Review: H&M Beauty Precision Sponge

V-am vorbit prima dată în clipul acesta despre el, apoi vi l-am prezentat în clipul cu favoritele lunii septembrie, iar acum este timpul să vă dau mai multe detalii, în scris, despre acest burețel de la H&M Beauty – Precision Sponge.

Este un burețel alb, fin la atingere și mai moale atunci când este umed. Are vârful mai ascuțit, astfel încât să faciliteze aplicarea produsului cremos în zonele mici ale feței, cum ar fi zona ochilor. 
Cealaltă parte este rotundă și este potrivită pentru aplicarea fondului de ten pe porțiuni mai mari, dar și pentru aplicarea fardului de obraz sau a pudrei.
Mi se pare că se aplică mult mai bine blush-ul cu acest burețel. Se ia mai mult produs pe burețel și culoarea pare mai intensă atunci când aplic blush-ul. În plus, se estompează foarte bine, oferind un efect super natural

Nu mă așteptam să fie un burețel bun și de aceea am rămas surprinsă să observ că își face treaba. Și încă foarte bine.
Singurul dezavantaj la acest burețel este faptul că e alb și se murdărește imediat de la fondul de ten și cu greu mai iese pata din el.

Din ce am observat, fondul de ten are o acoperire ceva mai mare atunci când folosesc burețelul Precision Sponge de la H&m Beauty. Ca să nu obțin efectul de mască și ten încărcat, este nevoie să aplic mai puțin fond de ten decât de obicei și să îl tapotez bine cu burețelul.

În comparație cu cel de la Real Techniques – Miracle Complexion Sponge (review), acesta mi se pare puțin mai fin și mai dens ca și textură. Aplicarea însă mi se pare la fel.

În concluzie, H&M Beauty Precision Sponge mi se pare un burețel bun, accesibil și, dacă nu vă permite bugetul să dați 80 de lei pe burețelul original beautyblender, cred că este o investiție bună și acesta.
Îl găsiți online aici, la prețul de aproximativ 20 lei. Eu mi l-am luat din Olanda cu 3,99€. 
Cum preferați să aplicați fondul de ten – cu un burețel, o pensulă sau cu degetele?

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png