7 produse preferate din luna septembrie

S-a mai scurs încă o lună din acest an și ne apropiem cu pași repezi spre un an nou, parcă nu îmi vine să cred. Vara a fost scurtă, capricioasă, iar acum toamna pare să fie una rece. Încet renunț la produsele pe care le-am folosit pe timpul verii și trec la produsele de skincare mai hidratante, care fac față timpului rece.

Dar astăzi vorbim despre favoritele lunii septembrie – sunt câteva produse de machiaj și câteva de îngrijire (dacă veți urmări și clipul de la final, o să le descoperiți). În acest articol veți găsi doar 7 produse din cele pe care le-am îndrăgit în luna ce tocmai a zburat.

Sunt produse care au intrat de curând în colecția mea de machiaj și sunt minunate, sincer. Nu pot decât să vi le recomand, o să vă îndrăgostiți de ele.

Pudra iluminatoare Melkior – Sping Shine
iluminator melkior

Deși iubesc produsele Melkior, nu m-am uitat și la pudra iluminatoare până luna trecută. Și atunci mi-a arătat-o prietena mea, altfel trăceam pe lângă ea ca și până atunci. Mai am o pudră luminoasă, mozaic, și nu mi s-a părut ceva wow.

Pudra aceasta este o minunăție și de când o am, o folosesc zilnic. Este disponibilă în 3 nuanțe, eu am ales Spring Shine, care este o nuanță mai caldă. Arată atât de bine pe ten, rezistă toată ziua, e fină și pigmentată. Aș putea să o compar cu celebra Mineralize Skinfinish de la MAC.

Mă tentează și nuanța Winter Glow, care are un subton rece. O găsiți aici, iar dacă folosiți codul melkior10iguanitza la orice comandă plasată online beneficiați de 10% reducere + transport gratuit.

Pensula pentru estompare și iluminare Melkior

Pensula asta e perfectă pentru iluminare – e pufoasă și are forma perfectă pentru a aplica iluminatorul. Cred că v-am mai povestit de ea și în alte articole. O am de mai bine de un an și e pensula după care întind mâna cel mai des, atunci când aplic iluminatorul. O găsiți aici.

Pensula pentru blush Melkior

Dacă sunteți în căutarea pensulei ideale pentru blush, v-o recomand pe aceasta. Este pufoasă și rigidă în același timp, nu se pierde produsul printre firele de păr și forma pensulei face ca produsul să fie mai ușor de aplicat. O perioadă am uitat de ea și am folosit altă pensulă, mai stufoasă, însă de când am redescoperit-o pe aceasta, o folosesc zilnic. O găsiți aici.

pensule melkior

Blush e.l.f.  – Tickled Pinkimg_7434

Nu este prima oară când se află acest blush în colecția mea. Dacă îmi amintesc bine, printre primele mele comenzi de la e.l.f. se număra și acesta în exact aceeași nuanță de piersică prăfuita: Tickled Pink. Nuanța mi se pare potrivită pentru sezonul rece, arată foarte bine pe ten și datorită particulelor mici sidefate, oferă și luminozitate discretă. L-am folosit aproape zilnic și mi se pare de o calitate foarte bună. Ah, și prețul este unul mic: 22 lei. Îl găsiți aici.

La e.l.f. găsiți mereu promoții și de cele mai multe ori produsele sunt reduse cu 30%.

Fresh Nude Cushion The Body Shop
The Body Shop Fresh Nude Cushion

Noul fond de ten de la The Body Shop a ajuns la mine pe la începutul lunii septembrie și mi-a plăcut de la prima aplicare. Îmi place foarte mult textura și cum arată pe ten – oferă un aspect fresh, sănătos și uniformizează nuanța tenului. Nu are acoperire mare, ci una mică – însă pentru mine e suficient, nu caut acoperire mare la un fond de ten. Se aplică foarte ușor pe ten, în mai puțin de 1 minut îl aplic și sunt mulțumită de rezultat. L-am folosit aproape zilnic în luna septembrie.

Varianta precedentă, Fresh Nude Foundation, se află în colecția mea de anul trecut și este unul din fondurile mele de ten preferate. În articolul acesta găsiți toate detaliile despre ambele variante.

Crema hidratantă de păr Moroccanoil

Prin august am primit și un pachet care conținea 2 produse Moroccanoil, uleiul și această cremă hidratantă penru păr. Dacă uleiul l-am inclus în favoritele lunii august, luna acesta am inclus și crema aceasta. Le folosesc mereu și rezultatele nu au întârziat să apară: părul meu pare mai sănătos, e mai mătăsos și încet-încet se repară. Cel puțin, așa pare. Sunt mulțumită de crema aceasta pentru că descurcă părul, îl lasă moale și strălucitor.

De obicei o folosesc pe părul umed, după ce mă spăl. Mi se pare că astfel se absoarbe mai mult produs și rezultatul e mai vizibil. Este o cremă de păr hidratantă, iar dacă aveți și voi părul uscat/deteriorat, s-ar putea să vă placă la fel de mult.

Spray de fixare a machiajului Infallible Fixing Mist L’Oreal

Acest spray a intrat în colecția mea de machiaj pe la sfârșitul lunii februarie. L-am folosit atunci de câteva ori, iar în ultima lună l-am folosit de fiecare dată când mi-am aplicat fondul de ten cu un beautyblender. Îl folosesc ca și bază de machiaj, înainte să aplic fondul de ten, îl aplic pe burețelul umed și la final. Atunci când îl pulverizez pe burețel, mi se pare că fondul de ten aderă mai bine, se lipește pur și simplu de piele și rezistă mai bine pe parcursul unei zile.

Pe lângă astea, mai folosesc acest spray de fixare și atunci când vreau să intensific culoarea unui fard – pur si simplu aplic 2 pufuri pe pensulă și iau fardul.

img_7438

Găsiți clipul cu prezentarea produselor pe canalul meu de Youtube. Sau puteți să dați play chiar de aici.

Aștept comentariile voastre – ați încercat vreun produs din cele menționate?

9 lucruri pe care trebuie sa le stii despre ingrijirea tenului

Scriu acest articol cu gândul că sunt persoane care caută informații care să le ajute în alegerea corectă atunci când vine vorba despre îngrijire. Mereu am fost de părere că e mai bine să prevenim…

O primavara cu reduceri

Oficial a venit primăvara, ceea ce înseamnă că ne putem bucura de zile mai lungi, de plimbări, de mai mult soare și natura care revine la viață. V-am mai spus, primăvara și toamna sunt anotimpurile…