Top 8 produse preferate din luna APRILIE



Pentru că articolul în care v-am prezentat doar o parte din produsele preferate ale lunii a avut succes și pentru că este ma ușor de urmărit, m-am gândit să vă prezint astăzi 8 din produsele mele preferate din luna aprilie. Dacă vreți să aflați ce alte produse mi-au plăcut mult, vă invit să urmăriți clipul de la sfârșitul articolului. 

1. Apa micelară Garnier All-in-1 Waterproof

La începutul lunii aprilie eram în Germania și așa am descoperit produse noi pe rafturile magazinelor. Produse care încă nu au apărut și la noi în magazine. Unul din produsele astea este apa micelară bifazică de la Garnier. Are o formulă îmbogățită cu ulei de argan și îndepărtează perfect machiajul feței și a ochilor. Când a apărut prima variantă, cea cu roz, am încercat-o, însă nu m-a dat pe spate. Asta din cauză că nu îndepărta și machiajul rezistent al ochilor. Varianta aceasta este altceva. Mi se pare una din cele mai bune ape micelare din câte am încercat. 
Sticluța de 400 ml ajunge pentru cel puțin 2 luni.  Până ajunge în magazine, o puteți comanda de .

2. Blush iluminator Makeup Revolution Blushing Hearts

În luna aprilie au intrat câteva produse noi în colecția mea și v-am povestit aici despre o parte din ele. De când am minunăția asta, o folosesc zilnic și sunt încântată. Nu mă așteptam să fie un produs atât de fain, de fin și de pigmentat. Deși este în categoria blush-urilor, nuanța Peachy Pink Kisses poate fi folosită pe post de iluminator, pentru că nu oferă culoarea pe care o oferă un blush obișnuit.
Particulele iluminatoare nu sunt mari, însă oferă un glow incredibil.
Dacă sunteți în căutarea unui iluminator accesibil și bun, trebuie să îl încercați pe acesta.
Îl găsiți pe Carespot la un preț promoțional și în mai multe nuanțe.

3. Iluminator cremos H&M Beauty Halo Illuminiser 

Un alt iluminator care m-a cucerit în luna aprilie este Halo Illuminiser de la H&M Beauty, care a apărut de curând și la noi. L-am găsit într-un H&M din Germania și nu am stat prea mult pe gânduri. M-am gândit că îl pot folosi în mai multe feluri: fie ca bază pentru iluminatorul pudră, fie ca bază pentru fondul de ten sau amestecat cu fondul de ten, pentru un aspect luminos. 
Nuanța pe care o am eu este Champagne Gold, însă mai există 2 nuanțe. 
Îl găsiți aici la prețul de 39,90 lei. 

4. Fond de ten Max Factor Miracle Match

Am peste 10 fonduri de ten și am impresia că numărul este în creștere. La sfârșitul lunii martie am primit noul fond de ten Miracle Match de la Max Factor și l-am folosit în luna aprilie. Mi-a plăcut că oferă un aspect natural tenului, strălucitor, sănătos și are acoperire medie. Se aplică ușor, uniform și rezistă bine pe ten.

5. Paleta de farduri Maybelline The blushed Nudes

Această paletă mi se pare excelentă! Fardurile au o textură mătăsoasă, se aplică foarte bine, sunt foarte pigmentate și nu sunt deloc prăfoase. Este o paletă de 12 nuanțe deschise și închise, pentru a obține un discret de zi sau unul mai intens, de seară. Am folosit toate nuanțele, în diferite combinații și mă declar încântată. 
Ca să nu mai menționez prețul de aproximativ 50 lei (în hypermarket-uri). 
Despre noutățile de la Maybelline am vorbit în acest clip.

6. Șervețele demachiante Nivea Creme

În clipul cu favorite am omis să menționez noile șervețele demachiante de la Nivea, de aceea vreau să vi le prezint pe scurt aici. De curând s-a lansat gama nouă de curățare & demachiere de la Nivea – Nivea Creme. Nu folosesc zilnic șervețele demachiante, însă sunt zile în care îmi este lene să urmez ritualul meu de seară și atunci întind mâna după șervețelele demachiante. Acestea sunt diferite, pentru că sunt îmbogățite cu cremă. Când le-am atins pentru prima dată, mi-am dat seama că au o altfel de textură. Îndepărtează eficient machiajul, lăsând pielea curată și hidratată. 

7. Hermes Le Jardin de Monsieur Li EDT

Parfumul meu preferat din acest sezon este indiscutabil Le Jardin de Monsieur Li, este un parfum discret și intens în același timp. Mi se pare unic, de fiecare dată când îl folosesc, gândul îmi zboară la o vacanță exotică… Are o aromă citrică, fructată, notele acestui parfum fiind kumquat, iasomie și mentă. Când mai ajungeți printr-o parfumerie, musai să îl încercați. 

8. Cremă de păr Lee Stafford Coco Loco

Pentru că am părul uscat și deteriorat (din cauza decolorării), acord o îngrijire specială părului și sunt curioasă să încerc tot felul de produse care promit să îmi repare părul. Crema de păr Coco Loco mi-a atras atenția în primul rând datorită denumirii și a descrierii “Straw to silk shiny happy hair, anytime, anywhere“. Și chiar face ce promite – netezește firul de păr și îl face mai strălucitor, astfel încât am impresia că am părul sănătos. Era o gamă întreagă în magazinul din Germania, însă mi-am luat doar această cremă. Data viitoare o să îmi iau toate produsele din această gamă. 
Poate fi folosită atât pe părul uscat, cât și pe părul umed. Nu încarcă părul și poate fi aplicată de mai multe ori. Este o nevoie de o cantitate mică de produs pentru un păr strălucitor și sănătos.

