[Review] NIVEA Lip Butter

A apărut de mai bine de un an în magazine, îl folosesc aproape zilnic, l-am mai menționat prin postările mele, dar nu v-am povestit pe larg despre acest produs de buze…untul de buze de la NIVEA.
Dacă vă confruntați cu buze uscate sau crăpate, care au nevoie de hidratare, atunci sigur o să vă intereseze și acest produs. 

Recunosc, nu îmi plac produsele în borcan sau în cutii, îmi plac ambalajele practice. Untul de buze de la NIVEA vine într-o cutiuță de 19ml, dar asta nu m-a împiedicat să îl încerc. 
Eu am buzele uscate și mereu trebuie să aplic un strat subțire de balsam de buze sau un produs care să le hidrateze. Dacă ziua foloseam un balsam de buze aromat, seara, înainte de culcare, foloseam crema de gălbenele. 
Când am încercat prima dată untul de buze de la Nivea știam că nu voi mai avea nevoie așa des de balsamul de buze pe care îl aplicam de-a lungul zilei. De ce? Pentru că, fiind un unt de buze, are consistența mai groasă, hidratează mult mai bine și senzația de hidratare se simte mai mult timp. Buzele rămân moi. 
Având o consistență onctuoasă, acest produs nu se absoarbe în buze, ci rămâne o peliculă albicioasă pe buze. Pe mine nu mă deranjează acest lucru. Dacă aplic o cantitate mai mică, pelicula aceea nici nu se observă. 
Nivea Lip Butter se găsește în 3 variante: Original, Raspberry Rose și Vanilla&Macadamia. Am folosit 2 dintre acestea – pe cel cu vanilie, care este dulceag și pe cel cu zmeură…care miroase incredibil. 
Descriere oficială:
Formula delicată cu Hydra IQ conține unt de shea și ulei de migdale pentru o hidratare intensă și îngrijire de lungă durată.
  • Îngrijește buzele uscate și crăpate 
  • Buzele rămân senzațional de moi și catifelate 
  • Oferă buzelor un luciu discret
Ingrediente:

Consider că este unul din cele mai bune produse de îngrijire a buzelor, este foarte eficient (în special în sezonul rece) și vi-l recomand. Hidratarea buzelor face parte din ritualul meu zilnic de îngrijire. 
Se găsește în magazinele de specialitate și în hypermarket-uri la prețul de 13 lei. 

  • Care este produsul vostru de îngrijire a buzelor? 
  • Ați încercat untul de buze de la NIVEA?

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Balsam de buze de la Gerovital Plant





Gerovital Plant s-a gândit la buzele noastre pe timp de iarnă și a lansat 3 balsamuri de buze : pentru hidratare (Balzzzam) , pentru regenerare și protecție (Balsammm) și unul pentru calmarea și cicatrizarea buzelor crăpate (Balsamed). Fiecare e conceput pentru nevoile fiecăreia dintre noi.
Balsamurile conțin ceară de albine, uleiuri naturale, aloe vera, mentol și FPS:)


Fiind ieri în Centrofarm, le-am zărit imediat și după ce am citit fiecare pentru ce e , l-am ales pe cel galben-Balzzzam- pentru hidratare intensivă. Știu că am spus că nu mai îmi iau balsamuri mai ales de când am descoperit crema de gălbenele, dar nu m-am putut abține când am văzut ingredientele mai sus menționate și ambalajul drăguț cu o albinuța care zumzăie :))


Îmi place textura balsamului, e așa ușoară și aplicat pe buze se simte mentolul. Miroase a guma de mestecat de pe vremuri Minti ♥


Hidratează buzele, le lasă moi și îngrijite. Am groaznicul obicei de a-mi rupe buzele până arată urât și însângerate. Deci o hidratare intensă e bine venită pentru că astfel nu mai am stratul ăla de piele mortă pe care-l rup.


Seara folosesc crema de gălbenele, iar dimineața îmi simt buzele atâââât de moi, de catifelate, de fine…de noi! 
În anotimpul rece e musai să folosim măcar o dată pe zi un balsam/unguent gras chiar dacă nu vă place senzația de ceva gras pe buze. În rest, nu uitați să vă îngrijiți buzele, mai ales iarna când sunt atât de sensibile.


Și acum câteva cuvinte despre fiecare dintre balsamurile  Gerovital Plant :


Balzzzam  – balsam de buze pentru hidratare intensivă, cu aromă mentolată, conține o combinație de ceară de albine și uleiuri naturale, ingrediente cu acțiune antiinflamatoare și calmantă. Balsamul regenerează și hidratează buzele, lăsându-le moi și netede. 


Balsammm – balsam de buze protector cu SPF 15, cu aromă delicioasă de vanilie protejează buzele de radiațiile solare UVA/UVB, hidratează în profunzime și asigură regenerarea celulară. Formula balsamului are la bază combinația vitamina E  – aloe vera, o adevărată barieră care împiedică pierderea apei din piele, menținând buzele hidratate.


Balsamed – balsam de buze cu mentol este produsul ideal pentru calmarea buzelor arse de soare și vânt. Ingredientele conținute de acest balsam catifelează și cicatrizează buzele sensibile – mentolul acționează ca un analgezic local, calmând pielea, uleiul mineral și vitamina E asigură hidratare și protecție.
(sursa)




 Balsamurile Gerovital Plant se găsesc în farmacii și în magazinele care comercializează  produsele mărcii, la prețul de 5.50 lei .