Quick Beauty Hack – Ce poti face cu Nivea After Shave Balm

De obicei, nu prea urmăresc tutoriale și vloguri, mă uit mai rar, nu am răbdare să urmăresc clipuri.
În urmă cu câteva zile însă am dat din greșeală peste un tutorial de la Nikkietutorials și ceva mi-a atras atenția – balsamul after shave de la Nivea.

Cum adică? La ce folosește tipa asta un produs de bărbați într-un tutorial de machiaj? Mă uitam intrigată la clip – și-l pune pe față și îl folosește ca și primer pentru machiaj!

Trebuie să îl încerc. Așa că seara am dat o fugă în dm și mi-am luat varianta mini a balsamului. Varianta fără alcool, pentru ten sensibil.

L-am folosit ieri și astăzi. Ieri nu mi-a plăcut, astăzi da.

Ieri am folosit înainte și uleiul extraordinar de la L’Oreal , apoi am aplicat balsamul și cu pensula Expert Face am întins fondul de ten. Rezultatul? Fondul de ten parcă a rămas la suprafață și mi se vedea fiecare por, arăta destul de inestetic, ca o mască.
Totuși, machiajul a rămas intact o zi întreagă.

Astăzi nu am mai folosit uleiul de față, doar mi-am curățat tenul cu un gel de curățare, apă micelară și am aplicat balsamul Nivea direct pe ten. Am aplicat fondul de ten cu degetele și arată foarte bine așa. Tenul s-a netezit de cum am aplicat balsamul și fondul de ten s-a întins uniform și arată natural.

Secretul? Glicerina, care are rolul de a netezi pielea și a o face fină.
Ingredientele sunt safe: 
Aqua, Glycerin, Isopropyl Palmitate, Chamomilla Recutita Flower Extract, Tocopheryl Acetate, Hamamelis VirginianaBark/Leaf Extract, Maltodextrin, Tapioca Starch, Triceteareth-4 Phosphate, Sodium, Carbomer, Caprylic/Capric Triglyceride, Phenoxyethanol, Piroctone Olamine, Parfum


Mirosul este unul bărbătesc, dar mi se pare discret. Odată aplicat produsul pe piele, nu îl mai simt.
Textura este light, se absoarbe rapid în piele, lăsând-o foarte fină.  

Acum că v-am povestit experiența mea, nu vă rămâne decât să îl încercați și voi, și să îmi spuneți cum vi se pare.

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

[Review] elf Eyelid Primer

Consider că este foarte important să folosim și un primer/o bază de fard atunci când ne machiem. De ce? În primul rând, pentru că machiajul rezistă mult mai mult, nu se întinde și nu se strânge în pliul ochilor. În al doilea rând, culorile devin mai intense odată aplicate peste o bază.

De când am descoperit că există un asemenea produs, nici nu îmi mai pot imagina cum e să nu aplici o bază înainte de a aplica fardul.

Despre primer-ul de la elf am tot citit și auzit numai lucruri de bine, dar nu l-am încercat…până acum. Nu îmi plac cumpărăturile online și am evitat să dau o comandă pentru acesta. Asta până acum 2-3 săptămâni, când am profitat de reducerea de 30% de la elf și, pe lângă cele 2 pensule și creionul iluminator, mi-am luat și faimosul primer.

Nu știu de ce, aveam impresia că e un pic mai mare. Mi se pare că e puțin produs, Bine, la prețul acesta cum să ai pretenții? Totuși, se pare că aparențele înșală și e destul produs în tub. Îl folosesc de când îl am, zilnic, și nu dă semne că ar fi pe terminate.

Acest primer vine într-un ambalaj specific luciurilor de buze, cu aplicator cu burete, care simplifică procesul de aplicare – dacă îl folosești doar tu, pui produsul direct pe pleoapă și îl întinzi cu o pensulă sau cu degetele.

