[Review] Inglot Liquid Eyeliner

În data de 15 iunie a avut loc expoziția Beauty Forum din Cluj, unde au fost prezente anumite branduri cunoscute, printre care și Inglot. Cred că toată lumea s-a dus acolo special pentru standul Inglot. Era plin de doamne și domnișoare acolo. Și cele care poate că nu știau despre Inglot au fost atrase datorită culorilor vibrante, care nu te lăsau indiferentă. Am fost la expoziție să casc ochii și am plecat cu bani puțini de acasă tocmai ca să nu cumpăr chestii inutile (aș putea trăi liniștită cel puțin 1 an cu ce am acum…). Chiar dacă acasă mai aveam 4 tușuri de ochi, am mai adăugat un tuș lichid în colecție. Și despre acesta vă voi vorbi astăzi, pentru că de când îl am doar pe acesta îl mai folosesc și îmi trasez liniile mai precis.

Am profitat de voucherul de 20 de lei, primit la achiziționarea biletului de la expoziție și m-am hotărât să îmi cumpăr acest tuș. Mi-a plăcut în primul rând faptul că are o nuanță de negru intens din prima. Nu e nevoie să aplic mai multe straturi (cum e cazul gel-linerului MAC  ), are un aplicator cu vârful tare, ceea ce ușurează trasarea liniei cu precizie. Se usucă destul de repede pe pleoape, ceea ce îmi place (de obicei, clipeam și mă trezeam pătată) .


A while ago I went to a beauty-expo and, although I didn’t want to buy anything, I couldn’t resist and I bought something from Inglot, especially since every beauty-blogger is talking about this brand. I added a new liquid eyeliner to my collection and I must admit that this one has become my favourite and I’ve been using it since then…. 
I love the fact that it has an intense black colour, it has a hard tip which is easier to use, I can draw precise lines. It gets dry quickly after I apply it, so that I don’t have marks if I blink right after.

Când mi-a spus tipa de acolo că rezistă întreaga zi nu am crezut-o 100%, m-am gândit că vrea doar să-și vândă marfa… Nu aveam de unde să știu care e adevărul decât dacă îl cumpăram și încercam. Și nu m-a mințit, deși acest tuș nu este waterproof, rezistă o zi întreagă, fără să se estompeze și fără să se întindă.
Te-ai gândi că se demachiază greu, dar nu e așa. Momentan folosesc loțiunea micelară de la L’Oreal   și orice urmă de tuș dispare rapid, fără să fie nevoie să insist/să frec zona ochilor.


When the salewoman told me that it lasts all day long, I didn’t believe her 100%, I thought that she only wants to sell her stuff. How can we find something out about a product if we don’t test it? Later, I was going to see that she had right, it really stays on all day long, although if it’s not a waterproof product. It doesn’t smudge and it doesn’t fade.
You might think that it’s hard to remove it, but it gets off easily. I use the Pure Micellare Lotion from L’Oreal and without rubbing or insisting, the eyeliner is gone.

 

Din păcate, am citit păreri negative despre acest tuș pe Makeupalley și nu înțeleg de ce. Multe fete se plâng că se fărâmițează și că nu rezistă deloc. Scrie și pe produs că trebuie agitat bine înainte. Și fata de la stand mi-a zis să îl agit bine înainte să-l folosesc, altfel o să se crape…
Mie îmi place foarte mult acest tuș, nu i-am găsit niciun aspect negativ și sunt sigură că după ce îl voi termina, îmi voi comanda altul.
 
Unfortunately, I’ve read some bad reviews on makeupalley and I don’t understand why… I’ve read that it flakes off and that it doesn’t last at all… Well, on the product it is mentioned that you need to shake it well before use. I was told the same when I bought it, the salewoman told me that it will crack if I don’t shake it. I didn’t have any problem with this product, I really really love it. I am sure that I will purchase it again after I’ll finish this one.

