Locuri de vizitat in Cluj

Anul trecut am scris despre locurile din Sibiu care merita vizitate, iar articolul se bucură de succes. E unul din cele mai accesate articole și am primit mesaje de la voi prin care îmi spuneați că vă ajută mult. Și mă bucur.

Astăzi vreau să vă spun care sunt locurile mele preferate din Cluj și pe care vi le recomand și vouă, în cazul în care ajungeți pe aici.

Eu sunt din Sibiu, sunt îndrăgostită de orașul ăla, dar de 5 ani locuiesc în Cluj. Clujul este mai mare și, implicit, are și mai multe localuri și locuri de vizitat. De obicei frecventez cam aceleași localuri, pentru că îmi place atmosfera din locul în care merg, îmi place mâncarea sau cafeaua dintr-un loc anume, iar când cineva mă întreabă unde să meargă în oraș, îi recomand unul din localurile pe care vi le prezint și vouă mai jos.

Majoritatea localurilor sunt în centrul orașului, dar o să vă duc și sus, la Belvedere, ca să vedeți de sus Clujul și Cluj Arena, dar și la Grădina Botanică.

a la tarte cluj

Dacă îți plac tartele, trebuie să ajungi la A La Tarte, un local pe care l-am descoperit de curând. Am tot văzut eu poze pe Instagram, dar nu am ajuns până acum 2 săptămâni. Localul este micuț, dar arată de parcă ai fi într-o bucătărie chic. Poți să îți iei o tartă, un croissant sau un quiche la pachet sau să servești una din bunătăți acolo, la masă. Strada pe care se află este paralelă cu Bulevardul Eroilor, pe I.C. Brătianu.

Eu mi-am luat o tartă cu zmeură și a fost bună, nu era foarte dulce.

Dacă tot suntem în centru, hai să mergem la unul din restaurantele mele preferate – Cabinet de Vin & Cocotte. Mi se pare altfel și sunt sigură că o să îți placă. Nu vei găsi un meniu variat, dar toate mâncărurile sunt delicioase. Mâncarea e un pic mai scumpă față de alte restaurante, dar merită – de la felul în care e așezată în cocotă, la felul cum arată și gustul pe care-l are. Dacă nu vrei să mănânci, poți să bei un pahar de vin foarte bun, să bei o cafea specială sau să mănânci doar un desert.

Eu îmi comand mereu cremă de brânză, care vine cu o porție de legume (sticks de morcovi, zucchini și castraveți) și pâine prăjită cu semințe. Personalul este foarte prietenos și atent.

Restaurantul se află chiar pe Bulevardul Eroilor.

cabinet de vin & cocotte cluj

cabinet vin cocotte cluj

restaurant cabinet de vin cluj

Fix lângă localul de mai sus se află și Olivo, un local foarte cunoscut în Cluj, mai ales pentru cafea. Au o gamă largă de cafea, din toate colțurile lumii. Tot la Olivo te poți răcori cu o limonadă delicioasă. Iar dacă ți-e foame, poți să alegi ceva din meniul bogat. Eu de obicei îmi iau platou de brânzeturi, pentru că îmi place la nebunie brânza. Tot aici am descoperit combinația de brânză cu miere. Ah, și cheesecake-ul este foarte bun.

Olivo cheeseplate

Dacă nu vrei să te oprești într-un local acum, poți să mergi la colț, unde găsești Moritz Eis. Găsești tot felul de combinații ciudate  (lămâie + busuioc), dar interesante. Înghețata e foarte bună, cred că este de casă, și te poți plimba prin centrul Clujului savurând-o. Este mai scumpă decât înghețata pe care o găsești la magazin sau la dozator, dar gustul este excelent.

moritz eis cluj

moritz eis

Centru Cluj

Dacă ți-e poftă de Pumpkin Spice Latte și nu mai ai răbdare până-n toamnă când apare la Starbucks, trebuie să mergi la Sisters. Este o cafenea simplă, dar unde găsești o grămadă de combinații super yummy. Se află pe Universității, pe lângă librăria Humanitas.

cafea sisters

Chiar lângă Sisters se află și Leonidas, de unde poți să îți iei renumitele praline belgiene. Oh, nu am mai fost de un timp acolo, poate mă duc chiar astăzi. Mi se pare și locul potrivit pentru a alege un cadou pentru cineva drag. Cu o cutie de praline fine nu ai cum să dai greș.

leonidas cluj

Hmmm…o să te întorc acum și vom merge în Piața Unirii, unde te plimbi din cafenea în cafenea, dar ne oprim doar la 2 dintre acestea.

