Noutati cosmetice: Miss Sporty & Astor

Fiecare început de sezon vine cu noutăți – fie că ne referim la începerea unui an școlar, la culoarea părului, la lansarea colecțiilor de modă sau lansarea produselor cosmetice.

Îmi place să deschid e-mail-ul și să găsesc comunicate cu lansările noi. La fel m-am bucurat și când am găsit e-mail-ul în care îmi erau prezentate noile produse cosmetice de la Astor și Miss Sporty.
Și pentru că sunt niște branduri accesibile și mi-au plăcut produsele descoperite, m-am gândit că sigur o să vă intereseze și pe voi. Asta ca să știți după ce produse să mergeți data viitoare în magazine.

Astor a lansat gama SkinMatch Protect. Conține 3 produse noi: un primer de față, un fond de ten și un concealer. SkinMatch Protect este o gamă care protehează tenul de impurități și stres, oferind un aspect fresh tenului.

“Fondul de ten este elementul cheie al gamei Astor SkinMatch Protect – oferă o finisare perfectă, naturală şi are o textură catifelată, uşoară, care se îmbină cu tenul pentru un aspect fără imperfecţiuni. Formulele cu un complex triplu unic de protecţie cu fosfolipide, agenţi de hidratare şi vitamina E, ajută la protejarea tenului de agresiunile mediului cu până la 24 de ore de hidratare, protecţie solară cu factor SPF 18 şi o finisare perfectă. În plus, estompează decolorarea, reduce cearcănele şi acoperă punctele negre. Rezultatul: un ten luminos, radiant, cu o textură îmbunătăţită.” 

Mă interesează să încerc corectorul, mai ales datorită aplicatorului delicat, cu burețel. Și fondul de ten promite multe, așa că dacă sunteți adeptele unui ten luminos, fără imperfecțiuni, s-ar putea să vi se potrivească acesta. 

Miss Sporty lansează niște produse interesante pentru machiajul ochilor: creion-fard, fard de sprâncene și un rimel pentru volum. 
Miss Sporty îmi trezește amintiri plăcute – a fost unul din brandurile pe care îl foloseam când eram mai mică și descopeream lumea cosmeticelor. Țin minte că eram fascinată de rujurile Miss Sporty, pentru că existau o grămadă de culori frumoase, iar mirosul….mmmm parcă încă îl mai simt: dulce, a ciocolată. 
Miss Sporty este un brand cu produse de machiaj destul de bune și prețurile produselor sunt accesibile. Nu trebuie să cheltuiești o avere pentru un machiaj reușit.
De mult îmi tot zic că voi încerca rimelul ăsta, dar având în vedere că mai am câteva deschise, am tot amânat. Este vorba despre rimelul Pump Up Booster
Luna septembrie însă vine cu o variantă nouă: Pump Up Booster Lash Bodifier. Un rimel care promite să ofere volum genelor încă de la primul strat. 

Sprâncenele completează machiajul, iar niște sprâncene definite vor arăta mereu bine. Tocmai de aceea multe branduri au început să producă diferite kit-uri de sprâncene. De acum găsim și la Miss Sporty un kit de sprâncene, format din 2 farduri (unul deschis și unul închis) la prețul de 13,95 lei.

Iar pentru cele care nu au răbdare sau timpul necesar pentru un machiaj complex, Miss Sporty vine în ajutor cu un creion cremos, disponibil în 4 nuanțe. Fie că îl folosești pe toată pleoapa sau doar pentru conturare, cred că un asemenea creion este foarte util în trusa de cosmetice. Mă tentează varianta bej, aș folosi creionul ca și bază sau pentru iluminare. 

Sper că am reușit să vă surprind cu noutățile de la Astor & Miss Sporty și aștept să îmi spuneți ce produse vă tentează din cele prezentate astăzi. 
Sau în cazul în care aveți vreo amintire cu unul din brandurile de mai sus, aștept să citesc povestea voastră. 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Favoritele lunii August

Știu că unele dintre voi preferă să urmărească clipuri pe Youtube, iar altora vă place să citiți postările de pe bloguri. Tocmai de aceea m-am gândit ca unele clipuri să le transpun și în text. Aici, pe blog. Cum ar fi “Favoritele lunii”…
Nu eram sigură dacă voi reuși să vă prezint produsele favorite pentru că nu mi s-au părut așa multe.

Sunt mai puține produse de machiaj și mai multe de îngrijire. Și interesante. Adică mie mi se par bune și merită încercate.

Haideți să vi le prezint pe rând.

