Top 7 produse preferate din NOIEMBRIE

Am fost punctuală cu clipul de pe Youtube, dar nu am fost atât de promptă și cu postarea aceasta. Fără să îmi dau seama, am postat rar în ultima perioadă și îmi pare rău. Am câteva poze pregătite pentru viitoarele postări și chiar înainte am terminat de pus în cutie produsele pe care vreau să le folosesc luna aceasta.

Mi-am dat seama că sunt multe produse uitate și se apropie de termenul de valabilitate. Așa că vreau să le consum înainte să expire. Poate voi face și o postare pe tema asta. Sunt curioasă dacă voi reuși să mă rezum la doar câteva produse pe care să le folosesc zilnic.

Am câteva idei și pentru viitoarele articole dar și pentru clipurile de pe Youtube. Apropo, dacă nu v-ați abonat, puteți să intrați direct aici și să apăsați butonul Abonează-te/Subscribe. La finalul articolului veți putea urmări și clipul în care vă prezint produsele mele preferate din Noiembrie. În articolul ăsta au ajuns doar câteva produse tentante.

favoritele lunii noiembrie

Continue “Top 7 produse preferate din NOIEMBRIE”

Unde gasim produsele L.A. Girl?

Mi-am propus să mă organizez mai bine și să scriu postările la timp…însă nu reușesc nicicum și am rămas cu postările în urmă. Am în agendă multe idei pentru următoarele postări, dar stau mai prost cu timpul. Sau cu inspirația.

În urmă cu câteva săptămâni bune am primit un colet tare frumos de la InspiredBeauty, cu câteva produse de machiaj de la L.A. Girl și 5 oje, în culori de primăvară, de la Cheeky. Încă de atunci am vrut să scriu un articol scurt. Nu am reușit decât să fac pozele.


În fine, astăzi vă prezint pe scurt produsele L.A. Girl, pe care le găsiți aici
O să încep prin a vă spune că prețurile sunt accesibile, iar raportul calitate-preț e bun.

De brandul L.A. Girl am mai citit cândva, dar nu am avut ocazia să le încerc până acum. Acum, că le-am încercat, pot să vă spun că îmi plac și chiar sunt interesată să mai încerc și altele.
Multe dintre voi m-ați întrebat de corectorul HD Pro Concealer, așa că vi-l prezint pe acesta prima dată.

Din cele 24 de nuanțe disponibile, mi-am ales 2: Natural și Light Ivory. Mă așteptam să fie mai deschise, ca să pot să le folosesc pentru iluminare. Natural are subton portocaliu, iar Light Ivory este o idee mai deschisă și pot să obțin efectul pe care mi-l doresc.

Cred că Porcelain este nuanța pe care o căutam și mă gândesc să mi-o comand după ce mai termin din produsele pe care le am.

Ambalajul mi se pare foarte util: tub cu aplicator tip pensulă, care ușurează aplicarea produsului. Totuși, pentru a întinde anticearcănul, este nevoie de o pensulă, un burețel sau de degete.

Textura mi se pare cremoasă, densă, iar acoperirea este destul de mare.

Preț: 27 lei

Un alt produs de la L.A. Girl este gel liner-ul. Inițial, nu am vrut să îl încep, tocmai pentru că mai am altele desfăcute, însă nu am rezistat prea mult. Am fost curioasă să îl încerc.
Nu știu din ce motiv, nu aveam mari așteptări, iar când l-am folosit, am rămas surprinsă: 
negru intens, cremos, ușor de aplicat, opac și rezistent. Exact așa este. 
Vine la cutie cu o pensulă, însă nu mi se pare potrivită pentru un cat-eye.
Preț: 35 lei

Paleta de farduriUltra o să v-o prezint probabil în detaliu într-o postare viitoare, când voi posta și un machiaj realizat cu o parte din nuanțe.
Paleta conține 12 farduri, ușor sidefate, sunt pigmentate și au o textură plăcută, fardurile nu sunt prăfoase și nu se iau greu pe pensulă.

