Favoritele lunii Ianuarie + vesti bune

Am găsit în sfârșit puțin timp pentru activitatea mea preferată: blogging-ul! V-am povestit aici că mă mut și că sunt foarte ocupată și de abia găsesc timp să fac și altceva în afară de cărat lucruri dintr-o parte-n alta sau de căutat diferite lucruri pentru casă. 
M-am mutat de fapt, parțial, vă scriu de la noul meu birou, care arată foarte dreamy și parcă mă simt mai inspirată aici.
Până una alta, am reușit să filmez și un clip cu produsele mele preferate din luna ianuarie și vreau să vi le prezint și în acest articol, pe scurt. Vă invit la sfârșit să urmăriți și noul clip de pe Youtube.

În luna ianuarie am început să folosesc produse noi, care îmi plac foarte mult și pe care le folosesc în continuare. Am descoperit produse noi, iar de unele sunt încântată.
Aș putea spune că luna trecută a fost luna uleiurilor, despre care știe toată lumea cât sunt de bune. De la începutul anului folosesc 3 uleiuri:
ulei de cocos de la Solaris, pe care îl folosesc ca și tratament pentru părul meu deteriorat;  
ulei de ricin de la Solaris, pe care l-am folosit riguros în ultimul timp, pentru gene și sprâncene – iar rezultatele au început să se vadă;
ulei de lotus de la Clarins, pentru tenul mixt-gras, pe care îl folosesc seara, înainte de culcare – tenul meu a devenit mai luminos și mai catifelat.

Chiar dacă nu îmi place deloc mirosul de trandafir în cosmetice, de curând am început să folosesc apa de trandafiri de la Natural Cosmetic pe post de loțiune tonică. O folosesc atât seara, după demachiere, cât și dimineața, înainte de crema hidratantă. Îmi simt tenul revigorat și curat. O găsiți aici la un preț foarte bun.

În luna ianuarie am purtat oje închise la culoare și am și adăugat câteva nuanțe noi la colecție: 2 oje de la Marionnaud și una de la Inglot – în nuanțe închise, care se potrivesc perfect cu anotimpul rece. A patra ojă pe care am purtat-o des luna trecută este “Rain, Rain, Go Away” de la Rimmel – este o nuanță de nude-gri, foarte faină.

După ce am auzit atâtea cuvinte de laudă despre tratamentul de unghii Eveline, mi l-am cumpărat și eu și îmi place. Chiar este un tratament eficient: întărește unghiile, astfel încât nu se rup și nu se mai exfoliază. În plus, este excelent și ca base coat. Se găsește online și aici.

Pentru că mi-a crescut părul și îl mai las puțin să crească, am început să îmi caut și ustensile pentru a-l aranja. Am început să îmi ondulez părul cu ondulatorul conic de la Remington și să îl usuc cu peria de la Olivia Garden, și pentru că sunt atât de ușor de folosit, le-am inclus printre produsele mele preferate.

Melkior a lansat un tuș de ochi interesant – Cake Eyeliner și nu am stat prea mult pe gânduri până să-l comand. Este un produs 2in1 – poate fi folosit ca și fard de ochi, cu o pensulă uscată sau ca și tuș, cu o pensulă umedă. Partea cea mai bună la acest tuș este că nu are cum să se usuce, fiind un produs-pudră. Îmi place că pot să controlez intensitatea nuanței, se aplică foarte ușor, este pigmentat și rezistă o zi întreagă. Mi se pare ideal pentru persoanele care nu reușesc să tragă linia de tuș dorită.

V-am mai spus că îmi plac produsele Ziaja, că este un brand polonez, cu produse de calitate, la prețuri accesibile…iar acum o să vă spun că untul de corp cu portocale este incredibil! Miroase atât de bine (a portocale, bineînțeles), lasă pielea super fină, intră rapid în piele, fără să o lase lipicioasă.
Produsele Ziaja se găsesc și aici. De curând mi-am luat și balsamul de buze din aceeași gamă și vreau să îmi iau și exfoliantul de corp cu aromă de portocale.

De curând am început să folosesc un rimel nou și mi-am dat seama că am uitat de celelalte. Este vorba despre rimelul Vamp! de la PUPA  care oferă un volum dramatic genelor și le separă frumos.

De la sfârșitul anului trecut am adăugat un fond de ten nou în colecția mea, însă de abia din luna ianuarie am început să îl folosesc: Fresh Nude Foundation de la The Body Shop, care are acoperire lejeră, arată foarte natural pe ten și oferă luminozitate tenului.

De mult îmi doream să am un ruj Kat von D, iar de la începutul anului mă bucur de nuanța Susperia aproape în fiecare zi. Mi se pare unul din cele mai bune rujuri rezistente, mate, încercate până acum – se usucă instantaneu pe buze, nu le usucă, rezistă ore întregi fără să se strângă sau să se șteargă, și nici nu îl simt pe buze. Acum îmi doresc mai multe nuanțe.

Un alt produs pe care mi-l doream și de care sunt foarte încântată este paleta Urban Decay x Gwen Stefani. Am primit-o de la mama mea și de atunci sunt nedespărțită de ea. Are niște nuanțe superbe, pigmentate, fine… Urmează să vă dau mai multe detalii într-un articol separat.
Până atunci o puteți comanda de aici.

Iar acum, la final, vreau să vă dau și 2 vești bune:
1. S-a lansat magazinul online Sephora din România – așa că puteți să cumpărați produse de la Sephora din orice colț al țării! În plus, la fiecare comandă se oferă și 3 eșantioane gratuit.
2. Urban Decay a ajuns în România! Momentan, produsele se găsesc doar în magazinele Sephora din București, dar se pot comanda și online 🙂

Vă invit să urmăriți și clipul de pe Youtube.

   
Voi ce produse noi ați mai descoperit și care sunt preferatele voastre?







 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Machiaj de Sarbatori: Stay Gold! by PUPA

De curând s-a (re)lansat brandul italian PUPA în România și nu pot să vă spun decât că produsele arată foarte bine, colecțiile sunt foarte frumoase, iar culorile…și mai frumoase. 
Cu ocazia Sărbătorilor s-au lansat și colecții speciale, dedicate acestei perioade, iar Stay Gold este una dintre acestea.
Am primit în urmă cu câteva săptămâni un colet de la PUPA și de atunci folosesc cu drag produsele – mai ales paleta de 4 farduri, care conține toate nuanțele de aur. Îmi place textura – fardurile sunt foarte fine, ușor cremoase și pigmentate.
Unul din produsele care mi-a luat ochii este iluminatorul. Doamne, cum arată! A fost dragoste la prima vedere. 

Ieri am folosit produsele, ca să vă faceți și voi o idee despre ele. 
Pe lângă paleta de 4 farduri Stay Gold și iluminatorul, am mai folosit creionul de ochi Stay Gold! Multiplay, nuanța 68 (este primul meu creion auriu și îmi place foarte mult, mai ales că e și foarte cremos), rujul rezistent Stay Gold! I’m Matt Lip Fluid, nuanța 003 Charming Burgundy și mascara Vamp!
Am accentuat machiajul cu o linie de tuș într-o nuanță de albastru electric, care completează perfect machiajul. 
Îmi place ce a ieșit și de aceea am vrut să vă arăt și vouă rezultatul. Sper să vă placă și vouă și să vă inspire. 
Lista completă cu produsele folosite o găsiți la sfârșitul articolului. 
Din păcate, PUPA și-a deschis magazinele doar în București momentan și se găsesc în Mega Mall și în Promenada Mall, dar puteți să vedeți ce produse au și prețurile pe site-ul oficial, aici.
Eu îmi voi face o listă și data viitoare când voi ajunge la București, o să mă duc și într-unul din magazine.

 
 Produse folosite
 TEN:
 Fond de ten The Body Shop Fresh Nude Foundation (nuanța 030 Sahara Light) / Blush Benefit Coralista / Iluminator PUPA Stay Gold! / Pudră bronzantă mată Melkior  – aici.
OCHI:
Primer Inglot Eye Shadow Keeper / farduri PUPA Stay Gold! / creion PUPA Stay Gold! Multiplay (nuanța 68) / tuș Flormar Colorliner / mascara PUPA Vamp!
SPRÂNCENE:
Anastasia Beverly Hills Dipbrow Pomade (nuanța Soft Brown)
BUZE:
Primer Flormar / creion contur Melkior (nuanța Red) / Ruj lichid PUPA Stay Gold! I’m Matte Lip Fluid (nuanța 003 Charming Burgundy)

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Cadouri de Craciun de la The Body Shop

Ca în fiecare an, The Body Shop lansează colecții frumoase de Crăciun, cadouri numai bune de pus sub brad. 
Anul acesta, aromele speciale sunt Frosted Plum și Frosted Apple, alături de Frosted Cranberry, care a fost și anul trecut. 
Eu iubesc colecțiile speciale, edițiile limitate și îmi plac foarte mult ambalajele frumoase, pentru care nu trebuie să mai cauți hârtie de împachetat sau pungi festive, pentru că deja arată foarte bine. 
Cam așa sunt și seturile Feel Good Tin, care conțin produse mini ale colecțiilor de Crăciun. 

