibile în România prin Inspired Beauty. Le găsiți aici, împreună cu multe alte branduri. Sper să reușesc să scriu articolul săptămâna viitoare…deși sunt în urmă cu multe altele.

Machiaj realizat cu produsele L.A. Girl – am folosit rujul mat în nuanța Stunner, un mov vibrant, paleta de farduri Ultra, gel liner-ul și corectorul. 

Tot săptămâna trecută am comandat și noul iPad Pro, de pe Quickmobile. Este aproape ca laptop-ul meu MacBook Air de mare, are o imagine foarte clară și 4 boxe la care se aude foarte bine.

În data de 8 Martie a fost ziua lui Isis, a împlinit 2 ani. E atât de pofticioasă încât a atentat la căpșunele mele cu smântână, ha ha.

Dacă vă doriți niște rochii frumoase, de calitate, la prețuri accesibile, intrați pe Karla.Club și sigur o să găsiți un model deosebit. Eu mi-am ales 3 rochii pe care să le port la diferite ocazii și am rămas plăcut surprinsă de calitatea materialului. 


De săptămâna trecută m-am angajat și așa arată restaurantul (La Casa) din incinta clădirii. Local fain cu mâncare bună și ieftină.

L’Oreal a lansat noua gamă de îngrijire de păr: Nutri-Gloss Luminizer, pentru părul tern, lipsit de strălucire. Veioza a venit la pachet cu cele 2 produse. Îmi place foarte mult ambalajul roz, e atât de girly.

În ultimul timp am început să folosesc o grămadă de produse noi, despre care vreau să vă povestesc și pe blog, în curând. 

Mi-am mai completat colecția de produse Melkior și mi-am luat 3 farduri (2 metalice și unul mat), 2 creioane de buze (brown și rose nude), kit-ul corector, un săpun cu alge și un spray parfumat pentru strălucirea părului. 
Știu că multe dintre voi mi-ați cerut să fac swatch-uri la fardurile Melkior, nu am uitat. Trebuie să mă organizez cumva și să vi le prezint în toată splendoarea lor. Urmăriți aici tutorialul de machiaj cu produsele Melkior.

Weekend-ul trecut am ajuns și în Polus, la o sesiune de window-shopping, iar după ce am străbătut magazinele, ne-am oprit la o cafea, la Meron.

Dacă sunteți pe fugă și vreți un mic dejun sănătos și sățios, vă recomand să încercați măcinișul de la Solaris. Este foarte bun la gust și este excelent ca și mic dejun.

Printre produsele primite de la MOLY se află și gama cu miere+lapte și ciocolată albă. Nu știu dacă vă puteți imagina cât de bine miroase. Yummy.

Am observat că nu am nicio pereche de adidași simplă, așa că am început să mă uit după unii. Mi-am amintit de answear, care îmi apăruse la un moment dat în News Feed-ul de pe Facebook și acolo i-am găsit la un preț bun.
Nu numai că ai de unde alege, însă găsești și o grămadă de promoții interesante. Trebuie să menționez că la cumpărăturile de peste 150 de lei, beneficiezi de transport gratuit prin curier (DPD), dacă nu îți sunt bune produsele comandate, le poți returna fără probleme, iar dacă te înscrii la newsletter, primești un voucher de 50 de lei. Așa am făcut și eu și mi-am luat perechea Nike Son of Force cu 270 de lei.
Am pus ochii și pe ăștia și cred că nu o să dureze mult până o să îi comand hi hi.

Despre Olaplex am auzit și citit multe păreri, numai de bine. Într-un final mi-am luat și eu tratamentul acesta, l-am folosit zilele trecute și pot să confirm că este un produs bun, perfect pentru părul deteriorat și tratat chimic. După ce l-am folosit, mi-am simțit părul mult mai fin și parcă nu mai stătea așa electrizat

 În acest weekend am fost acasă, la Sibiu, și ieri dimineața am ieșit în oraș la o cafea.

Am ajuns la The Refresh, o cafenea faină din centrul Sibiului, Piața Mare mai exact.  Dacă ajungeți prin Sibiu, musai să treceți și pe la Refresh.

Vineri, înainte să plec spre Sibiu, am primit un colet din partea celor de la PUPA. Colecția de primăvară Dot Shock are niște ambalaje atât de drăguțe, feminine, roz. S-a lansat și colecția de pensule handmade in Italy, care sunt super fine. O să vă povestesc mai multe într-un articol separat.

Toate rujurile mele în nuanțe de mov:
Revlon Colorburst Matte Balm (215), MAC Heroine, Boys’n Berries Poison
Ivy, L.A. Girl Matte Stunner, Anastasia Beverly Hills Vintage, Flormar
Extreme Color Lip Matte 01 Protagonist, Kat Von D Everlasting Lipstick
Susperia

Solaris a pregătit niște pachete numai bune de luat pe unde avem treabă: la birou, la drum, la școală sau la fitness. Mi se par gustările perfecte și sănătoase.