Preț: 45 lei

Cred că orice pasionată de machiaj are în trusa de makeup măcar un ruj mat, nu? Eu am mai multe și sunt mereu atrasă de culorile intense, de textura unui asemenea ruj. 
Matte Pigment Gloss este rujul lichid mat de la L.A. Girl, disponibil în 16 culori. Mi-am ales 3 culori și aș mai vrea încă 3: Secret, Dreamy și Black Currant.
Din cele 3 nuanțe, Rebel este preferata mea, mai ales datorită texturii. Mi se pare mai opacă decât celelalte 2, Tulle și Stunner. Dacă cu cele 2 din urmă trebuie să repet procesul de aplicare, cu Rebel am buzele colorate de la primul strat.

Ca și pigmentație, mi se pare incredibile. Sunt atât de intense, de vibrante….

Aplicatorul nu îmi place așa mult, e drept și tare, iar uneori mi se pare greu să aplic rujul uniform. Trebuie să fiu mereu atentă. 
Nuanțele din realitate nu corespund cu nuanțele care apar pe site, de aceea e bine să căutați swatch-uri înainte să vă comandați un asemenea ruj. 
Rebel este o nuanță de burgundy, care se potrivește foarte bine la un machiaj natural, dar merge și la un machiaj mai accentuat. 
Tulle este nuanța perfectă de pitzi-pink, este un roz deschis, de Barbie, foarte intens. 
Stunner este o nuanță de mov, cu subton albastru, ceea ce o face foarte interesantă și vibrantă. 
Rezistă ore bune pe buze, fără să usuce buzele. Este atât de lejer, încât uneori uit că port ruj. 
Preț: 30 lei
Tulle
Rebel
Stunner

Cum vă spuneam și la începutul articolului, raportul preț-calitate e bun și chiar sunt curioasă să încerc și alte produse – mi-am pus câteva pe #wishlist: vreau să încerc și rujul Matte Flat Velvet și fondul de ten.
Am menționat și ojele Cheeky Nails, însă voi pregăti o postare separată, căci altfel nu mai termin articolul ăsta – mi-am dat seama că am prea multe poze ha ha.
Voi ați încercat produsele L.A. Girl? Ce produse v-ați dori să încercați?







 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Tutorial de machiaj folosind fardurile GLAZEL VISAGE



A trecut mult timp de când am postat ultimul machaj aici pe blog. În urmă cu câteva săptămâni am filmat un tutorial de machiaj, însă de abia azi am reușit să îl postez pe Youtube.

Despre produsele Glazel Visage v-am mai povestit și aici și le-am menționat și în câteva clipuri de pe canalul meu de Youtube.  Le folosesc destul de des, îmi plac foarte mult și era timpul și pentru un tutorial, în care am folosit și fardurile pulbere.
Mi se par mult mai intense și se lucrează altfel cu ele, rezultatul este spectaculos, chiar dacă mai cade praf colorat pe față.

Atunci când folosim farduri pulbere, e indicat să ne machiem la final tenul, ca să putem să ștergem surplusul. La fel este și în cazul în care folosim farduri de culoare închisă, mai ales negru.

Pentru a aplica fardurile pulbere, am folosit o pensulă sintetică și Mist & Fix de la Make Up For Ever.

Este un machiaj intens, care pune culoarea ochilor în evidență, iar genele false oferă un look mai dramatic. Am folosit o pereche de gene de la Cupio. Având în vedere că am pus accentul pe ochi, am ales să port o nuanță mai cuminte pe buze și am folosit nuanța Chastity de la Boys’s n Berries (review) care completează perfect machiajul.

Vă invit să urmăriți tutorialul (în calitate HD, pe Youtube), iar la sfârșitul articolului găsiți și lista cu produsele folosite, cât și câteva link-uri utile, de unde puteți comanda produsele.
OCHI:
*Urban Decay Eyeshadow Primer Potion
*Glazel Visage Loose Eyeshadow A2
*Gazel Visage Loose Eyeshadow O5 (purple)
*Glazel Visage Eyeshadow S16 (purple)
*Glazel Visage Eyeshadow X14 (white/beige)
*Glazel Visage Eyeshadow 1 (pearly white)
*Make Up For Ever Mist & Fix
*L.A. Girl Gel Liner Black
*PUPA Vamp! Mascara
*MAC PRO – Chromaline (white)

SPRÂNCENE:
*Anastasia Beverly Hills Dipbrow Pomade (Soft Brown)


