Review: Benefit Hello Happy Foundation

În urmă cu câteva săptămâni am fost la Bite, un local drăguț din București, la evenimentul de lansare al noului fond de ten de la Benefit: Hello Happy Foundation. Este un fond de ten special conceput pentru vară și vine într-un ambalaj simpatic.

Are o formulă lejeră, lichidă și arată natural pe ten. Are un finish mat, natural și nu îmcarcă deloc tenul. Formula sa conține și SPF 15 PA+++.

Eu am tenul mixt/gras și mi se pare că Hello Happy face față unei zile toride de vară. Tind să cred că și pe un ten normal/uscat ar arăta bine, cu o bază potrivită. De la un timp folosesc strobing cream pe post de bază și mi se pare că rezultatul final arată mult mai bine decât atunci când folosesc doar o cremă obișnuită.

Chiar dacă nu este transfer-proof, mi se pare că fondul de ten rezistă foarte bine pe parcursul întregii zile. De când îl am, îl folosesc mereu când mă machiez. Vara nu îmi place să folosesc fond de ten, tocmai pentru că am impresia că se topește și nu îmi respiră tenul cum trebuie. Dar cu fondul ăsta de ten nu am senzația aceea. Lasă pielea să respire și estompează imperfecțiunile. Mi se pare că porii nu sunt așa vizibili, probabil din cauza efectului de soft blur.

Fiind un fond de ten de vară, acoperirea este lejeră, însă dacă aplicăm două straturi de exemplu, obținem o acoperire mai mare.

Hello Happy este disponibil în 12 nuanțe, iar cele mai închise nuanțe ar putea fi folosite și pentru conturarea feței. Nuanța pe care o folosesc și care mi se potrivește este nuanța 1.

Este disponibil în Sephora, atât în magazinele fizice, cât și online și costă 141 lei. Merită încercat acum pe timp de vară.

Voi folosiți fond de ten vara?

 

Review: Fenty Beauty Pro Filt’r Soft Matte Longwear Foundation

De când s-a lansat brandul Fenty Beauty îmi doream să încerc și eu produsele, mai ales fondul de ten despre care scria toată lumea și care a luat și un premiu. Anul trecut am fost…

Review: Juvia’s Place Mini Masquerade Palette

Știu că am lipsit din nou mult timp de pe blog și nu prea am scuze. Adevărul e că am fost un pic demotivată pentru că nu știu câte persoane mai citesc bloguri. Eu una…

  • Suta Lavinia

    Ce ambalaj drăguț are fondul asta de ten! Eu vara folosesc crema BB, pentru ca îmi place sa îmi simt tenul cat de cat liber, dar am nevoie și de putina acoperire și uniformizare, iar crema BB e perfecta pentru asta.

    • Da, chiar e dragut ambalajul 🙂 Si eu prefer BB Cream, insa Hello Happy Foundation e perfect pentru vara si de cand il am, folosesc mai rar BB Cream 🙂 arata mai bine tenul cu un strat de fond de ten.

  • Hapi

    Soft blur foundation, e clar, mi-a facut cu ochiul. Si ce nume inspirat 🙂