Primul din lista favoritelor este șamponul Silver Reflex de la Kallos. Este ideal pentru părul blond pentru că anulează tonurile portocalii din păr (adică dispare blondul-pui) și oferă o tentă cenușie părului. Nu este prima dată când îl folosesc, l-am descoperit anul trecut, pe când eram blondă, și am fost impresionată. Acum, că sunt home-made blonde, este foarte util șamponul acesta, nu îmi fac griji că voi avea părul pătat
Un alt produs care îmi place mult și care trebuia prezentat și acum este pasta de dinți neagră – Beverly Hills Formula, Perfect White. Este o pastă de dinți cu cărbune care promite înălbirea dinților. Confirm lucrul acesta. Am descoperit pasta asta de dinți prin Februarie și de atunci o folosesc. Am avut și varianta Perfect White Sensitive și mi s-a părut excelentă. Nu îmi mai simt dinții așa de sensibili. 
Nu am observat nicio diferență între cele două. Partea proastă este că se găsește destul de greu. Eu am luat-o din Auchan din Cluj, dar la Sibiu nu am găsit-o. Merită toți banii. 
Crema multifuncțională de la Kaufmanns e pe lista produselor mele preferate. Am descoperit-o luna trecută, când am fost în Germania, și mi se pare bună la toate. Este o cremă de bebeluși, dar este foarte hidratantă și poate fi folosită atât pe corp, cât și pe mâini, față sau buze. Păcat că nu se găsește și la noi. 
În luna August am primit și noutățile de la Oriflame și 2 din produsele care îmi plac foarte mult sunt  uleiul de păr protector Eleo și rimelul 5-in-1 Wonderlash. Uleiul de păr este potrivit pentru bagajul de călătorii datorită cantității mici de 50 ml. Chiar dacă este o cantitate mai mică, nu se consumă așa ușor. Eu cum am părul scurt nici nu am nevoie de foarte mult ulei, este suficient să dozez în palmă 2 pompițe și părul meu arată mai sănătos. Îmi place foarte mult cum miroase, mi se pare că seamănă puțin cu Coco Mademoiselle de la Chanel, unul din parfumurile mele preferate. 
Rimelul 5-in-1 Wonderlash face minuni cu genele mele – le alungește mult, le definește bine și rezistă o zi întreagă. Are un efect de gene false. Vi-l recomand și vouă. 
De câteva săptămâni folosesc și un beauty gadget: peria de curățare de la Braun și de când o folosesc mi se pare că s-a îmbunătățit și aspectul tenului meu. Urmează să vă povestesc mai multe despre această perie într-un articol viitor. 
Cred că descoperirea verii este rujul super rezistent Astor Perfect Stay Transfer Proof 16h Lip Colour (review). V-am spus că mi se pare mai bun decât alte rujuri rezistente pe care le-am încercat și sunt de aceeași părere și acum. Îmi place atât de mult încât mi-am mai luat o nuanță: Stay Pink. Dacă ajungeți într-un magazin Kendra trebuie să îl încercați. 
De când le am le folosesc zilnic. Mă refer la cele 5 pensule de față: 3 sunt din setul de pensule de pe SheIn (citiți mai multe aici), una este de la Giordani, Oriflame și ultima adăugată în colecția mea de pensule este cea pentru conturare de la Melkior.  Mi se par perfecte pentru aplicarea produselor cremoase. 
Pentru curățarea pensulelor am descoperit un săpun special de la da vinci. Îl am de câteva luni, dar în ultima lună l-am folosit mai des. Pensulele se curăță foarte foarte bine și sunt ca noi după ce le spăl cu săpunul ăsta. Îl găsiți pe aoro la un preț bun. 
Pe lângă pensula de conturare de la Melkior, mi-am luat și pudra mozaic – Light Touch, pe care mi-o doream de ceva vreme… Și m-am îndrăgostit de ea de cum am văzut-o. Este o pudră iluminatoare fină, pigmentată și o folosesc aproape zilnic. Îmi place că are un sclipici fin și poate fi aplicată și într-o cantitate mai mare, fără să încarce tenul. În funcție de efectul pe care vreau să îl obțin aplic mai multă pudră sau mai puțină. Nu este la fel de spectaculoasă ca Mary Lou-Manizer de la the balm, dar este mai accesibilă și mai ușor de găsit. 
Dacă folosiți codul melkior10iguanitza beneficiați de 10% reducere + transport gratuit (prin curier) la orice comandă. 
Un alt produs de la Melkior care îmi place foarte mult este fardul mono Bright Rose, din colecția Baked. Îl folosesc pentru iluminarea ochilor și arată foarte bine. Eu mi-am luat rezerva de fard, dar din păcate nu se lipește de paleta magnetică, astfel încât trebuie să fiu mereu atentă să nu îmi scape pe jos și să se spargă. 
Una din ojele pe care le-am purtat mai multe săptămâni la rând este oja de la Rimmel, nuanța Rain Rain, Go Away. Face parte din noua colecție Rita Ora și o iubesc pur și simplu. Am avut unghiile făcute cu aceeași nuanță timp de 3 săptămâni. 3 săptămâni în care nu m-am plictisit de oja de pe unghii. O voi purta des în perioada rece. Mi se pare că arată superb pe unghii. 
Deși am paleta de la Sleek – Lagoon de câteva luni, de abia în luna August am început să o folosesc. De fapt, nuanțele de mov am început să le folosesc. Restul fardurilor sunt noi. Urmează în curând și un tutorial la machiajul pe care îl port în clipul de mai jos.
Iar ultimul produs din lista favoritelor lunii August este…un parfum. Velvet Orchid de la Tom Ford. Îl am de la începutul anului, dar parcă nu m-a atras până acum. Deși, culmea, eu mi l-am dorit. În ultima perioadă am început să mă dau cu el și îmi place foarte mult. Este un parfum greu, pudrat și deosebit. Este unic, la fel ca și restul parfumurilor Tom Ford. Este acel parfum pe care îl simți și știi că este un Tom Ford. Nu poți să îl confunzi cu altul, pentru că niciunul nu seamănă cu el. Este parfumul meu de toamnă acum. 
Acestea au fost produsele care m-au cucerit luna trecută. Mai jos voi pune și clipul de pe Youtube, în cazul în care vreți să vedeți machiajul realizat cu paleta Sleek – Lagoon sau rujul Stay Pink de la Astor. 
Aștept să îmi spuneți care au fost produsele voastre preferate și ce v-ar tenta din produsele pe care vi le-am prezentat astăzi. 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Astor Perfect Stay Transfer Proof 16h Lip Color / Review

Despre rujuri rezistente v-am mai povestit. Printre cele mai rezistente pe care le-am încercat se află Sephora Cream Lip Stain, Lime Crime Velvetine și Kiko Double Touch.

Astăzi însă vreau să vă povestesc despre un alt ruj, de la Astor. Perfect Stay Transfer Proof 16h Lip Color se numește, iar numele i se potrivește perfect.

L-am încercat prima dată la Beauty Bloggers Summer Party powered by Coty din luna Iunie. Sinceră să fiu, am fost sceptică – mă gândeam că este încă un ruj cu 2 capete care promite multe, dar care nu face decât jumătate din ce promite.

