Prima sambata din Decembrie

Prima sâmbătă din Decembrie este o zi specială. Este ziua în care mă pregătesc cu emoții și de abia aștept să mă întâlnesc cu fetele, să ascultăm povești despre produsele cosmetice, despre blogging și sfaturi care să ne ajute.
Are și un nume această întâlnire anuală: December Beauty Bloggers Meeting. Iar anul acesta a avut loc cea de-a 4-a ediție și a doua oară când am participat și eu. Anul acesta au participat și fete care sunt mai active pe Youtube.

Întâlnirea a fost pusă la cale de Ioana, Cristina și Larisa, cele trei fete frumoase care încep pregătirile cu mult timp înainte, tocmai ca totul să iasă perfect și să ne simțim bine. Locul în care ne adunăm în această zi specială este Caffe Tabiet – a fost gazda noastră pentru a treia oară. Este un loc frumos, primitor, numai bun de organizat astfel de evenimente.

Evenimentul a început la ora 13 și s-a încheiat undeva pe la ora 17-18, mie mi se pare că s-au scurs atât de repede orele astea, aș mai fi stat cu fetele, pentru că atmosfera e tare. Haideți să vă povestesc totul, cu lux de amănunte.


Niciodată nu știu cum să mă îmbrac la evenimente, așa că am optat pentru o bluză pe gât neagră, de la H&M, o cămașă în carouri, de pe , pe care am legat-o în talie, pantalonii mei rupți de la Reserved și ghetele Timberland. Mi-am luat accesoriile de la și și gata. Homeless look completed.

De cum am ajuns acolo, am observat mesele și canapelele frumos aranjate, cu surprize pentru noi: brioșe cu numele nostru oferite de Morph Mechanics (firmă specializată în producția corpurilor de iluminat și a altor echipamiente electrice și electronice).

 
 

De-a lungul evenimentului am avut parte de o grămadă de surprize frumoase. Una din surprizele zilei a fost….Ana Morodan. Dacă nu știți cine e, vă invit să îi răsfoiți blogul – aici.  Îmi place foarte mult de ea și, chiar dacă am mai văzut-o la câteva evenimente, mi-a fost rușine să o asaltez. Așa că am admirat-o cât timp ne-a povestit despre blogging și succes, iar la final am ajuns să fac și o poză cu ea (noroc cu Denisa că m-a luat de mână și m-a dus la ea ha ha).

credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe

NIVEA a fost partenerul principal al ediţiei de anul acesta!
Din grija pentru blogosfera de beauty, NIVEA a organizat un workshop despre succes în blogging, susținut de Ana Morodan, devenind astfel partenerul principal al December Beauty Bloggers Meeting 4.

Subiecte precum blogging-ul ca business, construirea unui brand personal, detalii despre campanii, momente cheie în evoluția unui blog, managementul unei echipe și multe alte detalii au fost prezentate participanților de către Ana Morodan, într-un decor de Sărbătoare, cu multe surprize oferite de NIVEA.

NIVEA este un brand care îmi este foarte drag și mă bucur că se implică în relația cu bloggerii, că ne susține și că ne înțelege. De fapt, fetele astea două sunt minunate: fetele NIVEA, Ana și Corina.

A doua invitată specială a fost Denisa, care ne-a dat câteva sfaturi în legătura cu blogging-ul: cum ar trebui să arate blogul, cum ar trebui să facem abordarea și alte secrete de blogging. Fata asta îmi e tare dragă și ne înțelegem bine, e genul de persoană care pare inocentă, dar e destul de nebunatică hi hi. Simt că ne știm de-o viață, ea este una din prietenele mele din București.
E posibil să o știți de pe fashion in my eyes – eu o urmăresc vreo 5 ani și mereu mi-am dorit să o cunosc, dar nu mă gândeam că o să se și lege o prietenie.