Însă la secțiunea Cadouri sunt și alte produse ambalate frumos, tocmai pentru a fi făcute cadou persoanelor dragi. Iar acum produsele au prețuri speciale, cu 25% reducere.  
Cutia mea Feel Good Tin este varianta Frosted Plum și conține 4 produse mini, numai bune de luat în vacanță: 
  • un unt de corp, foarte hidratant, care miroase foarte bine și se absoarbe rapid în piele
  • o loțiune strălucitoare de corp, la fel de parfumată, cu particule strălucitoare 
  • un gel de duș mini
  • un exfoliant de corp mini
Deja le-am pus în bagajul pentru Sibiu.
Cutia mi se pare foarte atrăgătoare și foarte bună pentru depozitat lucruri mai mici sau bijuterii. Am planuri mari cu ea.

Probabil că știți că The Body Shop are și campanii umanitare, iar pentru fiecare cadou cumpărat, The Body Shop asigură o zi de apă potabilă pentru o familie din Etiopia. 

Iar acum, dacă v-am atras atenția cu această cutie frumoasă, am și o surpriză pentru voi! 
Puteți câștiga și voi cutiuța aceasta pentru voi sau să o faceți cadou cuiva special.
 Reguli: 
1. Urmărește Be a masterpiece pe Facebook – aici
2. Fii la curent cu noutățile The Body Shop și dă like paginii de Facebook – aici
3. Lasă-mi un comentariu la această postare și spune-mi ce cadou ți-ar plăcea să primești de Crăciun. 
4. Lasă-mi adresa de e-mail/profilul de Facebook ca să pot să te contactez dacă vei câștiga.
Concursul începe astăzi, 12 Decembrie și se va încheia în data de 17 Decembrie, ora 23:59, urmând să aleg câștigătoarea prin tragere la sorți în termen de 24 ore. 
Sharing is caring.

Update 17.12.2015:
Vă mulțumesc pentru înscrieri, mi-a făcut plăcere să citesc ce dorințe aveți de Crăciun.
Câștigătoarea acestui concurs este Gabriella Georgescu! Felicitări!
Nu fiți triste că nu ați câștigat, urmează și alte concursuri. Mă gândesc să organizez un concurs în fiecare lună, începând de anul viitor, care e foarte aproape.

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

InstaLife lately #7

Ultimul InstaLife a fost în august…de fapt, în septembrie, când am postat InstaLife de vacanță. Ideea e că a trecut iar mult timp, am adunat multe poze, însă mi-am dat seama că nu are rost să le înșir pe toate aici. Am selectat pentru astăzi doar câteva poze din ultimele 2-3 săptămâni.

Trebuie să mă organizez mai bine și să postez mai des, mai ales InstaLife. Nu de alta, dar se adună multe poze și se pierde și magia articolului.

Adevărul este că în ultimele luni am fost tot plecată, mai nou sunt tot pe drumuri: Germania, Olanda, Sibiu, Cluj, Sibiu, București, Cluj, Sibiu…. astăzi vă scriu de la Sibiu.

  • De curând s-a lansat Starskin, un brand de lux cu măști de față, care promit să facă minuni cu tenul nostru. Încă nu am reușit să le încerc, dar urmează..poate chiar weekend-ul acesta. Și atunci pot să revin cu detalii pe blog. Măștile se găsesc și în magazinele Douglas, la prețul de 45 lei. Mai multe despre acest brand găsiți și pe site-ul oficial
  • Cosmopolitan a împlinit 16 ani și tare mult m-am bucurat să le văd pe copertă pe Fabuloasele Alina&Diana. M-am bucurat să văd că au apărut bloggeri pe copertă și sper ca asta să nu fie ultima oară, ci să vedem mai des fețe autohtone, de succes, pe coperțile revistelor.
  • Micul meu dejun constă fie într-un platou sănătos cu fructe, fie din cereale cu lapte. Destul de rar mă abat și mai mănânc croissant cu unt de arahide sau pâine cu zacuscă. 
  • Ritual de seară: demachiere, hidratare cu uleiuri (de migdale pentru zona ochilor și de cocos pentru față), cremă de mâini și balsam de buze.

  • Pe la începutul lunii am primit de la Makeup Shop  un pachet cu produsele Glazel Visage: o paletă magnetică, pe care am personalizat-o cu 6 farduri alese de mine, 2 farduri pulbere, un corector și un gloss de buze. Zilele astea vă voi povesti mai multe despre ele și vă voi arăta și un machiaj realizat cu fardurile Glazel Visage. 
  • De fapt, îl puteți vedea chiar în a doua poză, dar detalii o să vă dau în postarea următoare.
  • De curând am auzit și eu de cărțile de colorat pentru adulți, de desenele mandala. Am început să caut pe Pinterest niște modele și am colorat pisica din imagine. Timpul meu e limitat și nu am reușit să mai colorez și altceva, dar mai am câteva modele pregătite.
  •  Mic dejun de weekend: cafea, zmeură și gogoși glazurate. 

  • De abia așteptam să înceapă luna Octombrie, tocmai ca să mă îndop cu delicioasele castane. Am înțeles că a fost sărac anul ăsta la Baia Mare, dar din fericire există castane din import și mă pot bucura de câte o porție sănătoasă de câteva ori pe săptămână. 
  • După ce am încercat fardurile Glazel Visage, am mai dat o comandă pe Makeup Shop și mi-am mai luat câteva produse, care se aflau și pe wishlist-ul meu.  Paleta Enchanted Forest v-am prezentat-o și aici.
  • Toamna este anotimpul ceaiului.
  • 7 dimineața și afară era beznă. 

  •  Am mai bifat 2 lucruri de pe wishlist: parfumul Le Jardin de Monsieur Li de la Hermes și faimosul beautyblender, pe care vi-l voi prezenta în detaliu în curând. Sper ca săptămâna viitoare să apuc să scriu articolul. 
  • Nu beau cafea din necesitate, beau cafea pentru că îmi place. Aș putea să trăiesc fără cafea, dar îmi place prea mult aroma de cafea care se simte în casă atunci când îmi pregătesc o ceașcă. 
  • Dove a lansat de curând o gamă nouă de îngrijire a corpului: DermaSpa. Am primit câteva produse, despre care urmează să scriu și pe blog. Atât vă spun acum: uleiul de corp este sen-za-țio-nal!
  • Iubesc momentul acela în care primesc noutăți cosmetice! Într-una din zilele trecute m-am trezit cu o pungă de la L’Oreal cu toate cele 10 nuanțe ale fondului de ten Accord Parfait. Urmează să vă povestesc despre nuanța mea și despre fondul de ten….în curând.

  • Era la un moment dat un articol cu “She didn’t eat that” sau ceva de genul…adică postezi o poză  cu mâncare, dar asta nu înseamnă că ai și mâncat ce ai pozat. Inițial am zis că e absurd, dar iată-mă făcând poze pentru Instagram cu niște căpșune aruncate strategic și o tartă de fructe (pe care nu am mâncat-o), alături de o ceașcă de cafea. Cam asta se întâmplă în spatele unei poze. 
  • Bine, tarta asta de la Starbucks am și mâncat-o. Am ieșit la o cafea cu prietena mea Ana, iar tarta de lămâie arăta prea bine, ca să nu îmi iau o felie. A fost și super bună. Mai vreau. 
  • Tom Ford: mine & his. 
  • Ținută de nuntă – all Karen Millen outfit.

  • Ce bine că avem parte de o toamnă mai călduroasă, astel încât nu am înghețat în sandale și rochie fără mâneci. 
  • Dacă sunteți prin București, vă recomand să mergeți la Social 1 – localul e drăguț, servirea impecabilă, meniul bogat și mâncarea foarte bună. 
  • Peisaj de toamnă. 
  • Seara, înainte de culcare, mi-am făcut și un ritual de înfrumusețare: ulei de corp Dove DermaSpa, demachiere, hidratarea buzelor și o mască de față cu zmeură, de la H&M. Chiar aveam nevoie de o mască.  

  • Am descoperit în stația de metrou de la Piața Unirii un magazin Bucuria. Deși renunțasem la dulciuri aproape un an, am început să mănânc din când în când (poate o dată pe săptămână) câte ceva dulce. Am vrut doar să mă uit la Bucuria, însă nu am plecat cu mâna goală. Tentații prea mari. 
  • Joia trecută am fost la lansarea de Crăciun de la The Body Shop, într-o locație superbă, cu un decor de poveste.
  • O parte din decorul de Crăciun de la The Body Shop. Mi-a plăcut foarte mult gama Glazed Apple
  • Fun with the girls: Koko & Denisa.

