InstaLife lately

Tocmai mi-am dat seama că nu a fost cea mai bună idee să nu mai postez InstaLife. De ce?
Pentru că nu vă mai țin la curent cu noutățile și cu ce pozez zi de zi, dar și pentru că acum am o grămadă de poze pe care vreau să vi le arăt.

Pentru că am revenit cu InstaLife, după ce mi-ați spus pe Facebook că vă este dor de această postare! Am mai primit mesaje de la voi în care îmi spuneați că vă este dor de InstaLife. Așa că, am revenit.
Nu știu dacă voi posta săptămânal sau la două săptămâni, dar cu siguranță veți fi la curent cu noutățile de pe Instagram. Dacă aveți cont, mă puteți urmări și acolo (@iguanitza).

Nici nu știu de unde să încep… sunt multe poze, sper să aveți răbdare să le vedeți pe toate. Va fi o postare lungă…așa că nu are rost să mă mai lungesc cu vorba.

Ah…sper că ați mâncat, căci vor fi și câteva poze cu mâncare.

Sunteți gata?

  •  În ultimele luni am început să port lanțuri, mi-am luat câteva din H&M, iar ieri l-am primit pe cel cu aripi de la Hard Coeur. Nu are o închizătoare, așa că există mai multe variante în care îl pot pune.
  • În urmă cu câteva săptămâni am comandat niște oje (de parcă nu am destule) de la Kiko și ieri mi-am făcut unghiile cu Electric Blue, o nuanță de albastru minunată!
  • Joi mi-a venit și ultima comandă de pe Choies. De abia așteptam să am papucii aceștia cu sclipici. Am comandat mărimea 37, dar a trebuit să îi bag la congelator, să se lărgească puțin. Nu-i așa că sunt frumoși?
  • Ieri am profitat de ziua liberă (1 Mai) și m-am relaxat acasă. M-am uitat la seriale, mi-am făcut ritualul de frumusețe și…am dormit. Chiar aveam nevoie de o zi de asta. 

  • Nu-i așa că vă era dor de Isis? 🙂
  • Joi seară am făcut clătite… urmează să încerc și o rețetă de clătite americane, nu am făcut niciodată. Voi încerca rețeta surorii mele de aici.
  • Săptămâna trecută am primit noutățile Garnier – noua gamă de păr Marvellous Oils și produsul pentru față Pure Active 3in1, poate fi folosit ca și mască, gel de curățare (zilnic) sau exfoliant de față. L-am încercat și îmi place.
  • Tot joi am primit și o surpriză frumoasă din partea B.U. – gelul de duș cu papaya (care miroase incredibil de bine!) și antiperspirantul Protect Plus + un set de gantere și o coardă. Mi se pare o idee super…și eu trebuie să mă apuc din nou de sport.

  • Săptămâna trecută am dat prima comandă pe H&M online. Văzusem adidașii ăia pe site, m-am dus în magazin să îi cumpăr direct, dar nu erau..așa că nu mi-a rămas altă variantă decât să îi comand. Sâmbătă seara i-am comandat și joi i-am primit. Sunt încântată de ei. Arată exact cum sunt și pe site și sunt foarte foarte comozi….parcă merg pe ceva pufos. Îi găsiți aici.
  • Mic dejun într-un pahar 🙂 De fapt, am adăugat și lapte, am pus totul în blender și mi-am făcut un milkshake de căpșuni delicios.
  • Brrrr…iar s-a răcit vremea.
  • Săptămâna trecută a fost săptămâna surprizelor! Am primit o parte din noutățile The Body Shop și în curând o să vă spun și câteva cuvinte despre lansări. Timp să am…

  • Tot săptămâna trecută am primit și noutățile NYX de la Makeup Shop, despre care vă voi povesti într-o postare viitoare. Iubesc Wonder Stick-ul și gelul de sprâncene. Le găsiți aici
  • Pure Love 
  • Activități de duminică. A fost o zi superbă de primăvară, a fost cald și am putut sta în curte cu o carte, o bere și narghilea.
  • Și lui Isis i-a fost cald :))

  •  Despre produsele Inglot din poză puteți citi aici
  • Cadouri de la mama 🙂
  • În urmă cu două săptămâni am ieșit cu prietena mea Ana în parc, ne-am plimbat, apoi am fost la un pahar de vin.
  • Isis găsește mereu locuri noi în care să se ascundă. De data asta, și-a făcut loc în dulap.

  •  De două săptămâni folosesc niște produse noi: zahărul de corp și loțiunea de corp de la Treets și șamponul cu urzică de la Jacob Hooy. Le găsiți aici, împreună cu alte produse cosmetice interesante. În plus, am și niște vouchere de reducere 15%, dacă vă interesează. Trebuie doar să îmi spuneți. 
  • Nu sar niciodată peste micul dejun. Acasă nu reușesc, dar când ajung la lucru îmi pregătesc tot felul de delicatese
  • Bunătăți de la Solaris. În cazul în care nu găsiți toate produsele în magazine, puteți comanda online, de aici.
  • Hello.

  • Lalele…frumoasele mele lalele
  • Din păcate am probleme cu dantura, am dinții sensibili și nu sunt nici cei mai albi. De-a lungul timpului am încercat tot felul de paste de dinți care să îmi albească dinții, fără să mi-i sensibilizeze. Nu am găsit o pastă de dinți care să îi desensibilizeze și să îi și albească. Asta până de curând, când am dat de pasta Beverly Hills Formula / Perfect White Sensitive și rezultatele au început să apară. Dinții nu mai sunt așa sensibili și s-au și albit puțin. O găsiți în Auchan, la 18 lei.
  • Nivea a lansat o nouă cremă…WOW! De ce wow? Pentru că are o textură atât de ușoară și de fină, intră super rapid în piele, fără să lase o peliculă grasă. 
  • Am primit de la Carespot acest produs pentru păr despre care vă voi povesti în curând. Este un produs pentru protecția termică.

  • Într-unul din weekend-urile trecute am dat o fugă până la Salina din Turda și am luat masa la un restaurant drăguț de lângă.
  • Era timpul pentru un platou delicios cu pepene galben, brânză Brie, nuci și prosciutto. Rapid și gustos.
  • Nimic nu se compară cu micul dejun de acasă, de la Sibiu. Mă trezesc în patul mare de acasă, beau cafea ca la mama acasă și stăm la povești. 
  • Așa arată bagajul cosmetic de weekend. Nu reușesc să le folosesc pe toate, dar mai bine mai multe decât mai puține, nu? 🙂
  • De Paști am fost acasă…o săptămână întreagă. Am profitat de asta și m-am întâlnit (după mult timp) cu prietenele mele

  • Vin & povești pe terasă
  • Parcă pozele cu lalele sunt mult mai frumoase, așa-i?
  • Povești la miez de noapte cu pisica-n brațe
  • De mult nu mi-am mai colorat unghiile în nuanțe diferite…a venit primăvara, așa că sunt și mai inspirată.