Primer-ul se găsește în 4 nuanțe: Sheer, Champagne, Pearl și Golden. Eu am ales varianta clasică Sheer, care pare bej. Odată aplicat și întins pe pleoape devine incolor.

Nu degeaba este un best seller  – are un preț mic și este eficient: fardul nu se întinde și nici nu se adună în pliuri.

Ingrediente: Cyclopentasiloxane, Octyl Palmitate, Disteardimonium Hectorite, Dimethicone, Kaolin, Triacontanyl PVP, Propylene Carbonate, Titanium Dioxide, Barium Sulfate , Iron Oxides (CI 77491, CI 77492, CI 77499), Mica (CI 77019).

Dacă nu l-ați încercat până acum, vi-l recomand, este un produs ieftin și bun.
Îl găsiți aici.

Notă: 10/10

signa

[Review] Sephora Colourguard Eyeshadow Primer

Machiajul ochilor este foarte important pentru mine. Fie că aleg să port doar mascara și un pic de eyeliner, fie că port un machiaj complet, am nevoie și de o bază care să îmi țină pleoapele uscate sau care îmi menține machiajul intact o zi întreagă. Este destul de greu să găsești baza potrivită și trebuie să riști și să încerci, să vezi care ți se potrivește, care îți păstrează machiajul intact. Nu o să vorbesc astăzi despre primerele/bazele de machiaj care m-au dezamăgit …astăzi vreau să vă povestesc despre noua bază de la Sephora – Colourguard Eyeshadow Primer.


Era luna februarie când mi-am dat seama că baza de la Radiant  este pe terminate… aveam de gând să o recumpăr pentru că mi-a plăcut foarte mult și machiajul stă lipit toată ziua, până când te demachiezi. Având în vedere că primisem de ziua mea și un voucher de la Sephora, am decis totuși să încerc ceva nou și așa m-am ales cu acest primer.

A doua zi am început să îl folosesc. Recunosc că îmi puneam întrebarea dacă o să reziste sau dacă o să mă trezesc cu dungile alea inestetice din pliuri după 2-3 ore..  Nu aveam cum să aflu dacă nu îl încercam într-o zi obișnuită, în care mă trezesc la 7 să mă pregătesc pentru o zi de lucru. Așadar, testul … rezistă sau nu?  

După descriere, ar trebui să reziste 12 ore… rezistă însă vreo 9, după care începe să se strângă fardul. Menționez faptul că am pleoapele uleioase și mereu folosesc un primer, fie că folosesc doar rimel pe gene sau că îmi fac un machiaj complex, cu farduri & eyeliner. 
Am pretenția ca un primer să intensifice nuanța fardurilor, să fie mai puternice, mai vibrante… Colourgurard se întinde ușor, netezește pielea, pregătind-o de machiaj, fardurile se întind ușor…dar culorile nu devin mai vibrante. Nu există o diferență vizibilă : 

Îmi place faptul că vine într-un ambalaj practic, un tub de 15ml cu un aplicator optim, prin care poți să controlezi cantitatea de produs care iese. Este nevoie de foarte puțin produs, astfel încât un tub de 10 ml te ține destul de mult.

După cum spuneam, după aproximativ 9 ore, fardul începe să se strângă în pliuri, se estompează și pleoapa devine uleioasă…  Atunci când folosești farduri deschise, nude, parcă nu se vede atât de rău, dar imaginați-vă cum ar arăta un machiaj smokey..

Nu pot să spun că este un primer prost, depinde și de tipul de piele sau de condițiile în care petreci ziua. Cred că este o alternativă bună la primerele un pic mai scumpe. Nu cred însă că va rezista vara, la temperaturi ridicate și probabil că nu îl voi recumpăra.

Pentru cele care folosesc glitter, există şi varianta Glitterguard 24h, la acelaşi preţ.