Care au fost produsele voastre preferate din luna aprilie? 
Ați încercat vreun produs din cele prezentate de mine?

Vă invit să urmăriți și clipul de pe Youtube, în care prezint și alte produse.



 photo 6ad43b1e-ab10-4494-b6fd-411e4d93e3d0_zpsssrmu5tc.png

New in my collection #1

Oricât de mult încerc să pun titluri în limba română, tot cele în limba engleză sună mai bine, nu? Așa că nu o să mă mai gândesc mult, încercând să găsesc ceva care să sune bine în limba maternă și sper că nu vă deranjează lucrul ăsta. 
Eram convinsă că am mai avut un articol de genul acesta scris pe blog, însă nu îl găsesc – nu am mai avut noutăți în teste, decât latest shopping
Iar pentru că produsele pe care vi le prezint astăzi nu sunt cumpărate, ci primite, am ales un alt titlu. Acesta va fi primul articol de acest gen și sunt sigură că vor urma și altele. 
Vreau să vă prezint produse pe care le încerc, însă nu reușesc să mă organizez și să scriu la timp. Adică, până mă mobilizez eu să scriu despre vreo noutate, trece hype-ul sau perioada de reduceri. Exemplu? Noutățile de la L’Oreal – am fost în luna februarie la evenimentul de lansare a noilor produse și nici în ziua de azi nu am scris despre eveniment și produse. 
Sunt în urmă cu tot, știu. Dar nu despre asta este vorba azi, ci despre produsele primite de la Carespot, de care sunt încântată!
Mi-am ales 3 produse pe care mi le doream de ceva timp: Sea Salt Spray de la label.m, blush-ul Blushing Hearts de la Makeup Revolution și serul pentru vârfuri despicate Split End Mender de la Joico, gama K-Pak. Iar ca și bonus am primit o mini-mascara de la Gucci, care are cea mai tare periuță!

Părul meu este gros, dens, cu volum și nu aș mai avea nevoie de textură, însă am fost curioasă să încerc faimosul spray cu sare de mare, care oferă părului acel aspect pe care îl avem când stăm la mare, la plajă. Știți la ce mă refer. L-am folosit o singură dată și nu mi-am format încă o părere. 
Recipientul de 200ml o să îmi ajungă pentru mult timp, sunt sigură. 
Serul de la Joico are un miros plăcut și, deși e doar pentru vârfuri, eu l-am aplicat și pe lungimea părului și am observat că se așează frumos, se netezește și pare mai hidratat. Nu îngrașă părul și asta e un lucru minunat.

Produsul de care sunt atât de încântată este “blush-ul” de la Makeup Revolution. Mi se pare mai degrabă un iluminator și îl iubesc! Este atât de glowy, arată atât de bine pe ten și rezistă de dimineață până seara. De când îl am, l-am folosit zilnic și de fiecare dată rămân uimită de rezultat.
Da, seamănă foarte mult cu blush-ul de la Too Faced, însă nu am observat diferențe între acesta și acela. 
Are o textură fină, este foarte pigmentat și se aplică ușor. În perioada aceasta are și un preț promoțional – îl găsiți aici, disponibil în mai multe nuanțe. Eu am Peachy Pink Kisses.

Dacă vreți să vedeți ce produse am mai primit și ce produse mi-am mai cumpărat în ultima lună, vă invit să urmăriți și clipul acesta, de pe Youtube.

Iar dacă vreți să fiți mai aproape de mine în fiecare zi, vă invit să mă urmăriți pe Snapchat (iguanitza) unde sunt tot mai activă.


Ați încercat vreunul din produsele prezentate?




 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Ingrijirea parului cu elixirul Orofluido / Review

Știți probabil că am grijă de părul meu să arate cât mai sănătos, chiar și după atâtea decolorări și vopsiri. V-am mai povestit că folosesc produse de păr profesionale, mai ales când vine vorba de tratamente, uleiuri sau produse de styling. Dacă ați ratat articolul acesta despre schimbarea culorii părului și îngrijirii, vă invit să îl citiți acum.

De o lună folosesc un nou ulei de păr despre care vreau să vă povestesc astăzi. Este de fapt mai mult decât un ulei, este un elixir pentru păr, un ser reparator – Orofluido Beauty Elixir.

Acest elixir vine într-o sticluță transparentă, simplă, pe care am descoperit-o în cutia neagră din carton tare, de dimensiuni mai mari. Îmi place când produsele vin ambalate așa…pompos, chiar dacă cutia de obicei ajunge în coșul de gunoi.
Mi-ar fi plăcut să aibă o pompiță, pentru o aplicare mai ușoară. Trebuie să fiu atentă atunci când îl folosesc, să nu curgă prea mult. Iar dacă nu îl închid bine și îl iau cu mine în vacanță (sau acasă, în weekend) există riscul să mă trezesc cu ulei în tot portfardul.

Acest produs de la Orofluido este un ulei dens, parfumat bine, delicios, care se aplică pe părul umed sau pe părul uscat.
Îmi place că nu încarcă părul și că îl lasă parfumat. Fiind un ulei dens, inevitabil rămâne o peliculă foarte grasă în palme și e nevoie de multă apă și săpun pentru a scăpa de ea. Dar asta nu mă deranjează, nu ar fi un punct în minus pentru Orofluido.