  • Știți că iubesc brandul Melkior. Am ajuns și la sediul lor, unde l-am cunoscut și pe domnul Alexander Eram, cu care am povestit puțin despre produsele Melkior. 
  • Mi-am luat și câteva produse despre care vă voi povesti într-un clip pe Youtube, dar și aici pe blog. Plănuiesc o postare mare despre produsele Melkior.
  • Seara am sărbătorit 10 ani de Ivatherm. 
  • Iar a doua zi am luat prânzul cu fetele, la Alt Shift. După o săptămână în care am mâncat aproape numai paste, era timpul să schimb și mi-am luat o salată. Cred că a fost una din cele mai bune salate pe care le-am mâncat într-un local. 

  • Vinerea trecută am ajuns și la sediul Ivatherm. Mi-am ales niște produse despre care vă voi povesti mai multe pe blog, după ce le folosesc o perioadă. 
  • După o săptămână încărcată, o baie era tot ce aveam nevoie. Iar un cub de baie de la The Body Shop cu noua aromă Frosted Plum a făcut ca baia mea să capete aromă de Crăciun. 
  • Duminica trecută am zburat pentru prima dată cu un avion mic…
  • …și am admirat Sibiul de sus. Superb.

  • Culori de toamnă – din avion. 
  • De marți am început să merg din nou la sală. Am făcut o pauză lungă și, deși încercam să fac exerciții acasă, nu eram motivată, mereu se găsea să fac altceva. Așa că mi-am făcut abonament la sală și nu prea mai am scuze să nu mă duc. 
  • Mi-a plăcut atât de mult cartea “Obiecte Ascuțite”, încât am terminat-o într-un weekend. O poveste misterioasă, care te ține cu sufletul la gură cu fiecare pagină citită. Finalul este…neașteptat! A doua zi m-am duc la librărie și mi-am luat “Locuri Întunecate”, pe care am început să o citesc așa mai încet, din cauză că nu prea am timp. 
  • Nu este încă atât de frig, dar atât de mult îmi place noul meu fular încât caut motive să îl port: a venit toamna, e mai frig puțin. Cu siguranță va deveni accesoriul meu preferat din sezonul rece. Îl găsiți aici. Acum 2 zile mi-a sosit și ultima comandă de pe SheIn. Printre puloverele pufoase și călduroase mi-am luat și jacheta aceasta.
P.S.: ieri am filmat un nou clip, un tag cu Fall Favourites și vă invit să îl urmăriți aici

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Ritualul de frumusete cu noile produse The Body Shop Oils of Life & Spa of the World

The Body Shop și-a îmbogățit portofoliul cu 2 game noi de îngrijire: Oils of Life – o gamă specială pentru ten și Spa of The World, care este împărțită în 3 categorii: Ritualul de Revitalizare, Ritualul de Serenitate și Ritualul de Relaxare.

Astăzi o să vă povestesc pe scurt despre 2 produse pe care le-am primit de la The Body Shop de ceva timp: loțiunea de față revitalizantă și scrub-ul cu sare de la Marea Moartă.

Loțiunea bifazică a picat la fix, pentru că vream să îmi iau uleiul de lotus de la Clarins. Îmi place ambalajul și și produsul. Nu este un ulei de față, ci o loțiune bifazică (ulei+apă) ce conține 3 uleiuri: ulei de chimen negru din Egipt, ulei de semințe de camelie din China și ulei de semințe de măceșe din Chile. Aceste uleiuri sunt cunoscute pentru proprietățile de revitalizare și refacere a tenului.

Are un parfum subtil, plăcut, ceea ce mă face să nu o ocolesc dimineața și seara.
După ce o agit, aplic loțiunea pe o dischetă demachiantă și îmi curăț tenul. Dimineața este de ajung să repet procesul și îmi simt tenul mai catifelat, hidratat.

Denumirea completă este Intensely Revitalising Essence Lotion și are o cantitate de 160 ml.
Găsiți gama completă Oils of Life aici, iar dacă cumpărați unul din produse în perioada aceasta primiți și un portfard.

Descriere oficială:
• Lotiune bi-fazica (ulei + apa) infuzata cu 3 uleiuri pretioase din seminte din intreaga lume, ce pregateste si activeaza tenul
• Uleiuri din seminte presate la rece pentru a le pastra proprietatile potente si a garanta cea mai profunda afinitate cu tenul
• Textura usoara, revigoranta, aspect catifelat
• Reda stralucirea tenului si ii confera un aspect mai catifelat

Și exfoliantul de corp a picat la fix, pentru că tocmai mi-am terminat scrub-ul meu preferat de la Sabon. De cum am văzut cutia mare, am fost curioasă să văd consistența produsului. Îmi imaginam că este un scrub obișnuit, cu ulei și particule mari de sare de mare.

Exfoliantul face parte din Ritualul de Revitalizare și nu este un exfoliant obișnuit, ci o cremă exfoliantă. Miroase atât de bine! Nu am așteptat mult până să îl încerc și mi-a plăcut consistența. Are un efect exfoliant delicat, lăsând pielea super fină.
Singurul lucru care nu îmi place este că trebuie să clătesc pielea foarte bine, altfel rămâne crema pe corp.
După ce ies din duș îmi simt pielea parfumată și hidratată, astfel încât nu mai este nevoie să aplic un alt produs de hidratare. Mirosul e foarte interesant, mă duce cu gândul la Egipt. Este ușor floral și pudrat.

Denumirea completă este Dead Sea Salt Scrub și cantitatea este de 350 ml. 
Descriere oficială:

Sarea de la Marea Moarta este prețioasă pentru conținutul său ridicat în minerale și cristalele sale aspre, textura perfectă pentru a dezvălui o piele ce arată mai proaspătă și a stimula circulația atunci când este masată pe piele. Folosiți acest exfoliant revigorant ca parte a ritualului nostru de revitalizare atunci când vreți ca mintea și corpul să se simtă instant reenergizate.


Știu că multe dintre voi preferați să vă faceți un scrub acasă, din zahăr sau zaț de cafea, eu însă prefer să îmi iau anumite produse din comerț, pentru că sunt atrasă de ambalaje și de descrierea produselor. 
Exfolierea corpului este importantă pentru mine, pentru că am pielea uscată și cu un exfoliant bun elimin celulele moarte și pielea capătă și un aspect mai sănătos, chiar dacă pentru un timp mai scurt. Pentru restul zilelor folosesc un ulei de corp sau un unt de corp. 
Găsiți gama completă din Spa of the World aici.
De curând am mirosit și varianta Africa Ximenia Scrub și îmi place foarte mult mirosul. După ce îl voi termina pe acesta, o să îl încerc și pe acela. 
Cred că noile game de la The Body Shop sunt numai bune de inclus în ritualul nostru de înfrumusețare. Dacă ajungeți într-un magazin TBS trebuie neapărat să încercați noile produse.

P.S.: The Body Shop a lansat și câteva noi produse de machiaj. Le puteți descoperi aici.

*Produse primite spre testare. Review sincer, ca de obicei.
 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Holiday Shopping #2

În ultimele 2 săptămâni s-au mai rărit postările și încă nu am apucat să răspund la toate comentariile de la postările precedente. Asta pentru că am fost 2 săptămâni în vacanță, m-am plimbat, am mâncat bine, am văzut locuri frumoase…dar despre toate astea vă voi povesti în postarea viitoare InstaLife (ediția de vacanță ha ha).

Deși nu plănuiam să îmi mai cumpăr produse cosmetice…nu am reușit. Pur și simplu n-am avut cum. Uitându-mă acum la ele, îmi spun din nou că nu îmi voi mai cumpăra prea curând cosmetice..mai ales după vizita de la magazinul MAC.

M-am întors acasă cu produse care nu se găsesc la noi…mă rog, o parte din ele nu se găsesc, iar celelalte au prețuri mai mici decât la noi (de exemplu produsele MAC).

 De mult căutam paleta de rujuri de la MAC, dar în România nu se găsește. Asta pentru că face parte din gama MAC PRO, care la noi nu există din păcate. Având în vedere că machiez și alte persoane, aveam nevoie de o asemenea paletă cu nuanțe diferite. Mă gândeam să îmi iau și una cu rujuri nude, dar am vrut să văd cum e aceasta. Încă nu am încercat-o.

Tot pentru uz profesional mi-am luat și paleta Conceal&Correct, care mi se pare foarte utilă – având atât nuanțe pentru acoperirea petelor/cearcănelor, cât și pentru conturare. Această paletă se găsește și la noi, în diferite nuanțe. Eu am ales varianta medium.

Despre fondul de ten Full Coverage am auzit de la prietena mea, mi-a spus că are acoperire mare și că merită. Din păcate, la magazin nu aveau decât 3 nuanțe foarte închise și una deschisă – NW15, pe care am și cumpărat-o. Are subton roz, dar îmi place că are un grad mare de acoperire și cred că face față la imperfecțiunile tenului. În cazul în care e prea deschis, îl voi folosi ca și corector cu acoperire mare.