Este disponibil în 27 de nuanțe, eu am ales nr. 25 – negru mat intens.
From all the available shades (27), I chose no. 25 – a matte, intense black

Price : 8,5€ / 40 lei
Quantity : 4 ml
Brand : Inglot
Made in : Poland
Available in 27 shades

Din păcate, Inglot se găsește momentan doar în Constanța dar am înțeles că există posibilitatea să comanzi prin telefon, produsele fiind trimise cel mai probabil prin curier. Găsiți produsele disponibile pe site-ul Inglot .

I love feedback  , so let me know what you think about this post ! 

signa

Eyeliners sau… cu ce ne conturăm ochii ?

Am mai spus de câteva ori că sunt dependentă de conturarea ochilor… creionul ADA a fost primul meu ‘produs cosmetic’ și de atunci, de vreo 11 ani tot experimentez și încerc să îmi conturez ochii cât mai frumos, mai drept, mai simetric:) Recunosc că nici acum nu am dexteritate și nu-mi ies mereu niște codițe frumoase, dar nu mă las …
Recent, am început să renunț câteodată la partea de jos și îmi conturez doar pleoapa superioară. Totuși, nu aș putea să renunț de tot la eyeliner, sub orice formă ar fi el… parcă nu sunt eu. Dacă ar fi să aleg un singur produs atunci ar fi acesta….

Am făcut o mică clasificare și vă voi povesti despre fiecare în parte cum se folosește și cum mă descurc eu cu fiecare…

Voi începe cu creioanele clasice :

Se găsesc sub diferite variante, Waterproof sau simple, mai groase sau mai subțiri, mai cremoase sau mai tari.
Creioanele Khol / Kajal au mina mai moale, pot fi folosite atât pe waterlid cât și în exterior pentru conturarea ochilor. Sunt mai speciale și sunt ideale și pentru persoanele cu ochii mai sensibile. Kohl-ul a fost folosit încă din Antichitate, când femeile și unii bărbați își conturau ochii pentru a oferi profunzime privirii. De asemenea, era folosit și pentru a evita infecțiile de la ochi.
Creionul Kohl e ușor de aplicat, e moale, pentru un efect mai intens se poate ‘întinde’ cu un burețel special sau cu un bețișor de vată. Nu e așa rezistent și se poate întinde inestetic la ochi după câteva ore.
Creionul normal, în schimb, e mai tare, mai dur – de accea nu poate fi folosit și de persoanele cu ochii sensibili, mai ales pe linia interioară a genelor. Rezistă mai mult timp, dar se întinde puțin și mai greu din cauza texturii. Tot din cauza asta, nu se poate întinde cu un bețișor/burețel pentru un efect mai smoky…. 
Cu un creion îmi pot contura atât pleoapa inferioară cât și cea superioară. Totuși, atunci când îl aplic ‘sus’ nu se vede așa intens cum s-ar vedea un tuș lichid…. 
Un truc interesant, dacă vă doriți ca genele să pară mai dense : așa cum vă conturați interiorul liniei inferioare, așa trebuie să procedați și cu partea de sus. Trageți de pleoapa mobilă în sus, în așa fel încât  să aveți acces la baza interioară a genelor. E incomod, dar așa nu îți bagi creionul în ochi și ai mai multă vizibilitate … 
O altă variantă ar fi să aplicați mult creion (kohl) pe waterlid și să strângeți tare din pleoape, astfel că partea de jos se va imprima cu cea de sus. Dar nu e același efect intens ca la prima variantă.
Și acum să trec și la prezentarea creioanelor mele : 

Max Factor Kohl Pencil – îi spune Kohl, dar are o mină mai tare .
! Există creioane care au înscris KHOL pe ele doar pentru a sublinia faptul că se pot folosi și de către persoanele cu ochii sensibili sau că pot fi întinse cu ușurință ca cele cu mina moale.
Nu știu dacă e și cazul Max Factor, dar sunt unele care se numesc Kohl doar din cauza menționată mai sus.

Bourjois Kohl&Contour 16H – e unul din creioanele mele preferate, deși e kohl, rezistă mult, fără să fie Waterproof:) Se aplică ușor și se poate întinde la fel de ușor.

