Bad Attitude

Scriu acest articol pentru că m-am săturat de persoanele din domeniul vânzărilor, care au o atitudine greșită… Nu e prima dată când scriu despre nemulțumirea mea față de aceste persoane. Știu că aș putea să scriu o carte despre asta și că nu se va schimba nimic. Dar simt nevoia să mă exprim…din nou.
Știu că fiecare om are zilele lui mai bune sau mai proaste și știu că de fiecare dată, chiar dacă nu ne dorim, starea noastră se transmite mai departe… Și eu am momente mai proaste, când nu am chef de nimeni/nimic și cu atât mai mult…de un client care nu știe ce vrea. Dar asta nu înseamnă că mă port cu el urât.

 Mie îmi place foarte mult ceea ce fac, îmi place când vin clienți pe care să-i pot ajuta,să îi ajut să aleagă ceva sau să le recomand produse/parfumuri. Sunt convinsă că nu toată lumea e ca mine, zâmbitoare chiar și atunci când simt altceva sau dornică să ajut pe oricine, fie că e mai prost îmbrăcat sau nu (apropo, de ce îmbrăcămintea ar trebui să reflecte …banii din portofel/card?) , fie că e mai ‘colorat’ sau ‘normal’.
Trebuie să fii amabil indiferent de situație, altfel nu prea înțeleg de ce ești pus acolo, ca să faci pe sclifosita?!

Săptămâna trecută am fost în DM și am văzut că aveau câteva oferte, printre care și la Manhattan. Am întrebat vânzătoarea care trecea pe lângă mine până când e oferta și … în grabă mi-a spus că… nu știe și că am oferta în față!..și a plecat.  Excuse me!?  M-am enervat imediat și parcă nu realizam.  Tu, ca și vânzător nu știi ce se petrece în magazinul tău și ce oferte ai? Corect ar fi fost să îmi răspundă politicos și dacă tot nu știa, să îmi spună frumos și nu pe un ton ‘nervos’ . O jumătate de zi am fost nervoasă din cauza aia. Când am ajuns la casă,i-am și spus domnișoarei că și eu lucrez în același domeniu și că nu mi se pare normal ca atunci când un client întreabă ceva să îi răspund în halul în care mi-a răspuns ea. S-a înroșit și s-a scuzat. Dar scuzele nu mai au niciun rol atunci când reușești să enervezi pe cineva așa tare cu atitudinea ta !

Azi, când am fost în Cluj, am intrat și până la Swarovski… erau 2 vânzătoare care se ocupau (ca să nu spun pupau în fund) de o clientă. Eu eram invizibilă probabil. Nici măcar un ‘Bună ziua’ nu am primit. M-am învârtit vreo 5 minute pe acolo, fără să fiu băgată în seamă. La un moment dat a trecut una dintre vânzătoare pe lângă mine și mi-a văzut inelul… atunci s-a schimbat totul, parcă se luminase la față, a făcut ochișorii mari și m-a întrebat zâmbind dacă vreau să mă ajute. Deci până atunci eram invizibilă, probabil una care venise să caște ochii că oricum nu are bani să cumpere de aici.
Că cineva are bani sau nu, nu se poate vedea doar după haine / față. Am cliente care par neîngrijite sau ‘prost’ îmbrăcate, dar care cumpără de zeci de milioane!
Și chiar dacă omul nu cumpără, nu trebuie să îl tratezi așa ..cum din păcate multe vânzătoare tratează ‘clienții’. De exemplu, am un client care vine destul de des pe la magazin. Știu că nu cumpără nimic. Mereu vine, se uită, întreabă, pare interesat de multe, dar tot timpul pleacă cu mâna goală.  Dar eu, de fiecare dată când îl văd intrând, îl salut, îi zâmbesc, stau lângă el în caz că are vreo întrebare.  Nu mă dau grozavă, dar câte ar face așa? Eu cred că multe și-ar da ochii peste cap și și-ar zice ‘uite-l și pe ăsta, iar a venit să facă pe interesantul’ .
Și am întâlnit și persoane mai…ciudate ca să le spun așa. Odată am dat de un domn care m-a ținut de povești o jumătate de oră, mi-a vorbit despre săpunuri, despre ingrediente, chimie și Lady Gaga. Timp în care i-am zâmbit omului și nu i-am lăsat impresia că aș vrea să dispară și să mă lase în pace.

