[Review] Clarins Everlasting Foundation SPF15

Profit de timpul liber pe care îl am azi (după o zi luuungă) și vă povestesc azi despre fondul de ten Teint Haute Tenue (Everlasting) Foundation de la Clarins. Pozele le aveam pregătite din ianuarie, dar tot timpul a intervenit altceva și nu am apucat să scriu postarea atunci.

Am o poveste lungă cu acest fond de ten : nu știu de ce, dar anul trecut mi s-a pus pata pe acest fond de ten. Știu că trebuia să îmi iau un fond de ten nou și voiam ceva care să și reziste o zi întreagă. Am fost la Marionnaud unde l-am descoperit. Am încercat nuanța și aveam eu un fix că prima nuanță e perfectă pentru mine (greșit!) . Apoi m-am dus la Sephora, unde știam că am reducere 25% parcă, dar nu aveau fondul ăsta de ten. Apoi m-am întors la Marionnaud, încercând să negociez, să îmi facă reducere :)) Nu am reușit … M-m dus iar la Sephora și am rugat-o pe una din fetele de acolo să sune la Sephora din Polus, să întrebe dacă-l au .. după 5 minute mi-a zis că nu-l au. Nu-mi venea să cred cât ghinion! Mie când mi se pune pata pe ceva, nu mă las până nu am acel ceva. Și am zis că sun eu direct la celălalt magazin Sephora, să mă conving.
Bineînțeles că mi-au spus că au vreo 7 bucăți ! Am zis că dau o fugă până la Polus (adică în capătul celălalt al orașului) doar ca să mi-l iau. Dar înainte de asta m-am întors la fata de la Sephora care mă mințise, doar ca să îi atrag atenția și să îi spun că am sunat și eu la Sephora și aveau fondul de ten. A făcut ochii mari, dar n-a mai comentat nimic.

După o oră de stat în trafic, în căldură, ajunsesem în sfârșit la Sephora de unde mi-am luat fondul de ten cu 114 lei (în loc de 144 – dacă pun la socoteală și benzina, tot acolo ieșeam…) .
 Și acum că v-am spus povestea, pot să încep să vă povestesc mai multe despre acest fond de ten 🙂

I’ve been keeping this pictures for almost 5 months in my folder. I didn’t have time to tell you more about my favorite foundation till now… 
I don’t know why, but I really wanted this one from Clarins. I’ve tried it in store and I liked its smell (yummy fruits) and its texure so I had to have it. I was looking for a high-coverage foundation and this one seemed perfect.  I always say that my skin is too pale and the right shade is the lightest one. Well, I guess I’m wrong, because it is too light for me, I need the second light shade :)) At least I can mix it with a darker foundation or with my BB Cream. And problem solved.

Deși are o textură mată, cremoasă se aplică ușor și se întinde uniform. E recomandat tuturor tipurilor de ten și pot să confirm că așa e : vara, când am tenul mixt/gras, rămâne mat și iarna, când am tenul normal/uscat, oferă hidratarea de care am nevoie.
Se laudă cu o formulă care rezistă 15 ore și cam așa e – fondul de ten rămâne toată ziua, indiferent de condiții. Nu se transferă și nu se schimbă pe parcursul zilei.
Are acoperire medie spre mare, în funcție de cât produs aplici. Îmi place că se vede natural, nu apare efectul de mască iar nuanța tenului se uniformizează, fiind acoperite imprefecțiunile.

 Although it has a creamy texture, it is easy to apply. It’s for all skin types and I can say it is so : in the summer, when I have combination/oily skin, my skin remains matte and in the winter, when my skin gets dry, it offers moisture. 
It says that it lasts 15 hours and it is so – the foundation stays on all day long, it doesn’t transfer and it doesn’t oxidize.  Everlasting Foundation has a matte finish, but it doesn’t look like a mask on your face.


Vă spuneam că am tenul deschis și nuanța care mi s-a părut potrivită a fost cea mai deschisă – 103 Ivory. Din păcate, trebuia să o aleg pe următoarea – 105 Nude. Nuanța aleasă e mult prea deschisă și trebuie să o combin cu un fond de ten mai închis (Fit Me Maybelline ) sau cu BB Cream de la Maybelline, care e prea închisă pentru tenul meu.

Demo

 
 

 Acoperire / Coverage

Recomand acest fond de ten persoanelor care își doresc acoperire mare, rezistență și un finish mat. Mi se pare mai bun decât Double Wear de la Estee Lauder (pe care l-am încercat de câteva ori) .
Având în vedere că este foarte rezistent, e nevoie să insist puțin cu demachiantul.
Cu siguranță îl voi recumpăra.


I recommend this foundation for those who want a foundation that lasts long, has high coverage and has a matte finish.  You will need more makeup remover to take it off.

Proce : 33 € / 144 RON
Qty    : 30 ml
Made in : France
Skin Type : All Skin types
Brand : Clarins
Available in 8 shades

I love feedback  , so let me know what you think about this post ! 

signa

LOTD : Simple as that


Deși am pregătite câteva postări (adică poze)  nu am timpul necesar de a le și publica. Aș fi vrut să vă prezint azi Favoritele Anului 2012 ( că tot a trecut valul de acum o săptămână ) , dar mi-am dat seama că îmi ia mult timp până voi scrie detaliile , așa că prefer să vă prezint acest machiaj  pe care l-am purtat în urmă cu câteva zile.
Este un machiaj simplu , și se aseamănă cu machiajul de aici sau de aici  . Mi-a plăcut mult rezultatul și m-am gândit să fac niște poze, pentru a vă arăta și vouă ce a ieșit. În ultimul timp am început să port machiaje nude și nu mi-am mai conturat și pleoapa inferioară .
Este foarte ușor de realizat și nici nu avem nevoie de prea multe farduri. Sper să vă placă  🙂