Prima oprire este la Bujole, o cafenea ce s-a deschis recent. Dacă îți place FritzKola, trebuie să ajungi aici, cred că e singurul local unde se servește această băutură. Nu am servit masa aici, dar am ales un desert super bun, ceva cheesecake cu pară caramelizată. Un deliciu.

Îmi place tare mult și localul, atmosfera e faină.

BUjole Cluj

Desert Bujole

Mergem un pic mai încolo și, dacă nu ne oprim la Chic Ville, atrase de vitrina cu obiecte de casă, ne oprim la Nuka. Când intru la Nuka parcă intru în camera de zi a unor cunoștințe. E așa cozy locul ăsta. Iubesc pastele La vie en Rosedar și platoul cu brânzeturi, alături de un pahar de vin.

paste nuka

cheeseplate nuka

Gata, e timpul să ne mai plimbăm un pic, așa că mergem pe străduțele mai înguste și ajungem în Piața Muzeului. Aici găsești o grămadă de terase care, de obicei, sunt pline. Dar cu puțin noroc găsim o masă și ne așezăm la Camino. Camino este recunoscut pentru cele mai bune paste. Sunt paste de casă, și bineînțeles că le-am încercat. Într-adevăr, sunt paste bune, așa că dacă ai poftă de paste, vino aici. Camino are un ambient frumos, așa că poți să stai și înăuntru, te vei simți ca într-o casă vintage.

Piata Muzeului Cluj

camino cluj

Dacă tot suntem în Piața Muzeului, putem să mergem și la Crush, un bar de vinuri. Dacă ți-e foame, poți să comanzi și de mâncare. Seara, atmosfera se încinge și localul devine un fel de club.

crush wine

nachbil rose

wine crush

Dacă îți plac cocktail-urile, hai la CafeNoar, pe Regele Ferdinand. Ajungi rapid din Piața Muzeului. Aici găsești băuturi XXL la prețuri de bun simț. Ce spui de un Hugo XXL sau de un Mojito XXL? Dar tot aici găsești și cafea XXL. La prețuri rezonabile.

cafenoar cluj

Dacă ieși la plimbare și îți plac hainele la prețuri mai mici decât în mall, găsești la fiecare pas câte un outlet. Unele sunt ok, au marfă bună și fără defecte. London și Tabita sunt cele mai cunoscute.

Biserica catolica Cluj

Un alt loc fain din Cluj unde poți să mănânci bine este Boema, care te atrage de la intrare – are o grădină perfectă pentru serile de vară. Localul se află pe strada Iuliu Maniu, o stradă lungă și îngustă, din centrul orașului. Este un local destul de mare, așa că poți merge cu un grup mai mare de prieteni .

boema cluj
Clujul este plin de cofetării, dar am impresia că toate au aceleași produse, iar gustul nu te dă pe spate. Însă eu am descoperit 2 cofetării la care merg de fiecare dată când am poftă de ceva dulce și bun. Prima cofetărie este Friandise, de pe Bulevardul Eroilor – prăjiturile sunt delicioase și nu le găsești și altundeva. Localul este foarte mic, cred că are 2 sau 3 mese, dar poți să iei și la pachet – majoritatea prăjiturilor sunt mici, de le poți servi oriunde ai fi.