Are un miros puternic, dulce, vanilat, care se menține pe păr câteva ore de la aplicare. Este un parfum exotic, oriental cu aromă de chihlimbar și vanilie

Orofluido Beauty Elixir are 3 uleiuri organice în compoziție:

  • ulei de argan, care întărește firul de păr, conferă luminozitate și aspect mătăsos 
  • ulei de in, care conferă protecție
  • ulei de cyperus, care ajută la descurcarea părului, conferă volum și strălucire
Când am citit în descriere că acest produs oferă volum părului, m-am întrebat cum ar putea un astfel de ulei să facă asta. De obicei, uleiul netezește și turtește părul. 
Totuși, se pare că nu este doar o strategie de marketing și părul chiar capătă mai mult volum când folosesc acest ulei. 

Îl aplic pe părul uscat atunci când vreau ca părul meu să fie mai strălucitor sau pe părul umed, pentru a pătrunde mai bine în firele de păr și pentru o hidratare mai intensă. În descrierea oficială am citit că ar ajuta la uscarea mai rapidă a părului și că descurcă părul. În ceea ce privește uscarea rapidă, vă spun sincer că nu am observat ceva…dar părul se descurcă mult mai ușor după ce aplic câteva picături de ulei.

Eu îl folosesc și ca mască peste noapte, iar dimineața următoare, după ce mă spăl bine pe păr, îmi simt părul foarte mătăsos și nu mai pare uscat.

Aplic o picătură și în pasta modelatoare pentru păr, pentru un plus de strălucire și hidratare.
Îl consider un produs multi-funcțional și foarte bun. 
Este un ulei potrivit tuturor tipurilor de păr, nu încarcă părul și nu lasă reziduuri și poate fi folosit atât de femei cât și de bărbați. 
Orofluido Beauty Elixir promite refacere/fortifiere, protecție împotriva razelor UV și previne despicarea firelor de păr.

Ingrediente: 
Cyclopentasiloxane, Dimethiconol, Argania Spinosa Kernel Oil, Cyperus Esculentus Root Oil, Parfum, Isopropyl Palmitate, Linum Usitatissimum (Linseed) Seed Oil, Benzophenone-3, BHA, Hydroxyisohexyl-3-Cyclohexene Carboxaldehyde, CI 47000(Yellow 11), CI 26100 (Red 17)

Pozele le-am făcut săptămâna trecută și se poate observa cât de puțin s-a consumat. Fiind un ulei dens, este nevoie de o cantitate foarte mică. Eu am părul scurt și cu siguranță și acesta e un motiv pentru care se consumă produsele de păr atât de puțin. 
Orofluido este produs în Spania, se găsește în diferite cantități: 25 ml, 50 ml și 100 ml. Trebuie să menționez și că este un ulei care a fost premiat în cadrul Hair Awards 2013 din Londra.
Îl găsiți aici (acum la reducere)
Mă bucur că am descoperit acest brand, sunt tentată să încerc și șamponul de păr și masca pe care le găsiți pe Carespot. Dar asta după ce voi termina din produsele deja începute. 
Ați încercat acest ulei de păr? Ați auzit de produsele Orofluido? 
Aștept comentariile voastre.

*Produs primit spre testare – review sincer, ca de obicei!

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

De unde cumparam produse cosmetice la preturi mici?

Chiar dacă nu sunt adepta shopping-ului online, am momente în care trebuie să recurg la această variantă pentru că fie nu găsesc produsul respectiv în magazine sau din cauza prețului care, de obicei, este mai mic decât cel din magazinele fizice.

De aceea m-am gândit ca astăzi să vă dau o listă de magazine online de unde puteți să achiziționați produse cosmetice la prețuri mai mici sau produse care nu se află pe piața din România.
Din punctul meu de vedere, multe magazine ar trebui să aibă și magazine online, de unde poți să cumperi dacă magazinul respectiv nu se află în orașul tău. Câteva exemple: Douglas, Sephora, Marionnaud sau dm.

1001cosmetice este magazinul unde găsești de toate, probabil la cele mai mici prețuri. De la produse mass-market, la produse profesionale, până la produse care nu au apărut în magazine sau care s-au retras din magazine (de exemplu Manhattan), le găsești pe toate acolo.  De obicei, multe produse sunt și reduse – de exemplu oje OPI la 35 de lei. Tot aici găsim și parfumuri la prețuri mai bune decât în magazinele de specialitate și tind să cred că sunt originale parfumurile, pentru că prețurile nu sunt dubios de mici.

e-cosmetic este un alt magazine online de unde puteți cumpăra produse cosmetice la prețuri reduse. Aici găsiți și produsele Revlon, care din păcate se retrag de pe piață. Noroc că se mai găsesc online, la prețuri mai mici.

Cosmetic-Style este acel magazin online unde găsești produse “exclusive” ca să spun așa, cum ar fi paleta tartelette de la tarte sau produse de la Urban Decay, dar și celebrele balsamuri de buze de la eos. Prețurile nu sunt mici, dar găsim o gamă largă de produse/branduri. Tot aici găsiți și produse Victoria’s Secret. Alte branduri pe care nu le găsim în magazine sunt: Coastal Scents, w7, MeMeMe (brand care imită Benefit), Inglot, Konjac Sponge și Barry M.


Pe ProduseCosmetice găsim branduri precum Lancaster, Nioxin, Catrice, Pond’s, Gosh, wet’n’wild, Almay etc. Și de obicei multe produse sunt la ofertă și prețurile mi se par accesibile. În plus, tot aici găsim și produse organice sau cosmetice naturale.

Atunci când vine vorba de produse profesionale de păr îmi vine în minte Carespot. Nu găsim doar produse pentru îngrijirea părului, ci și produse cosmetice. De exemplu, balsamul de buze eos îl găsiți și aici. Câteodată profit de oferte și când am nevoie de un produs anume, îl iau direct de aici.

