[Review] Oriflame The One IlluSkin foundation

Așa cum v-am promis, revin cu părerile mele despre fondul de ten din gama The One de la Oriflame – IlluSkin Foundation.
Când am deschis cutia și am văzut fondul de ten, speram doar să mi se potrivească nuanța, să mă pot bucura de el. Natural Beige cred că este o nuanță universală și se potrivește multor nuanțe de ten, nu e nici cea mai deschisă nuanță, nici foarte închisă. De obicei, când nu nimeresc nuanța fondului de ten, aplic un truc : dacă fondul de ten e prea închis, îl combin cu crema de față, pentru a-l mai deschide un pic, iar dacă nuanța e prea deschisă, atunci amestec cu un fond de ten mai închis, pentru a se uniformiza.

Primul lucru care m-a atras, a fost ambalajul : sticluță transparentă, cu aplicator – pompiță și cu sistem de blocare, astfel încât să nu curgă din greșeală atunci când îl iei cu tine în vacanță. Un lucru important este faptul că are FPS de 20.

Acum, că am trecut de sezonul rece, tenul meu este normal-mixt și trebuie să am grijă ce fel de fond de ten folosesc, ca să nu mă trezesc pe la mijlocul zilei cu fruntea lucioasă și cu machiajul stricat.
Fiind un fond de ten iluminator, cu textură lejeră și aspect satinat, nu credeam că o să reziste o zi întreagă fără probleme. M-am înșelat însă…IlluSkin menține tenul mat pe parcursul unei zile obișnuite (trezit de dimineață, cele 8 ore de serviciu, ajuns târziu acasă etc.) , astfel încât nu e nevoie să îți faci griji. În cazul în care ai tenul gras, poți aplica și un strat fin din pudra IlluSkin (despre care o să vă povestesc mai multe într-un articol viitor).

Un alt aspect important, care m-a surprins, e faptul că nu lasă urme, deși nu pretinde a fi un fond de ten rezistent la transfer. Sunt sigură că și voi v-ați săturat de urmele lăsate pe ecranul telefonului mobil.
Textura acestui fond de ten este fină, se întinde ușor și uniform, acoperind imperfecțiunile tenului, dar în același timp păstrând un aspect natural. Acoperirea este medie, însă dacă ai nevoie de mai mult, poți aplica încă un strat, deoarece nu încarcă tenul deloc. 
Swatch :
Demo :
no makeup
1x IlluSkin Foundation

 După cum se poate vedea și în poze, după aplicarea fondului de ten, nuanța tenului devine uniformă, nu se mai observă diferențele și, foarte important, tenul parcă e mai luminos.

IlluSkin este primul meu fond de ten de la Oriflame și mă bucur că am avut ocazia să îl încerc, îmi place și îl recomand cu drag. Are un preț accesibil, iar raportul calitate-preț e foarte ok. Chiar merită.

Ingrediente :

Brand : Oriflame
Preț : 44,90 lei
Cantitate : 30 ml
Disponibil în 6 nuanțe
Made in : Poland
Worth it : 10/10
Nume : Oriflame The One Illuskin Foundation 
În curând vă voi povesti și despre celelalte produse din gama The One .

signa