Review: Sampon uscat cu argila L’Oreal Argile Extraordinaire

Produsele de styling și de îngrijire au făcut mereu parte din rutina mea de îngrijire a părului. Deși am firul de păr gros și nu e nevoie de mult ajutor pentru a-l coafa, îmi place să încerc produse noi care să îmi ofere look-ul dorit. De când a apărut șamponul uscat, nu îmi lipsește din casă.

De curând, L’Oreal a scos o gamă nouă de îngrijire a părului, din care face parte și șamponul uscat cu argilă: Argile Extraordinaire. Am văzut gama asta încă de anul trecut, când am fost în Germania, însă nu m-a tentat atunci. Acum că se găsește și la noi, am fost curioasă să văd cum e șamponul uscat, așa că mi l-am cumpărat. L-am găsit la DM și nu am stat mult pe gânduri. 

Dacă aveți părul gras, gama asta vi s-ar potrivi. Iar dacă vi se întâmplă să nu aveți timp într-o zi anume să vă spălați pe păr, dar vreți ca acesta să arate curat, trebuie să încercați și șamponul uscat.

Dar șamponul acesta uscat mai are și rolul de a menține părul mat și îi oferă textură și volum. L-am încercat și, deși credeam că va trebui să mă spăl pe păr a doua zi, efectul pe care-l promite s-a menținut și a doua zi. Chiar îmi place mult acest produs și nu îmi pare rău că l-am cumpărat. Oferă un volum spectaculos și e foarte bun și ca produs de styling.

Îmi place și culoarea gamei și e imposibil să nu îți sară în ochi.

Descriere: Cercetarea Avansată L’Oreal a creat primul său șampon uscat îmbogățit cu 3 argile pure. Părul rămâne curat și uscat imediat după utilizare, fără a fi încărcat. În 2 minute formula îmbogățită cu argile purificatoare absoarbe excesul de sebum pentru un scalp și rădăcini curate și un plus de volum, fără a lăsa reziduuri vizibile.

Pot să confirm faptul că părul nu rămâne încărcat și excesul de sebum dispare. În plus, nu lasă reziduuri.

Eu îl folosesc atunci când nu am timpul necesar să mă spăl pe păr, dar vreau ca părul meu să arate bine și curat. Dar îl folosesc și ca produs de styling iar volumul se menține multe ore. Miroase fain, fresh.

Se găsește în magzine și în hypermarket-uri, eu l-am găsit în DM cu 22 de lei, însă în hypermarket-uri are un preț mai mic (sub 20 de lei).

Merită să îl încercați.

Sunt curioasă cum e masca din aceeași gamă.

Ați încercat vreun șampon uscat până acum? Vă tentează acesta?

Jeffree Star Blood Sugar review & swatches

De aproape o lună am o nouă paletă de farduri de care sunt super încântată. Este vorba despre Blood Sugar de la Jeffree Star despre care o să vă povestesc astăzi. La finalul articolului puteți…

Review: Benefit Hello Happy Foundation

În urmă cu câteva săptămâni am fost la Bite, un local drăguț din București, la evenimentul de lansare al noului fond de ten de la Benefit: Hello Happy Foundation. Este un fond de ten special…