  •  Nu am început să mănânc din nou dulciuri, dar din când în când mai mănânc o pralină. De fapt, o dată pe săptămână mănânc cam 2 bucăți. Am găsit la Carrefour niște praline belgiene irezistibile.
  • A venit primăvara, așa că voiam un rimel mov…l-am luat pe cel de la Seventeen, care îmi place mult. Are o nuanță de mov intens, care se vede foarte frumos pe gene. Pe lângă rimel, mi-am luat și un cleștișor de gene, crema matifiantă Elmiplant Skinnergy, două geluri de duș Yves Rocher (arome noi) și top coat-ul de la Sally Hansen.
  • Într-una din zilele însorite am ieșit și la o plimbare în oraș. Găsiți postarea aici.

  •  În drum spre Sibiu…cu Isis și cafeaua 🙂
  • Răsfăț de seară. Oricât de obosite ați fi, nu uitați să petreceți puțin timp și pentru voi, cu voi. Un pahar de vin, o gustare și o mască de față pot face minuni. 
  • Poza aceasta mi se pare una din cele mai reușite. 
  • Produsele esențiale pentru un machiaj reușit.

  •  Vă era dor de Isis, așa-i? 
  • Isis în acțiune 
  • De puțin timp am descoperit un restaurant nou – Cabinet de vin&cocotte. Este peste drum de mine, dar nu am ajuns acolo până de curând. Obișnuiam să mergem la Olivo. Mâncarea este foarte bună, servirea excepțională și localul chic. Dacă sunteți în Cluj, ar trebui să îl vizitați. 

  •  Melkior este unul din brandurile mele preferate! Și pentru că au mereu oferte tentante, profit și mai dau câte o comandă. Intrați pe site pentru a vedea care sunt ofertele de acum. Produsele sunt foarte bune.
  • Am primit noul ser cu perle de la Nivea. Îmi place foarte mult și trebuie să vă povestesc mai multe despre el într-o postare viitoare. L-ați încercat?
  • Luna trecută am vrut să mă tund puțin, cât să îi dau părului o formă și am ieșit cu altă tunsoare de la salon… Mi-a plăcut pe moment, dar când am ajuns acasă mi-a părut rău că am fost la salonul ăla… a fost o lecție să nu mai schimb stilistul…
  • Am primit de la sora mea noile sortimente Nivea (Labello) Lip Butter – cu cocos și cu afine. Miros incredibil de bine. 

  • O știți pe Andreea? E tipa super funny care scrie pe Thrill of the Heel! Nu există postare (sau video) care să nu mă facă să râd în hohote. M-am întâlnit cu ea și e la fel de funny și naturală.
  • La Starbucks nu am mai fost de ceva vreme…am găsit însă acest sortiment la Mega Image. A fost bun. 
  • Cumpărături de la București 🙂 
  • Nu pot să merg la București și să nu mă întâlnesc cu Koko și cu Denisa.

  • Apus frumos la Băneasa
  • Într-una din dimineți m-am întâlnit cu Andrei, iar după micul dejun din Centrul Vechi, am colindat magazinele și ne-am plimbat până la prânz pe acolo. 
  • Makeup of the Day – cu nelipsitul ruj Heroine de la MAC
  • Seara am ieșit cu prietena mea Roxana. A fost funny că eram îmbrăcate cam la fel și toată lumea se uita la noi.  

  • La Bel Mondo am mâncat o salată foarte bună
  • Am fost la deschiderea primului magazin Kiehl’s din România (detalii aici) unde am văzut-o și pe Andra. Foarte drăguță, foarte prietenoasă și naturală. 
  • Pentru eveniment am ales fusta roz tutu, tricoul personalizat de la Tshirt Factory (îl găsiți aici, în mai multe culori sau diferite modele) și geaca Sheinside.
  • Ador crema de mâini de la Sephora. Cea cu flori de bumbac miroase foarte bine. 

  •  Dacă vă place de Isis, o puteți avea…imprimată pe un tricou, de aici.
  • Cărți și narcise.
  • Nu obișnuiesc să folosesc șervețele demachiante, dar nu e rău să am unele în casă. Mi-au atras atenția acestea cu zmeură de la Balea (exclusiv DM) și le folosesc dimneața, din când în când. 
  • Tot de la DM mi-am luat un creion de sprâncene de la Alverde, o pensulă și abțibilduri de unghii de la L’Oreal

  • Așa arată unghiile de la L’Oreal, sunt de efect. Găsiți mai multe modele, sunt foarte ușor de aplicat și rezistă cam o săptămână pe unghii, dacă aplicați și un top coat.
  • Mi-era dor să merg cu rolele. În fiecare dimineață (dacă nu plouă) îmi iau rolele și merg la lucru. În 5 minute sunt acolo și fac și puțină mișcare. 
  • Mic dejun sănătos: fructe și o brioșă
  • Am mâncat la Fork&Cork un desert foarte bun: măr cu biscuiți și prosecco. Dacă sunteți în Cluj, vă recomand să mergeți să îl încercați.  A fost delicios.

  • Oja OPI, nuanța Get Your Number este una din preferatele mele. 
  • OOTD. V-am spus că am dezvoltat o pasiune pentru fuste?
  • Smokey eyes de la prima oră a dimineții :))
  • Așa NU! Nu contează ce se poartă, contează ce vi se potrivește. Nu încercați să fiți în trend, conturați-vă sprâncenele în funcție de fizionomia voastră. Natural will always be IN.

  •  Cum ar fi să mergi dimineața la duș și să îți găsești pisica cocoțată acolo? :)) 
  • Dimineți frumoase în lenjerie roz cu Isis
  • Am primit de la Melkior cel mai tare stick USB. Orice beauty blogger/femeie ar trebui să aibă așa un stick în formă de ruj. Pe lângă stick, am primit și fardul mono Lilith și un ruj în nuanța Cosmopolitan Red.

  •  De la micul meu dejun nu lipsesc fructele. De când nu mai mănânc dulciuri, mănânc foarte multe fructe.
  • Despre noul rimel Maybelline Lash Sensational puteți citi aici. Rujul face parte din noua gama Rebel Bouquet, colecția de primăvară.
  • Rujul Double Touch de la Kiko este printre preferatele mele și pe lângă nuanța de roșu despre care am scris aici, am mai adăugat o nuanță de roz în colecția mea.

  •  Aș putea să trăiesc doar cu fructe.
  • De curând mi s-a terminat unul din parfumurile mele preferate – Coco Mademoiselle de la Chanel, dar am primit de la cumnata mea ediția limitată care conține 3 sticluțe a câte 20ml
  • Despre noua colecție de rujuri Color Riche de la L’Oreal am scris aici, iar eu am primit 3 dintre acestea
  • Un alt parfum care îmi place foarte mult este Alien de la Thierry Mugler.

  •  Shopping time: dacă nu știați, în Kendra au apărut produsele NYX și Sleek. La Sibiu nu este decât standul NYX și cu ocazia asta mi-am luat și 2 produse despre care voi scrie în curând: primer-ul de ochi și anticearcănul HD Concealer.
  • Nicio zi fără fructe
  • După 20 de ani am făcut-o… am mâncat din nou ou, sub formă de omletă. Și a fost bună, mi-a plăcut. De fapt, eu mi-am făcut-o. 
  • Am descoperit un nou sortiment de ceai de la Lipton: ceai verde cu macaron de lămâie…este un ceai aromat și mă duce cu gândul la prăjitura cu lămâie pe care o mâncam când eram mică.

