october’s goodie box winner

Sunt sigură că sunteți nerăbdătoare să aflați ce se află în Goodie Box și cine a câștigat bunătățile 🙂
Dar înainte , trebuie să mai menționez niște chestii pe care mi le-am notat în timp ce citeam comentariile.

Multe dintre voi cred că sunt sociabilă…. probabil că din cauza faptului că îmi place să vorbesc pe aici cu voi :)) Credeți-mă , dacă o să vă întâlniți cu mine o să stau ca muta :)) Sincer, nu îmi prea place să socializez cu oricine și mă “deschid” mai greu în fața cuiva. Și , oarecum, îmi aleg “partenerii de discuții” .  Ah .. sunt mai timidă , nu știu ce să vorbesc și am o mare problemă : nu mă pot uita la tine când vorbesc. Cel puțin nu în “perioada de cunoaștere” . Peste 2 săptămâni este o întâlnire cu bloggerițele din Cluj , am emoții , presimt că o să stau ca muta și o să savurez poveștile fetelor :))

Unele dintre voi ați spus că sunt copilăroasă ! Da, sunt copilăroasă, nu prea iau lucrurile în serios , trăiesc în lumea mea unde toate-s bune și frumoase :))  Eu chiar mă bucur că sunt copilăroasă… pe cine mai vedeți la 25 de ani pe stradă să se maimuțărească sau să sară în sus că-și vede soțul în capătul străzii și să fugă spre el să-i sară în brațe?! (și asta după o zi obișnuită ha ha)

Am citit des comentarii că nu sunt ca alte bloggerițe care dau copy-paste …și asta nu înțeleg. Adică chiar e cineva care face așa ceva? Să dea copy-paste la un articol și să susțină că îi aparține?

Mă bucur că apreciați faptul că răspund la comentarii , chiar dacă pun doar un smiley sau spun simplu – mulțumesc 🙂 Nici eu nu sunt de acord să nu răspunzi la mesaje.  Adică , mi s-a întâmplat să las și eu comentariu la vreo postare și să intru câteva zile la rând doar să verific dacă mi s-a răspuns.
Daaaaaaaa , normal, primești 100 de comentarii pe zi, dar e chiar atât de greu să răspunzi oamenilor ălora? La urma urmei de aia ești unde ești , pentru că au fost persoane care te-au apreciat, te-au susținut și te-au motivat cumva (prin feedback) să continui.
Mda…poate că timpul o fi de vină. Știu și eu ce înseamnă să n-ai timp ,  dar prefer să răspund la comentarii în loc să scriu o postare nouă.

Apropo de comentarii … dragele mele, nu vă mai gândiți că mă plictisiți cu poveștile voastre sau că v-ați întins prea mult . IUBESC comentariile voastre ! Le citesc de pe laptop, de pe iPad, de pe telefon când sunt la sală, când mănânc, când fac mici pauze la servici ! Dau refresh la mail de cel puțin 20 de ori pe zi , în speranța unui nou comentariu . Mă bucur atât de mult când vă împărtășiți părerile.  Ah … și credeți-mă , nu cred că am citit comentarii mai lungi decât ale Dianei  :))

Am observat că multora dintre voi vă place să citiți așa că după ce am citit vreo 5-6 comentarii în care apărea “îmi place să citesc”  , m-am decis să adaug și o carte la Goodie Box-ul acesta.
Nu știu dacă v-am mai spus , dar nu îmi place să citesc . (Da, uite v-am dat motiv acum să vă luați de mine în câteva săptămâni și să îmi spuneți că-s proastă că nu citesc cărți și mai știu eu ce. Știu că voi, astea mici și rele stați ascunse și de abia așteptați să găsiți ceva de care să vă luați ha ha)
În școală nu am citit cărțile cerute, citeam fie rezumatul cărții , fie mai prindeam ideile de la colegii mei din clasă și la lucrările de control scriam de parcă citisem cartea cu cel mai mare drag.
Nu sunt o persoană citită , dar am și eu câteva cărți preferate, pe care le-am citit cu sufletul la gură și care m-au emoționat.
Printre cărțile astea se află și “Mănâncă, roagă-te , iubește” de Elizabeth Gilbert.

