Operatia de maxilar si aparatul dentar

De când mă știu am avut probleme cu dinții. Mereu mi-am dorit zâmbetul ăla perfect, cu dinții albi și frumos aliniați. Nu am fost vreodată complexată și nu m-am gândit că ar fi ceva grav.

La 12 ani mi s-a spus că trebuie să port aparat dentar, dar na…știți cum când ești copil, te gândești că vor râde ceilalți copii de tine. Am refuzat atunci, mama nu a încercat prea mult să mă convingă și am rămas așa.

În timp, au început să apară problemele pe care le-am reparat la suprafață. Din cauză mușcăturii incorecte (malocluzie), dinții mei erau foarte sensibili și din cauza asta au apărut și cariile. Cred că nu a scăpat un dinte fără plombă. Din cauza asta, nici nu pot să îmi albesc vreodată dinții, că s-ar vedea diferențele de culoare. Sau aș putea să îmi dau toate plombele jos și să le refac, ca să fie în ton cu nuanța pe care aș obține-o în urma albirii, dar nu are sens.

Din cauză că nu aveam ocluzia corectă, dinții superiori de sus (incisivii centrali superiori) s-au și tocit.

Pe la vreo 23-24 de ani mă gândeam să îmi pun aparat dentar, însă nimeni nu mi-a spus că asta nu ar rezolva problema de sănătate. Era vorba doar de ceva estetic, de suprafață, ca să îi spun așa. Am tot ezitat să fac pasul ăsta și am cerut și alte păreri. Pe la 27 de ani am ajuns la un ortodont care mi-a explicat că nu aș rezolva mare lucru dacă mi-aș pune aparat dentar, ci chiar aș înrăutăți situația. Mi s-a explicat, cu simulări pe calculator, ce am eu și cum ar fi normal să fie mușcătura mea, iar treaba asta implică chirurgie. Nu am fost operată niciodată, mi-a fost frică de tot ce presupune asta și îmi venea să plâng când mi-am imaginat tot procesul. Una din fetele de acolo de la clinică avea aceeași problemă și a trecut prin operația respectivă (chirurgie ortognată).  Avea un spațiu destul de mare între incisivii centrali superiori (strungăreață) și nu îmi puteam imagina că voi arăta așa câteva luni bune.

Am abandonat planul ăsta, deși doctorul îmi spunea că o să fie bine și că mi se va schimba fizionomia (în bine).

M-am mutat la București și am zis să mai încerc o dată, să aflu încă o părere. Am ajuns la recomandarea prietenei mele Roxana la clinica Stomproced și de aici a început distracția.

Mi s-a spus ce mi-a spus și doctorul de la Cluj, doar că de data asta, la 29 de ani, am înțeles cât de gravă e situația. Mi s-a spus că dacă vreau doar să îmi pun aparat dentar, asta o să îndrepte puțin lucrurile, pe termen scurt. Mi s-a spus că la 35-40 de ani există riscul să îmi pierd dinții din cauză că maxilarul meu e prea mic, iar pentru implanturi nu ar fi nici loc și nici os. Desigur, implanturile sunt foarte scumpe și nu ar fi avut sens să aștept să îmi pice dinții doar ca să bag o avere apoi ca să repar ceva ce puteam corecta acum.

Am avut o sută de întrebări, la care mi s-a răspuns cu răbdare și explicații. Am luat atunci decizia că vreau să fac asta, vreau să mă operez la maxilar și să trec prin tot ce presupune asta. Mi s-a explicat de atunci că îmi va fi foarte greu să mănânc, că voi simți o presiune, că procesul de vindecare durează mult și că este un proces lung, care necesită răbdare.

După ce mi-am rezolvat câteva mici carii pe care le aveam, a venit momentul să mă pregătesc și mi s-a pus un disjunctor pe cerul gurii, ca să mă obișnuiesc și să fiu pregătită pentru ce urmează. Cu metalul ăla în gură aveam să stau cam jumătate de an, vreo 2 luni înainte de operație și încă 4 după operație. Nu a fost dureros, la început aveam o senzație de disconfort, dar cam atât.

Ca să înțelegeți cum arată acel disjunctor, vă las mai jos o poză:

Pe scurt, e un metal care se pune pe cerul gurii și are niște brațe cu cercuri în capăt, care stau fixate pe măsele. Adică măselele sunt cuprinse de inelele alea. În mijloc, pe cerul gurii, este o parte care se întinde în momentul activării (adică se “dă la cheie” ca să se deschidă și ca să lărgească maxilarul).

