Mi-e dor….

Mă gândeam zilele trecute la lucrurile de care mi-e dor… la timpul trecut și , pentru că vă plac postări de genul acesta, m-am gândit să îmi împărtășesc amintirile cu voi 🙂
Mi-e dor de multe lucruri și câteodată (ca astăzi de exemplu) devin nostalgică și mă gândesc cu drag la trecut…

E foarte adevărată povestea cu “anii de liceu sunt cei mai frumoși și mai târziu o să plângi după ei” . Bineînțeles că atunci nu credeam , dar uite că acum, la 25 de ani, la 6 ani de la terminarea liceului, realizez cât de adevărată e 🙂
Mi-e dor de zilele în care mă trezeam la 6.30 dimineața pentru a mai moțăi încă 15 minute în pat , ca apoi să mă trezesc, să îmi beau cafeaua și să îmi fumez țigarea de dimineață …  Diminețile în care stăteam în fața dulapului gândindu-mă “cu ce să mă îmbrac azi?” …. Diminețile în care eram nerăbdătoare să ajung la școală și să înceapă orele.  Nu, nu eram tocilară ,  nu învățam DELOC , dar îmi plăcea să merg la școală foarte foarte mult ! Când ajungeam acasă de la ore , de abia așteptam să treacă ziua , doar ca să mă duc a doua zi iar la școală :))  Nu învățam deloc, nici când aveam “teze” sau “lucrări de control” , dar aveam memorie vizuală bună și rețineam totul din scris. La școală aveam un “caiet universal” …adică un caiet în care îmi scriam tot ce învățam la școală în ziua respectivă . Când veneam acasă, îmi luam caietul de la materia respectivă și copiam din caietul universal. Astfel, țineam minte tot.  Vă dați seama că nici ghiozdanul meu nu era greu … aveam doar un caiet, câteva cărți și câteva pixuri 🙂

Mi-e dor de toți profesorii , mi-e dor de profa de latină cu care mă înțelegeam foarte bine și eram singura care își permitea tot felul de chestii cu ea. Să vă spun , profa de latină era văzută ca cea mai”nebună” și severă profesoară din tot liceul . Când am intrat în clasa IX , au venit cei din clasele mai mari să ne “învețe” câte una-alta… Și îmi aduc aminte și acum “aia de latină e nebună, ați pus-o… o să rămâneți corigenți dacă nu știți latină… și e grea, trebuie să băgați latină în voi dacă vreți să treceți mai departe . Nimeni nu mișcă la orele ei ! Nici măcar musca!”   Evident că în momentele alea mă gândeam la ce e mai fioros și horror :))
Și când a venit prima oră de latină nu mai știam cum să stăm în bănci , nu mai știam nimic, de parcă venea cineva să ne omoare. Și a intrat o doamnă micuță de statură, slăbuță, cu părul prins, ne-a băgat așa o privire să ne analizeze, s-a prezentat pe scurt și ne-a învățat “salutul” . “Când intru în clasă , mă așteptați toți în picioare, drepți, așteptați să vin la catedră, mă salutați și vă răspund : Salve magistra! Salve de pueri!”

Deja eu nu mai puteam să mă abțin să nu râd. “Tuuuuuu deșteaptoooooo  , ce te hlizești așa?Mă sfizedi?? ” moment în care m-a bufnit râsul. Profa avea și un accent comic și vorbea așa …melodic:)) Toți colegii se uitau terifiați la mine, de parcă urma să fiu decapitată.
Dar nu s-a întâmplat nimic …doar faptul că femeia era cu ochii tot pe mine și îmi tot spunea “tu Alexandra, te dau afară, potolește-te” .
Da, am fost genul de copil care avea (și încă mai am) o imaginație bogată, îmi imaginam tot felul de chestii și începeam să râd din senin. Și râd(eam) și când e super-liniște.  Sincer, râd din orice, chiar și dacă îi sună preotului telefonul în timpul slujbei de înmormântare!

Nu știu cum , dar profa de latină s-a atașat într-un fel de mine și eu de ea. Îi devenisem dragă și îmi accepta orice prostie … Am avut o relație specială și de ea îmi este cel mai dor din tot liceul .
Am fost cea mai fericită când în clasa a 11a ne-a devenit dirigintă, de abia așteptam orele de dirigenție cu ea și mă amuzam teribil când îi certa pe ceilalți colegi din diverse motive :)) Se mai lua și de mine din când în când  “Tu Alexandra, iar te-ai spoit pe față?” “Tu deșteapto ,  cum te-ai îmbrăcat azi?”  . Foarte rar ne spunea pe nume , eram “tu deșteapto” sau “mă deșteptule” :))

Dacă colegii mei trebuiau să stea în bancă cum erau așezați, eu puteam să mă mut cu cine aveam chef, unde voiam :)) Spre sfârșitul clasei X m-am mutat cu o colegă cu care mă înțelegeam foarte bine. Ne-am mutat în ultima bancă și tare rău mi-a părut că era sfârșit de an școlar și că de abia peste 3 luni va începe școala. În clasa XI ne-am mutat în prima bancă , chiar în fața catedrei. Mi-e dor de prima bancă , mi-e dor de pauze, mi-e dor de sandwich-urile de la chioșcul școlii ( erau cele mai bune sandwich-uri și , chiar și după ce am terminat liceul , tot mai mergeam să îmi iau câte un sandwich
de la tanti Mi , cum îi spuneam eu) . Chiar și cu tanti Mi ne-am împrietenit și uneori nici nu mai stăteam la coadă, aveam acces direct în magazin, după “tejghea” :))

