Viata fara dulciuri…
Nu pot să renunț la dulciuri. E viciul meu. Și nu vreau să renunț. Cum să trăiesc fără bomboane, fără Haribo, fără ciocolată? Cum să nu mănânci dulciuri?
Astea erau cuvintele mele, în urmă cu câteva luni. Acum sunt mândră de mine.
Au trecut 4 luni! 4 luni fără dulciuri, fără bucățica aia de ciocolată, fără bomboane, fără caramele, fără ursuleții colorați Haribo, fără prăjituri.
Așteaptă să treacă ceva timp, nu te lăuda! îmi spuneau scepticii din jur. Sau când o să mănânci după un timp o bucățică de ciocolată, să vezi că nu te mai lași. Serios?
Na…că nu a trecut o săptămâmă, nici o lună, ci patru! Patru luni!
Aveam perioade în care mâncam o ciocolată întreagă într-o singură zi, dar aveam și zile în care mă mulțumeam cu o napolitană. Cheltuiam o grămadă de bani pe dulciuri, aveam dulapuri pline de dulciuri, spre disperarea lui R. Și el a fost sceptic, știind cât de mult îmi plac dulciurile.
Ce m-a determinat să renunț la ele?
Simplul fapt că am vrut să scap de burtă. Am încercat cu Crom Forte (Wallmark) și a avut efect, a redus pofta de dulciuri. Dar nu eram motivată. Făceam sport și mâncam dulciuri. De fapt, cred că de asta trăgeam la sală. Ca să pot sa mănânc a doua zi ciocolată, bomboane, napolitane… Evident că rezultatele de la sală nu se vedeau cum mă așteptam eu. Degeaba mâncam sănătos dacă mă îndopam cu dulciuri.
Hai să nu mai mănânc o săptămână dulciuri să văd dacă are vreun rezultat. Dacă nu observ vreo îmbunătățire, dau iama-n dulciuri. Și…odată ce vezi rezultate, nu-ți mai vine să renunți la ce ți-ai propus. Așa a fost. A devenit o ambiție.
Mai merg pe la raioanele de dulciuri? Da. Merg să văd ce mai e nou, ce a mai apărut, dar plec mai departe, fără să mor de poftă. Plec cu zâmbetul pe buze pentru că nu sunt tentată. Acasă mai am ciocolată Kiss cu căpșuni, ciocolată Nussknacker cu alune întregi, bomboane de mentă umplute cu ciocolată, Duplo… dulciurile după care eram înnebunită cu puțin timp în urmă. Stau bine-n frigider. Cine știe când m-apucă nebunia de ceva dulce.
În aceste 4 luni cred că am mâncat vreo 3 prăjituri, napolitane Manner când am fost în Austria și o ciocolată mică Toblerone, la începutul săptămânii. Și mi s-au părut toate prea dulci.
La zahăr nu am renunțat, în continuare îmi beau cafeaua cu zahăr și îmi îndulcesc și ceaiul. Nu am exclus de tot zahărul. Și bineînțeles că nu voi refuza nici o vată de zahăr când voi ajunge la Târgul de Crăciun de la Sibu.
Lumea mă întreabă cum rezist… ei bine, cu ambiție. Atunci când îmi propun ceva, mă ambiționez. Am văzut că am dat burta jos doar renunțând la dulciuri și am văzut că nu mor fără bucata aia de ciocolată cu lapte. Pantaloni care plesneau pe mine, mă încap perfect acum, iar cei care îmi veneau, îmi sunt astăzi largi. Asta mă face să rezist!
Totul pleacă de la a vrea, de la a avea ambiție. Doar așa poți să reușești ceva. Așa a fost și cu fumatul. Doamne, ce mult îmi plăcea să fumez. Dar nu-mi plăceau dinții îngălbeniți, hainele afumate, camera plină de fum… și tot așa, am renunțat de pe o zi pe alta. Cu ambiție. Asta, după ce fumasem 11 ani – cu pauze, desigur. Așa e și cu dulciurile, ca și cu țigările. Crezi că e o dependență, ceva de care nu poți să scapi. Dar nu e așa, totul e în capul nostru.
Încearcă și tu să renunți o săptămână la dulciuri, vezi cum te simți după aceea!