Am aplicat primul strat din Red Proof, am așteptat și apoi am aplicat glossul hidratant, Step 2. După multe ore în care am vorbit, am băut și am mâncat, am observat că încă am buzele colorate. Fără urme de ruj adunat. Surprinzător, buzele îmi erau hidratate, moi, nici nu simțeam că am ruj pe buze.

Am ajuns în seara aceea acasă și am încercat să mă demachiez. Rujul de pe buze s-a dat cu greu jos. Chiar și cu demachiantul bifazic.

Îl folosesc de atunci aproape zilnic, mai ales atunci când am o zi lungă și vreau ca rujul să rămână intact pe buze.

Ca să vă faceți o idee cât de mult îmi place – vă spun că în urmă cu câteva săptămâni mi-am mai luat o culoare – Stay Pink, un roz intens, frumos. Vreau să îmi mai iau încă o culoare. În total sunt 8 culori disponibile. 

Faptul că acest ruj nu usucă deloc buzele și totuși rezistă atât de bine mă face să îl recomand tuturor care caută un ruj super rezistent, la un preț decent.

“Femeile nu ar trebui să recurgă la compromisuri ca să se simtă frumoase şi expresive într-un mod cât mai colorat. Există în sfârşit un ruj ce îşi păstrează culoarea toată ziua şi care hidratează perfect buzele. Astor lansează Perfect Stay 16-Hour Transfer Proof Lip Color în opt nuanţe minunate pentru culori de impact, hidratare şi strălucire a buzelor.
Tehnologia cu două capete oferă în doar doi paşi un ruj uşor, ce durează şi este rezistent la transfer. Mai întâi se aplică culoarea puternic pigmentată, care se usucă în doar câteva minute, lăsând buzele satinate. După aceea se aplică un strat de gloss care menţine buzele hidratate, culoarea intensă şi strălucirea.
Rujul nu trebuie reaplicat timp de 16 ore. În plus, complexul unic de polimer rămâne flexibil si non-aderent prin fiecare moment expresiv. Fără buze exfoliate, decolorate sau uscate. “

Culoarea este pigmentată, de la primul strat obținem o culoare opacă, intensă. Trebuie să aștepți vreo 30-40 de secunde ca să se usuce rujul și să aplici gloss-ul hidratant după aceea. Dacă îți place aspectul mat poți să sari peste pasul 2, însă buzele se simt uscate. Oricum, după câteva ore gloss-ul se mai duce și culoarea pare mată.

“Cum reușește formula rujului Perfect Stay 16-Hour Transfer Proof să asigure o culoare ce rezistă la transfer, fără a se estompa?

Formula unică conţine polimeri ultra rezistenţi (trimethylsiloxysilicate şi dimethicone), care se instalează ca o plasă elastică, un înveliş subţire elastic pe buze. Acest înveliş contribuie la menținerea rujului pe buze timp îndelungat, fără a se transfera. În plus, complexul de polimer înconjoară pigmenţii de culoare, închizându-i în acel înveliş, pentru a evita estomparea, transferul sau întinderea rujului. Rezultatul este o culoare vibrantă, luminoasă, ce durează toată ziua.


Cu ce este diferită formula rujului Perfect Stay 16-Hour Transfer Proof de celelalte tipuri de formule, care usucă buzele și sunt neplăcute ca și textură?


Gloss-ul este special creat pentru a fi aplicat peste culoarea până când buzele se simt confortabile şi strălucitoare. Acesta oferă hidratare, culoare şi strălucire grație unui mix de agenţi de regenerare. Buzele rămân catifelate şi hidratate toată ziua pentru o experienţă nesfârşită de confort .”

Pot să confirm că rujul Perfect Stay are o textură plăcută, se simte ușor pe buze, iar gloss-ul oferă o strălucire discretă. Îmi place faptul că nu este deloc lipicios, iar șansele să te trezești cu ruj pe dinți sunt mici. Poți reveni cu gloss-ul ori de câte ori dorești, fără să afecteze în vreun fel culoarea intensă de pe buze. Culoarea rămâne uniformă.

Am fost uimită să observ că rujul a rezistat chiar și după ce am mâncat porumb! Bine, s-a șters puțin în interiorul buzei, dar am revenit cu gloss și s-a uniformizat. Puteți vedea mai jos poza de după ce am mâncat porumb. 

Astor Perfect Stay Transfer Proof nu se compară nici cu lip stain-ul de la Sephora, nici cu rujul lichid de la Lime Crime, este cu siguranță mai bun decât multe altele.

Mi-ar fi plăcut să existe muuuult mai multe culori, nu doar 8.

Partea mai puțin bună este că se găsește exclusiv în magazinele Kendra, care nu sunt în toate orașele. Prețul unui astfel de ruj este de 40 de lei.

Cum funcționează?
Formulă revoluţionară

Color Step 1
● Polimerii formează un înveliş subţire şi flexibil, cu proprietăţi precum durată îndelungată, rezistenţă la transfer şi la mâncare.
● De asemenea, combinaţia complexă de polimeri ajută la prevenirea decolorării, transferului şi întinderii rujului.
● Pigmenţii de culoare puri şi de impact oferă un look fresh, vibrant şi strălucitor toată ziua.
● Aplicatorul oferă o doză egală şi catifelată de culoare buzelor.
● Formula tip gel prezintă agenţi care catifelează buzele.

Gloss Step 2
● Stratul de gloss este formulat pentru o aplicare perfectă peste culoare.
● Agenţi bogaţi de regenerare protejează culoarea şi strălucirea buzelor.
● Buzele se simt moi şi hidratate toată ziua pentru un confort de experienţă ce durează la nesfârşit.

Tehnici de aplicare
Aplicaţi color step 1 și aşteptaţi 60 de secunde să se usuce. Aplicaţi gloss step 2 pentru a menţine culoarea şi hidratarea. Se îndepărtează cu un demachiant pe bază de ulei.