Pe magazinuldemakeup găsim produse cosmetice profesionale, cum ar fi Make Up For Ever, Atelier Paris, Paris Berlin, Nastelle sau Ben Nye. Mă gândesc să îmi iau câteva farduri acuarelă de la Atelier Paris, am auzit că sunt grozave.

Produse Sleek, Lioele, Kett sau NYX găsim pe Make-UpShop. Nici nu încape îndoiala că produsele nu ar fi originale, cum am citit pe undeva, doar din cauză că un fard este prăfos. Farduri prăfoase sau slab pigmentate găsim peste tot, asta nu înseamnă că produsul nu este autentic.

Despre  am auzit păreri și păreri. Ba că sunt originale, ba că sunt contrafăcute…eu cred că acolo este un mix și primești produsul la nimereală. Poți să primești unul original sau un fake bine făcut sau prost făcut. Aici mă refer la parfumuri, pentru că de obicei parfumurile sunt contrafăcute. Dar și cosmeticele, mai ales cele de lux. Cred însă că dacă prețul nu este prea mic ci undeva la 20 de lei mai ieftin ca în magazin, șansele sunt mari ca acel produs să fie original.
Am două comenzi la activ – prima comandă a fost în urmă cu 6 ani, când de abia apăruse aoro, iar a doua a fost în urmă cu câteva zile. Prima mea comandă a constat într-un parfum Estee Lauder, de 100 ml, pe care am plătit atunci 287 de lei. Mai am și acum parfumul și pot să vă spun că este original.
Săptămâna trecută, am plasat a doua comandă, de data asta mi-am luat 2 produse de păr profesionale – un fixativ L’Oreal Professional (la super ofertă – 26 lei) și spray-ul de texturare Beach Waves de la L’Oreal Professional. Are cel mai mic preț – 44 de lei, la salon l-am găsit cu 79 de lei. Mi-am mai luat un săpun special pentru curățarea pensulelor de la DaVinci și un balsam de buze eos, la 27 de lei (față de 36 de lei cât e pe CosmeticStyle). Update: am 4 comenzi la activ și toate produsele sunt originale.

Dacă nu ați găsit produsele pe care vi le doriți pe site-urile de mai sus, vă recomand pagina de Facebook Pensule Profesionale Machiaj. Laura Mercier, Kat von D, Giorgio Armani, bare Minerals, Bobbi Brown, Lorac, Lime Crime sunt doar câteva dintre brandurile pe care le găsiți pe pagina. Unele produse sunt în stoc, altele trebuie comandate – urmând să le primiți cam într-o lună. Eu mi-am comandat un set de pensule Bdellium Tools (review aici) și rujul Lime Crime Velvetine, despre care am scris aici. Unele prețuri mi se par exagerate (cum ar fi paleta Naked de la Urban Decay, la 350 de lei), dar unele mi se par ok, având în vedere că are și un comision.

Un alt site online de încredere este  – prețurile sunt decente atât la produsele cosmetice, cât și la parfumuri. În plus, mereu sunt oferte atractive. La cumpărături de peste 110 lei transportul este gratuit. Există și un sistem de fidelizare, la fiecare comandă ai câte o reducere.

Sper că vi se pare util acest articol, aștept comentariile voastre, iar dacă știți și de alte site-uri de unde putem comanda la prețuri avantajoase, aștept link-urile.

 photo f943f4b7-8723-4e6f-8e04-bf5b7689cab1_zps4yo57xwb.png

[Review] eos lip balm

De-a lungul anilor am încercat foarte foarte multe balsamuri de buze – tot ce vedeam și auzeam că sună mai pompos ajungea în coșul meu de cumpărături. Am câteva produse de buze preferate pe care mi le-aș recumpăra mereu, cum ar fi Nivea Lip Butter sau balsamurile de la Apivita.
Am un tic nervos…un obicei prost : acela de a-mi rupe buzele. Efectiv le simt uscate și, în loc să le hidratez, le smulg. Nu doar că arată groaznic, dar uneori se mai și infectează. De câte ori nu am auzit când eram prinsă în fapt :  “nu-ți mai rupe buzele” , sau “iar ți-ai rupt buzele, uite ce ți-ai făcut” .

Nu credeam că există un produs care să îmi hidrateze buzele atât de bine încât să nu le mai simt uscate și să nu mai fiu nevoită să le rup. Am tot auzit despre faimosul balsam de buze eos, adorat de Miley Cyrus, Kim Kardashian, Nicole Sherzinger, Britney, Christina Aguilera etc. Deși nu îmi place shopping-ul online, am început să îl caut pe diferite site-uri, eram curioasă de ce e atât de faimos.

Citeam știrile de Facebook când am văzut reclama de pe Carespot – nu am stat mult pe gânduri și am intrat rapid în contul meu pentru a plasa comanda online. Dintre cele 3 variante care există pe site, am ales Summer Fruits ( căpșune, afine și piersici). 

Încă de când l-am luat în mână, am știut că îl voi lua peste tot cu mine și că o să îmi placă. În primul rând, îmi place forma rotundă, practică. În al doilea rând… mirosul e incredibil, așa dulceag, fructat… îmi vine să-l mănânc uneori. De cum a intrat în contact cu buzele mele crăpate,uscate și rupte mi-am zis “nu mai vreau să folosesc nimic altceva pe buze în afară de minunea asta” .

 A doua zi parcă îmi simțeam altfel buzele, nu mai erau uscate ci chiar moi și catifelate. Perfecte pentru a aplica rujul meu preferat, dimineața, când plec la serviciu.
Pe parcursul zilei, deși nu mai simt nevoia, îl aplic de mai multe ori … datorită mirosului.