Un produs la care visam de mult timp este Pro Concealer, însă am tot amânat să mi-l iau din cauză că mai am câteva produse de astea pe acasă. Eram în febra cumpărăturilor în magazinul MAC, așa că l-am luat fără să mai stau pe gânduri. În plus, a fost un pic mai ieftin decât la noi (20€). Am ales nuanța NC25 și îmi place tare mult ce efect are.

Mi-a plăcut foarte mult fardul Gold Rush din gama Mineralize și mi l-am luat. Nuanțele sunt foarte frumoase, pigmentate, intense și sidefate. În ultimul timp mi-am luat doar farduri mate, dar m-am îndrăgostit de fardul ăsta de la MAC.

Din gama MAC PRO mi-am luat și Chromaline Pure White, care este un gel-liner waterproof. Mi-a plăcut textura și m-am gândit că va fi perfect ca și bază. L-am folosit o dată, într-o zi lungă și călduroasă și machiajul a rezistat. În plus, fiind alb, intensifică culorile fardurilor.
Eram tentată să îmi iau și renumitul Paint Pot în nuanța Soft Ochre, dar am zis că îl găsesc și în România, pe când Chromaline nu există la noi.

În drum spre casă am ajuns și la standul cu rujuri. Erau o grămadă de rujuri, așezate frumos, într-o mulțime de culori. Mi-au picat ochii pe nuanța Viva Glam III Matte, am încercat-o și am ales-o. Nu am mai avut până acum o asemenea nuanță și mi se pare că mi se și potrivește.

Când eram la casă mi-au atras atenția și accesoriile, mai ales un burețel de fond de ten. Are o formă foarte interesantă și nu l-am văzut pe la noi.

Nu puteam să plec de la MAC fără un ruj într-o culoare neobișnuită….Matte Royal – un albastru închis, care atrage toate privirile. Îmi place tare mult că are textura mată și rezistă destul de bine pe buze. Credeam că oamenii din străinătate sunt mai deschiși, dar se pare că și ei se holbează ca la avioane când văd o fată cu ruj albastru pe buze :))

Când am ajuns într-un magazin mare de cosmetice din Hamburg, m-am îndreptat către standurile essence, Catrice și Wet’n’Wild, de unde mi-am și ales câteva produse: paleta de farduri Poster Child, în nuanțe vibrante, concealer-ul de la Catrice și 3 pensule drăguțe de la essence.

Am ajuns și într-un magazin Kiko, de unde mi-am luat un rimel mov intens, pe care de abia aștept să îl port. Se va vedea foarte interesant în lumina soarelui.

Am terminat cu produsele de machiaj, trecem acum la produsele pentru îngrijire.

Despre brandul Rituals… am tot auzit și citit, și le-am și văzut în magazine. Până acum nu mi-am cumpărat nimic pentru că mi se par un pic mai scumpe. Dar și calitatea este alta. Am descoperit magazinul-outlet din Ingolstadt Village și am profitat de prețurile un pic mai mici. Astfel, mi-am luat un balsam de mâini cu Lotus & Ginkgo Biloba și un deodorant cu Rice Milk & Cherry Blossom, care miroase incredibil de bine. Miracle Balm lasă pielea mâinilor foarte fină și mâinile se mențin hidratate un timp îndelungat.

Mi-am luat și o cremă de toate cele – de la Kaufmanns, este o cremă grasă, care se absoarbe însă destul de bine în piele și are un miros plăcut de citrice. Poate fi folosită pentru cuticule, mâini, corp, față, buze, lăsând pielea hidratată.

Pentru părul meu blond mi-am luat șamponul Go Blonder de la John Frieda, care promite să deschidă părul cu 2 nuanțe. Într-adevăr, de când îl folosesc, mi s-a mai deschis puțin părul, însă tot mai bun mi se pare Silver Reflex de la Kallos.

Am găsit și o nuanță frumoasă de ojă de la essiePetal Pushers și mi-am cumpărat-o. Este o nuanță de gri, care se potrivește sezonului rece, dar și în zilele călduroase de vară.

Ultimul produs din coșul de cumpărături este untul demachiant de la The Body Shop, cu mușețel. Nici nu știam că The Body Shop are un asemenea produs. Este primul meu demachiant de acest fel și sunt încântată de el. Curăță perfect machiajul feței și lasă pielea foarte foarte fină. Merită să îl încercați și voi.

Aici se încheie postarea aceasta, aștept comentariile voastre – care produse vă tentează?
Este vreun produs despre care vreți să aflați mai multe într-o postare viitoare (review)?

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Favoritele lunii Iulie

Vă vine să credeți că suntem în August, ultima lună din vară? Mie încă nu. Într-un fel mă bucur că se apropie toamna, este anotimpul meu preferat. Nu e nici foarte cald, nici foarte frig. Dar….e suficient, ați observat că de fiecare dată încep să povestesc despre vreme? Oricât am vrea să o ignorăm, eu cred că ne influențează starea.

În urmă cu câteva zile am postat clipul cu favoritele lunii iulie pe canalul meu de Youtube și de abia astăzi mi-am făcut timp să deschid laptopul și să scriu și pe blog. Am decis să scriu și pe blog, pentru că am înțeles că unele dintre voi preferă să citească decât să urmărească un clip. Sincer, și mie îmi place să citesc postări decât să mă uit la clipuri. Dar asta probabil și pentru că nu am răbdare să mă uit la vloguri/tutoriale pe Youtube. Așa că vă mulțumesc celor care mă urmăriți și pe Youtube.

Nu mă mai lungesc, o să trec direct la prezentarea produselor care mi-au plăcut în luna iulie și la final vă pun și clipul, dacă vreți să îl urmăriți. Mă veți vedea blondă și nemachiată :))

Produse pentru îngrijirea feței
  • Loțiunea Benefit Dream Screen SPF 45 PA++ este una din cremele mele preferate pentru vară. De ce? Păi are o formulă non-grasă, lasă tenul mat pe parcursul zilei și pielea rămâne incredibil de catifelată și hidratată în același timp. În ultima perioadă m-am machiat foarte rar, loțiunea a fost de multe ori singurul produs pe care l-am folosit pe față și am rămas impresionată de cât de neted și fin este tenul meu. 
  • Aliatul meu pentru un ten curat a fost apa micelară 3in1 de la NIVEA. Curăță delicat tenul și, ținută la rece, în frigider, oferă un plus de revigorare tenului. E perfectă atunci când o folosesc dimineața, după ce mă trezesc sau seara, după o zi toridă și obositoare. Oferă un boost de energie tenului. Atunci când port machiaj, prefer însă să folosesc un alt produs de demachiere.
Produse de machiaj
  • Despre fondul de ten Infallible 24h Matte de la L’Oreal v-am povestit aici. Dacă aveți tenul mixt-gras, este ideal. Face față și pe căldurile astea insuportabile, tenul rămâne mat și nu îmi fac griji că îmi curge machiajul de pe față sau începe să îmi lucească tenul. Sper ca la anul să apară și la noi în magazine. 
  • Anticearcănul de la Maybelline  “Eraser” este un alt produs care îmi place foarte mult. Nu știu dacă îmi place produsul în sine sau aplicatorul-burețel, foarte practic. Este un anticearcăn cu acoperire medie, are o formulă cremoasă și este în același timp un produs hidratant. 
  • Creionul de sprâncene de la Inglot “Brow Shaping Pencil” este un produs pe care îl am de mai multe luni, însă care nu mi-a plăcut din prima. Mi s-a părut greu de folosit, din cauză că este un creion cerat, tare. De prin iunie am început să îl folosesc din nou și, deși mi se pare mai greu de folosit, îmi place foarte mult. Este un creion care oferă o nuanță sprâncenelor și le fixează în același timp. Efectul este foarte natural. Puteți să îl vedeți în acțiune în acest tutorial-video.
  • De câteva zile am pregătit pozele pentru un nou review. Am descoperit un ruj minunat, care rezistă super mult pe buze, indiferent de condiții. Este vorba despre rujul rezistent la transfer Astor Perfect Stay 16h, în nuanța Red Proof. Îmi place atât de mult încât mi-am mai luat o nuanță și urmează să îmi mai iau încă una sau două. Nu m-aș fi așteptat să reziste atât de bine și  să hidrateze buzele în același timp. Trebuie să vă povestesc mai multe într-o postare separată, în curând. 
  • Un alt ruj care se află printre favoritele mele este rujul negru de la Illamasqua, în nuanța Pristine.  De mult îmi doream un asemenea ruj și acum îl am. Îmi place că este rezistent, însă nu îmi place că nu este opac de la primul strat, astfel încât trebuie să revin cu rujul pentru a obține o culoare intensă. Mă puteți vedea cu el aplicat în acest clip
  • Din Germania mi-am luat creionul iluminator big bright eyes de la essence și îl folosesc la fiecare machiaj. Îmi place că are o nuanță de nude perfectă, este cremos și se întinde ușor. Din păcate, nu l-am găsit și la noi în magazine. Există mai multe variante și are un preț accesibil (în jur de 2€). 
  • Balsamul de buze Maybelline Baby Lips Electro a fost produsul perfect pentru zilele în care nu m-am machiat: oferă hidratare buzelor și le nuanțează ușor. Varianta Electro nu a apărut încă  pe rafturile din magazine, dar îl găsiți aici
  • The Body Shop a lansat de curând câteva produse noi și printre acestea se află și blush-ul iluminator Honey Bronze de care m-am îndrăgostit la prima vedere/atingere. Este un blush cremos, are particule iluminatoare, aurii și se vede foarte frumos pe ten. Urmează să scriu și un review…în curând, sper. Îl găsiți online, aici, în 3 variante. Eu am nuanța 02 Pink.
  • De curând am descoperit și loțiunea de curățare a pensulelor de la ebelin și a devenit instantaneu preferata mea. Curăță pensulele foarte foarte bine, fără prea mult efort. Singurul lucru care nu îmi place este mirosul prea puternic. 

