Apus de Octombrie / OOTD

Da, știu că suntem deja în Noiembrie și ne apropiem cu pași rapizi de Decembrie și de sfârșitul anului. Ce repede a trecut timpul. Dar deja știți asta.

Apus de Octomrbie…pentru că pozele de mai jos au fost făcute în ultima zi de Octombrie, la apus. Calitatea pozelor nu este cea mai bună, asta din cauză că nu am setat aparatul și, fiind întuneric, nu au ieșit foarte bine. Dar am încercat să le repar. Am tot zis că citesc cartea aia despre aparatul foto și funcții, dar adevărul e că nu prea am chef. Sunt prea multe informații pentru mine. Țin minte setările ca apoi când sunt cu aparatul în mână, să le uit.

Nu cred că are rost să vă mai spun că toamna este anotimpul meu preferat, și, din fericire, anul acesta am avut parte de o toamnă foarte frumoasă.

Mi-am comandat și câteva articole vestimentare pentru sezonul rece, iar astăzi o să vă prezint o parte. Este vorba despre paltonul din tweed, comandat de curând de pe SheIn. Am crezut că este un pic mai gros, mai zdravăn. Dar este mai subțire, pentru o toamnă călduroasă. Adică, nu cred că ar face față unei ierni geroase. Dar cu un pulover gros și un fular este ok pentru temperaturi scăzute. Puteți să vedeți aici ce haine mi-am comandat în ultima lună.
L-am combinat cu un fular pufos, care se potrivește perfect cu modelul paltonului, un pulover negru, blugi negri și ghetele Timberland.

Outfit details:
Palton din tweedaici
Fular cu 2 fețe – aici (site european)
Pulover negru – aici
Blugi – Zara TRF
Ghete Timberland – aici
Ceas lemn – Jord
Ghiozdan – Zara

 Cum vi se pare ținuta? Ce piesă vă place cel mai mult?

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png