Iată-ne în ultima săptămână din luna august. Sunt ultimele zile de vară, dar parcă toamna s-a instalat mai devreme. Nu știu cum e la voi, dar la Cluj e destul de rece.
Au trecut 2 săptămâni fără dulciuri! 14 zile în care nu am mâncat dulciuri. Nici mie nu îmi vine să cred. Mereu spuneam că nu voi renunța la dulciuri. Dar ambiția este mai mare și rezultatele se văd! 2 săptămâni în care am scăpat de 2 kg. O să vă țin la curent cu rezultatele.
La raionul de dulciuri mai merg doar să văd ce a mai apărut nou, dar nu m-a tentat nimic, nu am nicio poftă nebună de dulciuri. Nu o să fiu ipocrită să vă spun acum că mă feresc de dulciuri ca de dracu’ … de fapt, chiar am gustat înghețată (deși nu o văd ca pe ceva rău și dacă am chef să mănânc înghețată o să mănânc), am refuzat găluște cu prune și am mâncat puțin Kürtös cu fructe. Atât.
În frigider am un sertar plin de ciocolată – Kiss cu căpșuni, ciocolată cu maracuja, Rittersport cu mousse de vanilie, praline… nu m-am atins de nimic. Și sunt mândră că am făcut pasul ăsta!
Acum e timpul să trecem la pozele adunate săptămâna trecută pe Instagram.
Nu îmi vine să cred cât de tare lucesc unghiile! Parcă aș avea gel pe ele.
Top Coat-ul 3D de la Farmec face o treabă minunată. Și nu, unghiile nu erau proaspăt făcute.
Nuanța de pe unghii este Turqoise Block – de la Bourjois.
Marți eram programată la Raul, la
Vestige , la vopsit. M-am dus hotărâtă să îmi împrospătez nuanța de blond dar am ieșit roz din salon.
Merită să încercați acest top coat de la Farmec! Nu o să vă pară rău. Mi se pare unul din cele mai bune… la un preț mai mult decât bun – în jur de 8 lei!
Șervețelele demachiante de la Bioten elmiplant sunt preferatele mele și nu-mi lipsesc din geanta de sport. Înainte de sală, îmi șterg machiajul cu un șervețel și simt senzația de ten catifelat mai mult timp.
Am găsit la un magazin din Cluj sucul de ananas de la Dole. Foarte foarte bun.
Da…știu că vă înnebunesc cu pozele cu Isis, dar îmi place când o surprind în diferite ipostaze și mi-e greu să nu vi le arăt și vouă.
“Pink is not just a colour, it’s an attitude!”
Elixirul pentru un păr sănătos, mătăsos și strălucitor… Moroccan Oil!
Piața Muzeului din Cluj. O zonă atât de faină, atmosferă faină, păcat că nu ajung atât de des, deși sunt la 2 pași de acest loc.
“It’s wine o’clock”
Joi seara am ieșit cu fetele la Crush, la un vin rosé și un platou de brânzeturi.
Dacă vrei să ieși la un pahar de vin și să ai de unde alege, atunci acesta e locul.
Tot în Piața Muzeului, undeva pe colț se află cofetăria Francesca, pe care am descoperit-o anul trecut. Atâtea prăjituri, turtă dulce, ciocolată de casă, bomboane…yummy. Deși mă tenta tortul de ciocolată cu castane, m-am abținut și nu am cumpărat nimic pentru mine.
♥
Acesta este desertul de înghețată de care menționam mai sus, arăta atât de bine încât nu am putut să nu îi fac o poză, cum altfel să mănânci dacă nu faci poză înainte? Ha ha ha
Am gustat din fiecare câte puțin și …cam atât.
Am făcut-o și eu!
În România, se face treaba cu găleata pentru mai multe cauze.
Video-ul îl puteți vedea aici :
(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = “//connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1”; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));
Kürtös cu fructe, delicios desert! R. a venit cu ideea asta.
Yummy lunch just for me
Like a lady! Cum să te întinzi așa? Ha Ha Ha
Ieri seara am pregătit pozele pentru următoarea postare de tip OOTD, pe care o veți vedea zilele astea pe blog.