Produse pentru îngrijirea corpului

  • Luna trecută a intrat serul anticelulitic de la Nivea în rutina mea de îngrijire a corpului și îmi place. Este un produs pe care l-am mai avut în trecut și mi-a plăcut. Am crezut că a fost scos de pe piață, dar se pare că doar cutia și denumirea s-a schimbat. În rest, e la fel. Îmi place foarte mult cum miroase. Este un gel care intră rapid în piele. În plus, pielea rămâne super fină, iar folosit constant, acest lucru rămâne mai mult timp. Nu pot să mă laud că a dispărut celulita, pentru că fără sport și o alimentație ok nu prea poți să scapi de coaja de portocale. Bineînțeles, că și cremele ajută puțin, dar la suprafață. 
  • Uleiul solid Wild Argan Oil de la The Body Shop a fost probabil descoperirea lunii. L-am încercat prima dată la cumnata mea și a doua zi eram la magazin să mi-l cumpăr. Îmi place foarte mult mirosul dulceag și consistența acestui produs. Este un ulei solid, un produs care se topește pe piele odată aplicat. Îl folosesc atât pe corp, cât și pe păr. Pielea rămâne hidratată și fină. Îl folosesc și pe păr, însă atunci când trebuie să mă spăl pe păr. Asta din cauză că încarcă puțin părul. Prefer să îl aplic cu câteva ore înainte de a-mi spăla părul. Sunt tentată să îmi iau și uleiul normal, pentru corp și balsamul de buze. 
  • Deodorantul pe care l-am folosit cel mai des în luna Iulie este noul deodorant de la Nivea Fresh Comfort, fără aluminiu. Îmi place mirosul, îmi place că este delicat cu pielea – chiar și după epilare, pot să îl folosesc liniștită, fără să mi se irite pielea. Pe căldurile astea însă nu este foarte eficient, așa că dacă transpirați excesiv nu vi-l recomand. 
  • Gelul de duș Feel Good de la Palmolive a intrat de curând în viața mea. Nu pot să ocolesc rafturile cu geluri de duș din magazine și mi-a sărit în ochi gama nouă de geluri de duș de la Palmolive. Le-am mirosit pe toate și acesta mi-a plăcut mult. Are ulei de neroli, iar eu iubesc mirosul acesta. Îmi place consistența de gel cu ulei și îmi place faptul că pielea rămâne hidratată și ușor parfumată după ce ies din duș. 
În luna iulie am ales să port nuanțe pastelate pe unghii, iar preferatele mele au fost ojele de la Miss Sporty, în nuanța 150 și Rimmel “Go Wil-der-ness”. Sunt două nuanțe superbe, care se potrivesc perfect în sezonul acesta.
Când am fost în București am ajuns și la renumitul Hello Free Z Discount și mi-am luat un șampon uscat de la Batiste pe care nu l-am văzut și în farmaciile Sensiblu. Este vorba despre varianta Fresh, care are un miros…fresh. 
Acestea au fost produsele pe care le-am folosit cel mai des în luna iulie. Care au fost produsele voastre preferate? Aștept comentariile voastre. 
Puteți urmări și clipul pe Youtube: 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Holiday Shopping

M-am întors din scurta mea vizită din Germania și, cum am venit puțin încărcată, m-am gândit să vă arăt cu ce produse cosmetice m-am întors.

Ca de obicei, când plec pe undeva, e imposibil să evit magazinele cu produse cosmetice. Vreau să văd ce e nou, ce nu este la noi în magazine, să descopăr produse noi și în cele din urmă să mă și întorc cu noutăți acasă.

Când am postat poza cu cumpărăturile pe Instagram și Facebook, multe din fete s-au arătat interesate de produsele pe care mi le-am cumpărat. Ei bine, urmează să vă dau mai multe detalii în postările (review-urile) următoare, așa că astăzi vă voi prezenta produsele pe scurt.

Cu greu m-am abținut să nu îmi cumpăr tot ce mi se părea interesant. Dar cred că am trecut de perioada aceea în care cumpăram lucruri doar de dragul de a le cumpăra…. cred că acum am cumpărat doar strictul necesar…

Noutăți, noutăți… de când am văzut reclama la TV la noul demachiant sub duș de la NIVEA îmi doream să îl încerc. La noi încă nu a apărut, cred că la anul va apărea și la noi. Nu am apucat să îl folosesc încă, dar promit să revin cu un review cât mai curând.

Produsele de styling au un loc special pe raftul din baie. Există zile în care nu aplic nimic în păr și zile în care folosesc o ceară sau o pastă de păr. Mi-am luat o cremă modelatoare de la L’Oreal (gama Studio) și o pastă modelatoare de la Schwarzkopf, gama got2b (am uitat să o includ în poză).

Despre marca de păr Aussie am tot citit review-uri și îmi doream să încerc un produs – am ales un șampon uscat, însă nu am apucat să îl încerc. Mi-a atras atenția denumirea “Miracle Dry Shampoo / awesome volume”. Am fost tentată să îmi iau și un șampon, dar m-am gândit că am destule acasă și în momentul de față folosesc șamponul Clear.

Nici de deodorante nu duc lipsă, dar voiam să-l încerc pe cel nou de la Rexona – MotionSense. Am ales varianta Cotton Dry pentru parfumul delicat. Îmi place acest deo. De fapt, până acum nu am fost dezamăgită de Rexona.

În urmă cu fix o săptămână am primit un colet de la Cosmetic Plant – am primit gama nouă anticelulită (6 produse în total) și eu tot mi-am luat acum un ulei anticelulită. Și asta deși am cărat gelul cu alge marine de la Cosmetic Plant după mine.
Nu știu exact de ce l-am luat și pe cel de la Garnier – Body Tonic, am fost curioasă să văd dacă este eficient. Am mai avut un ulei de corp de la Garnier și tare mult mi-a plăcut. Recunosc că în ultimul timp nu am mai fost la sală și lucrul acesta se vede. Mă amăgesc cu produse de genul acesta, dar tot trebuie să merg la sală pentru tonifiere.

Un alt produs care mi-a atras atenția este gelul de curățare de la Neutrogena – Visibly Clear. Încă nu l-am încercat,  aștept să mai termin din produsele începute care zac pe raftul din baie. Din câte am văzut, acest gel se găsește și la noi, pe aoro.

Ok, nu am luat doar strictul necesar…am mai cumpărat și câteva chestii de care mă puteam lipsi, cum sunt cele 2 balsamuri de buze. Mi-am luat un eos cu aromă de lămâie și SPF15 și un Baby Lips Electro (disponibil și la noi – aici). Deși mai am acasă 2 eos-uri (review) și vreo 3 Baby Lips-uri, nu m-am abținut.

Gama Wild Argan Oil de la The Body Shop  a apărut de ceva timp în magazine, dar nu mi-a atras atenția. Până acum, când am mirosit uleiul solid și am fost fascinată. Miroase atât de bine. Îl folosesc aproape zilnic, înainte de culcare – pe mâini și uneori și pe păr. Îmi place atât de mult și îi voi dedica o postare în curând.

Și pentru că mereu mă murdăresc cu ojă când îmi fac manichiura, mi-am luat și un creion corector pentru manichiură. Nu că la noi nu aș fi găsit un asemenea creion… Țin minte însă că am mai avut un asemenea produs de la p2 și mi-a plăcut.

Astea sunt produsele mele favorite: anticearcănul Anti Age de la Maybelline, noul fond de ten de la L’Oreal Infallible 24-Matte (îl găsiți la un preț bun și pe aoro), creionul iluminator big bright eyes de la essence și burețeii micro-mini beauty blender.

Despre anticearcăn și fond de ten nu o să vă dau mai multe detalii acum, urmează să scriu review-uri separate. Pot doar să vă spun că îmi plac foarte mult.
Creionul iluminator îl folosesc sub sprâncene, pe linia apei sau în colțul interior al ochilor și îmi place foarte mult efectul. Îmi place că se întinde ușor, este moale și rezistă foarte bine. Din păcate la noi în magazine nu l-am văzut. Dar dacă aveți ocazia să vi-l luați, nu stați pe gânduri.