Although I have stuff (I mean photos) prepared for the upcoming articles, I don’t have the time to publish them. I wanted to show you my 2012 Favourites , but I need time for that , to present you all the details  … and because I don’t have time now, I wanted to show you a makeup I wore a few days ago. 
It is a simple look, I’ve done something similar here and here  , but because I liked the result so much, I took some pictures and here I am , showing you my masterpiece 🙂
I’ve been wearing nude makeup lately and I haven’t been drawing the lower lash-line anymore. 
It is very easy to make it and we don’t even need many eyeshadows.  I hope you’ll like it 🙂


Close-ups :

Final Look :

 

(edited)

Products used :
  •  NYX Champagne & Caviar Palette
  • Sleek Au Naturel Palette
  • Manhattan Eyeshadow Base
  • Yves Rocher Sexy Pulp mascara
  • Bourjois Liner Feutre  – liquid eyeliner
  • Manhattan Eyebrow Kit
  • Clarins Haute Tenue Foundation 
  • the Balm Mary Lou-Manizer
  • Sleek Coral Blush 
  • Estee Lauder Pure Colour Velvete Matte – Fuchsia

Aștept comentariile voastre : ce machiaje preferați  ? Nude sau mai colorate ?


signa

July’s Favs

După o pauză (nedorită) de 5 zile, revin cu preferatele lunii ce tocmai a trecut … Sunt câteva produse noi, și altele care se repetă – asta pentru că le folosesc în fiecare lună, zilnic și sunt încântată de ele. Produsele pentru sprâncene nu le-am mai adăugat deoarece le-am tot prezentat în fiecare lună și nu a mai apărut nimic nou.

 Mi-am răsfățat mâinile cu crema de mâini de la Refan cu Rodie&Papaya – are un miros super super fain și hidratează mâinile foarte bine.
 De la Refan m-a cucerit și untul-cremă de corp I Love You, are un miros atât de plăcut, e dulceag și pe lângă faptul că pielea devine fină și catifelată, rămâne și parfumată.
Loțiunea fluidă de la Clarins mi-a plăcut de când am încercat-o în magazin. Are o textură atât de lejeră, un miros plăcut și îmi place efectul : fața îmi rămâne luminoasă și hidratată. E o bază excelentă pentru machiaj.
Folosesc crema de ochi Genifique de la Lancome de vreo 3-4 luni … Nu am varianta full-size (15ml) , dar am folosit cutiuța asta de 5ml de când am primit-o și încă mai am. Intenționez să îmi cumpăr varianta normală și voi face și un review.
Serul Genifique de la Lancome îl folosesc de vreo 2 luni și chiar am observat îmbunătățiri. Am tot promis că îi voi face review, m-am luat cu altele și am tot amânat. Dar luna asta chiar voi face un articol despre acest ser-minune.
Fondul de ten Teint Miracle a devenit preferatul meu și nu știu dacă îl voi schimba prea curând…
Demachiantul Take It Away m-a ajutat să îmi îndepărtez machiajul eficient și în același timp mi-a hidratat tenul . Totuși, nu știu dacă îl voi mai cumpăra a doua oară…
Ca și luna trecută, baza Nails Hands Feet și creionul pentru îngrijirea cuticulelor au rămas favoritele mele și le voi folosi în continuare.
Șamponul și balsamul Bed Head Brunette Goddess mi-au îngrijit părul și mi-au încântat simțurile :)) Șamponul miroase super fain, a biscuiți cu vanilie și balsamul îmi lasă părul așa fin și shiny.

Și spray-ul de strălucire Brunette Goddess a devenit preferatul meu, datorită mirosului, dar și pentru că oferă o strălucire sănătoasă părului și nici nu îl îngrașă cum fac de obicei spray-urile astea de păr…

Crema modelatoare Lee Stafford As Ruff As You Like m-a cucerit instantaneu.. Am crezut că voi fi nevoită să îmi spăl părul la maxim 2 zile , dar chiar nu e nevoie, e o cremă-minune care nu lipește părul și nici nu îl îmbâcsește…

Rimelul meu preferat a fost YSL Faux Cils în nuanța Fascinating Violette. L-am folosit aproape zilnic și pur și simplu îmi place la nebunie♥ 

Creionul Effect Smoky de la Bourjois îmi place atât de mult… are o mină atât de fină și e super rezistent. Vreau să încerc și alte nuanțe. Partea cea mai bună e că pot folosi creionul și în locul tușului…fără să greșesc liniile :))
Pudra bronzantă Wet’n’Wild am folosit-o zilnic, ador cum se vede pe pomeți♥ și că rezistă toată ziua .

Blush-ul de la Bourjois în nuanța Rose Frisson îmi oferă o culoare frumoasă, subtilă în obraji și se menține pe tot parcursul zilei.

Rujul Supershine 521 de la Flormar rămâne my all time favourite … îl folosesc atunci când nu mă machiez cu farduri sau când port machiaje naturale… E perfect♥

Womanity de la Thierry Mugler rămâne preferatul meu și cred că e perfect pentru toate anotimpurile. 
Un Jardin sur le toit de la Hermes m-a încântat în zilele mai călduroase, are un miros așa proaspăt…
Taj Sunset de la Escada e cel mai dulce parfum pe care l-am avut sau l-am mirosit. E perfect pentru zilele toride de vară, mă duce cu gândul la ceva exotic… 
Summer Vibrations de la Givenchy e un parfum de vară, o combinație între ceva dulce și fresh .. Îl folosesc în diminețile de vară, mi se pare așa răcoros.