 Dacă ați încercat acest ruj, aștept să îmi spuneți care este părerea voastră. Dacă nu l-ați încercat, vi-l recomand. Chiar merită. 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Favoritele lunii Iulie

Vă vine să credeți că suntem în August, ultima lună din vară? Mie încă nu. Într-un fel mă bucur că se apropie toamna, este anotimpul meu preferat. Nu e nici foarte cald, nici foarte frig. Dar….e suficient, ați observat că de fiecare dată încep să povestesc despre vreme? Oricât am vrea să o ignorăm, eu cred că ne influențează starea.

În urmă cu câteva zile am postat clipul cu favoritele lunii iulie pe canalul meu de Youtube și de abia astăzi mi-am făcut timp să deschid laptopul și să scriu și pe blog. Am decis să scriu și pe blog, pentru că am înțeles că unele dintre voi preferă să citească decât să urmărească un clip. Sincer, și mie îmi place să citesc postări decât să mă uit la clipuri. Dar asta probabil și pentru că nu am răbdare să mă uit la vloguri/tutoriale pe Youtube. Așa că vă mulțumesc celor care mă urmăriți și pe Youtube.

Nu mă mai lungesc, o să trec direct la prezentarea produselor care mi-au plăcut în luna iulie și la final vă pun și clipul, dacă vreți să îl urmăriți. Mă veți vedea blondă și nemachiată :))

Produse pentru îngrijirea feței
  • Loțiunea Benefit Dream Screen SPF 45 PA++ este una din cremele mele preferate pentru vară. De ce? Păi are o formulă non-grasă, lasă tenul mat pe parcursul zilei și pielea rămâne incredibil de catifelată și hidratată în același timp. În ultima perioadă m-am machiat foarte rar, loțiunea a fost de multe ori singurul produs pe care l-am folosit pe față și am rămas impresionată de cât de neted și fin este tenul meu. 
  • Aliatul meu pentru un ten curat a fost apa micelară 3in1 de la NIVEA. Curăță delicat tenul și, ținută la rece, în frigider, oferă un plus de revigorare tenului. E perfectă atunci când o folosesc dimineața, după ce mă trezesc sau seara, după o zi toridă și obositoare. Oferă un boost de energie tenului. Atunci când port machiaj, prefer însă să folosesc un alt produs de demachiere.
Produse de machiaj
  • Despre fondul de ten Infallible 24h Matte de la L’Oreal v-am povestit aici. Dacă aveți tenul mixt-gras, este ideal. Face față și pe căldurile astea insuportabile, tenul rămâne mat și nu îmi fac griji că îmi curge machiajul de pe față sau începe să îmi lucească tenul. Sper ca la anul să apară și la noi în magazine. 
  • Anticearcănul de la Maybelline  “Eraser” este un alt produs care îmi place foarte mult. Nu știu dacă îmi place produsul în sine sau aplicatorul-burețel, foarte practic. Este un anticearcăn cu acoperire medie, are o formulă cremoasă și este în același timp un produs hidratant. 
  • Creionul de sprâncene de la Inglot “Brow Shaping Pencil” este un produs pe care îl am de mai multe luni, însă care nu mi-a plăcut din prima. Mi s-a părut greu de folosit, din cauză că este un creion cerat, tare. De prin iunie am început să îl folosesc din nou și, deși mi se pare mai greu de folosit, îmi place foarte mult. Este un creion care oferă o nuanță sprâncenelor și le fixează în același timp. Efectul este foarte natural. Puteți să îl vedeți în acțiune în acest tutorial-video.
  • De câteva zile am pregătit pozele pentru un nou review. Am descoperit un ruj minunat, care rezistă super mult pe buze, indiferent de condiții. Este vorba despre rujul rezistent la transfer Astor Perfect Stay 16h, în nuanța Red Proof. Îmi place atât de mult încât mi-am mai luat o nuanță și urmează să îmi mai iau încă una sau două. Nu m-aș fi așteptat să reziste atât de bine și  să hidrateze buzele în același timp. Trebuie să vă povestesc mai multe într-o postare separată, în curând. 
  • Un alt ruj care se află printre favoritele mele este rujul negru de la Illamasqua, în nuanța Pristine.  De mult îmi doream un asemenea ruj și acum îl am. Îmi place că este rezistent, însă nu îmi place că nu este opac de la primul strat, astfel încât trebuie să revin cu rujul pentru a obține o culoare intensă. Mă puteți vedea cu el aplicat în acest clip
  • Din Germania mi-am luat creionul iluminator big bright eyes de la essence și îl folosesc la fiecare machiaj. Îmi place că are o nuanță de nude perfectă, este cremos și se întinde ușor. Din păcate, nu l-am găsit și la noi în magazine. Există mai multe variante și are un preț accesibil (în jur de 2€). 
  • Balsamul de buze Maybelline Baby Lips Electro a fost produsul perfect pentru zilele în care nu m-am machiat: oferă hidratare buzelor și le nuanțează ușor. Varianta Electro nu a apărut încă  pe rafturile din magazine, dar îl găsiți
  • The Body Shop a lansat de curând câteva produse noi și printre acestea se află și blush-ul iluminator Honey Bronze de care m-am îndrăgostit la prima vedere/atingere. Este un blush cremos, are particule iluminatoare, aurii și se vede foarte frumos pe ten. Urmează să scriu și un review…în curând, sper. Îl găsiți online, , în 3 variante. Eu am nuanța 02 Pink.
  • De curând am descoperit și loțiunea de curățare a pensulelor de la ebelin și a devenit instantaneu preferata mea. Curăță pensulele foarte foarte bine, fără prea mult efort. Singurul lucru care nu îmi place este mirosul prea puternic. 