  • Mic dejun: fructe și cafea 
  • Yves Rocher întâmpină primăvara cu arome de ceai verde și noile balsamuri de buze. Gelul de duș și parfumul miros bine, fresh și nu sunt pregnante, iar balsamul de buze este mult mai hidratant decât celălalt. 
  • Cred că v-ați prins în ce constă micul meu dejun 🙂 
  • Ador mierea de castan! E atât de aromată și bună. Ați încercat-o?

  • Și când nu mănânc fructe, mănânc salată făcută de mine: salată mixtă, brânză, măsline, porumb, roșii…și gata. 
  • La începutul lunii martie am prins oferta de pe Makeup Shop  de 30% reducere și mi-am comandat niște pensule Real Techniques și rujul lichid Matte Me de la Sleek. 
  • Am intrat într-un magazin de ochelari și m-am îndrăgostit pe loc de ochelarii ăștia. I-am probat și deja nu mă mai dezlipeam de ei. Îmi plac la nebunie și sper să mă țină toată viața :))
  • Snacks-uri sănătoase 

  •  M-am trezit într-o zi cu paleta Lagoon de la Sleek pe birou, cadou de la o colegă de la lucru
  • Nimic nu se compară cu tartele/lumânările Yankee Candle. Parfumează casa atât de plăcut.
  •  Produse esențiale de noapte
  • O parte din produsele mele de machiaj preferate

  • Despre uleiul de păr Orofluido puteți citi aici. Vi-l recomand
  • Nivea a lansat gama Creme Smooth – gelul de duș cremos și hidratant, care lasă pielea catifelată după duș 
  • Fructe..cu cât mai multe, cu atât mai bine
  • S-a deschis o cafenea nouă în Cluj, pe strada Dorobanților: Phil’s Coffee – este un local micuț și drăguț și cafeaua este foarte bună. 

  • La MAC găsiți pompiță de fond de ten…care se potrivește perfect și fondului de ten Double Wear de la Estee Lauder (review aici)
  • Cumpărături de la Sephora. Un articol despre ultimele cumpărături găsiți aici.
  • De abia așteptam să apară ediția limitată Viva Miley Cyrus și eram convinsă că o să îmi iau și rujul, dar nu mi s-a părut nici rezistent și nici o culoare deosebită, așa că nu l-am luat.

  •  Aici ar trebui să fie invers ordinea: 
  • OMG it’s Friday 🙂 
  • Torturi delicioase de la Mozart… am ales un tort de castane pentru ziua mea
  • Burgeri delicioși făcuți acasă 
  • A doua dimineață: mic dejun cu prietenii

  • A apărut o variantă nouă a șamponului uscat Batiste: Cherry. Miroase foarte bine, dar varianta Original mi se pare cea mai bună. 
  • Uneltele de ploaie: umbrela Carolina Herrera și cizmele de cauciuc
  • Am zile în care folosesc un minim de produse, ca în poza de mai sus
  • Într-una din zile am făcut un tiramisu, rețeta am găsit-o pe GustVerde, dar nu mi-a ieșit prea bine….recunosc că am scăpat mai mult Bailey’s ha ha ha

  •  Fetele de la Nivea știu că iubesc untul de buze (review aici), așa că de ziua mea am primit 5 + gelul de duș Creme Care și loțiunea sub duș cu unt de cacao
  • În februarie am dat o comandă pe aoro și am avut emoții până am primit coletul. Din fericire, toate produsele sunt originale. Mi-am luat un fixativ de păr L’oreal Proessional, un spray de texturare de la L’Oreal Professional, un balsam de buze eos și un săpun special pentru pensule
  • Sesiunea de shopping de seară: gel de duș Purple Kisses de la Balea, vaselină, balsam de buze Yves Rocher și parfumul Neroli de la Yves Rocher
  • La Cluj nu am cadă, iar când ajung la Sibiu profit și fac o baie lungă, parfumată. Îmi place sarea de baie de la Balea și de curând am descoperit și stick-ul de baie cu aromă de cocos, care este extraordinar. Dacă nu l-ați încercat încă, neapărat să vi-l luați. 

  • Mic dejun la pat 🙂
  • De când folosesc noua mască de păr de la L’Oreal, nu mai simt nevoia să folosesc și uleiul de păr. În plus, miroase delicios. 
  • Iubesc budinca. Ediția “Premium” este foarte foarte bună
  • Cadou de ziua mea de la prietena mea Roxana

  • Răsfăț de weekend
  • Au apărut iaurturile cu fructe de la Mövenpick, am încercat toate sortimentele și toate sunt delicioase
  • În urmă cu câteva luni am primit de la B.A.D Style o rochie pictată manual și o fustă roz, din tul pe care o ador.

  • Cumpărături de la MAC. Rujul Heroine a devenit rapid preferatul meu. 
  • Au apărut în sfârșit și la noi băuturile Bounty, Mars, Snickers etc. Nu seamănă la gust cu ciocolata, însă au un gust bun 
  • Mi se terminase fondul de ten IlluSkin de la Oriflame și într-o zi m-am trezit cu o surpriză din partea lor. Am primit fondul de ten cu eticheta din poză. Îmi plac astfel de surprize
  • Anul acesta am descoperit cidru…și îmi place foarte mult. Aroma preferată: cranberry 

  • Pregătirea de dimineață 
  • Cumpărături de Februarie 🙂
  • Cadouri de la mama: Tom Ford Velvet Orchid pentru mine și Dior Homme Intense pentru el 
  • Surpriza de la Orfilame: gama de corp Milk&Honey (gelul de duș și loțiunea de corp – miros incredibil de bine) și cele 4 cutiuțe cu minuni Tender Care

Gata, asta a fost (aproape) tot… vă mulțumesc dacă ați avut răbdare și ați ajuns până aici. Eu am stat 3 ore la postarea asta. Sper că v-a plăcut.

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

[Review] L’Oreal Ulei Extraordinar Nutrigold

La începutul anului L’Oreal a lansat o nouă gamă de îngrijire a tenului și a părului: Nutri Gold Extraordinary Oil iar eu de atunci folosesc produsele.
Astăzi însă o să vă povestesc despre uleiul facial Nutri Gold.

Este primul meu ulei de acest gen și de când îl folosesc am observat câteva schimbări…în bine, bineînțeles. Foloseam și înainte tot felul de uleiuri pe față – ulei de argan, ulei de cocos, ulei de migdale dulci, dar niciodată nu am încercat unul special, cum este acesta de la L’Oreal.

Recunosc însă că am fost puțin sceptică și nu mă așteptam la minuni, dar povestea a fost alta.
Îmi place foarte mult ambalajul luxurios – o sticluță de 30 ml cu aplicator-pipetă. Dimineața îl folosesc mai rar, dar seara, după ce mă demachiez, îl aplic pe tenul curat.
Îmi place senzația – pielea rămâne catifelată și netedă. Ce mai, ca pielea de bebeluși.