Balsamul de buze eos (evolution of smooth) este 95% organic, 100% natural, fără parabeni și fără petrolatum. Ingredientele active – vitamina A, unt de Shea și ulei de jojoba – oferă o hidratare deosebită, de durată.

Ingrediente :
Olea Europaea (Olive) Fruit Oil*, Beeswax (Cire D’abeille)*, Cocos Nucifera (Coconut) Oil*, Simmondsia Chinensis (Jojoba) Seed Oil*, Natural Flavor (Aroma), Butyrospermum Parkii (Shea Butter)*, Stevia Rebaudiana Leaf/Stem Extract*, Tocopherol, Helianthus Annuus (Sunflower) Seed Oil*, Vaccinium Angustifolium (Blueberry) Fruit Extract*, Fragaria Vesca (Strawberry) Fruit Extract*, Prunus Persica (Peach) Fruit Extract*, Linalool**. 
*Organic. 
**Component of Natural Flavor. Certified Organic by Oregon Tilth.


Nu îmi pare deloc rău că mi-am cumpărat acest balsam, chiar mă bate gândul să îmi iau și alte arome, din cele 8 disponibile. 
Pe Carespot există momentan doar 3 variante – Summer Fruits, Lemon Drop (cu SPF15) și Honeysuckle Honeydew. 
Am văzut că se găsește (un pic mai scump) și pe Cosmetic-Style , sunt disponibile toate aromele, dar există și alte produse eos. 

Merită să îl încercați, sunt sigură că o să vă placă acest produs-minune. 

Brand : eos – evolution of smooth
Preț : 30 – 36 lei (4$ în America) 
Cantitate : 7 gr
Disponibil în 8 arome
Made in : USA
Worth it : 10/10
Nume : eos lip balm

Aștept comentariile voastre !
Ați încercat balsamul de buze eos? Vă tentează ?

signa

[Review] TIGI Rockaholic Rock Out Shine Blaster

În urmă cu ceva timp am primit gloss-ul de păr Rockaholic,de la Tigi şi a venit timpul să scriu şi câte ceva despre el. Multe dintre noi acordăm mare importanţă părului, degeaba avem o tunsoare faină, dacă părul arată degradat sau nearanjat.

Având în vedere că părul meu este într-o schimbare continuă (decolorat, vopsit) trebuie să îl îngrijesc şi mai mult. Despre îngrijirea părului am scris aici .

A while ago, I received the hair gloss fom Tigi – Rockaholic and it’s time to tell you what I think about it. I know that most of take care of our hair, we all want to have a healthy beautiful hair, no matter if long or short, black or blonde. 

Când am deschis pachetul şi am văzut uleiul de 100 ml m-am gândit că e prea mic şi că într-o lună o să îl şi termin. Au trecut vreo…3 sau 4 luni şi am consumat foarte puţin. Pentru că e nevoie de foarte puţin produs pentru a obţine efectul dorit : păr neted, strălucitor. 
Îl folosesc după ce mă spăl pe păr, de 2-3 ori pe săptămână şi îmi place foarte mult. Părul meu a devenit destul de aspru şi dacă nu l-aş netezi, ar arăta horror, ca o claie de fân :)) 
When I first saw the small bottle (100 ml) I thought that I will finish it quickly but I’ve been using it for 3 or 4 months and it is almost full…A little goes a long way 🙂 Result? Shiny, non-frizzy hair.
I use it every time I wash my hair, 2-3 times/week and I like it very much. My hair became harsh since I bleached it and it looks horrible if I don’t use any hair gloss.
Demo:

Produsul poate fi folosit pe tot părul (evitându-se rădăcinile) sau doar pe vârfuri. După ce aplic o cantitate mică, părul devine strălucitor şi culoarea pare mai intensă. 
Prima dată când am folosit gloss-ul acesta, m-am gândit că a doua zi va trebui să îmi spăl părul, dar nu a fost cazul. Rock Out Shine Blaster este un produs care nu încarcă părul şi nu îl îngraşă. L-am aplicat şi acum 3 zile şi părul meu arată normal.
You can apply this product on the hair-lenght or just on the ends. After I apply a small amount of product, my hair looks shinier and the colour seems to look more intense.
At first, I thought that my hair will look greasy/dirty the next day, but I was wrong. Rock Out Shine Blaster doesn’t grease up the hair. I applied it 3 days ago and my hair looks natural
Am uitat să vă spun de miros… are un miros foarte plăcut, dulce, parcă miroase a caramele 🙂 Din păcate, mirosul nu persistă prea mult. 
Singurul aspect negativ este faptul că mâinile rămân super-uleioase şi trebuie să folosesc mult săpun pentru a îndepărta produsul de pe mâini.

I forgot to tell you about its smell :  fabulous! It smells like candies… but unfortunately, it doesn’t last long…
The only negative thing is that my hands get sticky and I need a lot of soap to wash it off.