 Colega mea și cu mine (adică noi, cum o să menționez mai departe) începusem să ne împrietenim cu aproape toți profesorii , spre invidia altor colegi … Existau colegi care chiuleau sau făceau prostii și dacă afla un profesor sau diriginta de asta, noi eram privite ca niște “turnătoare” …dar niciodată nu am pârât pe cineva că  ar fi chiulit sau ar fi făcut aia și aia… În concluzie, noi devenisem cumva “outsidere” , “trădătoarele” . Și totuși, când unul din colegi ar fi trebuit să rămână corigent în ultimul an de liceu (adică era pe punctul de a nu intra în BAC) , tot noi am intervenit și l-am “scăpat” .
Noi nu chiuleam , nu prea aveam absențe nemotivate, și dacă aveam, le rezolvam după aceea cu diriginta 🙂  Dacă nu aveam chef de o oră sau ceva, mergeam direct la profesorul cu care țineam ora și ne învoiam, spunând clar că mergem la o cafea 🙂

Mi-e dor de zilele în care veneam acasă de la școală , îmi copiam lecțiile, mă uitam la televizor și așteptam să se facă ora 5. La ora 5 era oră fixă de întâlnire cu prietena mea cea mai bună. Ne întâlneam în colț și, fie ne plimbam până ne dureau picioarele, fie stăteam pe niște scări și fumam câte un pachet de țigări , povestind despre ziua care trecea.. Pe la 10 ajungeam acasă și mă uitam la un film sau stăteam pe net.

Dacă îmi amintesc bine, prin 2006 nu aveam net nelimitat , non-stop . După ce am trecut de la conexiunea dial-up (care mergea groaznic!) , am trecut pe abonamentul normal , prin cablu,  cu acces de la 8 seara până dimineața la 8. Era acces și în timpul zilei, dar contra cost …și era destul de scump acest lux.

Mi-e dor de serile în care stăteam pe Hotmail messenger și vorbeam cu fel și fel de indivizi , cunoscuți de pe neogen (care era tot o rețea de socializare – gen hi5 sau Facebook) . În vremea aia aveam conturi pe toate site-urile astea, în 2007 mi-am deschis și contul de Facebook, care nu era în vogă  pe atunci ..
Vă spuneam că stăteam la povești cu tot felul de oameni și .. așa am ajuns să mă îndrăgostesc și de Egipt..  Faptul că am cunoscut un băiat și vorbeam aproape non stop (dacă nu era msn-ul , erau sms-urile) m-a făcut să îmi doresc să îl cunosc și..așa am ajuns pentru prima dată , în 2007, în Egipt. De atunci , am mai fost de 2 ori și sper ca în curând să ajung pentru a patra oară ♥

Mi-e dor de zilele când se adunau prietenele mele la mine și pierdeam toată ziua, până seara târziu. Făceam o grămadă de poze, ne uitam la filme înghesuite în patul meu, găteam, făceam grătare în grădină, ascultam muzică la maxim, fumam narghilea (ce dor îmi esteeee….) și seara ieșeam toate 4 cu Reina pe afară. Niciodată nu ni se terminau poveștile.
Mi-e dor de curtea școlii, unde ne dădeam întâlnire la ora “x” ….

Mi-e dor de weekend-urile în care ieșeam în oraș, în club. Stăteam până dimineața și ne distram la maxim. A doua zi, dimineața, făceam “ședință” și ne minunam de seara trecută :))

Mi-e dor de camera mea mare, de patul meu mare, de lătratul Reinei la 6 dimineața :))
Mi-e dor de zilele în care nu ieșeam din cauză din cauza unui joc (de obicei mă jucam Hidden Games de pe Big Fish Games).

Mi-e dor de cumpărăturile cu mama. În weekend ieșeam în oraș la cumpărături și eram răsfățată :))

Mi-e dor de gustul de altădată… de Coca Cola, de Mars , de Twix, de ciocolata de casă, de Nutella, de lapte. Nici măcar porumbul nu mai e la fel, are un gust foarte ciudat și rău….
Nimic nu mai are gustul de mai demult… totul e schimbat, are gust sintetic.

Mi-e dor de perioada în care mâncam cât voiam , orice, fără să se pună nimic pe mine :)) Și mi-e dor de perioada non-celulitică :))

Mi-e dor de perioada copilăriei , când ieșeam cu copiii pe afară și mă striga mama de pe geam să mă duc la masă. Mi-e dor de toate acele jocuri , care, din păcate, în ziua de azi nu le mai joacă nimeni.
Generația Facebook nu știe ce înseamnă “Schenkel” , “Flori , fete și băieți” , “Telefonul fără fir” , “Rațele și vânătorii” , “Prinselea” , “De-a v-ați ascunselea” , “Fazan” și altele. Și mă bucur tare mult că nu mi-am petrecut copilăria în era tehnlogiei. Atunci era distracție !

Mi-e dor de toate cele de mai sus, mi-aș fi dorit să nu se schimbe nimic, să trăim fiecare moment la maxim , fără să ne facem tot felul de griji.







9 lucruri pe care trebuie sa le stii despre ingrijirea tenului

Scriu acest articol cu gândul că sunt persoane care caută informații care să le ajute în alegerea corectă atunci când vine vorba despre îngrijire. Mereu am fost de părere că e mai bine să prevenim…

O primavara cu reduceri

Oficial a venit primăvara, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de zile mai lungi, de plimbări, de mai mult soare și natura care revine la viață. V-am mai spus, primăvara și toamna sunt anotimpurile…