 
credit foto: Magda Gheoghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
Am uitat să vă spun: la început ne-am prezentat (cine suntem, de când avem blogul, realizări, proiecte, planuri de viitor etc) – e unul din lucrurile care nu îmi place, să mă prezint, să vorbesc despre mine. La întrebarea “Ce realizări ai avut cu blogul?” am dat un răspuns tâmpit, nu mai știu, chiar nu mi-a venit atunci în minte…dar m-am gândit după aceea.
Una din realizările mele ca și blogger este faptul că am cunoscut oameni noi, că am legat prietenii cu alte fete pasionate de machiaj și produse cosmetice.
Pe Roxana, prietena mea din București, am cunoscut-o prin intermediul acestui blog: de la câteva întrebări despre cosmetice, am ajuns să vorbim tot mai des, să ne întâlnim și să dezvoltăm o prietenie care durează de mai bine de 4 ani. 
De fiecare dată când mă duc la București, de abia aștept să mă întâlnesc cu Ioana, Denisa și Koko. Aș putea sta de dimineață până seara cu ele, fără să mă plictisesc o secundă. Îmi sunt foarte dragi și mă bucur de fiecare dată când le văd. Și sper că sentimentul e reciproc ha ha.

O altă surpriză frumoasă a fost de la L’Oreal: în cadrul evenimentului s-a lansat în premieră colecția   La Vie en Rose, o colecție ce conține 5 nuanțe diafane de roz. Le-am descoperit în aranjamentul floral de la DADOO.
credit foto: Iulian Sima
Tot în cadrul acestui eveniment, am descoperit și cele mai noi produse Ivatherm: gama Toleriskin care hidratează, calmează și reface ecosistemul pielii prin efect probiotic. Folosește un număr minim de ingredienți activi și nu conține conservanți.

Rimmel London pregătește o surpriză pentru iubitoarele de machiaj și noi am avut ocazia să aflăm în avanpremieră despre ce e vorba. Vestea a venit la pachet cu un mic spectacol de dans, pe muzica Ritei Ora. Așa că, dacă vreți să aflați ce surpriză pregătește Rimmel London și cum puteți să o întâlniți pe Rita Ora la Londra, stați cu ochii pe pagina Get the London Look.

credit foto: Iulian Sima
A fost o zi frumoasă, mă bucur tare mult că am avut ocazia să particip la eveniment, să povestesc cu fetele și să descopăr lucruri noi și produse noi.
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Iulian Sima
credit foto: Iulian Sima

După cum vă spuneam, timpul a trecut foarte repede și îmi pare rău că nu am apucat să stau de vorbă cu toate fetele. Imediat după eveniment am plecat spre Sibiu, unde am descoperit și produsele primite la eveniment de la sponsori.


Partenerii evenimentului au fost:

Nivea / Tesori d’Oriente / STR8 / elmiplant / B.U. / C-THRU / Inglot / Topline / Ziaja / Wella / Pure Shapes /  I love.. / L’Oreal Paris / Benefit / Collistar / Melkior
Kay Pro/ Kardashian Beauty/ CHI / Rimmel London / Guess /Yves Rocher / VivaNatura / Ivatherm / Morph Mechanics / Caffe Tabiet

credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheoghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe
credit foto: Magda Gheorghe

După cum vedeți, am destul material penru următoarele postări, nu îmi mai trebuie decât să pun în practică sfaturile primite la December Beauty Bloggers Meeting.

 Sper că v-a plăcut postarea și că am reușit să vă iau cu mine la eveniment, așa virtual, prin povestea mea.

Iar la final vreau să le mulțumesc încă o dată fetelor (Ioana, Cristina și Larisa) pentru invitație.




 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

[Review] Rimmel ScandalEyes Xtreme mascara

Unul dintre lucrurile faine în a fi blogger este că uneori primești produse cosmetice înainte ca acestea să fie lansate. Astăzi o să vă povestesc despre un astfel de produs, un produs ce va fi lansat la sfârșitul lunii ianuarie 2015.

Este vorba despre mascara ScandalEyes Xtreme de la Rimmel London. Am primit-o la evenimentul BBM despre care v-am povestit aici și de abia așteptam să o încerc și să vă spun și vouă câteva cuvinte despre acest produs nou. Știți că am o slăbiciune pentru rimeluri și că vreau să încerc tot ce e nou și promite să ofere un volum genelor.


Deși înainte evitam rimelurile cu periuța din plastic, acum parcă îmi plac mai mult. Totuși, periuța clasică rămâne preferata mea, mi se pare că aceea ia mai mult produs și efectul e mai spectaculos. Periuțele din plastic în schimb nu încarcă genele.

ScandalEyes Xtreme are periuța din plastic și are două părți diferite: o parte pentru alungire și alta pentru volum/definire. Sau, cum ne spunea Mirela Vescan, partea plată se poate folosi atunci când machiezi pe cineva și cealaltă parte, mai curbată, o poți folosi pe genele tale.