Chiar dacă îl folosesc de aproape 3 luni zilnic, de abia se cunoaște că l-am folosit. Asta pentru că e nevoie de o cantitate mică atunci când îl folosesc. 2-3 picături de ulei sunt suficiente.
În cazul în care vă gândiți că rămâne o peliculă grasă, vă pot spune că tenul nu rămâne deloc uleios. Acest ulei se absoarbe rapid în piele și o hidratează intens. Dimineața când mă trezesc încă îmi simt fața hidratată și fină. 

De cum am deschis sticluța am simțit un miros plăcut, floral-dulceag. Eu nu am nicio problemă cu produsele cosmetice care conțin parfum sau miros plăcut, dar dacă nu suportați parfumul, s-ar putea să nu vă tenteze acest ulei. Are un miros mai puternic, care persistă cam o jumătate de oră.

Uleiul de față Nutri Gold conține uleiuri esențiale, benefice pielii. Acest ulei are o textură ușoară, intră rapid în piele, fără să lase tenul uleios. Este un ulei de față pentru toate tipurile de ten și se potrivește femeilor cu vârste cuprinse între 20-50 de ani. Chiar dacă ai 20 de ani, este important să acorzi mai multă atenție îngrijirii pielii și să începi să folosești uleiuri esențiale. Este un pas în plus pentru a avea un ten frumos.  
Cu vârsta, pielea devine mai subțire, mai deshidratată și își pierde strălucirea naturală, astfel încât tenul are un aspect tern. 
Acest ulei poate fi folosit și ca remediu pentru zonele uscate, înlocuiește cu succes produsele de hidratare. Dar poate fi folosit și înaintea cremei de față. În plus, poate fi folosit și ca bază de machiaj, nemaifiind nevoie de o cremă. Eu am folosit uleiul și dimineața, înainte de machiaj și nu am avut probleme cu fondul de ten. Ba chiar mi se pare că se aplică mai uniform. 
Uleiul Nutri Gold este un tratament facial de revitalizare a tenului, creat  cu un mix unic din 16 uleiuri esențiale și prețioase, cu proprietăți antioxidante și cu efecte anti-îmbătrânire. 
Uleiul Nutri Gold conține 8 uleiuri esențiale: 
  • Lavandă – are rolul de a calma pielea
  • Maghiran – antioxidant & vitaminizant
  • Rozmarin – împotriva acneei
  • Mușcată – rol astringent
  • Trandafir – 
  • Mușețel – rol anti-inflamator
  • Portocală – anti-aging, oferă strălucire pielii
  • Lavandin 
și 8 uleiuri prețioase:
  • Jojoba
  • Măsline
  • Floarea Soarelui
  • Măceșe
  • Caise
  • Passiflora
  • Tărâțe de orez
  • Porumb
De când îl folosesc, am observat că tenul meu a devenit mai radiant și arată mai bine
De evitat însă zona ochilor! Din greșeală mi-a ajuns puțin ulei în ochi și 1 oră mi-au lăcrimat, nu a fost deloc o senzație plăcută, mai ales că în primele secunde mă și usturau ochii. 
Pentru zona ochilor folosesc ulei de migdale dulci presat la rece (Solaris) și am observat că s-au mai diminuat liniile fine care au apărut în timp. 

Iubesc acest ulei și mă bucur că a apărut în viața mea. Vi-l recomand și vouă. 
Îl găsiți deja în magazine. 
Preț: 43 lei/30 ml 

Aștept comentariile voastre! 
L-ați încercat? Vă tentează? Folosiți uleiuri pentru îngrijirea tenului?

*Produs primit spre testare – review sincer, ca de obicei! 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Latest Shopping

Au trecut deja 2 ani de când nu am mai scris un astfel de articol, în care să vă prezint pe scurt ultimele noutăți cosmetice care au intrat în colecția mea. În ultimul timp nu am mai cumpărat haotic, ci am încercat să mă limitez la strictul necesar, așadar nu s-au mai adunat așa multe produse.

De la începutul anului până acum s-au strâns destule produse, astfel încât m-am hotărât să vi le prezint și pe blog în această postare. Sunt produse pe care mi le-am cumpărat și câteva pe care le-am primit de la persoane apropiate.

Unora dintre acestea le-am făcut deja review și o să vă las și link-urile, în cazul în care le-ați ratat, iar câteva dintre ele așteaptă să apară pe blog, într-un review separat.

Ultima vizită la Sephora a fost una costisitoare și mi-am luat câteva produse interesante, unele noi și altele pe care le-am mai avut. Printre produsele cumpărate se află și 2 produse de curățare – unul de față și unul de ochi.

Despre demachiantul bifazic Sephora am scris de curând un review, pe care îl găsiți aici.
Plimbându-mă printre raioanele cu produse marca Sephora, am descoperit un gel de curățare interesant – Ultimate warming cleanser. Mi-a atras atenția cuvântul warming și eram curioasă cum acționează. Nu am stat mult pe gânduri și l-am băgat în coșul de cumpărături. Pozele pentru review sunt deja pregătite și în curând veți putea citi mai multe despre acest produs de curățare a tenului. Vă spun doar că mi se pare extraordinar.

Despre dizolvantul de lac de unghii Cien am citit numai lucruri pozitive și eu de abia acum mi l-am cumpărat. Ambalajul este practic și dizolvantul își face treaba bine, nu este nevoie să insist mult pentru a îndepărta oja de pe unghii. Am observat că și oja cu sclipici se șterge mai ușor. Nu usucă pielea din jurul unghiei și cu siguranță îl voi recumpăra.

Despre pensula de eyeliner de la MAC  știam că este foarte bună pentru a trasa linii perfecte cu gel liner, dar am încercat să o evit și să mă mulțumesc cu pensulele pe care le aveam. Până într-o zi când am ajuns la magazinul din Cluj și am încercat-o. Pur și simplu alunecă perfect și pot să trasez liniile mult mai bine, mai uniform și drepte. Prețul este într-adevăr mare pentru o pensulă, dar decât să cumperi 5 pensule proaste, cu care nu poți lucra, mai bine o iei pe aceasta.

Tot atunci mi-am cumpărat și soluția pentru curățarea pensulelor. Mi s-a părut destul de ieftină (45 lei/250 ml) și chiar aveam nevoie de o soluție specială. Aveam una de la Sephora care era pe terminate și în rest foloseam alcool izopropilic pentru dezinfectarea pensulelor. Am vrut să schimb alcoolul izopropilic pentru că mi se părea agresiv pentru pensule, începeau să devină aspre. Cred că soluțiile speciale conțin și ceva agenți de protecție a firelor de păr din pensule.

Pentru curățarea pensulelor mi-am cumpărat și un săpun special – da Vinci, pe care l-am găsit pe aoro. L-am pus la încercare și mi se pare foarte bun, curăță orice urmă de murdărie de pe pensule. Urmează să scriu un review în curând + o comparație.