Brand : Sephora
Preț : 49 lei
Cantitate :10 ml
Made in : USA 
Worth it : 7/10 
Name : Colourguard Eyeshadow Primer 12hr
Aștept comentariile voastre. Folosiți primer ? 

signa

[Tag] Produsele preferate

Dacă în urmă cu câțiva ani citeam reviste pentru a afla ce se spune despre anumite produse (bineînțeles, credeam că rândurile / laudele alea sunt adevărate), acum prefer să mă documentez din bloguri. Ne place să citim review-uri sincere, să vedem că există și o părere negativă despre crema de față pe care am văzut-o recent într-o reclamă, la TV. Ne place să ne identificăm poate cu anumite persoane “Dacă i se potrivește ei, poate mi se potrivește și mie” , mai ales dacă folosim/ne plac cam aceleași produse.

Însă uneori suntem pe fugă și nu avem timp/chef/răbdare să citim un articol întreg… tocmai de aceea m-am gândit să creez acest tag, să adăugăm câteva etichete ca să ne găsească lumea când caută “cel mai bun fond de ten” sau “păreri eyeliner Master Precise” etc. …să răspundem la câteva întrebări simple și să detaliem puțin…ca să dăm și răspunsul la întrebarea “De ce?” .

Înainte de a începe, haideți să vă spun câte ceva despre mine, ca să vă dați seama dacă suntem pe aceeași lungime de undă sau nu ne potrivim deloc.
Am tenul normal-mixt : vara trebuie să folosesc o cremă matifiantă,deoarece e gras și iarna este normal-uscat, folosesc o cremă hidratantă.
Am pleoapele uleioase, deci sunt dependentă de primer, fie că folosesc farduri sau nu (și fondul de ten se strânge în pliu, nu?).
Îmi plac parfumurile dulci.
Pielea de pe corp este uscată, dacă nu folosesc un produs hidratant se vede pelicula aia albă, de piele uscată, care are nevoie urgent de hidratare.
Am genele normale – nu sunt nici lungi, nici scurte, sunt dese și mereu când aleg o mascara, mă uit după “volume”.
După atâtea schimbări, părul meu a devenit uscat, degradat, deci am nevoie de măști și uleiuri extra-eficiente.

Și acum să trecem la întrebări :

1. Care este crema de față preferată? De ce?
În momentul de față sunt încântată de Nutri Gold Silk de la L’Oreal. Are o textură fină, hidratează și netezește pielea și fondul de ten parcă aderă mai bine. Pentru perioada cu tenul mixt-gras, crema pentru ten mixt de la Natura Siberica. Am avut-o în urmă cu vreo 2 ani și am rămas cu ideea asta, că e cea mai bună cremă de matifiere și chiar merită încercată.

2. Care este rujul / glossul tău preferat?
De curând am descoperit rujurile de la Sephora, care sunt foarte pigmentate și rezistente. Ador lip stain-urile Sephora și, mai nou, Rouge Infusion care nici nu se simte pe buze.

3. Buzele au nevoie de îngrijire, de hidratare – care este balsamul de buze care face minuni?
În momentul de față îmi place la nebunie Lip Butter-ul de la Nivea, cu aromă de zmeură. Deși lasă o peliculă albicioasă, hidratează intens și miroase foarte bine.

4. O linie perfectă trasată cu un eyeliner negru este reușită dacă avem unealta potrivită – care este tușul de ochi preferat?
Pe lângă gel liner-ul de la Inglot, care este foarte foarte pigmentat și rezistent și se aplică ușor, îmi place foarte mult Master Precise de la Maybelline. Așa cum sugerează și denumirea, creezi linii perfecte, precise, subțiri sau groase. De asemenea, îmi place deoarece rezistă întreaga zi și culoarea nu se estompează pe parcursul zilei.

5. Care este rimelul care te-a impresionat și pe care l-ai recumpăra mereu? 
Înainte era The Colossal de la Maybelline, însă i-a luat locul False Lash Mascara de la Inglot pentru că oferă un volum incredibil, separă genele și nu le lipește.