Rock Out Shine Blaster este destinat părului normal, uscat/degradat şi vopsit , oferă hidratare şi strălucire şi poate fi folosit atât pe părul uscat sau pe părul umed. Fiind un produs profesional şi preţul este destul de mare : 75 lei / 100 ml. 
Rock Out Shine Blaster is perfect for normal, dry/damaged or coloured hair, it moisturizes the hair and offers a healthy shine. It can be used on your naturally dried hair, as well as on your towel dried hair:) It is a professional product, therefore it is expensiv : ~ 20 € / 100 ml.
Aşadar, dacă sunteţi în căutarea unui produs bun de păr, care să nu încarce părul şi să ofere un aspect sănătos, poate că Rock Out Shine Blaster vi se potriveşte 🙂
Îl găsiţi pe Carespot , aici   . 
So, if you are looking for a great product which will make your hair look healthier and shiny, Rock Out Shine Blaster might be good for you 🙂 
Ingredients : Cyclopentasiloxane,
Dimethicone, Persea Gratissima (Avocado) Oil, Phenyl Trimethicone,
Simmondsia Chinensis (Jojoba) Seed Oil, Dimethiconol, Carthamus
Trictorius (Safflower) Seed Oil, Aloe Barbadensis Leaf Extract, Citrus
Grandis (Grapefruit) Fruit Extraxt, Calendula Officinalis Flower
Extract, Vanilla Planifolial Fruit Extract, Jasminium Officinale
(Jasmine) Flower Extraxt, Parfum (Fragrance), Benzyl Benzoate.
Brand : Tigi 
Made In : USA
Qty : 100 ml 
Price : ~ 20 €  
 

I love feedback  , so let me know what you think about this post ! 

signa

[Review] : Taft Volume Powder

De câteva luni a apărut pudra pentru volum de la Schwarzkopf și am fost tentată să o încerc și eu. Prețul un pic cam mare (22 lei) m-a ținut însă deoparte.
Când am văzut-o însă la DM , redusă la 9.99 lei ,  mi-am cumpărat-o .  De atunci am folosit-o de câteva ori , mi-am făcut o părere și mă gândesc că , poate, sunteți interesate de acest produs.

Today’s post is about a volume-product. And it’s not a volume-mascara , nor a shampoo … I’m going to talk about Volume Powder from Taft Schwarzkopf. It is a styling product which I’ve used a few times and now I can tell you my opinion about it.

Produsul promite volum de durată ,  fără să încarce părul , dar oare așa și este?
Bineînțeles că nu. Într-adevăr , oferă volum părului , dar pentru aproximativ 3 ore. Apoi părul se pleoștește … Nu pare încărcat, dar asta depinde de părul fiecăreia.
Eu am firul gros și cum îmi fixez părul așa rămâne .. chiar și fără produse de styling (rar folosesc ceară de păr).
Deși părul se menține “umflat” câteva ore, revine la aspectul de dinaintea aplicării pudrei . Nu îmi simt părul încărcat , dar a doua zi , seara,  simt nevoia să îl spăl .
Știți că am părul scurt, nu cred că pudra are un efect mai grozav asupra părului mai lung.


This product promises long lasting volume, without having a grasy hair … but is it so?
Of course not. It offers volume , but for about 3 hours. After that , your hair will look flattened. It doesn’t charge your hair, but that depends on your hair-type. 
I have thick hair and it stays as I fix it… even without styling products (I rarely use hair wax). 
Although my hair stays puffy for a few hours,  it will look like before. I don’t feel my hair greasy, but the next evening I need to wash it. 
You all know I have short hair , I don’t think that this powder could handle a long hair. 

Produsul are 10 grame. Poate credeți că e prea puțin  , dar adevărul e că ar ajunge mult și bine pentru că e nevoie de o cantitate mică de produs atunci când îl aplicăm . Și cam așa sunt toate pudrele de volum – cea de la Bed Head – Sugar Dust parcă are 1g , iar cea de la Osis – Dust It  are 10g.
Pudra poate fi aplicată în 2 feluri : fie o aplicăm direct pe păr, la rădăcină și ne ciufulim , fie o aplicăm în palme și o aplicăm apoi în păr, ca pe un produs de styling. Eu am încercat ambele variante, dar nu am văzut diferențe.  Ba da, doar că îmi simțeam mâinile mai lipicioase :))


The products has 10 grams. You might think it’s not enough, but truth is that it will last for a while because we need to apply a small amount. Sugar Dust from Bed Head has only 1 g ! And the professional Schwarzkopf volume powder  – Osis – Dust it , has 10g. 
We can apply this powder in 2 ways : We can apply it directly into the roots of the hair and ruffle, or we can apply with the hands , just like a styling-product . I’ve tried both , but I didn’t see any differences.

Ca să vă faceți o părere mai clară am făcut și poze înainte/după  aplicare.
To have a better view, I took some before/after pictures.

Before 
 After

Pentru 10 lei și pentru câteva ore de volum este ok , dar 22 de lei mi se pare mult. Dacă vă doriți mai mult , trebuie să încercați Dust It (Osis  , gama profesională Schwarzkopf). Nu doar că oferă volum de durată , dar părul pare și mai curat și matifiat. Și face față și la părul lung. Găsiți pudra Dust It pe Carespot, la reducere  !
 Puteți să mai citiți păreri despre pudra aceasta de la Taft aici   și aici

I think that this product is ok if you want volume for a few hours , but if you need more, I recommend you to try Dust It (Osis, Schwarzkopf Professional) . Beside the long lasting volume, it also mattifies the hair. And it sure handles long hair.

Ați încercat până acum pudra de volum ? Vă tentează?
Have you tried the volume powder ?

signa

[Review] Mario Badescu Seaweed Night Cream

De foarte mult timp visam să vă povestesc câte ceva despre crema aceasta de la Mario Badescu. Și în sfârșit am găsit puțin timp și pentru a face acest review.
Dar înainte , mă gândesc să vă spun și câteva lucruri despre acest brand. Știu și eu că vedeam pe bloguri postări despre produsele Mario Badescu și nu înțelegeam prea multe, de ce se face atâta tam-tam.
Mario Badescu s-a născut în România și a fost inginer chimist și cosmetician , un specialist în domeniul îngrijirii tenului.
Mario Badescu Skin Care s-a înființat în 1967 la New York.  “Mario Badescu a avut o abordare unică în ceea ce privește îngrijirea tenului , luând în considerare atât partea chimică și complexitățile pielii , cât și încrederea și satisfacția pe care le poți avea în urma unui ten sănătos,curat și radiant”.
Odată cu salonul deschis, Mario Badescu a început să dezvolte gama proprie de produse cosmetice naturale. După scurt timp , produsele și tratamentele au devenit un real succes pentru “elita New York-ului” și pentru celebritățile de la Hollywood (Oprah, Cher, Naomi Campbell, Sharon Stone, Natalie Portmann, Jennifer Aniston, Sarah Jessica Parker etc.)