TEN:
*L.A. Girl HD PRO Concealer (Natural)
*Sephora Touche Lumiere Lissante (Ivoire lumiere)
*The Body Shop Fresh Nude Foundation (030 Sahara Light) (shop here)
*L’Oreal Paris Infallible Sculpt Contouring Palette
*Benefit Majorette Cream-to-Powder Blush
*TheBalm Mary Lou-Manizer highlighter

BUZE:
*Boys’n Berries All Day Matte lipstick (Chastity)

Produsele Glazel Visage se găsesc pe Makeup-Shop, aici.
Produsele L.A. Girl se găsesc pe InspiredBeauty, aici.
Produsele Anastasia Beverly Hills se găsesc în București sau online, aici.
Sephora și-a deschis și magazin online, așa că produsele Urban Decay, Benefit, Sephora sau Make Up For Ever pot fi comandate de aici.
Produsele thebalm se găsesc exclusiv în magazinele Marioannaud, aici.

Aștept comentariile și sugestiile voastre 🙂

Like & Subscribe dacă v-a plăcut tutorialul de machiaj.




 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Schimbari de primavara

Totul a pornit de la o cremă. De fapt, de la un colet pe care l-am primit astăzi de la Vichy. Am primit un pachet de primăvară, cu 2 creme de față și o apă termală în cantitate mică. Plus un aranjament floral de la Maison Dadoo.

Când am văzut crema de față Idealia chiar m-am bucurat, pentru că voiam să o încerc de ceva timp și chiar eram în căutarea unei creme de față pentru sezonul acesta.
Apoi m-am gândit “Hmmm…acum că vine primăvara voi schimba și câteva produse de îngrijire și machiaj, de ce să nu scriu și un articol pe tema asta?”.
Și așa am ajuns acasă, am făcut o listă cu produsele pe care le folosesc de scurt timp, apoi le-am pozat, iar acum vă scriu despre ele.

Nu vreau să fie o postare lungă pentru că oricum sunt mai multe produse decât m-am gândit. Asta din cauză că am inclus și produse de machiaj, numa’ bune pentru sezonul ăsta.
Așadar, o să vi le prezint pe scurt (sper să reușesc), urmând ca pe viitor să scriu review-uri.



Produsele de skincare pe care le voi folosi în perioada următoare sunt doar câteva, intrate recent în colecția mea.

Dimineața mă spăl pe față cu gelul spumant demachiant Gerovital Happiness, cu afine (pentru tenul mixt-gras). Are un miros delicios și mă binedispune de fiecare dată când îl simt.
Apoi, înainte de a mă machia folosesc loțiunea bifazică revitalizantă Oils of Life de la The Body Shop. O folosesc și seara, după ce mă demachiez și îmi simt tenul atât de hidratat și catifelat.
Înainte de a-mi aplica machiajul îmi hidratez tenul și folosesc o cremă hidratantă și matifiantă pentru tenul meu mixt-gras. De abia aștept să încep să folosesc crema de la Vichy – Idealia

Seara, înainte de culcare aplic pe tenul curat serul antiimperfecțiuni cu efect de iluminare de la Gerovital, gama Happiness cu afine.

În ceea ce privește hidratarea corpului folosesc de obicei ulei de corp, îmi place mai mult pentru că intră rapid în piele și o lasă așa strălucitoare. De câteva săptămâni folosesc uleiul BCL Spa Milk+Honey with White Chocolate și rămân cu mirosul lui dulce, delicios câteva ore bune. Nu pot să descriu cât de bine miroase uleiul și cât de catifelată lasă pielea. Miroase a turtă dulce din copilărie. Despre produsele astea o să vă mai povestesc pe blog, le găsiți aici.

NIVEA a lansat deodorantele Nivea Creme Protect&Care, iar de o lună folosesc deodorantul stick, care miroase exact ca și crema din cutiuța albastră. 

Unul din parfumurile din această primăvară este Grain de Soleil de la Fragonard. Miroase atât de bine, este un parfum puternic, oriental cu iasomie, vanilie, scorțișoară și patchouli.

În ceea ce privește unghiile mele, acestea vor fi colorate, în nuanțe neon, pastelate sau intense. Mi-am ales câteva nuanțe de la Cheeky Nails (le găsiți pe Inspired Beauty) potrivite pentru sezonul acesta.