6. Care este produsul de păr care face minuni? 
Masca termică de la Wella Professional –  Enrich Self Warming Mask. Nu știu cum ar fi arătat părul meu acum dacă nu aș fi folosit-o. Repară firul de păr în profunzime, îl lasă ușor de coafat, mătăsos și strălucitor.
Pe lângă această mască, pe care o folosesc o dată pe săptămână, folosesc uleiul de păr Moroccan Oil care ajută la repararea firului de păr. Chiar se simte/vede diferența.

7. Care este parfumul tău preferat? 
Hmmm …sunt tentată să spun că Jour d’Hermes, dar preferatul meu este Womanity de la Thierry Mugler. Este dulce, intens, persistent și… se simte la fel în orice anotimp l-aș folosi.

8. Ai o ojă preferată în momentul de față? 
Da, dacă ar fi să aleg o singură oja, atunci ar fi oja aia argintie, metalică, de la Nails Inc – Cambridge Terrace. Nu doar că are o nuanță foarte faină care se potrivește oricărei ținute, dar pe unghiile mele rezistă mai mult de o săptămână.


9. Care este produsul preferat pentru hidratarea corpului ? 
Uleiul de bebeluși de la Johnson’s Baby. Îmi place mirosul, intră rapid în piele, fie că este uscată sau umedă și nu pătează hainele. De curând am descoperit și untul de shea de la Sabon, care este un răsfăț de fiecare dată când îl folosesc. Miroase incredibil,se topește pe piele și lasă un parfum plăcut (dulce) care se simte câteva ore bune. În plus, pielea este la fel de catifelată și a doua zi.

10. Ai vreun gel de duș preferat? 
Da ! După ce a dispărut Bourjois – Gommage de Reve, mi-am îndreptat atenția spre altceva… iar acum gelul meu de duș preferat, pe care l-am cumpărat de nenumărate ori este cel de la Yves Rocher cu boabe de cafea. Îmi place mirosul foarte foarte mult, îmi place că este cremos și hidratează pielea în timpul dușului și pentru câteva ore mă pot bucura de mirosul de cafea de pe pielea mea.

11. Care este primerul / baza de fard care te-a impresionat? 
Înainte nu îmi imaginam viața fără Too Faced Shadow Insurance…dar am descoperit baza de la Radiant, care este la fel de bună, la un preț mai mic. Culorile devin mai intense iar fardul rezistă…până la demachiere.


12. Care sunt fardurile tale preferate? 
De la trusele Ruby Rose am trecut la paleta clasică de 120 de culori și credeam că am descoperit o minune … apoi am dat de fardurile Sleek și NYX și au devenit preferatele mele. Singurul inconvenient este că nu sunt foarte multe nuanțe. Îmi plac datorită faptului că se aplică ușor și că au culori intense. La fel de mult îmi plac și fardurile Seventeen – există o gamă largă de culori, sunt foarte pigmentate și ușor de aplicat.

13. Care este fondul de ten preferat?
Nu pot să spun că am un fond de ten preferat pe care l-am recumpărat de fiecare dată când am rămas fără. Mi-a plăcut foarte mult Affinitone 24h de la Maybelline, deoarece are acoperire bună și este foarte rezistent, indiferent de condiții. Îmi place fondul de ten pe care îl folosesc momentan – Dior Forever, are acoperire bună, efect natural și are o textură fină, parcă se topește pe față. Mi-a plăcut foarte mult și Supermoisture de la Clinique deoarece, pe lângă acoperirea medie, naturală, avea particule strălucitoare care dădeau un aer fresh, luminos tenului.

13. Acum că am discutat despre produsele de machiaj, e timpul să trecem la partea de demachiere. Care este demachiantul tău preferat? 
Până nu demult, preferam să am un demachiant universal, și pentru față și pentru ochi…dar acum folosesc loțiunea micelară pentru ten și un demachiant bifazic pentru demachierea ochilor. Loțiunea micelară preferată este cea de la Yves Rocher, îmi hidratează tenul, oferă o senzație de prospețime și îndepărtează eficient machiajul. Pentru demachierea ochilor – Nivea Double Effect Eye Makeup Remover și Garnier Express 2in1, ambele îndepărtează orice urmă de machiaj în câteva secunde, fără să fie nevoie să insist.