Produse pentru îngrijirea corpului

  • Luna trecută a intrat serul anticelulitic de la Nivea în rutina mea de îngrijire a corpului și îmi place. Este un produs pe care l-am mai avut în trecut și mi-a plăcut. Am crezut că a fost scos de pe piață, dar se pare că doar cutia și denumirea s-a schimbat. În rest, e la fel. Îmi place foarte mult cum miroase. Este un gel care intră rapid în piele. În plus, pielea rămâne super fină, iar folosit constant, acest lucru rămâne mai mult timp. Nu pot să mă laud că a dispărut celulita, pentru că fără sport și o alimentație ok nu prea poți să scapi de coaja de portocale. Bineînțeles, că și cremele ajută puțin, dar la suprafață. 
  • Uleiul solid Wild Argan Oil de la The Body Shop a fost probabil descoperirea lunii. L-am încercat prima dată la cumnata mea și a doua zi eram la magazin să mi-l cumpăr. Îmi place foarte mult mirosul dulceag și consistența acestui produs. Este un ulei solid, un produs care se topește pe piele odată aplicat. Îl folosesc atât pe corp, cât și pe păr. Pielea rămâne hidratată și fină. Îl folosesc și pe păr, însă atunci când trebuie să mă spăl pe păr. Asta din cauză că încarcă puțin părul. Prefer să îl aplic cu câteva ore înainte de a-mi spăla părul. Sunt tentată să îmi iau și uleiul normal, pentru corp și balsamul de buze. 
  • Deodorantul pe care l-am folosit cel mai des în luna Iulie este noul deodorant de la Nivea Fresh Comfort, fără aluminiu. Îmi place mirosul, îmi place că este delicat cu pielea – chiar și după epilare, pot să îl folosesc liniștită, fără să mi se irite pielea. Pe căldurile astea însă nu este foarte eficient, așa că dacă transpirați excesiv nu vi-l recomand. 
  • Gelul de duș Feel Good de la Palmolive a intrat de curând în viața mea. Nu pot să ocolesc rafturile cu geluri de duș din magazine și mi-a sărit în ochi gama nouă de geluri de duș de la Palmolive. Le-am mirosit pe toate și acesta mi-a plăcut mult. Are ulei de neroli, iar eu iubesc mirosul acesta. Îmi place consistența de gel cu ulei și îmi place faptul că pielea rămâne hidratată și ușor parfumată după ce ies din duș. 
În luna iulie am ales să port nuanțe pastelate pe unghii, iar preferatele mele au fost ojele de la Miss Sporty, în nuanța 150 și Rimmel “Go Wil-der-ness”. Sunt două nuanțe superbe, care se potrivesc perfect în sezonul acesta.
Când am fost în București am ajuns și la renumitul Hello Free Z Discount și mi-am luat un șampon uscat de la Batiste pe care nu l-am văzut și în farmaciile Sensiblu. Este vorba despre varianta Fresh, care are un miros…fresh. 
Acestea au fost produsele pe care le-am folosit cel mai des în luna iulie. Care au fost produsele voastre preferate? Aștept comentariile voastre. 
Puteți urmări și clipul pe Youtube: 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

InstaLife #95

Atât de multe poze ai postat? mă întrebam în timp ce pregăteam pozele pentru astăzi. Da. Dacă până joi nu aveam decât vreo 7-8 poze, până ieri, când s-a terminat săptămâna, am reușit să strâng mai multe. Poze cu mine, cu Isis, cu produse cosmetice și alte chestii.
Am  fost la Sibiu în weekend și sunt foarte bucuroasă. Mă bucur că am ajuns acasă, dar pe de altă parte îmi pare rău că weekend-urile petrecute la Sibiu trec prea repede. Sunt tot un du-te – vino, încât nu îmi ajung cele 2 zile. De fiecare dată e aceeași poveste “nu mai vreau să  plec, rămân acasă”. Mai am un pic de așteptat până când vine vremea să mă mut din nou acasă, la Sibiu. Dar asta e altă poveste.

Săptămâna trecută a fost una liniștită, plăcută, relaxantă… m-am bucurat de razele soarelui de dimineață, dar și de frigul de toamnă. Atunci când te îmbraci bine, parcă nici nu-ți mai pasă că afară sunt doar câteva grade.

Luni dimineață m-am îmbrăcat bine și am umblat pe jos să îmi rezolv niște treburi, înainte de serviciu. Deși afară era foarte frig, nu prea l-am simțit, din cauză că am fost tot în mișcare. În ziua aceea am umblat vreo 10km pe jos. 
Peisaj superb de toamnă. 
Probabil că nu aș fi ajuns în acest loc, dacă nu mă pierdeam pe străduțele din Cluj în ziua respectivă.

Săptămâna trecută am postat un nou outfit pe blog. Dacă nu l-ați văzut încă, îl puteți vedea aici.

La ceas de seară: ceai, alune, agenda în care îmi scriu ideile pentru blog și laptop-ul.. 

Nu prea mănâncă Isis mâncare-boabe, dar snacks-urile (Dreamies, Whiskas sau Dein Bestes de la DM) le-ar mânca imediat. Ia uite cum stă mititica.

Ha ha ha, asta e Instagram :))
Pregătesc o postare despre rețelele de socializare, sper să vă placă și să vi se pară interesantă.

Am găsit la piață porumb de toamnă, numai bun pentru a-l savura ca și desert.
Dacă nu știți cum se prepară, vă spun eu, mâncam când eram  mică-mică: îndepărtezi boabele, le speli și le lași în apă peste noapte. A doua zi trebuie să le pui la fiert, timp de vreo 3 ore și să adaugi zahăr. 
Din păcate am rămas cu pofta, pentru că nu s-au desfăcut cum trebuiau și erau tari boabele. L-am fiert vreo 3 ore și tot degeaba. Când mai găsesc, o să mai încerc o dată. 

O zi bună începe cu o cafea bună: latte cu fistic, de la Olivo – mai bună ca la Starbucks. 