Tutoriale-video nu știu când o să apuc să fac, poate când îmi găsesc apartamentul mult dorit ha ha ha

Dacă ați ajuns până aici, vă mulțumesc , mă bucur că nu ați coborât rapid să vedeți cine ce a câștigat 🙂

Când am dat drumul concursului nu v-am spus după ce criterii voi alege câștigătoarea. Ei bine, vă spun acum .
Am ținut cont și de “vechimea” participantei , m-am gândit dacă am mai citit vreun comentariu de la ea până acum – și pot să mă laud cu câștigătoarea lunii acesteia : mi-a lăsat o grămadă de comentarii de-a lungul celor 2 ani. Nu știu de ce, dar mi-a fost dragă de la început și, deși, nu mă așteptam, îmi mai citește blogul și îmi lasă comentarii și acum, după 2 ani ! 
Bineînțeles că am fost atentă ca și condițiile să fie îndeplinite. Și am mai ales câștigătoarea și în funcție de “interesul” acordat. Am simțit eu că nu s-a grăbit să îmi răspundă la întrebări , și-a luat timp și a răspuns frumos :))  Și…am simțit eu că premiul de luna aceasta i se potrivește !

Pentru că vine anotimpul rece și pielea noastră are nevoie de hidratare , am ales un unt de corp, super hidratant , dulce , cu un miros deosebit

Așa cum am dezvăluit de la început, Goodie Box-ul de Octombrie a avut și BB Cream-ul de la Garnier , pentru ten mixt/gras în varianta Light. De ce am ales varianta pentru ten mixt/gras și nu pentru cel normal/uscat? Păi pentru că mi-am dat eu seama că foarte multe dintre voi aveți tenul mixt și nu aș fi vrut să dau greș :))  Sper că te-am nimerit.

O mostră din parfumul La vie est belle de la Lancome – miroase foarte frumos și persistă o veșnicie :))

Deja v-ați obișnuit să găsiți în fiecare cutie soluția pentru uscare rapidă de la Kallos. Când am fost să cumpăr soluția, mi-a sărit în ochi și superba nuanță de mai jos … 

 … mi se pare o culoare perfectă pentru toamnă-iarnă : este un verde albăstrui închis.Cred că arată superb pe unghii.

 …. și dacă tot am lăudat tușul de la Kallos, m-am gândit să îl adaug în cutiuța de luna asta.


Pentru că îmi place să stau la duș minute în șir să savurez mirosul gelului de duș, m-am gândit la un scenariu asemănător și pentru tine și am ales să te răsfăț  cu gelul de duș cu lămâie.

Pentru zilele în care nu vei folosi BB Cream-ul , am ales fondul de ten Teint Miracle de la Lancome, varianta mini 

 Pentru îngrijirea tenului înainte / după demachiere ai 2 produse Mario Badescu : loțiunea tonică cu castravete și săpunul de curățare cu alge de mare.

 Pentru zilele relaxante ai o mască de față cu particule de aur. Îți povestesc eu cum să o folosești să nu faci risipă :))

Iar pentru îngrijirea părului ai o mostră de șampon pentru volum de la Collistar

Știți că sunt mare consumatoare de ceaiuri și , odată cu venirea toamnei începe și “sezonul ceaiului” așa că nu m-am putut să mă abțin !

 Și pentru că sunt mare fană Hello Kitty am vrut să împărtășesc pasiunea cu tine :))

Și așa cum spuneam mai sus, am adăugat și una din cărțile mele preferate :


Felicitări, draga mea …………. Alina (Rotsin) !


signa

9 lucruri pe care trebuie sa le stii despre ingrijirea tenului

Scriu acest articol cu gândul că sunt persoane care caută informații care să le ajute în alegerea corectă atunci când vine vorba despre îngrijire. Mereu am fost de părere că e mai bine să prevenim…

O primavara cu reduceri

Oficial a venit primăvara, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de zile mai lungi, de plimbări, de mai mult soare și natura care revine la viață. V-am mai spus, primăvara și toamna sunt anotimpurile…