14. Care sunt site-urile de unde îți cumperi produse cosmetice cu încredere? 
Eu nu sunt adepta shopping-ului online, dacă vreau ceva, vreau acum, nu am răbdare până ajunge produsul la mine. Totuși, sunt cazuri în care nu am de ales, deoarece nu găsesc produsul respectiv în magazine (de exemplu Lancome Art Liner) … și atunci apelez la magazinele online.
Strawberrynet este locul de unde îmi cumpăr produse cosmetice / parfumuri cu încredere. Uneori, fac cumpărături (online) și de pe Asos. În câteva zile (în jur de 7) de la comandă primesc produsele frumos împachetate și am siguranța că sunt autentice.
Produsele Sleek le comand de pe Makeup-Shop .

Atât… 14 întrebări ! Sper că vă place ideea acestui TAG și sper să circule prin blogosferă, aștept să aflu, pe scurt, care sunt produsele voastre preferate și care sunt motivele pentru care le recumpărați.  Așa că vă invit să îl preluați, fie că aveți un blog sau nu. Dacă nu aveți blog, aștept să-mi spuneți printr-un comentariu care sunt preferatele voastre.

signa

[Review] Radiant Professional Eyeshadow Base

Mai știți de câte ori v-am spus că am de gând să fac o postare specială despre primere? A trecut aproape un an și încă nu am scris postarea, dar pozele așteaptă în folderul creat :))
Oricum, până una alta, așa cum v-am promis, vreau să recuperez și să scriu mai multe review-uri.

Încep cu o bază de ochi, de la Radiant Professional, care a devenit preferata mea și pe care nu aș mai schimba-o.

Baza pentru fardul de pleoape mi se pare esențială dacă vrem să intensificăm culorile și să ne reziste machiajul o zi întreagă, indiferent de condiții.

Multe dintre noi probabil ne gândim uneori “ce e scump e și bun” dar nu întotdeauna e așa. Un primer foarte bun la preț accesibil este cel de la Radiant, despre care vă povestesc azi.

Am tot citit păreri pozitive despre acest produs și deveneam tot mai tentată, dar ezitam de fiecare dată, având în vedere că mai am câteva primere. După dezastrul cu baza de la Avon    mi-am spus că trebuie să o încerc și pe cea de la Radiant. Și am rămas impresionată de la prima atingere, din magazin.

Textura? Este perfectă, foarte fină, siliconată, se întinde foarte ușor și e transparentă.

Înainte, când foloseam alte primere, nu vedeam diferență mare între fardul aplicat direct pe pleoapă și  fardul aplicat peste bază.  De când folosesc baza de la Radiant, diferența e vizibilă. Culorile sunt mult mai intense :

La capitolul rezistență merită notă maximă! Niciuna nu ne dorim ca după 2-3 ore să ni se strice machiajul, să se strângă fardul în pliu, mai ales dacă avem pleoape uleioase. De când am baza asta nu mai stau să verific dacă machiajul meu arată intact, pentru că știu că rezistă indiferent de condiții.
Mai fac și eu mici greșeli când merg la sală și rămân machiată… chiar și după o oră de exerciții intense, machiajul ochilor rămâne la fel.

În cazul în care vă interesează și ingredientele, aveți poză cu lista :

Produsele Radiant Professional se găsesc în magazinele Kendra/B&B iar baza o găsiți la prețul de 25 lei. Cu sigurnață o voi recumpăra când mi se termină.

Dacă ar fi să compar baza asta cu baza de la TFSI, pot să vă spun că sunt la fel ca și calitate/rezistență. Diferă textura, ambalajul și … prețul 🙂

Voi ați încercat baza aceasta? Care este baza voastră preferată?

 signa