De unde cumparam produse cosmetice la preturi mici?

Chiar dacă nu sunt adepta shopping-ului online, am momente în care trebuie să recurg la această variantă pentru că fie nu găsesc produsul respectiv în magazine sau din cauza prețului care, de obicei, este mai mic decât cel din magazinele fizice.

De aceea m-am gândit ca astăzi să vă dau o listă de magazine online de unde puteți să achiziționați produse cosmetice la prețuri mai mici sau produse care nu se află pe piața din România.
Din punctul meu de vedere, multe magazine ar trebui să aibă și magazine online, de unde poți să cumperi dacă magazinul respectiv nu se află în orașul tău. Câteva exemple: Douglas, Sephora, Marionnaud sau dm.

1001cosmetice este magazinul unde găsești de toate, probabil la cele mai mici prețuri. De la produse mass-market, la produse profesionale, până la produse care nu au apărut în magazine sau care s-au retras din magazine (de exemplu Manhattan), le găsești pe toate acolo.  De obicei, multe produse sunt și reduse – de exemplu oje OPI la 35 de lei. Tot aici găsim și parfumuri la prețuri mai bune decât în magazinele de specialitate și tind să cred că sunt originale parfumurile, pentru că prețurile nu sunt dubios de mici.

e-cosmetic este un alt magazine online de unde puteți cumpăra produse cosmetice la prețuri reduse. Aici găsiți și produsele Revlon, care din păcate se retrag de pe piață. Noroc că se mai găsesc online, la prețuri mai mici.

Cosmetic-Style este acel magazin online unde găsești produse “exclusive” ca să spun așa, cum ar fi paleta tartelette de la tarte sau produse de la Urban Decay, dar și celebrele balsamuri de buze de la eos. Prețurile nu sunt mici, dar găsim o gamă largă de produse/branduri. Tot aici găsiți și produse Victoria’s Secret. Alte branduri pe care nu le găsim în magazine sunt: Coastal Scents, w7, MeMeMe (brand care imită Benefit), Inglot, Konjac Sponge și Barry M.


Pe ProduseCosmetice găsim branduri precum Lancaster, Nioxin, Catrice, Pond’s, Gosh, wet’n’wild, Almay etc. Și de obicei multe produse sunt la ofertă și prețurile mi se par accesibile. În plus, tot aici găsim și produse organice sau cosmetice naturale.

Atunci când vine vorba de produse profesionale de păr îmi vine în minte Carespot. Nu găsim doar produse pentru îngrijirea părului, ci și produse cosmetice. De exemplu, balsamul de buze eos îl găsiți și aici. Câteodată profit de oferte și când am nevoie de un produs anume, îl iau direct de aici.

Pe magazinuldemakeup găsim produse cosmetice profesionale, cum ar fi Make Up For Ever, Atelier Paris, Paris Berlin, Nastelle sau Ben Nye. Mă gândesc să îmi iau câteva farduri acuarelă de la Atelier Paris, am auzit că sunt grozave.

Produse Sleek, Lioele, Kett sau NYX găsim pe Make-UpShop. Nici nu încape îndoiala că produsele nu ar fi originale, cum am citit pe undeva, doar din cauză că un fard este prăfos. Farduri prăfoase sau slab pigmentate găsim peste tot, asta nu înseamnă că produsul nu este autentic.

Despre aoro am auzit păreri și păreri. Ba că sunt originale, ba că sunt contrafăcute…eu cred că acolo este un mix și primești produsul la nimereală. Poți să primești unul original sau un fake bine făcut sau prost făcut. Aici mă refer la parfumuri, pentru că de obicei parfumurile sunt contrafăcute. Dar și cosmeticele, mai ales cele de lux. Cred însă că dacă prețul nu este prea mic ci undeva la 20 de lei mai ieftin ca în magazin, șansele sunt mari ca acel produs să fie original.
Am două comenzi la activ – prima comandă a fost în urmă cu 6 ani, când de abia apăruse aoro, iar a doua a fost în urmă cu câteva zile. Prima mea comandă a constat într-un parfum Estee Lauder, de 100 ml, pe care am plătit atunci 287 de lei. Mai am și acum parfumul și pot să vă spun că este original.
Săptămâna trecută, am plasat a doua comandă, de data asta mi-am luat 2 produse de păr profesionale – un fixativ L’Oreal Professional (la super ofertă – 26 lei) și spray-ul de texturare Beach Waves de la L’Oreal Professional. Are cel mai mic preț – 44 de lei, la salon l-am găsit cu 79 de lei. Mi-am mai luat un săpun special pentru curățarea pensulelor de la DaVinci și un balsam de buze eos, la 27 de lei (față de 36 de lei cât e pe CosmeticStyle). Update: am 4 comenzi la activ și toate produsele sunt originale.

Dacă nu ați găsit produsele pe care vi le doriți pe site-urile de mai sus, vă recomand pagina de Facebook Pensule Profesionale Machiaj. Laura Mercier, Kat von D, Giorgio Armani, bare Minerals, Bobbi Brown, Lorac, Lime Crime sunt doar câteva dintre brandurile pe care le găsiți pe pagina. Unele produse sunt în stoc, altele trebuie comandate – urmând să le primiți cam într-o lună. Eu mi-am comandat un set de pensule Bdellium Tools (review aici) și rujul Lime Crime Velvetine, despre care am scris aici. Unele prețuri mi se par exagerate (cum ar fi paleta Naked de la Urban Decay, la 350 de lei), dar unele mi se par ok, având în vedere că are și un comision.

Un alt site online de încredere este Strawberrynet – prețurile sunt decente atât la produsele cosmetice, cât și la parfumuri. În plus, mereu sunt oferte atractive. La cumpărături de peste 110 lei transportul este gratuit. Există și un sistem de fidelizare, la fiecare comandă ai câte o reducere.

Sper că vi se pare util acest articol, aștept comentariile voastre, iar dacă știți și de alte site-uri de unde putem comanda la prețuri avantajoase, aștept link-urile.

 photo f943f4b7-8723-4e6f-8e04-bf5b7689cab1_zps4yo57xwb.png

9 lucruri pe care trebuie sa le stii despre ingrijirea tenului

Scriu acest articol cu gândul că sunt persoane care caută informații care să le ajute în alegerea corectă atunci când vine vorba despre îngrijire. Mereu am fost de părere că e mai bine să prevenim…

O primavara cu reduceri

Oficial a venit primăvara, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de zile mai lungi, de plimbări, de mai mult soare și natura care revine la viață. V-am mai spus, primăvara și toamna sunt anotimpurile…