A doua cofetărie este pe Emil Isaac nr.2 – Cofetăria Petrișor. Sunt atât de bune prăjiturile astea. În drum spre casă mă mai opresc să iau niște mini tarte cu fructe, eclere sau choix a la creme. Super yummy. Cred că voi ajunge chiar azi pe acolo, mi se face poftă numai când mă uit la pozele de mai jos.

prajituri cluj

Un alt local unde poți să mănânci prăjituri, mai ales torturi, este Mozart. Acolo am mâncat pentru prima dată tort de castane și de fiecare dată când ajung acolo, comand o felie. Localul se află pe strada Cardinal Iuliu Hossu nr. 7. Un alt lucru care îmi place aici este liniștea. Chiar dacă sunt oameni acolo, toată lumea vorbește încet, nu ești deranjat de discuțiile celorlalți.

cofetaria mozart

Mozart Cluj

Dacă tot suntem în apropiere, hai să mergem și în Parcul Central, unde au loc tot felul de evenimente, mai ales în perioada asta. Parcul este mare, te poți da cu barca pe lac sau te poți plimba pe alei.
parcul central cluj napoca

De aici poți să ajungi ușor la Belvedere sau Cetățuie, de unde ai o priveliște superbă deasupra orașului. Ca să ajungi din parc până sus, trebuie să urci multe scări, așa că ia-ți o sticlă cu apă la tine. Te poți odihni apoi acolo sus.

Cluj napoca Cetatuie

cetatuie cluj alee

cetatuie cluj

cluj arena

Acum că ai văzut Clujul de sus, poți să te plimbi prin Grădina Botanică. Stau de atâta timp în Cluj, dar de abia anul acesta am reușit să ajung acolo și să mă plimb mai mult. Aici poți să vezi mai multe poze. Grădina se află pe strada Republicii, foarte aproape de centru.

gradina botanica

Și dacă tot te-ai întors în centru, ai mai multe opțiuni pentru a savura o cafea sau ceva dulce.

Sunt sigură că ai văzut poze pe Instagram cu gogoșile alea colorate, care arată atât de bine. Ei bine, poți să ajungi la Donuteria de pe Memo sau la cea de pe Victor Babeș.

Sigur o să vrei să îți iei mai multe, dar una cred că e de ajuns, gogoșile astea sunt foarte dulci.

donuterie cluj

Dacă îți plac ceaiurile, te poți opri la ceainăria Demmers Teehaus, care e în Piața Unirii, colț cu Napoca. Poți savura chiar acolo un ceai sau poți să îți cumperi pentru acasă. Crede-mă că ai de unde alege.

Dacă totuși vrei o cafea, poți traversa strada, pe Napoca, și să intri la Meron. Poți să bei un Snickers Coffee Shake, o limonadă, un smoothie sau…mai bine intri și vezi ce băuturi interesante mai au. Comanda se face la bar, astfel încât nu trebuie să aștepți până vine cineva să îți aducă meniul sau să te întrebe ce vrei să bei.

design meron

meron

Dacă îți place sushi, poți merge la restaurantul Tokyo, pe Gheorghe Marinescu nr. 5. Sau, dac nu vrei să urci dealul, poți rămâne pe strada Napoca și să intri la Nobori.

sushi tokyo

Un alt local care îmi place mult este Livada, de pe strada Clinicilor. Localul este foarte fain, iar grădina superbă. Poți mânca o salată delicioasă de vinete, guacamole sau o supă de porumb. Nici nu știam că există așa ceva, dar m-a cucerit. În plus, au niște limonade delicioase. V-o recomand pe cea de pepene. Livada Cluj

supa de porumb

Dacă îți place bucătăria italiană, trebuie să ajungi la Club Italia, e lângă Parcul Central și este mai undercover. Am ajuns de curând acolo – localul arată sărăcăios, nu te atrage, însă mâncarea este deosebită. Am mâncat cele mai bune paste acolo – mai bune decât cele de la Camino. Cine zice că la Camino sunt cele mai bune, înseamnă că nu a ajuns la Club Italia. Tot aici am mâncat cannoli și nu m-aș fi oprit din mâncat. Doamne, ce bun a fost totul. Ah, și au sifon!

În urmă cu câteva luni am descoperit un local fain – Hemingway. Îmi place tare mult acolo și, pe lângă cocktail-ul Koko Bongo, poți fuma și narghilea.

Cel mai bun cheesecake l-am mâncat la Marty. Marty e un lanț de restaurante, îl găsești în Iulius Mall, Polus Center, pe strada Horea, pe strada Victor Babeș sau pe Republicii, la Sigma.