Balsamul de buze eos mi se pare un balsam hidratant, practic și delicios. Dacă nu ai buzele uscate și crăpate, balsamul ăsta de buze face o treabă bună. Tocmai de asta îl folosesc în perioada asta, când buzele mele nu mai suferă din cauza gerului.
Apropo, de acum găsim balsamul de buze eos în exclusivitate la Douglas, la prețul de 29 lei. 

Pentru ca machiajul să reziste o zi întreagă, fără probleme, este musai să folosesc și o bază de ochi, iar momentan o folosesc pe cea de la Urban Decay de care sunt foarte mulțumită. Urban Decay se găsește acum și în România, în câteva magazine Sephora din București sau online (Yup, Sephora România și-a deschis magazin online!).

Pentru a-mi defini ochii apelez la mascara și tuș. Îmi place efectul dramatic al genelor, așa că folosesc Vamp! mascara de la PUPA, care definește genele și le încarcă puțin pentru un efect dramatic.
De la un timp am început să folosesc din nou gel liner-ul, iar preferatul meu în acest moment este Super Liner Gel Intenza de la L’Oreal, care a apărut de curând și la noi. Urmăriți acest clip pentru a afla care sunt noutățile de la L’oreal. 

Dip Brow Pomade de la Anastasia Beverly Hills  este ajutorul perfect pentru definirea sprâncenelor. Este un produs care nu trebuie să vă lipsească. Are un preț decent (69 lei) și este nevoie de puțin produs pentru a-mi contura perfect sprâncenele. Sunt uimită de fiecare dată când îl folosesc. Sincer, nu știu de ce nu mi l-am cumpărat mai repede. Produsele Aanastasia Beverly Hills se pot achiziționa de pe site-ul oficial din România.

Ca și fond de ten aleg Fresh Nude Foundation de la The Body Shop. Are o textură ușoară, parcă se topește pe piele și oferă un aspect fresh, luminos tenului.

Pentru a-mi fixa machiajul și pentru a-mi păstra tenul mat, de obicei folosesc și apa termală de la Vichy. După ce îmi termin machiajul, pulverizez pe ten și las să se usuce. Nu trebuie să vă faceți griji că vi se strică machiajul, căci nu se întâmplă asta, dimpotrivă.

În ceea ce privește culoarea buzelor, aleg rujuri mate mai închise: Anastasia Beverly Hills – Sepia, L.A. Girl – Rebel și Boys’n Berries – Poison Ivy.
Gata, sunt pe punctul de a încheia, dar nu înainte de a vă povesti puțin despre produsul meu preferat: paleta Too Faced Chocolate Bon Bons. O am doar de câteva zile și sunt super încântată de ea. Da, știu, mereu spun asta despre produse, apoi parcă uit de ele. Dar în cazul acestei palete treaba stă altfel. 
Nuanțele sunt pigmentate, fardurile sunt fine, se iau ușor pe pensulă, sunt 16 nuanțe superbe și….fardurile miros a ciocolată! Deci cum s-a gândit cineva să facă așa ceva? Credeam că e vorba despre ambalaj, dar e vorba și despre miros. Nu mi-a venit să cred când am deschis-o pentru prima dată și m-a izbit aroma asta delicioasă. 
Astea sunt produsele pe care le voi folosi în această primăvară. Aștept să îmi spuneți cum vă schimbați voi rutina și ce produse folosiți. 
Ah, și dacă vreți să aflați mai multe despre unul din produsele din această postare, să îmi spuneți, iar eu voi reveni în cel mai scurt timp cu un review aici pe blog.







 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

InstaLife lately #9




M-am trezit în dimineața asta cu chef de scris, aveam de gând să recuperez și să scriu despre evenimentele la care am participat la sfârșitul lunii februarie, să vă povestesc despre câteva produse cosmetice….dar mi-am dat seama că pozele sunt salvate pe un stick și nu am material.

Vreau să scriu despre localurile din Cluj, să fac o postare asemănătoare cu aceasta, în care v-am povestit despre Sibiu. Dar nu sunt încă pregătită pentru ea, va fi o postare mai lungă și e nevoie de timp și de poze.