Din ce în ce mai frig… 

I love cats, not copy-cats! 

O știți pe aia cu “fml, I’ll just be a panda?”. Cam așa mi se întâmplă și mie, încerc să corectez linia de tuș până o stric sau o fac prea…dramatică. Ca în cazul ăsta. Rămăsesem fără tuș și m-am chinuit cu ce mi-a mai rămas :))
So much drama.

Mic dejun de vineri. Cum nu apuc să mănânc acasă, prefer să mă opresc, în drum spre serviciu, la o patiserie și să îmi iau ceva. 
Vineri, la firmă. În fiecare lună se sărbătorește în felul acesta. Torturi numai bune de pozat. 

Ha ha ha așa e cu “contouring-ul”. Mi s-a părut foarte amuzantă poza asta.
Am pe lista de “to do” și un articol despre conturare, despre corecțiile feței.

Morning essentials. 
Incredibil cum ne schimbăm… dacă în urmă cu vreun an umblam cu 4 palete de farduri după mine, 2-3 blush-uri, 2 fonduri de ten, 7 creioane și cel puțin 2 rujuri, acum sunt foarte fericită doar cu produsele de mai sus.
Da, nu am uitat, o să vă povestesc despre Naked 2 zilele astea, pe blog. Și și despre fondul de ten de la Inglot. Timp să am….


Sâmbătă am fost să îmi cumpăr tuș și, deși m-am gândit la Master Precise de la Maybelline, Farmasi și Kallos, mi-am luat Eye Artist de la Astor (din câte știam eu, nu se mai făcea) și gel-liner-ul Scandal’Eyes de la Rimmel. În plus, mi-am luat și pila de unghii Sally Hansen, de la Douglas și un nuanțator roz. 

Sâmbătă seara am ieșit la Mojo, cafeneaua mea preferată din Sibiu. Pe lângă delicioasa cafea cu lavandă, am băut și o ciocolată caldă Bounty …care a fost mult prea dulce. 

De câteva săptămâni mă gândeam să fac pasul ăsta, să mă decolorez singură, acasă. Efectiv nu mai am timp să merg la salon, să stau 4-5 ore pentru operațiunea asta. Așa că ieri seara, când am ajuns la Cluj, m-am apucat de treabă. Nu mă așteptam, dar rezultatul a fost plăcut, a ieșit exact cum arăta pe cutie (rezultat pe păr șaten, cum aveam părul natural) și nu mi-am deteriorat părul. 

Vă doresc o săptămână frumoasă și însorită!

Aștept comentariile voastre.

signa

[NOTD] Dark Denim

Când ai prea multe lucruri/ produse cosmetice nici nu mai știi exact ce ai. Asta se întâmplă în cazul meu cu colecția de oje (200 la număr). Cum le țin într-o cutie, la grămadă, nu le văd pe toate și din când în când mă trezesc că găsesc ceva nou. Așa a fost și cu oja de la Maybelline, Dark Denim…am găsit-o ieri pe la fundul cutiei și am și folosit-o… o nuanță de albastru închis, potrivit cu vremea de afară.
Îmi aduc aminte că muream dacă nu îmi cumpăram nuanța asta, în urmă cu  un an..sau doi?, am găsit-o cu greu…și nu am folosit-o niciodată! Ha ha …să îți dorești un lucru și să nu-l folosești niciodată…ce nebunie.


Yesterday I was looking through my nail polish collection and I discovered a nice colour… I’ve never worn it before… It’s a dark blue, perfect for this weather – Dark Denim as Maybelline calls it. I bought it 1 or 2 years ago. I can’t believe I’ve never worn it, I was mad about this colour and it was hard to find.  Well, yesterday was the day 🙂 and today you will see the beautiful colour I forgot about. 

Maybelline Forever Strong Pro – Dark Denim & Astor Fashion Studio no. 070

signa

LOTD : Dark colours

Deși vă  mint spun de fiecare dată că voi încerca să postez mai des , parcă se întâmplă contrariul… Recunosc că zilele astea am vrut să fac o mică pauză de ce înseamnă blog, laptop și chestii virtuale :)) Am vrut să mai fac și altceva decât să vin acasă, să mă schimb și să sar în pat cu laptopul în brațe :))
În ultima perioadă nici nu am mai făcut machiaje interesante, iar review-uri …vreau să scriu despre atât de multe chestii și când vine momentul nu știu de ce să mă apuc :)) Trebuie să îmi revin cumva.

Machiajul de astăzi a fost făcut în urmă cu 2 săptămâni și am tot amânat , Dumnezeu știe din ce motiv, să vi-l arăt :))  Mi se pare un machiaj foarte reușit și perfect pentru vremea de afară :)) Sper să vă placă și vouă .

Although I tell you every time that I will try to post more often , the opposite happens..
I must admit that in the last few days I wanted to have a little break from blogging , laptop and all the virtual stuff.
I wanted to do something else than coming home, changing my clothes and jumping in bed with my laptop :))  In the last period I haven’t done great makeup looks , and as for the reviews…I want to write about so many things but when it comes to this I don’t know what to write about 🙂 I need to pull myself together.

The makeup I’m going to show you today is 2 weeks old and I’ve hesitated to show it to you, God knows why :)) I think it is a great makeup and perfect for this “grey weather” :)) Hope you’ll like it.