De 8 Martie, toate produsele de pe Makeup Shop erau reduse cu 25% și am profitat de oferta aceasta și mi-am comandat 3 pensule Real Techniques și un ruj mat Sleek. Mi-am cumpărat pensula Sculpting Brush – pentru conturare, Setting Brush – pentru iluminare și pentru fixarea anticearcănului cu pudră și Shading Brush – pentru pleoape. Cel mai mult îmi place pensula pentru conturare pentru că are forma și lungimea ideală pentru asta.

Mi-am îmbogățit colecția de parfumuri cu 4 arome noi, 2 parfumuri le-am primit și 2 le-am cumpărat.
Tom Ford – Velvet Orchid l-am primit de la mama, este un parfum floral, ușor pudrat, delicat și intens în același timp.
Chanel – Coco Mademoiselle l-am primit de la cumnata mea, este unul din cele mai tari parfumuri pe care le-am avut. De curând mi s-a terminat și l-am primit cadou de ziua mea. Este o ediție ce conține 3 sticluțe de 20x, astfel încât pot să iau  o sticluță în geantă.
Jean Paul Gaultier – Gaultier 2 este unul din parfumurile mele preferate și mi se pare deosebit. Am scris aici despre el.
Yves Rocher – Neroli mi se pare un parfum foarte bun, destul de puternic și persistent. L-am luat din impuls, dar nu îmi pare rău pentru că are un miros foarte plăcut, mă înviorează de fiecare dată când îl aplic dimineața. Am ales varianta de 15 ml ca să pot să îl port cu mine peste tot. Mi se pare potrivit pentru primăvară.

Despre fondul de ten Double Wear de la Estee Lauder am citit și auzit numai lucruri bune, așa că atunci când mi s-a terminat fondul de ten, m-am decis să îl cumpăr pe acesta. Îl încercasem cu ceva timp în urmă, dintr-o mostră și tare mult mi-a plăcut. S-a dovedit însă că utilizarea lui zilnică nu îi face bine tenului meu. Aflați mai multe din review-ul acesta.

Un alt produs scump care nu este cum mă așteptam este primerul de ochi de la Dior, despre care am scris aici.

Anticearcănul iluminator Radiant Touch de la Yves Saint Laurent era de ceva timp pe lista mea de dorințe, iar la începutul anului a ajuns în colecția mea. L-am încercat în magazin într-o zi în care nu eram machiată și eram puțin obosită. L-am aplicat în zona ochilor și parcă mă schimbasem, arătam odihnită și zona ochilor era luminoasă. Așa că nu a durat mult până am ajuns cu el la casa de marcat. Urmează și review-ul.

Un alt produs de machiaj care mi se pare extraordinar este tușul de la Collistar – Shock. Mi-a atras atenția design-ul și l-am și încercat în magazin. Wow! Are vârful numai bun de trasat linii perfecte. Este foarte ușor de folosit, alunecă pe pleoapă și rezistă o zi întragă. Vedeți cât de ușor se aplică, urmărind acest clip. Merită toți banii și cu siguranță îl voi recumpăra.

De mult îmi doream un creion nude și nu găseam. Știam că la Sephora găseam sau la MAC. Cel de la MAC e în jur de 80 de lei și cel de la Sephora 45 de lei. Am încercat să găsesc o variantă mai ieftină, dar până la urmă tot la cel de la Sephora am ajuns. Îl folosesc ca și contur pentru buze sau pe conjunctivă.

Gel liner-ul de la Inglot este unul din cele mai bune și nu îmi lipsește din colecția de machiaj. Am scris aici despre el, iar de curând mi-am luat unul într-o nuanță de maro.

Despre rimelul Miss Manga de la L’Oreal v-am povestit aici. L-am cumpărat la preț promoțional din DM, iar acum că s-a mai uscat puțin îmi place foarte mult. Nu mai lipește genele cum vă spuneam în review și de câteva zile îl folosesc zilnic.

Nu știu dacă știți, dar în Kendra au apărut produsele Sleek și NYX. În Cluj încă nu le-am văzut… când am fost însă la Sibiu am ajuns și la Kendra și am văzut standul NYX și mi-am luat și un primerul de ochi și anticearcănul HD Concealer Wand. Îmi plac ambele produse și urmează să scriu și review-uri.

Tot din Kendra mi-am luat și fardul mono de la Essence, din colecția I Love Nude. Aveam nevoie de un fard în această nuanță pentru a-mi ilumina zona de sub sprâncene și colțul intern al ochilor. Din păcate, nu este atât de pigmentat pe cât mi-aș dori și este destul de sidefat.

De la Inglot mi-am comandat 2 farduri mono – 389 și 494. Nuanța 494 este o nuanță de mov închis, cu puțin sidef, iar nuanța 494 este antracit și e mat. Ambele farduri sunt foarte pigmentate și se aplică foarte ușor.

Săptămâna trecută am profitat de oferta de la Melkior (până în 31 martie transportul prin curier este gratuit)  și am plasat prima comandă. Inițial mi-am comandat paleta magnetică de 12 și 4 farduri. 5 minute după ce am plasat comanda online, m-a sunat cineva de la Melkior să îmi spună de oferta pe care o au – la 6 farduri mono primești paleta magnetică de 6 gratuit. Așa că am mai adăugat încă 2 farduri și am primit și paleta magnetică.
Fardurile sunt foarte pigmentate și au o textură moale, se iau foarte ușor pe pensulă și culorile sunt intense. Iar fardul acela negru…cred că este cel mai intens negru.

Pe lângă fardurile și paleta magnetică, mi-am comandat și o soluție pentru ojele uscate de la Melkior. Am câteva oje care s-au uscat și vreau să le repar cu o astfel de soluție. Știu că ojele uscate, groase se pot subția și cu acetonă, dar vreau să văd ce minuni face o astfel de soluție.

În colecția mea de oje a ajuns și una de la MAC – Midnight Sky, o nuanță deosebită, care îmi place foarte mult. Îmi place atât de mult încât timp de o lună a fost pe unghiile mele. Nuanța o puteți vedea aici.
Prețul unei oje MAC este de 45 de lei și rezistă bine pe unghii. Eu folosesc și top coat-ul de la Farmec (Gel Top Coat 3D) și orice ojă rezistă cam o săptămână pe unghii (cu spălat de vase inclus).

Spray-ul de texturare Beach Waves de la L’Oreal Professional l-am descoperit la ultima vizită de la salon și mi-a plăcut foarte mult. În salon costă 80 de lei, am căutat prețul mai mic pe net și l-am găsit pe aoro cu doar 44 de lei. Am fost puțin reticentă, dar până la urmă l-am comandat. Primul lucru pe care l-am făcut după ce am primit coletul a fost să verific dacă produsele sunt originale. Și am avut noroc, produsele comandate sunt autentice.
Despre spray-ul acesta am povestit puțin în “Favoritele lunii Februarie” – aici.