Despre beauty blender-ul original am tot auzit și citit cât de grozav este. A apărut de curând și la Sephora cel mare, roz, și acum vor apărea și aceștia mici. Nu mă gândeam că o să dau atâția bani pe 2 bureței minusculi, dar acum, după ce am încercat unul, m-am convins că merită. Se lucrează atât de ușor cu el, este perfect pentru porțiunile mici precum zona de sub ochi sau colțul interior al ochilor. Acum mă gândesc să îmi cumpăr și varianta normală, pentru ten.

Ohhh…de când visam la paleta de farduri de la L’Oreal. De când am aflat că a apărut, îmi doream să pun mâna pe ea. De abia așteptam să ajung în Germania să mi-o cumpăr. Noi, ca de obicei, suntem în urmă cu noutățile și încă nu a apărut în magazine….

Este o nebunie cu look-urile nude, cu paletele în culori nude. După nebunia cu Urban Decay, tot mai multe branduri scot asemenea palete de 10 sau 12 nuanțe.
Îmi plac nuanțele din paleta de la L’Oreal  – La Palette Nude. 5 nuanțe sunt sidefate, celelalte 5 sunt mate. Nuanțele sunt potrivite atât pentru un machiaj simplu, nude, de zi sau unul mai intens, de seară.
Fardurile însă nu mi se par pigmentate, mă așteptam la mai mult. O să îi fac un review detaliat în zilele ce urmează.

Am găsit la Douglas pensulele Zoeva și mi-am cumpărat 2 pensule pentru fard, îmi plac foarte mult și nu mi s-au părut scumpe (8 Euro/bucata).

Când am plecat în Germania nu aveam pe lista de cumpărături și o soluție pentru curățarea pensulelor. Dar mi-am dat seama că am încurcat recipientele acasă și l-am luat pe cel care era pe terminate. Așa că am ajuns în dm și mi-am luat soluția (ieftină) de le ebelin. Mi se pare incredibil de bună. Chiar sunt încântată de ea și v-o recomand. Mi se pare chiar mai bună decât cea de la Sephora. 
Nu este nevoie decât să pulverizez pe pensulă, să o șterg pe un șervețel și orice urmă de fard/fond de ten/eyeliner etc. dispare. 
Astea sunt produsele cu care m-am întors acasă. 
Aștept să îmi spuneți despre ce produs vreți să citiți pe blog și voi încerca să postez cât mai curând. 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Noutati cosmetice de la The Body Shop

The Body Shop vine cu noutăți tentante în acest sezon. Gama Fuji Green Tea, gama Vitamin C și gama Vitamine E sunt lansările din lunile mai și iunie. Astăzi vă prezint pe scurt noutățile și promit să revin cât de curând și cu un review despre unul din produsele mele preferate. 
Unul din cele mai interesante produse mi se pare ceaiul de baie cu aromă de ceai verde. Îmi place ambalajul – o cutie metalică, mare, în care se află un pachețel cu ceaiul de baie + un infuzor. Încă nu l-am încercat, din cauză că nu am cadă la Cluj. Dar în acest weekend voi ajunge acasă, la Sibiu, și mă voi îmbăia. De abia aștept. 

Ceaiul verde – revigorează corpul, detoxifică mintea!
Gama Fuji Green Tea este prima gamă pentru îngrijirea corpului, infuzată cu frunze de ceai verde adevărate.
Gama conține produse pentru îngrijirea corpului – săpun exfoliant, exfoliant de corp, unt de corp, loțiune de corp,  gel de duș, apă de colonie, ceaiul pentru baie și infuzorul. 


Descoperiți această gamă pe site-ul The Body Shop.

Vitamina C nu este bună numai pentru organism, ci și pentru piele. Astfel, The Body Shop a lansat gama de îngrijire cu Vitamica C. De fapt, această gamă exista, dar s-au adăugat două produse noi: crema hidratantă Vitamin C Glow Boosting Moisturiser și Vitamin C Instant Glow Enhancer.

Crema hidratantă redă strălucirea naturală tenului, energizează și hidratează tenul.

Crema Vitamin C Instant Glow Enhancer este un produs deștept – de skincare și makeup. Aceasta redă instant tenului strălucirea și aspectul sănătos. În plus, oferă tenului o ușoară tentă de roz fresh, în timp ce îl lasă mai fin și mai mătăsos. În plus, miroase foarte bine. O folosesc dimineața, când îm simt tenul obosit și chiar se observă o mică diferență.
Mai multe detalii despre această gamă găsiți aici.

În gama Vitamin E au apărut niște produse noi, în ediție limitată. Gama aceasta este cea mai bine vândută și are un succes imens în îngrijirea tenului, de trei decenii încoace!

Pentru a celebra acest British Icon, produsele au fost ambalate într-un design regal: bestseller-ul Vitamin E Moisture Cream (textură fresh, ușoară și foarte hidratantă – se vinde una la fiecare 14 secunde!), Vitamin E Aqua Boost Sorbet (textură inovativă de sorbet ce se simte instant rece și ultra-ușoară), Vitamin E Overnight Serum In-Oil (ser hidratant care acționează ca un somn de frumusețe de 8 ore, refăcând nivelul de hidratare al tenului peste noapte) și noul Vitamin E Eyes Cube (revigorează și împrospătează aspectul zonei din jurul ochilor).

Acest baton este cea mai recentă inovație din această gamă.

Recent s-au lansat și tușuri noi pentru ochi, în 4 formate: Matte Kajal (2 nuanțe disponibile), Skinny Felt, Bold Oversized și Velvet Gel Pen (3 nuanțe disponibile).

Matte Kajal Liners sunt disponibile în două nuanțe: Black și White, care pot fi purtate împreună sau individual. Aceste creioane sunt îmbogățite cu apă de trandafir negru și ulei de marula.
Sunt foarte ușor de aplicat și pigmentate. Pot fi folosite atât pe pleoapă, cât și pe linia apei.
Mi se pare interesantă forma acestui creion care nu trebuie ascuțit. Îl folosesc atât pe linia apei, cât și în colțul interior pentru iluminare și rezistă destul de bine. 
Mai multe despre noutățile de makeup găsiți aici

Mă tentează și Velvet Gel Pen Liners, care promit rezistență waterproof și aspect de gel catifelat.



Vă spuneam la început că în curând voi pregăti un review pentru produsul meu preferat, dar nu v-am spus care este acela.
Ia să vedem, ghiciți despre care este vorba?

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

InstaLife lately

Tocmai mi-am dat seama că nu a fost cea mai bună idee să nu mai postez InstaLife. De ce?
Pentru că nu vă mai țin la curent cu noutățile și cu ce pozez zi de zi, dar și pentru că acum am o grămadă de poze pe care vreau să vi le arăt.

Pentru că am revenit cu InstaLife, după ce mi-ați spus pe Facebook că vă este dor de această postare! Am mai primit mesaje de la voi în care îmi spuneați că vă este dor de InstaLife. Așa că, am revenit.
Nu știu dacă voi posta săptămânal sau la două săptămâni, dar cu siguranță veți fi la curent cu noutățile de pe Instagram. Dacă aveți cont, mă puteți urmări și acolo (@iguanitza).

Nici nu știu de unde să încep… sunt multe poze, sper să aveți răbdare să le vedeți pe toate. Va fi o postare lungă…așa că nu are rost să mă mai lungesc cu vorba.

Ah…sper că ați mâncat, căci vor fi și câteva poze cu mâncare.

Sunteți gata?

  •  În ultimele luni am început să port lanțuri, mi-am luat câteva din H&M, iar ieri l-am primit pe cel cu aripi de la Hard Coeur. Nu are o închizătoare, așa că există mai multe variante în care îl pot pune.
  • În urmă cu câteva săptămâni am comandat niște oje (de parcă nu am destule) de la Kiko și ieri mi-am făcut unghiile cu Electric Blue, o nuanță de albastru minunată!
  • Joi mi-a venit și ultima comandă de pe Choies. De abia așteptam să am papucii aceștia cu sclipici. Am comandat mărimea 37, dar a trebuit să îi bag la congelator, să se lărgească puțin. Nu-i așa că sunt frumoși?
  • Ieri am profitat de ziua liberă (1 Mai) și m-am relaxat acasă. M-am uitat la seriale, mi-am făcut ritualul de frumusețe și…am dormit. Chiar aveam nevoie de o zi de asta. 