 
Close-ups :

Final Look :
 

Products used :

  • Sleek Ultra Mattes – Darks Palette
  • essence I love rock eyeliner
  • essence I love roch liquid eyeliner
  • Rimmel Scandal’Eyes mascara
  • Astor Mattitude HD Foundation 
  • Sephora khol expert white eyeliner
  • Bare Escentuals Prime Time eyeshadow base
  • Bourjois blush – Rose Frisson
  • the Balm Mary Lou-Manizer highlighter
  • Manhattan Long Last Gloss Glide / 56G 

signa

November’s Favs

Am ajuns în ultima lună a anului și e timpul pentru prezentarea preferatelor din luna ce tocmai a trecut (atât de repede!) Dacă stau să analizez postările de genul ăsta din lunile trecute, îmi dau seama că am descoperit o grămadă de chestii noi, unele pe care le mai folosesc și acum iar altele…de care am și uitat (cred că e cazul să îmi fac ordine printre cosmetice…)

 De când am primit paletele Sleek, nu am mai folosit alte farduri. Aproape în fiecare zi am creat machiaje cu nuanțele din Storm, Acid și Bad Girl și, din când în când am mai folosit și alte 3 farduri : Seventeen , Bourjois (pentru highlight) și BeYu. Din păcate nu am avut timp să fac și poze pentru un nou LOTD, dar sper ca în zilele ce urmează să mă pot lăuda cu un machiaj Sleek :))

Am un nou kit de sprâncene preferat – de la Manhattan. Mi se potrivește perfect, fardurile sunt pigmentate și fine, iar ceara de fixare îmi potolește firele rebele :))

După atâta timp în care am folosit Too Faced Shadow Insurance Primer, m-am gândit să schimb și să încerc primerul de la Artdeco. E cremos și îmi place foarte mult și…nu am de gând să îl schimb prea curând.  

 Despre dizolvantul fără acetonă v-am povestit aici și nu cred că mai e nevoie să mai spun altceva….

Pe lângă demachiantul bifazic pentru ochi Douglas pe care îl ador, am mai descoperit luna trecută alte două demachiante foarte eficiente :

Demachiantul bifazic de la Alverde, care poate fi folosit atât pentru ochi, cât și pentru față. Îndepărtează machiajul într-un mod delicat și eficient, nu ustură iar tenul nu rămâne uleios.

Loțiunea nutritivă Apidermin am descoperit-o într-un plafar din Cluj și îmi place la nebunie. Miroase foarte frumos și după ce îndepărtez resturile de machiaj, îmi simt fața așa catifelată și revigorată. E foarte bună și o recomand ! 

Crema de mâini BIO cu gălbenele și mușețel primită de la Green for You mi-a hidratat mâinile uscate și a ajutat la regenerarea micilor răni …
 Am purtat parfumul de la Lolita Lempicka și în luna ce a trecut și încă îl mai folosesc… Mi se pare perfect pentru orice sezon și cu siguranță îl voi cumpăra când voi termina sticluța asta. 
În zilele în care nu am folosit Lolita Lempicka, am folosit Naf Naf.
Am mai descoperit un parfum care îmi place foarte foarte mult și mă gândesc dacă să-l adaug la colecție…. Este vorba despre parfumul Coco Chanel, mi se pare atât de fain, de interesant, de puternic♥
Am început să refolosesc crema de ochi Genifique de la Lancome și deja observ îmunătățiri în zona ochilor. După ce termin recipientul ăsta mic, vreau să îmi iau varianta full-size. Nici nu se compară cu All about Eyes Rich la care mă gândeam să mi-o cumpăr…

Am continuat achiziționarea de balsamuri de buze Apivita și am ales de data asta varianta cu miere. Mi se pare la fel de bun ca cel cu propolis și e perfect pentru îngrijirea buzelor pe timpul rece.
Pentru obraji am continuat să folosesc blush-ul de la Clinique , blush-ul de la Bourjois în nuanța Rose Frisson și blush-urile Estee Lauder. Nu le folosesc pe toate în același timp, dar astea le-am folosit o lună întreagă. Pentru puțină luminozitate și contur în același timp, am apelat la pudra de la Farmasi
Vitacreme B12 este crema despre care v-am povestit aici și pe care v-am prezentat-o și în favoritele lunii octombrie. Îmi place că e lejeră și hidratează tenul foarte bine.

Tușul albastru de la Flormar l-ați mai văzut  și la favorite și și la unele machiaje. Despre tușul de la Farmasi v-am povestit aici că am fost puţin dezamăgită pentru că nu știam cum funcționează. Vă mulțumesc că m-ați deșteptat și mi-ați spus cum se folosește pentru că de atunci a devenit unul din produsele mele preferate!

Luna trecută mi-am cumpărat și fondul de ten de la BeYu și de atunci îl folosesc zilnic. E hidratant, se întinde ușor și uniform, are acoperire bună (mediu->mare) și rămâne intact pe tot parcursul zilei. 

După ce am încercat atâtea creme de corp pentru pielea uscată de pe picioare și mâini, după ce mi-am dat seama că sunt prea ‘comodă’ să mă cremuiesc zilnic …. am găsit produsul minune : Johnson’s baby oil ! Acest ulei mi-a mai fost prieten cu ani în urmă și l-am iubit..iar acum am revenit la el. Îl pot folosi atât pe pielea umedă cât și uscată, se absoarbe repede în piele, nu pătează și nu rămân sticky , are un miros discret, plăcut și , ce e cel mai important, îmi hidratează pielea foarte bine. Ah… și îl folosesc zilnic :)) Pe cuvânt.

Dacă în octombrie mă răsfățam cu gelul de duș Kenya de la Oriflame și eram înnebunită după miros, din luna noiembrie am descoperit gelul de duș -cremă de la Elmiplant, cu midgale și unt de avocado. Iubesc mirosul și îmi place textura acestui gel de duș și simt că îmi hidratează pielea când sunt la duș. Se găsește în flacon de 400 ml, e ieftin (~10 lei) și există 4 variante. Mie asta mi-a plăcut și cu siguranță îl voi recumpăra ! 🙂

A trecut o lună fără Colossal !! Am prins Big&Beautiful Boom de la Astor la oferă (19 lei) și nu am putut rezista periuței imense și am re-descoperit Volume Glamour Max de la Bourjois pe care l-am folosit aproape zilnic!  Rimelul de la Bourjois a devenit unul din preferatele mele iar cel de la Astor va fi excelent după ce se va mai usca puțin. 