Și închei povestea cu produsele de buze care au intrat în viața mea în ultimele luni. 
Balsamul de buze cu zmeură de la Yves Rocher e printre preferatele mele. M-am bucurat să văd că a apărut din nou această variantă. În urmă cu vreo 10 ani am încercat un astfel de balsam de buze (era alt ambalaj atunci) și mi-a plăcut tare mult. Apoi a dispărut de pe piață și au apărut alte balsamuri de buze, dar care nu mi s-au părut hidratante. 
Despre balsamul de buze eos v-am povestit aici. Chiar dacă nu este cel mai hidratant balsam de buze, îmi place forma, este practic și are un miros fain. Mi-am luat acum varianta Honeysuckle – Honey Dew. 
Rujul de la MAC în nuanța Heroine era de mult pe wishlist-ul meu, dar încercam cumva să îl evit, știind că mai am acasă multe rujuri, printre care și 2 nuanțe de mov. Totuși, până la urmă mi l-am luat și nu îmi pare rău deloc. Este o nuanță de mov intens, care mi se potrivește. De fiecare dată când îl am pe buze sunt întrebată ce ruj folosesc. Rezistă bine pe buze. 
Despre rujul rezistent Double Touch de la Kiko v-am povestit aici și de câteva zile am mai adăugat o nuanță – 114, un roz închis, spre mov. 
Rujul lichid Matte Me de la Sleek este destul de lăudat și am vrut să îl încerc și eu, mai ales că e disponibil într-o gamă largă de nuanțe. Eu mi-am luat Brink Pink, este o nuanță de roz spre portocaliu, neon. Îmi place nuanța, este intensă, dar usucă buzele destul de mult. Ca și rezistență, rezistă undeva la 3-4 ore. Nu îmi place aplicatorul deloc, nu mi se pare practic, e drept și destul de aspru, simt că îmi zgârie buzele când îl aplic. 
Măcar mi-am satisfăcut curiozitatea și l-am cumpărat la reducere. 
S-au adunat câteva produse și și postarea este destul de lungă, nu mă așteptam.

Sper că v-a plăcut și, dacă tot ați ajuns aici, nu uitați să îmi lăsați și un comentariu cu gândurile voastre. Ce produse v-ați mai cumpărat voi? Ce produse vă tentează din cele prezentate mai sus?

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Color Riche – mai mult decat un ruj…o legenda!

Dacă vă place rujul Color Riche de la L’Oreal, am vești bune: Color Riche a împlinit 30 de ani și cu ocazia aceasta s-au lansat 21 de nuanțe speciale. 
Chiar în momentul acesta port un Color Riche, nuanța Natasha’s Pure Red din colecția de toamnă Pure Reds, despre care v-am povestit aici.

Color Riche este rujul emblematic, rujul tuturor femeilor. 
Color Riche a fost alături de femei în toate momentele importante din viața lor.
Obsedat de culoare…Color Riche a creat o gamă de nuanțe fără rival. 
O formulă excepțională, un parfum de neuitat într-un etui auriu elegant.
Roșu pasional, carmin profund, mov incandescent, roz intens, mandarină zemoasă.
Cu ocazia celei de-a 30a aniversări, rujul Color Riche își celebrează culorile emblematice creând 21 de nuanțe speciale.


Cred că este imposibil să nu găsești acum nuanța care ți se potrivește perfect.
Am avut de-a lungul anilor câteva rujuri de la L’Oreal, dar varianta aceasta mi se pare cea mai bună pentru mine. Odată cu formula îmbunătățită parcă a crescut și rezistența. Rujul pe care îl am acum pe buze l-am aplicat azi dimineață pe la 10. E ora 14 acum și a rămas intact, chiar dacă s-a mai luat pe pahar/cană. 
Mi se pare foarte pigmentat. Mirosul? Inconfundabil. Recunosc mirosul acestui ruj imediat. Îl știu de foarte mulți ani. Are un miros ușor pudrat și parcă miroase puțin a trandafir. 

Mai mult decât o formulă… Pigmenții bogați oferă o intensitate de 2x mai mare a culorii iar extractul de argan, lotus și camelie oferă hidratare buzelor.
Rujul Color Riche este cremos, pigmentat și hidratant. 
Mie îmi plac rujurile mate, tocmai din cauză că rezistă mult mai mult pe buze, dar în gama Color Riche se găsesc atât rujuri glossy, mate sau lacuri
Dintre cele 21 de nuanțe noi menționez Oud Obsession care mi-a atras atenția.
 De abia aștept să îl văd în magazine. 
Dar asta nu e tot, L’Oreal a lansat 5 nuanțe noi de lacuri de unghii, iar Cliche Mania cred că va ajunge în colecția mea.
…și poate și Plance Vendome
Vor fi disponibile și 6 nuanțe noi de creioane de buze. 

 Știați că la fiecare 2 secunde, undeva în lume, o femeie cumpără un Color Riche?

Prețuri:
ruj Color Riche – 54.99 lei
creion contur – 24.99 lei
lac de unghii Les Vernis – 15.99 lei

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Favoritele lunii Februarie – video

Încerc să fiu mai activă pe canalul meu de Youtube și să filmez de fiecare dată când prind mai mult timp, așa că astăzi vă invit pe canalul meu de Youtube să urmăriți clipul cu produsele mele favorite din luna ce tocmai a trecut.

Dacă v-a atras atenția vreun produs din cele aflate în poză, urmăriți clipul pentru a afla mai multe detalii despre el.

Aștept comentariile voastre – aici sau pe Youtube. Dacă aveți idei/sugestii pentru următoarele clipuri, aștept să îmi spuneți.

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

[Review] L’Oreal Miss Manga mascara

Miss Manga…sunt sigură că ați auzit deja de această mascara. Nu ai cum, la ce valuri a făcut lansarea acestei mascara de la L’Oreal. Eu o așteptam de mult, eram curioasă dacă chiar va avea acel efect care să deschidă privirea. Au fost concursuri, reclame peste reclame…. o strategie foarte bună de marketing, nu îmi amintesc când s-a mai făcut atât tam tam în jurul unui produs nou lansat.

De obicei, când se promovează ceva atât de intens, nu mai sunt atât de interesată de produsul respectiv. Cum a fost și cu nebunia filmului 50 Shades of Grey – am citit cărțile și de abia așteptam să apară filmul. Atâtea statusuri și știri despre film au fost, încât nici în ziua de azi nu l-am văzut. Și va mai trece o perioadă bună de timp până îl voi vedea.
Dar nu despre asta e vorba acum, ci despre faimosul rimel Miss Manga despre care vă povestesc astăzi. Săptămâna trecută l-am găsit la promoție în DM (26 lei în loc de 45 lei) și nu am stat pe gânduri, mai ales că aveam nevoie de un rimel nou.

Recunosc că pe lângă toată reclama asta, m-a atras și ambalajul, dar și periuța mi s-a părut interesantă. L-am încercat și…. nu am fost impresionată. De fapt, nici nu știam ce așteptări să am. Pe aia cu “efect de gene false” oricum nu o cred, nu există așa ceva. Fiind un rimel pentru volum, mă așteptam ca genele mele să devină dense și definite de la primul strat.
Datorită periuței conice pot să îmbrac fiecare geană – de la colțul interior la colțul exterior – într-un strat negru de rimel. Genele se alungesc vizibil de la primul strat, dar mi se pare că sunt și lipite la bază. Să fie ăsta efectul manga? De fapt, dacă ne uităm la vizualul produsului, cam așa arată și genele modelului. 
fără mascara
stânga – 1x strat mascara
stânga – 2x straturi mascara, dreapta 1x strat mascara
2x straturi mascara

Consistența este mai lichidă și sunt convinsă că după ce se va mai usca puțin, nu se vor mai lipi genele. De aproape se observă că genele nu sunt definite perfect, însă de la depărtare arată mai bine.

