Rainbow Nails / NOTD

De mult nu mi s-a mai întâmplat asta – să îmi placă atât de mult un model pe unghii, încât să îl refac 3 săptămâni la rând, fără să mă plictisesc. Nu mă pricep eu la nail art și alte minuni pe unghii, dar modelul acesta este super simplu de realizat. Și este de efect.

Am fost întrebată cum mi-am făcut unghiile așa, ce am folosit și m-am decis să vă arăt care este secretul. Oricum voiam să postez câteva poze cu unghiile mele colorate, deosebite.

Sper să vă placă și să vă inspire. Nu aveți nevoie decât de puțină răbdare, câteva oje colorate, un burețel, o bază de unghii, o ojă care crapă și un top coat strălucitor.

Pentru a proteja unghiile și pentru a aplica oja uniform, folosesc mereu o bază de unghii. După ce se usucă, aplic un strat de ojă deschisă la culoare. Am pus apoi puțină ojă colorată pe o hârtie și am aplicat-o, în straturi, pe unghii cu un burețel. Astfel am obținut niște unghii colorate.

Nu trebuie să se vadă perfect modelul, pentru că după ce se usucă puțin, aplic un strat de OPI Shatter – dacă aplic un strat gros, oja se crapă în bucăți mai mari; dacă o aplic într-un strat subțire, se crapă în bucăți mai mici. După un minut aplic un top coat străluctior, iar rezultatul este deosebit. 

Surprusul de ojă îl șterg cu un bețișor de urechi îmbibat în acetonă.

Mai jos veți vedea poze mai multe, dar trebuie să vă previn că nu sunt cele mai bune poze, nu mă pricep să fac poze faine la unghii.

 Dacă nu aveți răbdare pentru tehnica cu burețel, puteți să aplicați oja colorată și altfel: puneți culorile una lângă alta, orizontal sau vertical, așteptați să se usuce și apoi aplicați un strat de OPI Shatter.

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png