Fiecare restaurant e puțin diferit, atât ca design, dar și mâncarea e diferită. N-am poză cu cheesecake, deși am mâncat de atâtea ori. Oricum, la Marty găsești de toate și toate preparatele sunt bune.
desert marty

salata marty
Un alt loc în care vreau să ajung cât mai curând este Samsara Foodhouse, este un restaurant cu mâncare raw. Din poze, localul arată tare drăguț. Rămâne să ajung acolo ca să mă conving.

Update: Am ajuns și la Samsara Foodhouse și pot să vă spun că am rămas impresionată de acel loc. Au un meniu bogat, porțiile sunt destul de mari și prețurile de bun simț.

Samsara Foodhouse

Dacă vrei să îți bei cafeaua într-un local misterios, inedit, trebuie să ajungi pe Constantin Brâncuși nr. 114. Acolo o să dai de o casă pe care scrie BASTattoo! Nu e doar un studio de tatuat & piercing, ci și un local super fain, în care te poți relaxa într-un fotoliu vintage și te simți ca într-un castel. Poți să stai și în grădina frumos amenajată. E un local prea fain ca să nu fie vizitat. Data viitoare când o să mă întâlnesc cu cineva la o cafea, acolo voi merge!

IMG_8295

IMG_8299

Cam acestea sunt locurile mele dragi din Cluj și sper că vi se pare util articolul.

În cazul în care sunteți din Cluj sau ați fost pe aici și știți alte localuri care merită vizitate, aștept să îmi spuneți.

Share if you liked it.

Cluj Napoca Eroilor

Un weekend cu Farmec la Sibiu

Anul trecut am scris un articol cu locurile din Sibiu care merită vizitate, fie că ești din Sibiu sau doar în trecere. Articolul l-am scris chiar în perioada asta. Și este un articol foarte căutat….

Locuri de vizitat in Sibiu

Știți probabil cât de mult iubesc eu Sibiul, orașul meu natal, orașul în care am crescut, orașul de care sunt îndrăgostită și de care mă bucur de fiecare dată când îl vizitez… Îl vizitez, da,…

  • manu Gmz

    Eu nu as recomanda Livada… mi se pare ca nu ofera destul pentru preturile pe care le au, iar ospatarii sunt aroganti. Am cerut furculitza la papanasii care veneau cu un bat de frigarui si au strambat din nas de parca le-am cerut luna de pe cer, iar eu sunt o incompetenta ca nu stiu sa mananc cu batzul ;))
    In schimb, recomand “sea plate”-ul de la Polo. E o explozie de gusturi. Delicios.
    Un alt loc fain de vazut Clujul de sus e pe Str. Uliului, dar e de mers cu masina; iar un loc fain de plimbat e prin parcul de langa Iulius Mall.

    • Eu nu am avut parte de astfel de intamplari – nu stiu cum se face ca de fiecare data am fost servita de acelasi chelner, care mi s-a parut amabil si rapid cu mancarea.
      Am fost o data la Polo, mi s-a parut scumpicel…dar localul dragut.

      • manu Gmz

        Da, nu e de luat cina in fiecare seara, doar sa iti satisfaci papilele din cand in cand. Meniul e creat de Tudor Marcu de la Masterchef.

  • Roxana Nastor

    La Friandise să știi că mai au vreo 5 mese sus și se vede foarte frumos Blvd. Eroilor de acolo. 🙂 Mi se pare că au cea mai bună înghețată, mai ales cea de căpșuni. Se simte că a fost făcută cu fructul în sine. I just love it!
    Am scris mai demult un articol despre cofetărie:

    http://studentpress.ro/2014/03/delicatese-frantuzesti-in-cluj/

    Musai să ajung și eu pe la A La Tarte, Samsara, Leonidas. 🙂 Foarte folositor articolul! 🙂

    • Da? Nu stiam ca exista si sus o incapere. Nu am stat niciodata sa mananc acolo, de obicei imi iau Moscovite – Doamne, ce bune sunt.

