First impressions: MILANI Cosmetics

La începutul săptămânii, pe Makeup-Shop au apărut produsele MILANI! Mare isterie, mare tam-tam. Văzusem că au băgat produsele în weekend, însă nu erau pe stoc. Așa că luni dimineață m-am trezit cu notificările pe e-mail produsul x este acum în stoc. 

Cred că a fost nebunie, căci multe produse au fost out of stock destul de repede. Am plasat comanda seara târziu și nu am mai prins prea multe ha ha.

De abia așteptam să îmi ajungă produsele, le așteptam de mult. Am auzit multe fete de pe Youtube vorbind despre ele și eram curioasă. Mai ales în privința rujurilor lichide mate.

Miercuri mi-a ajuns comanda, ieri am încercat produsele, iar astăzi vă spun primele impresii despre produsele pe care mi le-am comandat.

Fond de ten Conceal + Perfect

Am un sertar în care îmi țin fondurile de ten și am constatat că am mai mult de 10 fonduri de ten, pe care le folosesc alternativ. Așadar, nu aveam nevoie de un nou fond de ten. Însă pentru că Youtube made me buy it, l-am comandat și pe acesta. Am căutat câteva swatch-uri pe net, însă nu am găsit mare lucru. Am citit doar că nu sunt nuanțe deschise și toate au subton galben.

De obicei aleg cea mai deschisă nuanță sau a doua nuanță. Am ales 01 Creamy Vanilla. Când l-am încercat pe mână, am observat cât de galben este!

M-a mai prins un pic soarele și nu sunt așa palidă, așadar mi-am pus speranțele că o să mi se potrivească. Apoi am citit și alte păreri, cum că oxidează.

L-am aplicat ieri cu emoții pe ten și cumva s-a adaptat nuanței tenului meu. Adică nu se vede galben.

Are acoperire medie-mare, arată natural pe ten și are un aspect mat. Nu a oxidat și arăta decent la sfârșitul zilei, nu a curs, iar când m-am demachiat seara, am avut ce lua de pe față.

Pe zona cearcănelor am aplicat încă un strat și a acoperit mai bine, fără să arate cakey.

Este un fond de ten bunicel, însă din păcate nuanțele sunt destul de dificile, dacă pot să le numesc așa.

IMG_6936

IMG_6940

IMG_6946

Baked Bronzer – Glow

Sincer, nu știu de ce am ales și această pudră. Nu duc lipsă nici de produse de conturare și nici de iluminatoare. Credeam că este un fel de Soft and Gentle (Mineralize Skinfinish – MAC), dar nu este așa. De fapt, am avut pudra aia de la MAC, dar nu m-a dat atunci pe spate. Acum o vreau din nou ha ha.

Arată bine în cutie, însă pe ten parcă își pierde strălucirea.

Am folosit pudra asta ieri, pe post de iluminator și a fost un eșec. Din cauza mea, pentru că asta este o pudră bronzantă, nu un iluminator. Are particule aurii și arată bine, dacă știi să o aplici.

După ce am reparat greșeala de pe pomeți, am aplicat-o corect și a stat la locul ei până seara târziu.

Am cumpărat greșit. Când vor reînnoi stocul, cred că îmi voi comanda Baked Blush în nuanța Luminoso…sau nu?

IMG_6957

IMG_6959

IMG_6958

Eyeshadow Primer Nude

Dacă nu aplic o bază pe pleoape, machiajul pur și simplu nu rezistă. După câteva ore se vede ciudat. Folosesc primer de ochi de mai bine de 5 ani și este un produs indispensabil pentru mine.

Chiar voiam să văd cum e primer-ul acesta de la Milani, mai ales că nu are un preț așa mare.

Îmi place tare mult cum se aplică, îmi place ambalajul, intensifică nuanțele fardurilor, iar machiajul rămâne intact de la prima oră până seara târziu. Îmi place mult și nu îmi pare rău că l-am cumpărat.

Fard mono Bella Eyes Gel Powder – Chiffon

Chiar dacă nu mai am nevoie de farduri, am aruncat un ochi și la fardurile mono și mi-au plăcut nuanțele. Am ales nuanța asta de șampanie, care mi-a atras atenția din prima. M-am gândit că e perfectă pentru iluminare.

Fardul are o texutră interesantă, este pigmentat și poate fi folosit și pentru iluminarea pomeților, a nasului sau a arcului lui Cupidon – adică deasupra buzei superioare.  Nu are particule strălucitoare mari, de aceea e potrivit și pentru a ilumina zona de sub sprânceană.

IMG_6935

Fierce Foil Eyeliner – Black Gold

Mi-a atras atenția nuanța, care arată un pic altfel în poza de pe site. Mă așteptam să fie un eyeliner gel negru, cu particule aurii, care să arate fabulos.

Din păcate, a fost o dezamăgire. Pe site scrie că este un eyeliner cremos, cu care îți poți trasa cu ușurință liniile de tuș. Nici vorbă. Acest eyeliner este tare, parcă ar fi uscat și de abia am putut să iau ceva pe pensulă.

Are o textură ciudată, o combinație între pudră și cremă. Am pulverizat spray de fixare pe pensulă, în speranța că va deveni mai cremos și mai ușor de aplicat. Dar mare lucru nu s-a schimbat. Am putut să iau produs pe pensulă și să îl aplic, însă am fost dezamăgită de pigmentație și de nuanță.

Este un negru șters, iar particulele aurii de abia se văd.

Am citit ieri câteva articole și dacă bagi pensula un pic mai tare, mai adânc în produs, devine mai cremos. Am încercat chestia asta azi dimineață și într-adevăr, dacă insiști puțin cu pensula, se ia mai mult produs și parcă este mai cremos. Swatch-ul a ieșit așa după ce am insistat și mi-am învârtit degeteul pe suprafața tare a tușului.

Sincer, după prima încercare, pot să spun că sunt dezamăgită de acest produs și nu l-aș recomanda, deși sunt 4 nuanțe superbe. În cazul în care găsesc vreo soluție sau se schimbă ceva, voi reveni cu un update.

IMG_6933

IMG_6948

Amore Matte Lip Creme – Covet

Din cele 18 nuanțe disponibile, am vrut să îmi aleg vreo 3-4. Dar am ales în final doar una, ca să văd cum este rujul, ce textură are, cum se aplică și cât rezistă. Am ales nuanța Covet, o nuanță de maro închis, o nuanță care nu se găsește în colecția mea.

Seamănă foarte mult cu True Brown K de la Kylie Jenner. Are un aplicator cu care îl pot aplica ușor și uniform, este opac, are o consistență cremoasă, densă și miroase a ciocolată.

L-am aplicat dimineața și după masa, pe la 4 îl mai aveam pe buze. Se simte bine și nu mi se pare că usucă excesiv. Am în plan să îmi mai iau câteva nuanțe.

IMG_6949

IMG_6954

IMG_6950

Voi ați încercat produsele Milani?

9 lucruri pe care trebuie sa le stii despre ingrijirea tenului

Scriu acest articol cu gândul că sunt persoane care caută informații care să le ajute în alegerea corectă atunci când vine vorba despre îngrijire. Mereu am fost de părere că e mai bine să prevenim…

O primavara cu reduceri

Oficial a venit primăvara, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de zile mai lungi, de plimbări, de mai mult soare și natura care revine la viață. V-am mai spus, primăvara și toamna sunt anotimpurile…