Așa că m-am gândit să vă povestesc despre ce s-a mai întâmplat în ultimul timp, să vă arăt o parte mică din “InstaLife”. Nu am ordonat pozele în ordine cronologică, credeam că sunt doar câteva, dar sunt mai mult de 30 de poze, din care veți mai afla câte una-alta.

Va fi o postare numai bună de duminică. Sper să vă placă.

De săptămâna trecută m-am angajat din nou, iar cu ocazia zilei de 8 Martie, am primit câte o floare și cutia de praline Heidi. E frumos să ajungi la birou și să găsești astfel de surprize.

 Simt că argintul mă prinde mai bine, așa că și gadget-urile sunt tot silver.

La sfârșitul lunii trecute am primit ondulatorul Curl Secret de la Babyliss Romania și sunt încântată de aparatul ăsta. Săptămâna viitoare sper să reușesc să filmez un clip și să vă dau mai multe detalii.

 Nu credeam că e atât de ușor să obțin bucle la părul meu scurt-mediu.

Săptămâna trecută am primit o propunere de colaborare de la MOLY, iar după ce m-am uitat pe site, am acceptat și mi-am ales câteva produse. Mi-am ales 4 oje, în nuanțe de mov, de la Morgan Taylor și câteva produse de corp de la BCL Spa, care miros delicios. O să vă dau mai multe detalii într-un articol viitor.

Activități de seară, în pijamale. În timp ce unele aleg să se afișeze în lenjerie intimă, eu prefer să mă expun în pijamale, deloc sexy :))

 Ieri am fost la un botez și nu am ocolit candy bar-ul de acolo.

Weekend-ul trecut am ajuns în mall și am intrat și în magazinul Melkior. De obicei comand online, însă în realitate arată mult mai bine produsele.
La orice comandă online beneficiați de 10% reducere + transport gratuit dacă folosiți codul melkior10iguanitza.

Dacă înainte mă trezeam mai greu, de aproape un an mă trezesc la 6.30-7 dimineața. Profit de timpul acesta ca să merg de la prima oră la sală, apoi îmi văd de treabă. Sincer, dacă dormi prea mult, îți dai seama că trece ziua pe lângă tine și nu ai timp să faci ce ți-ai propus. Cel puțin, așa e în cazul meu.

Weekend-ul trecut am prins vreme frumoasă și am ieșit cu fetele în Grădina Botanică. Citiți aici articolul.

V-am spus că iubesc ondulatorul Curl Secret de la BabyLiss? 🙂 Acum că mi-a crescut părul, pot să îl aranjez în mai multe feluri.

Un alt articol pe care voiam să îl scriu zilele trecute a fost despre produsele L.A. Girl, disponibile în România prin Inspired Beauty. Le găsiți aici, împreună cu multe alte branduri. Sper să reușesc să scriu articolul săptămâna viitoare…deși sunt în urmă cu multe altele.

Machiaj realizat cu produsele L.A. Girl – am folosit rujul mat în nuanța Stunner, un mov vibrant, paleta de farduri Ultra, gel liner-ul și corectorul. 

Tot săptămâna trecută am comandat și noul iPad Pro, de pe Quickmobile. Este aproape ca laptop-ul meu MacBook Air de mare, are o imagine foarte clară și 4 boxe la care se aude foarte bine.

În data de 8 Martie a fost ziua lui Isis, a împlinit 2 ani. E atât de pofticioasă încât a atentat la căpșunele mele cu smântână, ha ha.

Dacă vă doriți niște rochii frumoase, de calitate, la prețuri accesibile, intrați pe Karla.Club și sigur o să găsiți un model deosebit. Eu mi-am ales 3 rochii pe care să le port la diferite ocazii și am rămas plăcut surprinsă de calitatea materialului. 


De săptămâna trecută m-am angajat și așa arată restaurantul (La Casa) din incinta clădirii. Local fain cu mâncare bună și ieftină.

L’Oreal a lansat noua gamă de îngrijire de păr: Nutri-Gloss Luminizer, pentru părul tern, lipsit de strălucire. Veioza a venit la pachet cu cele 2 produse. Îmi place foarte mult ambalajul roz, e atât de girly.

În ultimul timp am început să folosesc o grămadă de produse noi, despre care vreau să vă povestesc și pe blog, în curând. 