  • Oanna

    Uaa tocmai m-ai convins sa fac un city break la Cluj. Eu si prietenul meu suntem indragostiti iremediabil de Sibiu,nu ne plictisim niciodata de orasul ala. Dar anul trecut, cand am fost la electric castle, intamplarile au facut ca eu sa ajung singura cu trenul in cluj. Era o dimineata ploioasa, mohorata, dar asa de incantata eram ca am ajuns la cluj, ca am pus pelerina de ploaie si m-am plimbat putin pe acolo. Am luat un autobuz sa ma duca in centru si am cascat ochii, am mancat la nuka si mi-a parut rau ca nu am putut sa umblu mai mult. De atunci era pe lista de city-break, dar acum e musai sa ajung acolo. Merci pt articol, o sa il salvez sa stiu exact unde sa merg! :*

    • Ma bucur mult, Clujul te asteapta cu ale sale locuri frumoase 😀

  • Great one! Și eu mă tot gândesc să fac un articol asemănător 😉
    p.s donuteria de pe Babes cred ca se muta in Polus

    • Astept atunci articolul tau, poate descopar astfel si alte locuri faine 🙂

  • adina

    ce dragut, mi-e dor de Cluj, desi de 3 saptamani am plecat de acolo…o sa imi lipseasca mult, dar o sa il mai vizitez. Da, sunt de acord cu tine cu localurile astea dragute, sunt si mai multe pe stradutele Clujului cum ar fi Doamna T de pe Napoca daca nu ma insel, unde se mai proiecteaza filme mai vechi si mai sunt si seri cu muzica live, Carousel din Parcul Central, Bon Bon Candy de pe F.D. Roosvelt cu dulciuri si cadouri minunate…si fiecare local de pe stradutele din centru are ceva aparte, numai la un singur local am avut o data probleme ca a uitat chelnerita sa ne serveasca pe mine si pe alti clienti, nu dau nume, dar in rest am avut parte de momente relaxante in localurile astea!

    • Am trecut de cateva ori pe langa Doamna T si am vrut sa intru, dar aveau un program ciudat si niciodata nu era deschis.
      La Carousel am fost, e fain localul, imi plac mesele alea cu fotolii, dar ultima data am asteptat vreo 40 de minute dupa o salata de fructe…Si cand am zis ca vreau sa renunt la ea, mi-a adus-o in cateva secunde. Si parca nu au un meniu asa bogat. Anul asta nu am mai fost.
      La Bon Bon Candy am ajuns de vreo 3 ori, ultima data chiar dupa ce am scris articolul asta. Candy heaven!

  • Monika M.

    Super articol. Multumesc de ponturi! Se pare ca mai am multe de vizitat 🙂

  • Pop Raluca

    Enigma e de trecut pe listă,Motelul de la Gilău,desi e în afară oraşului,are o privelişte superbă sau pentru cei care preferă un local rustic ar merge şi Valachia din Mănăştur.

    • Ahhh de cand tot spun ca merg in Enigma, dar nu am ajuns. Si si la Motel Gilau vreau sa ajung vara asta, am vazut atatea poze faine pe Facebook & Instagram de acolo si chiar as manca un pastrav bun. Multumesc de recomandar 😀

  • Ce bine arata! Din pacate, pe mine ma leaga amintiri urate de Cluj si nu imi doresc sa revin acolo :(.

  • Anca Olosutean

    Dupa atata timp ajung si eu sa citesc articolul acesta 🙂 Vin in fiecare an la Cluj la prietena mea dar in ultimii ani s-au schimbat prioritatile. Daca avem si piciul dupa noi e clar, o tura la mall si multe ore petrecute la magazinul lego. Cum Polusul e cel mai frecventat ne-am obisnuit sa luam masa la Marty, unde am mancat si cea mai buna supa crema de ciuperci din viata mea. Sper ca la urmatoare vizita in Cluj sa ajungem si noi la gradina botanica si sa mai colindam si noi stradutele din centru. Apropo, acum vreo 3 saptamani chiar te-am vazut in Polus, dar dupa ce ai trecut de mine :))) eram deja mult prea chiauna si nu am realizat la timp, cred ca am trecut eu chiar prin fata ta :)))