  • Nu-i așa că vă era dor de Isis? 🙂
  • Joi seară am făcut clătite… urmează să încerc și o rețetă de clătite americane, nu am făcut niciodată. Voi încerca rețeta surorii mele de aici.
  • Săptămâna trecută am primit noutățile Garnier – noua gamă de păr Marvellous Oils și produsul pentru față Pure Active 3in1, poate fi folosit ca și mască, gel de curățare (zilnic) sau exfoliant de față. L-am încercat și îmi place.
  • Tot joi am primit și o surpriză frumoasă din partea B.U. – gelul de duș cu papaya (care miroase incredibil de bine!) și antiperspirantul Protect Plus + un set de gantere și o coardă. Mi se pare o idee super…și eu trebuie să mă apuc din nou de sport.

  • Săptămâna trecută am dat prima comandă pe H&M online. Văzusem adidașii ăia pe site, m-am dus în magazin să îi cumpăr direct, dar nu erau..așa că nu mi-a rămas altă variantă decât să îi comand. Sâmbătă seara i-am comandat și joi i-am primit. Sunt încântată de ei. Arată exact cum sunt și pe site și sunt foarte foarte comozi….parcă merg pe ceva pufos. Îi găsiți aici.
  • Mic dejun într-un pahar 🙂 De fapt, am adăugat și lapte, am pus totul în blender și mi-am făcut un milkshake de căpșuni delicios.
  • Brrrr…iar s-a răcit vremea.
  • Săptămâna trecută a fost săptămâna surprizelor! Am primit o parte din noutățile The Body Shop și în curând o să vă spun și câteva cuvinte despre lansări. Timp să am…

  • Tot săptămâna trecută am primit și noutățile NYX de la Makeup Shop, despre care vă voi povesti într-o postare viitoare. Iubesc Wonder Stick-ul și gelul de sprâncene. Le găsiți aici
  • Pure Love 
  • Activități de duminică. A fost o zi superbă de primăvară, a fost cald și am putut sta în curte cu o carte, o bere și narghilea.
  • Și lui Isis i-a fost cald :))

  •  Despre produsele Inglot din poză puteți citi aici
  • Cadouri de la mama 🙂
  • În urmă cu două săptămâni am ieșit cu prietena mea Ana în parc, ne-am plimbat, apoi am fost la un pahar de vin.
  • Isis găsește mereu locuri noi în care să se ascundă. De data asta, și-a făcut loc în dulap.

  •  De două săptămâni folosesc niște produse noi: zahărul de corp și loțiunea de corp de la Treets și șamponul cu urzică de la Jacob Hooy. Le găsiți aici, împreună cu alte produse cosmetice interesante. În plus, am și niște vouchere de reducere 15%, dacă vă interesează. Trebuie doar să îmi spuneți. 
  • Nu sar niciodată peste micul dejun. Acasă nu reușesc, dar când ajung la lucru îmi pregătesc tot felul de delicatese
  • Bunătăți de la Solaris. În cazul în care nu găsiți toate produsele în magazine, puteți comanda online, de aici.
  • Hello.

  • Lalele…frumoasele mele lalele
  • Din păcate am probleme cu dantura, am dinții sensibili și nu sunt nici cei mai albi. De-a lungul timpului am încercat tot felul de paste de dinți care să îmi albească dinții, fără să mi-i sensibilizeze. Nu am găsit o pastă de dinți care să îi desensibilizeze și să îi și albească. Asta până de curând, când am dat de pasta Beverly Hills Formula / Perfect White Sensitive și rezultatele au început să apară. Dinții nu mai sunt așa sensibili și s-au și albit puțin. O găsiți în Auchan, la 18 lei.
  • Nivea a lansat o nouă cremă…WOW! De ce wow? Pentru că are o textură atât de ușoară și de fină, intră super rapid în piele, fără să lase o peliculă grasă. 
  • Am primit de la Carespot acest produs pentru păr despre care vă voi povesti în curând. Este un produs pentru protecția termică.

  • Într-unul din weekend-urile trecute am dat o fugă până la Salina din Turda și am luat masa la un restaurant drăguț de lângă.
  • Era timpul pentru un platou delicios cu pepene galben, brânză Brie, nuci și prosciutto. Rapid și gustos.
  • Nimic nu se compară cu micul dejun de acasă, de la Sibiu. Mă trezesc în patul mare de acasă, beau cafea ca la mama acasă și stăm la povești. 
  • Așa arată bagajul cosmetic de weekend. Nu reușesc să le folosesc pe toate, dar mai bine mai multe decât mai puține, nu? 🙂
  • De Paști am fost acasă…o săptămână întreagă. Am profitat de asta și m-am întâlnit (după mult timp) cu prietenele mele

  • Vin & povești pe terasă
  • Parcă pozele cu lalele sunt mult mai frumoase, așa-i?
  • Povești la miez de noapte cu pisica-n brațe
  • De mult nu mi-am mai colorat unghiile în nuanțe diferite…a venit primăvara, așa că sunt și mai inspirată.

  •  Nu am început să mănânc din nou dulciuri, dar din când în când mai mănânc o pralină. De fapt, o dată pe săptămână mănânc cam 2 bucăți. Am găsit la Carrefour niște praline belgiene irezistibile.
  • A venit primăvara, așa că voiam un rimel mov…l-am luat pe cel de la Seventeen, care îmi place mult. Are o nuanță de mov intens, care se vede foarte frumos pe gene. Pe lângă rimel, mi-am luat și un cleștișor de gene, crema matifiantă Elmiplant Skinnergy, două geluri de duș Yves Rocher (arome noi) și top coat-ul de la Sally Hansen.
  • Într-una din zilele însorite am ieșit și la o plimbare în oraș. Găsiți postarea aici.

  •  În drum spre Sibiu…cu Isis și cafeaua 🙂
  • Răsfăț de seară. Oricât de obosite ați fi, nu uitați să petreceți puțin timp și pentru voi, cu voi. Un pahar de vin, o gustare și o mască de față pot face minuni. 
  • Poza aceasta mi se pare una din cele mai reușite. 
  • Produsele esențiale pentru un machiaj reușit.

  •  Vă era dor de Isis, așa-i? 
  • Isis în acțiune 
  • De puțin timp am descoperit un restaurant nou – Cabinet de vin&cocotte. Este peste drum de mine, dar nu am ajuns acolo până de curând. Obișnuiam să mergem la Olivo. Mâncarea este foarte bună, servirea excepțională și localul chic. Dacă sunteți în Cluj, ar trebui să îl vizitați. 

  •  Melkior este unul din brandurile mele preferate! Și pentru că au mereu oferte tentante, profit și mai dau câte o comandă. Intrați pe site pentru a vedea care sunt ofertele de acum. Produsele sunt foarte bune.
  • Am primit noul ser cu perle de la Nivea. Îmi place foarte mult și trebuie să vă povestesc mai multe despre el într-o postare viitoare. L-ați încercat?
  • Luna trecută am vrut să mă tund puțin, cât să îi dau părului o formă și am ieșit cu altă tunsoare de la salon… Mi-a plăcut pe moment, dar când am ajuns acasă mi-a părut rău că am fost la salonul ăla… a fost o lecție să nu mai schimb stilistul…
  • Am primit de la sora mea noile sortimente Nivea (Labello) Lip Butter – cu cocos și cu afine. Miros incredibil de bine. 

  • O știți pe Andreea? E tipa super funny care scrie pe Thrill of the Heel! Nu există postare (sau video) care să nu mă facă să râd în hohote. M-am întâlnit cu ea și e la fel de funny și naturală.
  • La Starbucks nu am mai fost de ceva vreme…am găsit însă acest sortiment la Mega Image. A fost bun. 
  • Cumpărături de la București 🙂 
  • Nu pot să merg la București și să nu mă întâlnesc cu Koko și cu Denisa.

  • Apus frumos la Băneasa
  • Într-una din dimineți m-am întâlnit cu Andrei, iar după micul dejun din Centrul Vechi, am colindat magazinele și ne-am plimbat până la prânz pe acolo. 
  • Makeup of the Day – cu nelipsitul ruj Heroine de la MAC
  • Seara am ieșit cu prietena mea Roxana. A fost funny că eram îmbrăcate cam la fel și toată lumea se uita la noi.  

  • La Bel Mondo am mâncat o salată foarte bună
  • Am fost la deschiderea primului magazin Kiehl’s din România (detalii aici) unde am văzut-o și pe Andra. Foarte drăguță, foarte prietenoasă și naturală. 
  • Pentru eveniment am ales fusta roz tutu, tricoul personalizat de la Tshirt Factory (îl găsiți aici, în mai multe culori sau diferite modele) și geaca Sheinside.
  • Ador crema de mâini de la Sephora. Cea cu flori de bumbac miroase foarte bine. 

