InstaLife #80

Este marți, ora prânzului … iar nu am apucat să pregătesc postarea asta mai repede..dacă nu duminică, măcar luni. Am început să mă uit la un nou serial – Revenge, care îmi ocupă mai mult timp decât mi-aș dori.
În weekend am făcut poze pentru blog, pentru postările ce urmează. Am atâtea idei, timp mai puțin.
Suntem deja la sfârșitul lunii iulie, vă vine să credeți?

Când trece săptămâna mă gândesc că a trecut prea repede, dar când mă uit la pozele de pe Instagram, am impresia că a trecut atât de mult timp, parcă nu îmi vine să cred că am primit produsele Ivatherm doar marți sau că joi am ieșit la soare, în parc, cu un Strawberry&Cream Frappuccino de la Starbucks.

Dar să trecem acum la poze ..că sunt multe.

Marți am primit produse noi, de la Ivatherm, pentru tenul meu. Recunosc că nu am apucat să le încerc, de abia în urmă cu 2 săptămâni am primit produsele de la Mineralium și dacă le-aș amesteca nu o să îmi dau seama care ce face. 
De abia aștept să încerc produsele astea, până acum nu am mai folosit nimic de la Ivatherm.

Mi-am propus să mănânc mai sănătos, mai echilibrat și cum de obicei nu mănânc carne, iar pastele nu ar fi fost cea mai bună alegere, am mâncat orez cu brocolli & morcovi. Yummy.

Marți m-am uitat la ultimul episod din Devious Maids. Nici nu știam de fapt că se termină sezonul 2 deja. Parcă doar ieri a început …

De mult timp nu am mai fost la Starbucks… și cum era mult prea cald afară, mi-am luat un Frappuccino cu căpșuni&frișcă. Foarte foarte bun.

Miercuri am primit un pachet drăguț de la FarduriColorate. Mi-am ales paleta de 120 de culori, de la BH Cosmetics, ediția 1, un kit de sprâncene Beauty Uk, gene false individuale + adeziv. 
Despre farduri pot să vă spun că sunt mai pigmentate și au o textură mai plăcută. E timpul să postez un nou machiaj pe blog, promit să îmi fac timp în weekend. Tot atunci o să folosesc și gene false, sunt curioasă cum vor arăta. 
Despre kit-ul de sprâncene de la Beauty Uk o să vă povestesc mai multe, pregătesc un review.
Dacă încă nu mă urmăriți pe pagina de Facebook , vă invit să mă urmăriți și acolo pentru că pregătesc o surpriză.

Tot miercuri am primit un colet de la Label.m Româniao pereche de ochelari de soare, făcuți în colaborare cu designerul Giles Deacon, noul spray-pudră colorat și o spuma de păr pentru volum

…și-am vopsit pisica  ha ha

.Prânzul de la birou ..pregătit de colega mea Cristina.

Fun times with Alina

Macarons ♥ merg perfect lângă o cafea dulce cu lapte

Mic dejun sănătos : nectarine, curmale & mango

Vești bune pentru fetele din Cluj : vineri s-a deschis magazinul MAC! Despre deschidere puteți citi aici .

Cred că sunt deja 2 ani de când visam la Red Velvet-ul de la Lime Crime. 
V-am mai spus că nu îmi plac cumpărăturile online și de aceea probabil că nu mi l-am comandat. 
Când am văzut o poză pe Facebook am lăsat un comentariu “Vreau Red Velvet” ..timpul a trecut și după vreo 2 săptămâni am fost anunțată că ajuns comanda. 
Eram nerăbdătoare să îl încerc… Sincer, nu se compară cu niciun ruj mat rezistent. 
O să vă dau mai multe detalii în zilele ce urmează, trebuie să îl laud într-un review. 

Nu aveam de gând să îmi cumpăr nimic de la MAC, am de toate… dar parcă de un blsuh tot aveam nevoie, mai ales de nuanța Breath of Plum.

Ploaie, soare, curcubeu – îmi place atât de mult poza asta.

Pisicile sunt așa șoade… mă amuz de fiecare dată când o văd pe Isis într-o poziție mai neobișnuită. 
De-ar dormi așa și noaptea….. 
Nu am mai mâncat de mult Nutella… e periculos dacă ai și Nutella și grisine prin casă.. în weekend am terminat jumătate de borcan.  
 Pisică visătoare…

signa