 

Nu aș vrea să scriu un articol prea lung și să vă plictisesc, căci sunt multe de povestit, așa că voi încheia articolul aici, urmând să scriu și partea a doua, despre operație, despre tratament, recuperare și aparatul dentar.

Sper ca aceste informații să vă fie de folos și să vă încurajeze să luați orice decizie care are legătură cu sănătatea voastră.

Ce inseamna Craciunul pentru tine?

Ne apropiem cu pași repezi spre un an nou și vreau să mai scriu câteva rânduri înainte să încheiem anul 2017. Parcă timpul trece atât de repede. Azi-mâine se împlinește un an de când m-am…

Ce mai fac?

Dacă îmi urmăriți blogul și sunteți obișnuite să postez des, sigur ați observat că în ultimul timp au fost câteva pauze. Nu o fac intenționat, însă se întâmplă să nu am inspirație, să nu îmi…

  • Doamne Igu, prin cate ai trecut. Nici nu vreau sa imi imaginez costurile. Am avut si eu aparat dentar destul de tarziu, dar am scapat mai usor, fata de tine. Dar dintii, mama lor de dinti, te mananca de bani toata viata. Acum trebuie sa fac o vizita pentru ca nu am mai fost de cativa ani si mi-e groaza de costuri mai ales. Plombele din fata clar trebuie sa le schimb si cine stie ce pb mai descopera. Asa se intampla. Acum 2 ani m-am dus pt o plombita mica si mi-a mai gasit inca 3 locuri cu smaltul sarit, adica alte 3 plombite. Am crezut ca inebunesc..
    Astept continuarea articolului, ai grija de tine!!

    • Eh, suna horror, dar nu a fost chiar atat de rau. E mai bine sa tratam din timp decat sa asteptam sa se inrautateasca lucrurile si sa platim mult mai mult.

  • Silvia

    Te felicit pentru decizia de a face ceva pentru sănătatea ta! Eu mi-am pus aparat dentar acum un an și trei luni, la 32 de ani. Tot așa, după ce am dat de un ortodont cu răbdare, priceput și care mi-a explicat tot. Nu era o problema estetică pentru mine, neapărat. Aveam însă malocluzie, mai exact overjet. Am ezitat însă pentru că mi se părea scump și mă intimida și gândul că trebuie să stau minim 1.5 ani cu el. Ma gândeam că îmi va fi greu la job (trebuie să vorbesc în public) sau că mă va complexa. Nici urmă de așa ceva. M-am chinuit însă destul de tare la început, mi-am scos o măsea de minte și mi-am pus și un implant unde era nevoie, dar îmi imaginez că pentru tine a fost și mai greu. Însă după cum mi-a zis mie medicul, timpul trece oricum, mai bine să treacă în folosul tău. Bravo încă o data și hang in there până la final! M-aș bucura să aibă mai mulți (dintre cei ce au nevoie și își pot permite) curajul să își pună aparat dentar – este scump, dar infinit mai puțin scump decât să repari totul niște ani mai târziu. Și chiar trebuie să investim în sănătate 🙂

    • Cel mai bine e sa luam decizii pentru noi si sa nu ne mai gandim ce ar zice x si y. La urma urmei, sanatatea noastra e mai importanta decat parerile altora.

      I agree with you 🙂

  • Valentina

    Sper ca totul sa iasa asa cum iti doresti. Si eu ar trebui sa fac pasul asta, dintii de jos se cam aglomereaza pe zi ce trece… dar tot aman. In schimb, in cazul fetiței mele de 8 ani, nu am amanat decizia de a purta aparat. De 2 ani poarta din acela mobil, dar care seamana cu disjunctorul postat de tine, urmand ca la anul sa poarte chiar disjunctor combinat cu o masca pentru fata care trage disjunctorul in exterior (horror).
    Astept partea a 2-a a experientei tale si poate reusesc si eu astfel sa ma urnesc 😉
    Mult succes si sanatate multa!

    • Te incurajez sa faci si tu pasul, e vorba de sanatatea ta, care se poate agrava in timp, apoi platesti mai mult decat acum.

      Oricat de horror suna ceva, nu e chiar asa si la final o sa fie bine.

  • Costache Maria-Magdalena

    Un articol foarte frumos. Pana la urma cea mai buna investitite este investitia in tine si niciodata nu este prea tarziu sa avem mai multa grija de noi. Multa sanatate si putere in 2019!