Avon SuperShock – gel liner – are mina foarte moale, se aplică mai gros și se întinde ușor dar rezistă foarte mult timp ! Un dezavantaj ar fi că se tocește rapid mina, după ce-l folosesc o dată, trebuie să-l ascut. Am auzit păreri cum că s-ar usca , dar eu nu am pățit așa ceva și cred că-l am de jumătate de an, de când a apărut.

Lancome Le Crayon Kohl WP – e un creion waterproof, cu o mină moale, iar în celălalt capăt are acel ‘smudge-applicator’ cu care se poate estompa conturul sau se poate întinde mai bine, pentru un efect ‘drama’.

Too Faced Lava Matte Eye liner – e cremos,dar are mina muuuult prea groasă, nici nu aș putea să-mi trasez niște linii subțiri… Testerul e în varianta normală, dar când ajungi acasă ai surpriza să te trezești cu acest ‘monstru’ … L-am folosit de câteva ori, nu mă împac cu el…deși se laudă că e cel mai negru creion din toate timpurile. Poate fi folosit la smoky-eyes, dar nu l-am încercat…

Bourjois regard pailette – e un creion simplu, se și aude când îl aplici pe mână că  ‘scârțâie’ . E un creion cu sclipici și colorat. E foarte rezistent.

Sephora Flashy Liner WP – în varianta flashy blue. Are mina moale și rezistă foarte mult timp, fără să se întindă în jurul ochiului. Am avut și pe negru … unul din cele mai bune creioane avute vreodată. Mai vreau♥

Poză după ce am încercat să îndepărtez cu apă micelară (și am frecat bine…) : 
Avon SuperShock, Lancome Le Crayon Khol WP și Sephora Flashy Liner WP au rămas intacte!
De curând au apărut gel-linerele și am făcut și eu un upgrade. E o diferență de la cer la pământ între cum se aplică astea și cum se aplică creioanele sau tușurile lichide…. 
Atunci când vreau un contur perfect, fără greșeli, folosesc gel-linerele.
Primul a fost cel de la Elf, care de fapt e o cremă-eyeliner. Am fost încântată de el încă de prima dată. E negru-negru, se aplică ușor, nu se întinde (nicicum) și … nu scrie, dar pentru mine e waterproof (am fost la aqua-land și a rămas la locul lui toată ziua!) 
Singurul dezavantaj e că se usucă destul de rapid, dar cu un mic ajutor (eu am băgat în al meu ulei de argan) se repară și e ca nou. Dacă vă întrebați acum dacă nu devine uleios, răspunsul e nu. E nevoie de o picătură mică-mică de ulei, atât cât să pătrundă în produs, să-l înmoaie.
Gel liner-ul de la Fräulein 38 are o textură mai lejeră, nu am avut nicio problemă cu el de când îl am, nu s-a uscat, dar nu rezistă așa mult cum rezistă cel de la Elf…. 
Pentru a aplica gel liner-ul e nevoie de o pensulă specială, am văzut că de obicei aceste produse vin cu o pensulă dreaptă, ‘angled’ , dar eu nu o pot folosi așa că o pensulă subțire, cu mânerul puțin îndoit își face treaba excelent  :
Nu am încercat, dar nu cred că se pot folosi și pe waterlid din cauza texturii …. 
Din câte știu eu, pentru a împiedica uscarea timpurie, gel liner-ele trebuie aștezate cu capacul în jos…
Tușul cred că e cel mai cunoscut ‘contur’ de ochi (după creionul clasic) , putând să se traseze atât linii subțiri cât și linii groase.. E cel mai greu de aplicat și trebuie multă atenție și dexteritate atunci când vrem să ne conturăm ochii perfect…. 
Tușurile sunt de mai multe feluri, fiecare fiind destinat unui anumit tip de ‘mâini’, de persoane mai mult sau mai puțin pricepute:) 
Pentru mine e o aventură când vreau să-mi conturez pleoapa superioară cu tuș lichid…mereu greșesc, îmi intră tuș în ochi sau o linie o fac mai groasă, alta mai subțire…. 
Dar am găsit tușul perfect care oferă o aplicare atât de ușoară datorită aplicatorului… Le-am încercat pe toate – cu pensulă, cu cariocă, cu vârf moale sau tare…. așa că pot să vă spun din punctul meu de vedere, o nepricepută în arta conturului cu tușul lichid, care cum funcționează cel mai bine: 
Alix Avien DipLiner – are aplicator-cariocă, cu vârful tare. Nu e cel mai intens negru avut vreodată, dar eu sunt mulțumită de aplicator, care mă ajută să îmi trasez niște linii frumoase și cât mai drepte:))
Sunt la al doilea tub și l-aș recomanda mai ales persoanelor care vor un tuș lichid ușor de manevrat… 
Farmasi – cu câțiva ani în urmă exista o variantă puțin mai mică dar ‘grasă’ (mă refer la tub)  cu aplicatorul mai scurt, tip pensulă (un pic mai groasă decât varianta actuală) și a fost cel mai fain tuș ce l-am avut … Puteam să-mi fac linii groase sau mai subțiri, simetrice!!! Mi-a părut rău să aflu că nu mai există în varianta veche. 
Ca să revin la tușul actual, are pensula mai subțire, dar puțin cam lungă… Totuși, îmi pot trasa linii frumoase, mai ales dacă am răbdare….  Pot trasa atât linii subțiri, discrete cât și mai groase…  E negru-negru și rezistă până la demachiere. 
Același tuș se găsește și cu aplicator-cariocă, dar eu nu m-am descurcat deloc cu el..
Rimmel Glam’Eyes – are o pensulă puțin mai subțire decât cel de la Farmasi, perfectă pentru liniile subțiri. Dacă îl forțez să-mi facă linii mai groase, risc să stric tot machiajul…..  așa că ăsta îl folosesc atunci când vreau linii subțiri, foarte discrete.
Flormar TrueColor – are o pensulă groasă, ideală pentru trasarea liniilor mai groase. Nu are perii lungi și asta mă ajută să nu îmi stric machiajul din cauza genelor ce se mai încurcă în pensule de obicei…  Nu pot trasa linii subțiri din cauza pensulei … E negru intens și rezistă timp îndelungat…

