Review Laura Mercier feat. Essence Brow Kit

De câteva săptămâni am schimbat kit-ul de sprâncene de la Essence cu cel de la Laura Mercier. Până acum câteva luni nu mă prea ocupam de sprâncene, apoi am început să folosesc creionul special și de vreo 2 luni am făcut un ‘upgrade’ și am început să folosesc fardurile speciale.

Pe lângă diferența de preț, mai există și alte deosebiri între Laura Mercier și Essence. Asta voi face în postarea asta, cu poze și swatch , vă voi arăta ce diferențe am găsit eu 🙂

Nu vă voi spune că rezistă mai mult unul sau altul, pentru că ambele kit-uri rezistă la fel de mult, până la demachiere.
Ambele kit-uri au 2 nuanțe : una închisă și alta deschisă. Niciunul dintre kit-uri nu are o ceară specială, de fixare.

Essence se găsește într-o singură variantă de nuanțe, pe când Laura Mercier are mai multe culori, de la deschis la închis. Essence are pensulă pe când Laura Mercier vine fără nicio pensulă. Și Essence are și trei șabloane de sprâncene…. Ambalajul kit-ului Laura Mercier e mai solid, mai elegant și din punctul meu de vedere, e mai practic. Essence vine cu un ambalaj de plastic tare, dar fardurile sunt puse într-o folie de plastic mai flexibilă…

Fardurile din kit-ul Essence sunt mai fine, se iau ușor pe pensulă și se întind mai mult și mai bine parcă. De asemenea, sunt mai pigmentate. Cele din kit-ul Laura Mercier sunt mai dure, se iau mai greu pe pensulă , dar se aplică mai puțin pe sprâncene, fără să pară încărcate. Sunt mai puțin pigmentate.

Prețul unui kit Laura Mercier e 84 de lei (pe strawberrynet) iar prețul Essence e în jur de 10 lei.
Și acum poze cu before / after – Laura Mercier vs. Essence .

Așa arată sprâncenele mele ‘nefardate’ :

(bine, nu sunt așa ciufulite, nu știu de ce arată în halul ăsta ha ha ha)
Se poate observa că sprânceana făcută cu Essence pare mai plină, dar e și mai închisă la culoare pe când sprânceana făcută cu Laura Mercier arată mai natural…. 
Dacă ar fi avut și Essence o gamă mai largă de culori era bine , dar așa s-au axat pe o singură variantă care se vrea a fi universală ! (Dar blondele ce fac?! Se chinuie cu nuanța aia mai deschisă? ) :))

Sper că v-a fost de ajutor postarea asta . 
Kit-uri de sprâncene se găsesc și la Oriflame (parcă au 2 variante), Elf și Benefit… 

Review Essence Brow Kit

Dacă tot îl folosesc de aproape două luni și l-am inclus la favoritele lunii martie, cred că e cazul să scriu și câteva cuvinte despre kit-ul de sprâncene de la Essence.
Dar mai întâi vă voi da câteva detalii despre Essence. Este o firmă de origine germană , produsă de Cosnova (care produce și Catrice) care se bazează pe cosmetice.
Essence se găsește deocamdată doar în Germania, Austria, Elveția, Belgia, Bosnia, Bulgaria, Olanda, Italia, Franța, Grecia, Irlanda, Croația, Lituania, Polonia, Portugalia, Muntenegru, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Africa de Sud, Cehia, Ucraina și Ungaria.  Deci 25 de țări, printre care nu se află și România 🙁
Prețul produselor Essence e ok, modest… nu știu însă cu ce firmă de la noi să compar prețurile, poate cu Flormar? Calitatea e ok, doar e nemțească ha ha ha

Și acum, ca să revin de unde am început, am primit kit-ul de la Andreea,în urma unui concurs câștigat – datorită vouă și generozității Andreei 🙂

Poate unele dintre voi știți, altele m-ați descoperit acum când sunt mai aranjată, dar înainte nu le acordam mare atenție sprâncenelor, cum erau așa le lăsam. De pensat nu mă pensez, însă mai crește câte un firicel pe care-l smulg cu penseta atunci când îl văd.
Ca să le umplu, să pară mai dense folosesc kit-ul acesta de la essence. Înaintea lui foloseam un creion de la Alverde, cu care trasam mici mici linii pe sprâncene după care treceam cu o pensulă peste ce “desenam” ca să dau un aspect foarte natural.
Mi-am dorit un kit special de sprâncene, dar nu știam de unde să iau (în magazinele din Sibiu încă nu am văzut așa ceva) așa că m-am bucurat tare mult când am primit kit-ul de la essence.

Kit-ul de la essence se găsește într-o singură variantă, cu cele două farduri maro (închis și deschis), dar se poate folosi una din culori în funcție de sprâncenele fiecăreia sau se pot combina ambele nuanțe (eu așa procedez). Nu are nicio parte “fixatoare” însă nici nu e nevoie pentru că rezistă toată ziua, fără să își piardă din intensitate – deci cât pui, atât rămâne.

Setul vine împreună cu cele două nuanțe de maro, o pensulă mică și 3 șabloane de sprâncene. Pensula nu o folosesc iar șabloanele le-am făcut cadou căci nu le-aș fi folosit niciodată.

Nu știu alte kit-uri de sprâncene cum sunt, eu sunt foarte mulțumită de produsul ăsta de la Essence și cu siguranță îmi va ajunge mult timp de acum încolo.

Kit-uri de sprâncene se găsesc mai nou și la Oriflame, la Wet’n’Wild (în unele magazine Kenvelo) sau Elf (pe nuanțe) așa că nu e musai să folosiți doar acest kit dacă nu aveți cum să faceți rost de el…
Și dacă aveți sprâncene rebele, e bine să le fixați cu un gel special / un rimel transparent ( eu îl am pe cel de la Alverde, pe care îl folosesc din când în când).

Poze before & after :

Before :

 After :

   În partea dreaptă (adică stânga cum vedeți voi) am sprânceana conturată iar în partea stângă(adică dreapta pentru voi) – sprânceana naturală :

Swatch :