Brandul Mario Badescu este cunoscut atât pentru produsele de îngrijire a tenului cât și pentru tratamentele anti-acnee. Produsele Mario Badescu conțin extracte naturale și rezultatele apar imediat.
Mario Badescu vine cu o gamă largă de îngrijire a tenului , pentru diferite tipuri de piele și pentru problemele tenului .
De curând , a început să se comercializeze acest brand și la noi . Online găsiți Mario Badescu pe Carepot sau în magazinul din Băneasa (București) sau în farmaciile selectate Help Net (București, Cluj, Iași, Brașov).

Astăzi am să vă povestesc despre crema de noapte cu alge marine. Am primit-o în urmă cu câteva luni de la Carespot  și de atunci o folosesc aproape zilnic. Dar nu seara 🙂 O folosesc dimineața, înainte de a mă machia. Este o bază excelentă pentru fondul de ten.
Nu am înțeles niciodată diferențele dintre o cremă de zi și una de noapte. Sunt cam aceleași ingrediente , cu unul în plus sau în minus. Și cea de zi are de obicei și factor de protecție, dar mai nou și fondurile de ten au FPS așa că nu ar fi o problemă.

 În primele zile am folosit-o seara , cum “trebuie”  apoi am încercat-o și de dimineață și mi-a plăcut.
Această cremă conține extract de alge de mare, acid hialuronic și colagen. Are o formulă non-grasă, hidratează tenul , nu încarcă porii și pielea rămâne catifelată.
Pe unele site-uri am văzut că e considerată o cremă pentru tenul uscat-super uscat și că nu ar fi potrivită unui ten mixt/gras. Pe site-ul oficial însă , sunt menționate tipurile de piele C D și S . Adică Combination (mixt) , Dry (uscat) și Sensitive (sensibil) .

Când am folosit-o prima dată , fără să știu pentru ce tip de ten este, mi-am zis că e pentru un ten matur și super uscat. Ei bine , m-am înșelat, face minuni și cu tenul mixt – menține aspectul mat timp îndelungat și am senzația că pielea mea chiar a devenit mai luminoasă, mai curată  de când folosesc crema aceasta.
Crema are o culoare ciudată și un miros care nu-mi place deloc. De fiecare dată când o aplic încerc să-mi țin respirația să nu simt . Nu e un miros urât , dar nu îmi place mie, e greu… 
Deși am folosit-o aproape zilnic din iunie , se consumă foarte greu . E nevoie de puțin produs pentru a avea tenul hidratat și catifelat 🙂

 Crema are o textură onctuoasă , grea și intră mai greu în piele. Deși are formula fără ulei, după ce o aplic, fața devine pentru câteva secunde uleioasă și foarte lucioasă. 

Chiar dacă se laudă cu ingrediente naturale, bineînțeles că nu sunt în totalitate naturale…asta ar însemna ca un produs să aibă o durată de viață mult mai scurtă .
Eu nu țin cont de ingrediente, dar  știu că multe dintre voi se uită și pe etichetă… așa că lista de ingrediente pentru Seaweed Night Cream arată așa : 
*** Deionized Water, Bladderwrack Extract,Polyglycerylmethacrylate,Stearic Acid,Isopropyl Myristate,Cetyl Alcohol,Glycerin, Hydrolyzed Elastin, Hyaluronic Acid, Collagen,Propylparaben,Triethanolamine,Methylparaben,Benzoic Acid,Imidazolidinyl Urea ***
Așa cum vă spuneam și mai sus, este o bază excelentă pentru fondul de ten și chiar îmi simt tenul catifelat și pe parcursul zilei.  Nu este acea senzație pe care o ai doar la început când aplici o cremă . 
Nu știu dacă se datorează acestei creme, dar nu mi-a mai apărut un coș pe față de foarte mult timp :))
Sunt tentată să încerc și demachiantul cu alge marine de la MB , dar mai întâi trebuie să termin demachiantele începute.
Preț : 125 lei / 29ml . 
Dacă vă tentează această cremă sau alte produse Mario Badescu, profitați de prețurile promoționale de pe Carespot.

 
Ați încercat produse Mario Badescu  ? Ce anume ?
Dacă nu , v-ar plăcea să le încercați? 


signa

Carespot Surprise [ro]

Săptămâna trecută am avut parte de o surpriză din partea celor de la Carespot , care mi-au trimis niște produse cu care o să mă răsfăț de acum înainte 🙂

Muream de nerăbdare să primesc coletul să aflu ce se află în el , iar când l-am deschis am rămas plăcut surprinsă  : produse Joico și Mario Badescu   + o broșură să mă informez și eu despre acest brand. 
E de menționat și apreciat faptul că totul s-a desfășurat rapid (comunicarea prin e-mail și faptul că coletul a ajuns la mine luni) și un lucru foarte important e că am fost întrebată de tipul de ten, de păr, ce culoare e vopsit etc.   
Deci am primit produse care mi se potrivesc și nu am primit ceva doar de dragul de a primi și de a scrie un review.
Am auzit multe lucruri bune despre produsele de păr Joico , dar nu am avut ocazia să încerc (dar după ce mi se termina actualul șampon eram dispusă să încerc un șampon de la Joico hi hi). Ei bine, acum am și șampon și balsam – ambele din gama Colour Endure.
 Șamponul scrie că e pentru părul blond / gri , dar nu cred că are importanță prea mare, își face la fel treaba.
Ce e interesant, e că șamponul are o culoare de mov intens  🙂
Am și uitat ce face un balsam de păr de când nu am mai folosit :)) Azi l-am încercat pe cel primit și mi-a lăsat părul foarte fin . 
Am încercat crema aceasta de noapte, cu alge, și pot să spun doar că e destul de grasă și foarte hidratantă. 
Azi am încercat și masca și după cele 20 de minute (timp de acțiune) mi-am simțit tenul fin, hidratat și parcă mai curat. E o mască cremoasă , consistentă și are un miros puțin ciudat.