Mi-am mai completat colecția de produse Melkior și mi-am luat 3 farduri (2 metalice și unul mat), 2 creioane de buze (brown și rose nude), kit-ul corector, un săpun cu alge și un spray parfumat pentru strălucirea părului. 
Știu că multe dintre voi mi-ați cerut să fac swatch-uri la fardurile Melkior, nu am uitat. Trebuie să mă organizez cumva și să vi le prezint în toată splendoarea lor. Urmăriți aici tutorialul de machiaj cu produsele Melkior.

Weekend-ul trecut am ajuns și în Polus, la o sesiune de window-shopping, iar după ce am străbătut magazinele, ne-am oprit la o cafea, la Meron.

Dacă sunteți pe fugă și vreți un mic dejun sănătos și sățios, vă recomand să încercați măcinișul de la Solaris. Este foarte bun la gust și este excelent ca și mic dejun.

Printre produsele primite de la MOLY se află și gama cu miere+lapte și ciocolată albă. Nu știu dacă vă puteți imagina cât de bine miroase. Yummy.

Am observat că nu am nicio pereche de adidași simplă, așa că am început să mă uit după unii. Mi-am amintit de answear, care îmi apăruse la un moment dat în News Feed-ul de pe Facebook și acolo i-am găsit la un preț bun.
Nu numai că ai de unde alege, însă găsești și o grămadă de promoții interesante. Trebuie să menționez că la cumpărăturile de peste 150 de lei, beneficiezi de transport gratuit prin curier (DPD), dacă nu îți sunt bune produsele comandate, le poți returna fără probleme, iar dacă te înscrii la newsletter, primești un voucher de 50 de lei. Așa am făcut și eu și mi-am luat perechea Nike Son of Force cu 270 de lei.
Am pus ochii și pe ăștia și cred că nu o să dureze mult până o să îi comand hi hi.

Despre Olaplex am auzit și citit multe păreri, numai de bine. Într-un final mi-am luat și eu tratamentul acesta, l-am folosit zilele trecute și pot să confirm că este un produs bun, perfect pentru părul deteriorat și tratat chimic. După ce l-am folosit, mi-am simțit părul mult mai fin și parcă nu mai stătea așa electrizat

 În acest weekend am fost acasă, la Sibiu, și ieri dimineața am ieșit în oraș la o cafea.

Am ajuns la The Refresh, o cafenea faină din centrul Sibiului, Piața Mare mai exact.  Dacă ajungeți prin Sibiu, musai să treceți și pe la Refresh.

Vineri, înainte să plec spre Sibiu, am primit un colet din partea celor de la PUPA. Colecția de primăvară Dot Shock are niște ambalaje atât de drăguțe, feminine, roz. S-a lansat și colecția de pensule handmade in Italy, care sunt super fine. O să vă povestesc mai multe într-un articol separat.

Toate rujurile mele în nuanțe de mov:
Revlon Colorburst Matte Balm (215), MAC Heroine, Boys’n Berries Poison
Ivy, L.A. Girl Matte Stunner, Anastasia Beverly Hills Vintage, Flormar
Extreme Color Lip Matte 01 Protagonist, Kat Von D Everlasting Lipstick
Susperia

Solaris a pregătit niște pachete numai bune de luat pe unde avem treabă: la birou, la drum, la școală sau la fitness. Mi se par gustările perfecte și sănătoase.

Nu îmi place mirosul de trandafiri din cosmetice, însă gama nouă de la The Body Shop are un miros mult mai plăcut, fresh și floral. 

Cu
siguranta vi s-a intamplat sa nu nimeriti nuanta perfecta a fondului de
ten. Lumina din magazine e de vina, stiu. Pana acum, amestecam fondul de
ten mai inchis cu o crema de fata, pentru a mai deschide nuanta, dar
obtineam si o acoperire mai mica.
The Body Shop a lansat Shade Adjusting Drops (Lightening si Darkening)
pentru a obtine nuanta perfecta, fara sa influenteze gradul de acoperire
sau proprietatile fondului de ten.

 From trashy to classy, ha ha.

Cam atât pentru astăzi, între timp am ajuns și la Cluj, am terminat în sfârșit postarea, iar acum mă duc să mă uit la un film.

Aștept comentariile voastre.

Câte dintre voi aveți cont de Instagram și mă urmăriți și acolo?


 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png