Nu îmi place mirosul de trandafiri din cosmetice, însă gama nouă de la The Body Shop are un miros mult mai plăcut, fresh și floral. 

Cu
siguranta vi s-a intamplat sa nu nimeriti nuanta perfecta a fondului de
ten. Lumina din magazine e de vina, stiu. Pana acum, amestecam fondul de
ten mai inchis cu o crema de fata, pentru a mai deschide nuanta, dar
obtineam si o acoperire mai mica.
The Body Shop a lansat Shade Adjusting Drops (Lightening si Darkening)
pentru a obtine nuanta perfecta, fara sa influenteze gradul de acoperire
sau proprietatile fondului de ten.

 From trashy to classy, ha ha.

Cam atât pentru astăzi, între timp am ajuns și la Cluj, am terminat în sfârșit postarea, iar acum mă duc să mă uit la un film.

Aștept comentariile voastre.

Câte dintre voi aveți cont de Instagram și mă urmăriți și acolo?


 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Mr. Scrubber a ajuns in Romania

Este o duminică frumoasă de noiembrie, tocmai mi-am aplicat masca Glow Mask de la Mr. Scrubber și în timp ce aștept să își facă efectul, stau în pat cu laptopul în brațe și scriu această…

Review: Fenty Beauty Moroccan Spice

A trecut mult timp de la ultima postare, însă vreau să revin și pe blog, să scriu articole despre produsele de makeup și skincare, cum făceam și înainte. Îmi place să scriu, însă am observat…

  • Monika M.

    iti sta bine cu albastru, te urmares si pe instagram 😉

  • Cristina

    Imi era dor de un instalife 😀 si asta a fost perfect sa imi potoleasca dorul :)) Iti sta foarte bine cu parul mai lung si mi se pare ca lungimea pe care o ai acum e ideala pentru tine 🙂 sa nu-l mai tunzi! :))

    • Stiu, si mie imi era dor de InstaLife si probabil ca vor mai urma astfel de postari.
      Nu il mai tund, astept sa mai creasca putin.

  • Lamiita Durac

    Super fain , tot ce am vazut dar fiindca am ramas cu ultimele imagini iti spun ca iti sta super cu rochita de la Karla si cu sacoul

  • Culoarea care o ai acum la par, plus buclele, plus sacoul albastru te prind extraordinar de bine 😀 Iar in ultima poza asa cu rochita si pantofiori you look really fancy, nu cred ca te-am mai vazut asa pana acum 😀

  • adina

    Cat de delicioase sunt pozele tale! Astept sa scrii despre produsele de la Moly, mai ales despre cele cu lapte si miere, m-am uitat si eu pe site, par tentante si mi-as alege si eu ceva.

    • Ma bucur ca ti-au placut. Astazi mi-am dat seama a ce miros produsele astea: a turta dulce de aia buna, din copilarie ha ha.

  • Roxana Nastor

    Cred că ti-am dat deja inimioară la toate pozele astea pe Insta! :))
    Să ai o zi pufoasă! 🙂

    https://beautyandthecat.wordpress.com/

    • Multumesc 🙂
      La fel si tu hi hi

  • Cecilia

    Chiar eram curioasa cu ce ti-ai ondulat parul. Iti sta super. imi place mult machiajul din poza 2 cu carlionti. Te prinde foarte bine.

    • Multumesc, si mie imi place tare mult ondulatorul si ca pot sa ma coafez asa usor, singura, acasa.

  • Ai avut o perioada plina, se pare. 🙂
    Iti sta foarte bine cu bucle si culoarea e superba.
    Dulceata de lapte… e prima oara cand vad, dar m-ai facut foarte curioasa.
    Si eu vreau Olaplex. Am citit o groaza despre el, dar nu l-am gasit pana acum. O sa reiau cautarea.

    • Multumesc.

      Dulceata de lapte nu am mai incercat pana acum. Am gasit la Auchan. E dulce de leche, foarte buna pentru a indulci putin cafeaua sau micul dejun 🙂
      Olaplex gasesti la TopLine.

  • Georgia

    Superb iti sta cu buclele! Felicitari pentru noul job, la multi ani lui Isis si o primavara frumoasa pe toate planurile! 🙂 Te pup

    • Multumesc, draga mea.
      O primavaa frumoasa iti doresc si eu :*
      Te pup.

  • Si eu obisnuiam sa ma trezesc la 7 sa merg la sala cand stateam in Cipru, de cand m-am mutat la Londra si trebuie sa fac naveta la munca… m-am lenevit, dar e timpul sa imi revin!