Tot de la Mario Badescu am primit și câteva mostre  pe care încă nu am apucat să le folosesc. 

2 x exfoliante cu migdale și miere. 

2 x loțiuni tonice cu castravete. 
2 x săpun de curățare cu alge
Gel de ochi, cu ceramide , despre care am citit că e indicat să fie ținut în frigider pentru un efect mai revigorant.

O cremă de față cu FPS 30 – foarte bună pentru căldurile astea nebune, când trebuie să ne protejăm mai mult decât oricând.
…și broșura despre produsele Mario Badescu , pe care încă nu am apucat să o citesc. 

În perioada asta găsiți o grămadă de promoții tentante pe Carespot  .

Review & LOTD : Glamour Purple by Maybelline

În urmă cu două săptămâni am primit pachetul Carespot & MakeupOnline și urmează să revin cu păreri despre produsele ce le-am găsit în cutie 🙂 
Folosesc aproape zilnic majoritatea produselor primite așa că încet încet ar trebui să citiți și părerile mele despre produsele primite.
Pentru că aveam machiajul ăsta pregătit și pentru că m-am gândit că ar fi timpul să vă împărtășesc părerile mele, voi scrie scurt despre quad-ul de la Maybelline și vă voi arăta și un machiaj realizat cu fardurile respective. Nu am poză full-face căci m-am prostit, mi-am tras contur roșu, am aplicat ruj roșu și peste am aplicat glossul rozaliu :)) Deci vă închipuiți cum arăta :)) 
Înainte să vă prezint machiajul,doresc să vă spun câteva cuvinte despre quad-ul primit.
// 
Two weeks ago I received a package from Carespot&MakeupOnline and I should start writing my opinions about the producst I found in the box:) 
I use most of the products almost every day and soon you will read what I think about the received goodies.
I had the following make-up prepared and I thought the time has come to share my opinions, so I will write a few word about the Maybelline e/s-quad and I will show you a make-up look realized with those e/s. I do not have a full-face pic because I was fooling around and I applied red lip-contour, red lipstick and pinky gloss… so I guess you can imagine how it looked like ha ha
Before I show you the make-up look I want to tell you a few words about the received quad.
În primul rând, m-am bucurat să văd că s-a ținut cont de ce folosesc și că am primit produse care îmi sunt și folositoare (mai puțin eyeliner-ul Luminizer de la L’Oreal, care nu îmi place…) 
Movul e culoarea mea anul ăsta, deci m-am bucurat să găsesc un quad în nuanțe de mov:) 
First of all, I was happy that I received products that match my needs . 
Purple is my “this-year” colour so I was glad to find a purple-quad 🙂
Denumirea acestui quad este Eyestudio Smokey Glam, iar numele acestuia este Glamour Purple. 
This is the Eyestudio Smokey Glam , and I got mine in Glamour Purple.

Îmi plac nuanțele, arată frumos și par destul de pigmentate. Ce nu îmi place e faptul că sunt destul de greu de aplicat, sunt prăfoase și nu sunt chiar atât de pigmentate pe cât par. Și nu mi se pare că e o diferență vizibilă între culorile aplicate cu sau fără primer.
Prima nuanță, acel alb cu particule argintii, mi se pare destul de….complicată. Se ia destul de greu pe pensulă, și e așa….aspră.
I like the shades, they look nice and seem pretty pigmented. But I don’t like the fact that they are hard to apply, they are dusty and they aren’t that pigmented as they seem. And I didn’t notice a big difference between the colours applied with / without primer. 
The first shade, that white with silver particles, seems complicated to me…. it’s hard to get and it is so …harsh.

 W/O primer :

 W/ primer :

Dacă ar fi să testez nuanțele/ fardurile cu degetele, rezultatul ar fi mult mai…pigmentat :
If I had to try the colours/eyeshadows with my fingers, the result would be more…pigmented:)

Nu m-au impresionat fardurile Maybelline , e de fapt prima oară când le încerc și îmi dau seama că nu am pierdut nimic. Nu aș da 55 lei pe ele , aș recomanda mai degrabă L’Oreal-ul care are farduri mai fine și mai pigmentate. 
So…Maybelline-e/s didn’t impress me , it’s the first time I’ve tried them and I didn’t miss anything  not trying them :))  I wouldn’t spend 12 Euro on them, I would recommend the L’Oreal e/s, that are softer and more pigmented.
Am realizat un machiaj simplu, ușor și destul de drăguț . Dar e un pic și mai diferit de ce am făcut până acum  – am lăsat “colțurile” de deasupra pliurilor așa, neblenduite și nu am mai folosit tuș pentru conturarea pleoapei superioare, ci un creion dermatograf. ///
I created a simple, easy and nice make-up look using the Maybelline quad.  It is a little bit different  – I didn’t blend the colours, I left some “edges” above the crease, and I didn’t use liquid liner for the upper eyelid.