Îmi place faptul că rezistă o zi întreagă, fără să curgă sau să se fărâmițeze. Se îndepărtează ușor cu un demachiant normal, fără să fie nevoie să insist.

 Descriere oficială: 

Descoperă cea mai recentă inovație de la L’Oréal Paris, mascara Miss Manga! Periuța sa conică, flexibilă 360, îti oferă de 15X ori mai mult volum pentru un look spectaculos.



Genele superioare capătă mega volum și intensitate, iar cele inferioare curburi excepționale.




Inovația look-ului Manga:
– periuța conică, flexibilă 360° îmbracă fiecare geană într-un negru intens și creează un volum incredibil
– sferele de colagen au putere de alungire si redau genelor un impact cu 15 ori mai mare*. 
– textura fluidă, generoasă, de un negru extrem de intens
– o trilogie de polimeri care oferă rezistență extremă
*Test instrumental, volum 3D

Nu spun că nu își merită banii, dar dacă aveți așteptări mari și gene mici…poate că veți fi dezamăgite. Nu oferă acel volum incredibil genelor, dar le definește și le alungește vizibil.
Eu am încercat să aplic un alt strat de mascara, cu o periuță mai deasă și mare (MAC Opulash) iar efectul a fost surprinzător – genele au căpătat mai mult volum și efectul a fost mult mai fain.

Găsiți Miss Manga în 2 variante – Miss Manga Black Angel (pe care o am eu) de un negru intens sau Miss Manga simplu, pentru un look mai cuminte.

Ce părere aveți? V-a stârnit interesul?

*Acest produs poate avea un alt efect pe genele voastre, vă rog să țineți cont că aceasta este părerea mea bazată pe experiența avută cu acest rimel. Suntem diferiți, produsele acționează/arată diferit în funcție de fiecare dintre noi. 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

[NOTD] Will you Jump?

Din nou am neglijat partea asta…mă refer la postările tip NOTD, în care vă arăt oja pe care o port pe unghii. Nu știu de ce…poate pentru că nu am avut timpul necesar. Ideea este că trebuie să reiau și acest tip de postare și să vă arăt nuanțe frumoase pe care le descopăr.

Încep cu una din culorile mele preferate – un albastru roial “Will You Jump” de la Sephora, în combinație cu o ojă interesantă de la L’Oreal – “Tweed Top Coat”. Adevărul este că am prea multe oje…300 la număr și parcă tot nu sunt de ajuns. Am atâtea oje, încât aș putea ca în fiecare zi să port altă culoare, alte combinații.
La voi cum este?



And here I am again, complaining about not having the necessary time to post about everything I want. I have neglected this type of posts – Nails Of The Day and I want to make things right and to organise myself so that I include my NOTDs on the blog again. 
I have plenty of beautiful shades/ nail polishes to show you and I am sure that you’ll fall in love with some of them. 


Today I will show you one of my favourite colours – a royal blue, mixed with a tweed top coat from L’Oreal. I think that this combination looks interesting, what do you think? 




Recunosc că la prima vedere nu mi-a plăcut oja de la L’Oreal, arată ciudat în sticluță și imediat îți faci scenarii în cap că se va da foarte greu jos. Nimic mai fals. Am rămas surprinsă să văd că nici nu a fost nevoie să insist cu dizolvant pentru a îndepărta acele “linii”.


I must admit that, at the first sight, I didn’t like the nail polish from L’Oreal, it looks weird in the bottle. All I could think about it was “how do I get this stuff off my nails?”. Well, I was surprised to see how easy it can be removed, without much nail polish remover.


Christmas Magic

Luni – 29 Decembrie, ultima săptămână din lună și ultima săptămână din acest an. Mai sunt câteva zile până când vom ciocni paharele de șampanie și ne vom ura La Mulți Ani.
Zilele de Crăciun au trecut…parcă prea repede. Am petrecut Sărbătorile acasă, în familie. Au fost zile faine, petrecute în orașul meu, în Sibiu, alături de familie.

Ieri seară am ajuns la Cluj. Oh…am atâtea de făcut.  Trebuie să mă mobilizez și să mă apuc de curățenie. Deși apartamentul e mic, fiecare colț este ocupat cu lucrurile noastre, cu haine, cu cadourile primite și așa mai departe.

Să revenim însă la zilele de Crăciun:
În 24, după ce am scris postarea asta m-am pregătit pentru Ajunul Crăciunului. Deși am încercat să nu le mai las pe toate pe ultima sută de metri, nu am reușit și tot a trebuit să ajung în magazine, să cumpărăm ultimele cadouri.

Vremea a fost superbă, așa că am profitat de asta și am făcut și câteva poze. Cu ocazia asta, vă arăt și rochia mea de Crăciun. De când am comandat-o m-am gândit că o voi purta de Sărbători. Îmi place mult. Am renunțat la UGG-urile mele comode sau la adidași și am scos din dulap o pereche de cizme lungi, din piele întoarsă, cu toc. Am cumpărat cizmele astea în urmă cu vreo 5 ani și le-am purtat de vreo 5 ori. Am mai spus-o: tocurile nu-s de mine. Am rezistat vreo 3 ore, iar când am ajuns acasă și m-am descălțat am fost atât de ușurată.

Găsiți rochia aici.
Acesta a fost outfit-ul meu de Crăciun.

Seara am fost la biserică, apoi am servit cina în familie și ne-am împărțit cadourile.

Anul acesta, pe lânga bani, am primit și charm-uri de la Pandora – 5 la număr, o steluță din colecția de Crăciun, pe care am primit-o mai devreme, un ursuleț de Crăciun – de la cumnata mea, o inimioară, de la R. și ulterior un elefant și globul pământesc, de la mama.

Pe lângă talismane, am mai primit și un obiectiv pentru aparatul foto – Canon EF 50mm f.18/II, un pulover călduros de la H&M și câteva produse cosmetice de la Kiko & L’Oreal. Produselor Kiko le voi face review-uri separate. Sunt foarte mulțumită de ele.

 Anul acesta e primul an a lui Isis și bineînțeles că și ea a primit câte ceva – jucării și mâncare.

 

Bradul l-am împodobit în dimineața aceea și mă așteptam să nu reziste deloc, dar Isis nu a avut treabă cu bradul. A fost cea mai fericită să se joace cu șoriceii ăia mici, care sunt preferații ei.

