Review Faux Cils Yves Saint Laurent
Am citit foarte multe păreri bune despre acest rimel ce oferă efectul de gene false și mereu am uitat să mi-l cumpăr. După trainingul YSL, mi-am notat unele produse pe care mi-ar plăcea să le am. Și am început evident, cu rimelul 🙂
Se găsește în mai multe culori iar eu am ales negrul cel mai intens, Noir Radical . Rimelul promite multe…dar eu încă nu i-am descoperit efectele și mă gândeam să-mi împărtășesc părerea cu voi.
Păi…promite un volum dramatic, cu efect de gene false. Volum… nu știu , nici periuța nu mi se pare că e pentru așa ceva… efect de gene false da! Dar de alea tip păianjen.
Nu știu dacă e din cauza că rimelul e nou și are o consistență mai lichidă sau dacă așa va fi tot timpul. L-am folosit deja de 3 ori, în speranța că ceva se va schimba. Nu ar fi prima dată când pățesc asta. Cu un an în urmă mi-am cumpărat Cargo TexasLash, care la primele utilizări m-a dezamăgit atât de tare încât îmi venea să-l arunc. Dar am tot încercat și cum s-a mai uscat puțin, a devenit un rimel excelent – mascara mea favorită până acum câteva zile când am fost nevoită să renunț, din cauză că deja trecuse de termenul de valabilitate.
În fine, poate așa se va întâmpla și cu Faux Cils … dar totuși, nu e păcat să dai o grămadă de bani și să aștepți un timp să vezi efectele? :))
Eu când cumpăr un rimel, caut ceva pentru volum , volum dens, dramatic dar același rimel trebuie să îmi separe și frumos genele, altfel intră la categoria ‘dezamăgiri’ .
Promite volum de la prima aplicare… eu am încercat și cu un strat și cu două straturi și tot nu-mi place efectul…
Are o formulă cu 3 pelicule : una pentru intensitate, alta pentru hrănirea genelor ( conține pro-vitamina B5 și aloe vera) și o peliculă ‘fixatoare’ care are rolul de a prelungi rezistența rimelului pe gene.
Negru intens? Nu mi se pare că s-ar deosebi de alte rimeluri simple, care nu au mențiunea de ‘noir radical’ sau alte denumiri de astea făcute să-ți atragă atenția. E negru, dar nu un negru ieșit din comun deci. Sau poate nu știu eu să fac diferența…
După cum spuneam și mai sus, are o consistență mai lichidă, cred că se poate vedea și pe periuță (poze) și probabil că din cauza asta se și lipesc genele….
De rezistat rezistă o zi întreagă, fără să se întindă sau să dispară de pe gene și de îndepărtat se îndepărtează ușor cu un demachiant bun 🙂
Poate că e bun pentru cine are deja gene dense , dar nu cred că și-ar face treaba în cazul persoanelor cu genele scurte și rare.. Aș recumpăra oricând Yves Rocher Lash Plumping sau Maybelline Colossal în locul ăstuia… Alea chiar fac ce promit încă de la prima aplicare, fără să fiu nevoită să aștept să se mai usuce.
Părerea mea e că nu merită banii ăștia ( 120 lei) și nu cred că-l voi recumpăra….
Și ca să vedeți că nu vorbesc prostii , am făcut și poze demonstrative :
PS : ieri seară s-au terminat înscrierile pentru giveaway, știu că deja suntem în mijlocul zilei de 8 mai și eu n-am anunțat câștigătoarea, dar nu am avut timp deloc, vreau să recitesc din nou toate comentariile și probabil că mai târziu voi anunța și câștigătoarea.