  •  Dacă vă place de Isis, o puteți avea…imprimată pe un tricou, de aici.
  • Cărți și narcise.
  • Nu obișnuiesc să folosesc șervețele demachiante, dar nu e rău să am unele în casă. Mi-au atras atenția acestea cu zmeură de la Balea (exclusiv DM) și le folosesc dimneața, din când în când. 
  • Tot de la DM mi-am luat un creion de sprâncene de la Alverde, o pensulă și abțibilduri de unghii de la L’Oreal

  • Așa arată unghiile de la L’Oreal, sunt de efect. Găsiți mai multe modele, sunt foarte ușor de aplicat și rezistă cam o săptămână pe unghii, dacă aplicați și un top coat.
  • Mi-era dor să merg cu rolele. În fiecare dimineață (dacă nu plouă) îmi iau rolele și merg la lucru. În 5 minute sunt acolo și fac și puțină mișcare. 
  • Mic dejun sănătos: fructe și o brioșă
  • Am mâncat la Fork&Cork un desert foarte bun: măr cu biscuiți și prosecco. Dacă sunteți în Cluj, vă recomand să mergeți să îl încercați.  A fost delicios.

  • Oja OPI, nuanța Get Your Number este una din preferatele mele. 
  • OOTD. V-am spus că am dezvoltat o pasiune pentru fuste?
  • Smokey eyes de la prima oră a dimineții :))
  • Așa NU! Nu contează ce se poartă, contează ce vi se potrivește. Nu încercați să fiți în trend, conturați-vă sprâncenele în funcție de fizionomia voastră. Natural will always be IN.

  •  Cum ar fi să mergi dimineața la duș și să îți găsești pisica cocoțată acolo? :)) 
  • Dimineți frumoase în lenjerie roz cu Isis
  • Am primit de la Melkior cel mai tare stick USB. Orice beauty blogger/femeie ar trebui să aibă așa un stick în formă de ruj. Pe lângă stick, am primit și fardul mono Lilith și un ruj în nuanța Cosmopolitan Red.

  •  De la micul meu dejun nu lipsesc fructele. De când nu mai mănânc dulciuri, mănânc foarte multe fructe.
  • Despre noul rimel Maybelline Lash Sensational puteți citi aici. Rujul face parte din noua gama Rebel Bouquet, colecția de primăvară.
  • Rujul Double Touch de la Kiko este printre preferatele mele și pe lângă nuanța de roșu despre care am scris aici, am mai adăugat o nuanță de roz în colecția mea.

  •  Aș putea să trăiesc doar cu fructe.
  • De curând mi s-a terminat unul din parfumurile mele preferate – Coco Mademoiselle de la Chanel, dar am primit de la cumnata mea ediția limitată care conține 3 sticluțe a câte 20ml
  • Despre noua colecție de rujuri Color Riche de la L’Oreal am scris aici, iar eu am primit 3 dintre acestea
  • Un alt parfum care îmi place foarte mult este Alien de la Thierry Mugler.

  •  Shopping time: dacă nu știați, în Kendra au apărut produsele NYX și Sleek. La Sibiu nu este decât standul NYX și cu ocazia asta mi-am luat și 2 produse despre care voi scrie în curând: primer-ul de ochi și anticearcănul HD Concealer.
  • Nicio zi fără fructe
  • După 20 de ani am făcut-o… am mâncat din nou ou, sub formă de omletă. Și a fost bună, mi-a plăcut. De fapt, eu mi-am făcut-o. 
  • Am descoperit un nou sortiment de ceai de la Lipton: ceai verde cu macaron de lămâie…este un ceai aromat și mă duce cu gândul la prăjitura cu lămâie pe care o mâncam când eram mică.

  • Mic dejun: fructe și cafea 
  • Yves Rocher întâmpină primăvara cu arome de ceai verde și noile balsamuri de buze. Gelul de duș și parfumul miros bine, fresh și nu sunt pregnante, iar balsamul de buze este mult mai hidratant decât celălalt. 
  • Cred că v-ați prins în ce constă micul meu dejun 🙂 
  • Ador mierea de castan! E atât de aromată și bună. Ați încercat-o?

  • Și când nu mănânc fructe, mănânc salată făcută de mine: salată mixtă, brânză, măsline, porumb, roșii…și gata. 
  • La începutul lunii martie am prins oferta de pe Makeup Shop  de 30% reducere și mi-am comandat niște pensule Real Techniques și rujul lichid Matte Me de la Sleek. 
  • Am intrat într-un magazin de ochelari și m-am îndrăgostit pe loc de ochelarii ăștia. I-am probat și deja nu mă mai dezlipeam de ei. Îmi plac la nebunie și sper să mă țină toată viața :))
  • Snacks-uri sănătoase 

  •  M-am trezit într-o zi cu paleta Lagoon de la Sleek pe birou, cadou de la o colegă de la lucru
  • Nimic nu se compară cu tartele/lumânările Yankee Candle. Parfumează casa atât de plăcut.
  •  Produse esențiale de noapte
  • O parte din produsele mele de machiaj preferate

  • Despre uleiul de păr Orofluido puteți citi aici. Vi-l recomand
  • Nivea a lansat gama Creme Smooth – gelul de duș cremos și hidratant, care lasă pielea catifelată după duș 
  • Fructe..cu cât mai multe, cu atât mai bine
  • S-a deschis o cafenea nouă în Cluj, pe strada Dorobanților: Phil’s Coffee – este un local micuț și drăguț și cafeaua este foarte bună. 

  • La MAC găsiți pompiță de fond de ten…care se potrivește perfect și fondului de ten Double Wear de la Estee Lauder (review aici)
  • Cumpărături de la Sephora. Un articol despre ultimele cumpărături găsiți aici.
  • De abia așteptam să apară ediția limitată Viva Miley Cyrus și eram convinsă că o să îmi iau și rujul, dar nu mi s-a părut nici rezistent și nici o culoare deosebită, așa că nu l-am luat.

  •  Aici ar trebui să fie invers ordinea: 
  • OMG it’s Friday 🙂 
  • Torturi delicioase de la Mozart… am ales un tort de castane pentru ziua mea
  • Burgeri delicioși făcuți acasă 
  • A doua dimineață: mic dejun cu prietenii

  • A apărut o variantă nouă a șamponului uscat Batiste: Cherry. Miroase foarte bine, dar varianta Original mi se pare cea mai bună. 
  • Uneltele de ploaie: umbrela Carolina Herrera și cizmele de cauciuc
  • Am zile în care folosesc un minim de produse, ca în poza de mai sus
  • Într-una din zile am făcut un tiramisu, rețeta am găsit-o pe GustVerde, dar nu mi-a ieșit prea bine….recunosc că am scăpat mai mult Bailey’s ha ha ha

  •  Fetele de la Nivea știu că iubesc untul de buze (review aici), așa că de ziua mea am primit 5 + gelul de duș Creme Care și loțiunea sub duș cu unt de cacao
  • În februarie am dat o comandă pe aoro și am avut emoții până am primit coletul. Din fericire, toate produsele sunt originale. Mi-am luat un fixativ de păr L’oreal Proessional, un spray de texturare de la L’Oreal Professional, un balsam de buze eos și un săpun special pentru pensule
  • Sesiunea de shopping de seară: gel de duș Purple Kisses de la Balea, vaselină, balsam de buze Yves Rocher și parfumul Neroli de la Yves Rocher
  • La Cluj nu am cadă, iar când ajung la Sibiu profit și fac o baie lungă, parfumată. Îmi place sarea de baie de la Balea și de curând am descoperit și stick-ul de baie cu aromă de cocos, care este extraordinar. Dacă nu l-ați încercat încă, neapărat să vi-l luați. 

  • Mic dejun la pat 🙂
  • De când folosesc noua mască de păr de la L’Oreal, nu mai simt nevoia să folosesc și uleiul de păr. În plus, miroase delicios. 
  • Iubesc budinca. Ediția “Premium” este foarte foarte bună
  • Cadou de ziua mea de la prietena mea Roxana

  • Răsfăț de weekend
  • Au apărut iaurturile cu fructe de la Mövenpick, am încercat toate sortimentele și toate sunt delicioase
  • În urmă cu câteva luni am primit de la B.A.D Style o rochie pictată manual și o fustă roz, din tul pe care o ador.

  • Cumpărături de la MAC. Rujul Heroine a devenit rapid preferatul meu. 
  • Au apărut în sfârșit și la noi băuturile Bounty, Mars, Snickers etc. Nu seamănă la gust cu ciocolata, însă au un gust bun 
  • Mi se terminase fondul de ten IlluSkin de la Oriflame și într-o zi m-am trezit cu o surpriză din partea lor. Am primit fondul de ten cu eticheta din poză. Îmi plac astfel de surprize
  • Anul acesta am descoperit cidru…și îmi place foarte mult. Aroma preferată: cranberry 

  • Pregătirea de dimineață 
  • Cumpărături de Februarie 🙂
  • Cadouri de la mama: Tom Ford Velvet Orchid pentru mine și Dior Homme Intense pentru el 
  • Surpriza de la Orfilame: gama de corp Milk&Honey (gelul de duș și loțiunea de corp – miros incredibil de bine) și cele 4 cutiuțe cu minuni Tender Care

Gata, asta a fost (aproape) tot… vă mulțumesc dacă ați avut răbdare și ați ajuns până aici. Eu am stat 3 ore la postarea asta. Sper că v-a plăcut.

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png