Și în București am dat de tot felul de scârbe de astea care nici nu mă băgau în seamă, trebuia să fug eu după ele să întreb ceva. Și când întrebam ceva, îmi părea rău că am făcut-o,din cauza privirii pe care o primeam.  La un moment dat, prin Afi am găsit un salon ‘ambulant’ plasat pe hol și am văzut că aveau oje de la OPI. Am văzut o nuanță drăguță și am rugat-o pe manichiuristă să îmi arate un pic o culoare. Cu o față acră mi-a spus că nu e de vânzare. Totuși, am rugat-o să mi-o dea să văd nuanța de mai aproape. Mi-a tras o față de nu mi-a mai trebuit nimic și pe un ton enervat mi-a spus că dacă vreau, să mi-o iau eu!  Cum poți să te comporți așa!?

Ieri am văzut două bucăți mari de Prosciutto. Am întrebat vânzătorul cât costă fiecare, mi-a spus prețul variantei mai ieftine (400 lei – 5kg) și când am întrebat de cel de Parma , mi-a spus că e scumpă ! Am insistat să îmi spună prețul și mi-a zis că cealaltă e mai ieftină și că cea de Parma e 99 lei / kg. Am întrebat din nou, care e prețul “bucății” ăleia și mi-a spus că e scump. Deci omul nu a vrut să îmi spună ce preț are șunca aia nenorocită ! Și nu înțeleg de ce. Din nou, de unde știe cineva dacă am sau nu bani să-mi cumpăr chestia aia scumpă sau nu?!

De parcă cei care lucrează în vânzări sunt milionari și pe toți ceilalți care le calcă pragul magazinului trebuie să îi trateze cu un aer superior!  Chiar nu ar trebui să existe o astfel de atitudine și toți ar trebui să fie amabili, fie că vând ceva sau nu. Poate unii au interesul să își vândă marfa pentru că primesc vreun comision, eu pot să vând și 100 de parfumuri pe zi că tot banii ăia îi iau… Deci nu aș avea niciun interes să fiu drăguță și să vând produse. Și totuși sunt, și chiar mi-aș dori să întâlnesc cât mai mulți vânzători dispuși să ajute clientul fără niciun interes ascuns. Să ajute și să răspundă întrebărilor fără să își dea ochii peste cap, să te trateze cu un aer de superioritate, să fie acolo chiar dacă vrei să cumperi sau doar să te uiți.

Am întâlnit un domn amabil la magazinul Nikon din Polus. Ieri când am fost de exemplu, nu m-a băgat nimeni în seamă, azi când am fost din nou, am dat de un domn foarte amabil. A stat 40 de minute cu mine și mi-a explicat, mi-a arătat și mi-a vorbit despre fotografie. Am ieșit de acolo cu zâmbetul pe buze și cu câteva cataloage. Mi-a plăcut că a avut răbdare cu mine, că m-a lăsat să iau eu aparatul în mână și să fac poze.

Și aș vrea să spun și două vorbe despre oamenii de la pază, acum că am vorbit puțin și cu Ramona J. și..mi-a adus aminte 🙂
De câte ori nu vi s-a întâmplat să intrați într-un magazin și să simțiți că sunteți urmărită sau că e acel om în spatele vostru? Mie mi s-a întâmplat, atât în DM, în Sephora, în Zara și în alte magazine. Chiar și azi în Douglas din Cluj. La început a fost ok, dar după vreo 10-15 minute eram urmărită. Orice mișcare făceam, eram ‘supravegheată’ , degeaba mă uitam la om cu subînțeles (că ar trebui să mă lase-n pace) că nu s-a schimbat cu nimic.
La DM când mergeam, la fel, unde eram eu, apărea și domnul de la pază și se uita cu coada ochiului.
Și oamenii de pază de la Douglas Sibiu tot așa sunt. Și oricare om de pază așa e… Oamenii ăia sunt puși acolo să supravegheze, să aibă grijă să nu se fure ceva și atunci bineînțeles că se uită. Unii mai insistent, alții mai “normal” . Unii oameni se simt deranjați, alții nu.
Nu știu exact cum e, dar presupun că cei de la firma de securitate își ‘instruiesc’ oamenii să fie cu ochii-n patru,că dacă dispare ceva ei sunt trași la răspundere.
Și eu am fost deranjată de oamenii de la pază din alte magazine și mă gândeam că de fapt am față de hoață :)) Dar acum, că lucrez cu asemenea oameni, îmi dau seama și am înțeles că asta e meseria lor – să urmărească ce se întâmplă în magazin.

Știu că nu o să se schimbe nimic și că în continuare o să dau de vânzătoare-scârbe – atât în România cât, probabil că, și în alte țări. Dar sper ca într-o bună zi să fie mai multe vânzătoare amabile decât scorpii :)) Mie, un asemenea comportament,  îmi strică toată ziua și…jumătate de zi vorbesc tot singură, cred că și voi ați trecut prin asta;  așa că .. aștept poveștile voastre despre vânzătoare ‘enervante’ și ce părere aveți despre atitudinea asta?