Voi ce goodies ați descoperit în noiembrie? 🙂

Review : Astor Mattitude

Mi-am dorit de mult fdt-ul Mattitude de la Astor, dar nu am apucat să mi-l iau. De când am descoperit Teint Miracle de la Lancome m-am hotărât că este “The One” și că nu îmi mai cumpăr alte fonduri de ten. Cu ceva timp în urmă am primit de la Astor niște produse noi pentru a le încerca. Printre acestea se afla și fondul de ten despre care vă voi vorbi azi.

Am avut puține emoții în privința nuanței, mă gândeam că poate nu mi se potrivește și nu aș putea să îl testez așa cum îmi doream.Dar se pare că mi se potrivește perfect 002 Porcelain.

Îmi place ambalajul și pompița ajută la dozarea optimă a fondului de ten.
Este un fond de ten cremă, pudrat cu un miros plăcut – nu conține alcool , e primul fond de ten care nu mă izbește cu mirosul ăla de alcool . Așadar, e ca o cremă dar aplicat pe față mi se pare așa pudrat, sper că se înțelege ce vreau să explic. Are un aspect natural, nu încarcă tenul și, așa cum spune și producătorul, nu are efect de mască.
Este pentru toate tipurile de ten, deși mie Mattitude îmi sugerează că ar fi pentru tenul mixt/gras, e rezistent 16 ore (deși eu nu m-am trezit niciodată la sfârșitul zilei fără fdt pe față…) – timp în care tenul rămâne mat. În descriere e menționat faptul că reduce cu 70% vizibilitatea porilor și adevărul e că…. par micșorați porii. Și nu conține ulei.

Nu știu cât se vede în poze, dar în realitate mi se pare că are subtonuri rozalii , dar aplicat și întins nu se mai vede așa.Îmi place mult efectul pe care-l are asupra tenului meu, de abia se vede dar, în același timp, parcă îmi perfecționează aspectul tenului:)

Îl folosesc destul de rar, fondul meu de zi cu zi e Teint Miracle,dar atunci când îl folosesc sunt mulțumită de el și l-aș recomanda.

Ignorați liniile de pe mâna mea, mai nou așa ajung acasă și tare greu mai pot șterge urmele  :))

fără fdt :

 cu fdt – Astor Mattitude :

Așadar, dacă vă doriți un fdt cu acoperire medie, care să ofere un aspect natural tenului dar care în același timp “diminuează” imperfecțiunile, la un preț accesibil , vă recomand Astor Mattitude (și nu spun lucrurile astea pentru că l-am primit din partea Astor) .

Preț : apoximativ 42 lei
Cantitate : 30 ml
Termen valabilitate : 24 luni de la deschidere.

Review Big&Beautiful False Lash Look – Astor

Încă de dinainte să fiu contactată de cei de la Astor aveam de gând să scriu câteva cuvinte despre noua mascara Big&Beautiful False Lash Look. Încă de când a apărut tânjeam după acest rimel, dar am încercat să mă abțin – cu gândul că am prea multe rimeluri care zac în cutiuța lor … Totuși , nu m-am lăsat și câteva zile mai târziu l-am cumpărat. De atunci, l-am folosit de vreo… 4 ori (și îl am deja de vreo 2 luni..) .

De mică am făcut cunoștință cu rimelurile de la Astor, mereu mi-au plăcut și nu-mi aduc aminte să mă fi dezamăgit vreunul…
Primul ce l-am avut a fost Long Life, și acum mai am tubul (în care îmi țin uleiul de ricin pentru tratamentul genelor) , apoi am folosit Volumetrix, AirMax♥ , Volume Diva (the best), Volume Definer și acum acesta.

Anul trecut a apărut varianta “normală” – Big&Beautiful , care are periuța la fel de deasă și mare, doar că e dreaptă. Anul acesta a apărut varianta “curbată” despre care scriu astăzi.

 Are o consistență perfectă, nu mi se pare nici prea lichid , nici prea uscat, așa că nici nu lipește genele. Chiar oferă o oarecare alungire și definire genelor. Nu știu dacă genele mele sunt “de vină” , dar observ și o curbare. Deci tot ce își poate dori o fată de la o mascara : alungire, separare, volum și gene curbate.

“False Lash Look” e puțin exagerat, și cred că știm cu toate că niciun rimel nu poate oferi acel efect.. cred că această denumire reprezintă faptul că genele par a fi false datorită faptului că sunt bogate și dese. Pe lângă asta, un rimel oferă un efect natural, pe când genele false se pot observa de la o poștă… Pe mine nu m-au atras niciodată astfel de denumiri, sunt conștientă că nu există rimelul-minune,  dar când văd/aud de efectul de gene false, mă gândesc doar la niște gene pline de volum. Și asta e ce îmi doresc în primul rând de la un rimel.

Amabalajul e drăguț, mov cu scriu auriu (rimelul este negru, nu mov…) și parcă te îndeamnă să îl iei acasă:))
Așadar, îmi place periuța mare, deasă și curbată, îmi place textura, îmi place că e un negru intens și iubesc faptul că genele nu par încărcate.
Ca să vă convingeți că nu vorbesc prostii, am făcut și poze pentru a vedea efectul.

Swatch :

În concluzie, Big&Beautiful False Lash Look nu oferă chiar gene false, dar oferă un volum care “deschide” privirea , un efect natural și frumos.
Și cu ocazia asta, am mai bifat o mascara Astor care îmi place ♥

Deși am menționat faptul că aveam mascara aceasta, cei de la Astor mi-au trimis încă una, pe care o ofer împreună cu fardul duo + alte produse din partea mea la giveaway-ul organizat pe Facebook.

Preț : 35 lei
Notă : 10/10

Recomandat !