 Demo :
Am trasat câte 2 linii,una groasă și alta subțire, pentru a vă da seama mai bine cu ce aveți de-a face :))

Tușurile lichide nu se folosesc pe waterlid și nici pe pleoapa inferioară din cauza consistenței lichide, care se poate întinde de la cel mai mic strop de apă …. 
Un alt tip de eyeliner ar fi cel de tipul cariocii ! Astea sunt coșmarurile mele! Nu din punctul aplicării, ci din cauza “ritualului” care trebuie făcut înainte… 
Eu am MAC Penultimate Eye Liner – nu e cel mai negru și nici cel mai lichid, dar rezistă mult timp pe pleoape fără a-și pierde din intensitate. Ar trebui să fie ușor de aplicat, ceea ce și e, dar mă chinui groaznic să aduc cerneala pe vârf… Trebuie scuturat bine, apoi aplicat rapid pe pleoapă, după care se repetă schema… Nu mi se pare practic. L-am folosit de vreo 4-5 ori, dar nu îmi place tehnica asta… 
Cine are răbdare, poate alege un tuș de tipul ăstuia pentru că se pot face linii drepte ușor.
Și mai există tușul de tip semi-cariocă, cu vârful moale. Ăsta e tușul care m-a salvat. E atât de ușor de folosit, pot trasa de la linii fine până la linii groase, fără să mă murdăresc sau să îmi intre pensula în ochi…. E rezistent, negru negru și îl pot aplica și în colțul exterior al ochiului pentru că nu se întinde dacă-mi lăcrimează ochii!
Eu am Lancome Artliner, e perfect, tușul meu preferat de acum încolo. Cu siguranță mi-l voi recumpăra când se va termina. 

Am văzut că și la L’oreal există tipul ăsta de aplicator, dar mi s-a părut dubios, parcă era prea gros, pătrățos…

Sper că v-a fost de ajutor postarea asta.