În prima zi de Crăciun am fost la bunica mea – asta e tradiția, de Sărbători ne adunăm la ea la masă și ne îndopăm…

Voi ce cadouri ați primit de Crăciun și cum v-ați petrecut sărbătorile?

signa

L’Oreal Collection Exclusive Pure Reds

Sunt sigură că și vouă vă place culoarea roșie, fie că o preferați pe buze sau pe unghii. Eu o prefer pe buze, cu cât mai aprins, cu atât mai bine. Pe unghii arată rău, am încercat să o port de 2 sau de 3 ori și efectiv arată ciudat. Parcă n-aș fi eu.
Pentru noi, cele care suntem în căutarea nuanței de roșu perfectă, L’Oreal a lansat o colecție nouă, în 7 nuanțe de roșu. Atât oje cât și rujuri. Pentru că nu e de ajuns să purtăm o nuanță de roșu, ci trebuie să o găsim pe cea care ni se potrivește, care ne avantajează. L’Oreal a creat pentru fiecare dintre noi o nuanță specială de roșu. Sunt sigură că o să vă găsiți acel roșu la care ați visat.

Pentru ca toate femeile pot indrazni sa poarte toate culorile pe buze, Collection Exclusive ne propune o alta colectie in fiecare an.
Dupa nuante nude, L’Oréal Paris creeaza Pure Reds: 7 nuante de rosu mat menite sa ofere fiecarei femei culoarea care sa ii scoata in evidenta frumusetea.

Toata experienta makeup artistilor a fost folosita pentru a crea aceste culori unice, cu o formula mata exceptionala de o intensitate care iti taie rasuflarea.
Nu va mai feriti de rosu niciodata! Collection Exclusive Pure Reds este ultra feminina la cel mai ridicat nivel de eleganta pentru ca fiecare femeie sa isi gaseasca culoarea care i se potriveste. 


Pure Reds este o colectie de rujuri mate si hidratante. Rujurile contin particule de catifea, pigmenti puri si ulei de jojoba.

Eu am primit Eva’s Red, un ruj într-o nuanță de roșu-cărămiziu, care se vede bine pe buzele mele.  Am primit și oja, un roșu închis, dar pentru că nu port oja roșie, nu am încercat-o și am făcut-o cadou.

Ce pot să vă spun despre ruj este că are o textură fină, cremoasă și rezistă cel puțin 4 ore pe buze. Depinde cât vorbești, dacă mănânci sau bei. Nu este un ruj care să promită rezistență 24h. Nu mă așteptam să reziste mult, de aceea am fost surprinsă să observ că încă mai aveam buzele colorate după 4 ore. Și în tot acest timp le-am simțit hidratate, ca și cum aș fi folosit un balsam de buze.

Dintre toate cele 7 nuanțe, cel mai mult îmi place varianta Blake și cred că îmi voi lua atât rujul, cât și oja, care are o tentă de mov.

 Găsiți colecția Pure Reds deja în magazine: lacurile de unghii la 15 lei și rujurile la prețul de 54,99 lei.

Care dintre ele vă tentează?

signa

InstaLife #92

Parcă ieri mă întorceam din vacanță, de fiecare dată când e timpul pentru InstaLife și mă uit la poze realizez cât de repede zboară timpul. Unele zile sunt mai încărcate, altele mai lejere. Avem zile când vrem să se termine mai repede ziua asta și zile în care nu ne ajung cele 24 de ore ca să facem tot ce ne propunem. Când eram mică de abia așteptam să mă fac mare… acum că sunt mare, nu îmi mai ajunge timpul ca să fac toate lucrurile pe care le fac oamenii mari…. Cine mai simte la fel?

Ok, hai să nu mă mai plâng și să filozofez despre viață și despre timp și să trecem la pozele de săptămâna trecută.

Nici nu m-am întors bine din concediu că acasă mă așteptau noutățile de la L’Oreal: colecția Pure Reds. Am primit rujul și oja Eva’s Red. În curând vă voi spune câteva cuvinte și despre această colecție ce a apărut de săptămâna trecută în magazine.
La poștă mă mai aștepta un colet…din Danemarca. Ami a fost foarte drăguță și mi-a trimis paleta In The Nude de la W7, dupe după Naked. O să v-o arăt într-una din postările viitoare de pe blog.
Apus de soare pe autostrada Sibiu-Sebeș. 
“În sfârșit acasă” după un drum lung Cluj-Sibiu-Cluj. 
Îmi era dor de Isis. De abia așteptam să o văd, să o iau acasă. Aș fi luat-o și în concediu cu mine hi hi 
În loc de dulciuri am cumpărat mâncare pentru pisică ha ha ha
Se vede că îmi era dor de ea… și cred că și ei de noi.
Coffee, blog & nails.
O pisică într-o pungă! 
Doamne, e atât de șoadă pisica asta.
Cred că se observă că îmi era dor de ea… jumătate din poze sunt cu pisica. Aș scrie o postare întreagă doar despre pisică, ce înseamnă să ai pisică și ce prostii face…
Când am fost în Viena, am mâncat la soră-mea o cremă de brânză extraordinar de bună. Făcută de ea, că doar ea e cu gătitul. I-am cerut rețeta și cum am ajuns acasă, cum am făcut și eu…și mi-a ieșit la fel de bună. 
Rețeta e simplă și o găsiți aici. Trebuie să o încercați, mai ales dacă vă place brânza.
Ah…de abia așteptam să ajung acasă să îmi scurtez unghiile. Cresc prea repede și nu am mereu timp să le scurtez. Pe unghii scurte merge cel mai bine un lac negru, așa că am ales Power Potion Latex Effect de la L’Oreal, care a rezistat o săptămână pe unghii! 
Ritualul de dimineață: cafea cu lapte, Yankee Candle până mă pregătesc de lucru și crema de mâini cu unt de shea de la The Body Shop care miroase prea bine ca să nu o folosesc.

“Some days you just have to create your own sunshine”
Noutățile de la Nivea: faimoasa cremă în cutiuță albastră s-a transformat în gelul de duș Creme Care și săpunul lichid. Mirosul? Același pe care îl știm cu toate: mirosul NIVEA.

De asta iubesc toamna! 
Ba nu, acesta e doar un motiv pentru care iubesc toamna.

“Love is in the air…and it smells like coffee”. Nu mai băusem de mult o cafea de la Starbucks și un Pumpkin Spice Latte merită oricând. 
Micul meu dejun preferat: cereale cu lapte. Merge perfect atunci când lenea-i mare într-o zi de sâmbătă ha ha ha
Când mă uit la Revenge, nu mă uit singură…Isis se cațără pe televizor. Incredibil ce face pisica asta. Mă amuză mereu.
Dacă sâmbătă a fost zi de curățenie și de cumpărături pentru casă, duminică am stat aproape toată ziua în bucătărie. Am făcut supă de pui cu tăiței, penne cu somon și sos de smântână și găluște cu prune. Foarte bune. Maică-mea se bucură că am învățat să fac, i-am luat o grijă de pe cap și nu mai trebuie să îmi facă ha ha ha
Nu știu cum e la voi, dar la Cluj a fost perfectă vremea, e păcat să stai în casă când afară e atât de cald și frumos. Cu ocazia asta, am ieșit și am pregătit și pozele pentru următoarea postare de tip OOTD. 

Ne vedem în curând cu o nouă postare. Până atunci, aștept comentariile voastre. Apreciez că vă luați timp și îmi lăsați câteva cuvinte la fiecare postare.

signa