Eu folosesc ambele părți – prima dată îmi alungesc genele cu partea plată, unde perii sunt mai mari, urmând ca al doilea strat să îl aplic cu ajutorul părții curbate, cu peri mai mici și deși. Partea plată o folosesc și atunci când vreau să îmi rimelez genele inferioare, lungimea perilor e perfectă pentru a face asta.


Îmi place ScandalEyes Xtreme pentru că nu încarcă genele. Are o textură potrivită, nu e nici prea uscată, nici lichidă. Rezistă o zi întreagă pe gene, nu curge și se demachiază ușor (folosesc un demachiant bifazic). 
  

Mai jos puteți să vedeți cum arată pe genele mele, care sunt mici:

Mie îmi place efectul și l-aș recomanda în cazul în care sunteți în căutarea unui rimel 2în1, care oferă atât alungire cât și volum.

Aștept comentariile voastre.

December Beauty Bloggers Meeting

Mirosul plantelor se simte în toată camera…tocmai mi-am făcut un ceai din plante sănătoase de la Solaris, am ademenit pisica cu niște snacks-uri de pisici de la DM, ca să stea cuminte lângă mine și m-am băgat în pat cu laptopul în brațe.
Înainte de asta,am scos toate lucrurile din dulap. Nu că n-aș avea ce face, dar am făcut niște schimbări prin casă și s-au adunat prea multe lucruri în dulapul ăla și stăteau înghesuite. După ce termin de scris va trebui să mă apuc să le aranjez frumos.
E decembrie și de data asta nu am fost iertată de frumoasa gripă…am avut un weekend greu, cu frisoane, cu febră, fără poftă de mâncare…acum mă simt un pic mai bine și sper ca ceaiul să mă pună pe picioare.
Mai târziu intră vinul în joc, alături de un platou cu brânzeturi, prosciutto crudo și pepene galben.
Dar astea sunt deja detalii….nu vreau să vă plictisesc. Mai ales că știu că sunteți nerăbdătoare să aflați cum a fost la întâlnirea oficială a bloggerițelor de săptămâna trecută.

De abia așteptam prima săptămână din luna Decembrie. Știam că atunci va avea loc întâlnirea și așteptam cu nerăbdare invitația. Anul trecut nu am putut să particip și am promis că anul acesta nu o voi mai rata. Nu ratez nicio ocazie să ajung la București. Îmi place Bucureștiul, îmi place Centrul Vechi, îmi plac fetele cu care mă întâlnesc de fiecare dată cu drag. M-aș muta la București….

Săptămâna a trecut destul de repede și de abia așteptam să le întâlnesc pe fete, să aflu lucruri noi, interesante de la invitați. Știam că va fi o ediție faină anul acesta și așa a și fost.
Vineri seara am ajuns acasă, urmând să îmi fac planurile pentru a doua zi. Cum mă îmbrac? Cum mă machiez? La cât plecăm, la cât ajungem? Cât stăm? …întrebări al căror răspuns l-am aflat de abia sâmbătă dimineața.

La ora 1 am ajuns la Caffe Tabiet unde m-am întâlnit cu fetele. Evenimentul a avut loc la etaj, unde totul era amenajat frumos, ca noi să ne simțim bine. Pe unele dintre fete le cunoșteam, iar pe celelalte fete de abia așteptam să le cunosc. Îmi pare rău că nu am apucat să vorbesc cu toate. Deși am avut la dispoziție vreo 5-6 ore, timpul s-a scurs parcă prea rapid.

 La intrare erau și fetele de la Top Line, care ne așteptau cu să ne facem manichiura cu ojele CND, gama Vinylux și Striplac de la Alessandro.

Eu îmi făcusem manichiura cu 2 zile înainte, motiv pentru care nu am fost atrasă de serviciile astea. În schimb, câteva din fete și-au făcut manichiura și arăta foarte bine.

Tot la intrare, am descoperit peretele cu vopsea Olia de la Garnier, de unde am putut să ne alegem câte o vopsea de păr. Momentan îmi mai colorez părul în diferite nuanțe, așa că nu mi-am ales niciuna.

 

La scurt timp după ce am ajuns, au ajuns și restul fetelor iar organizatoarele evenimentului (Ioana, Larisa & Cristina) au dat startul. Ne-au prezentat programul și ne-au lăsat să continuăm cu prezentarea fiecăreia.Super, de abia așteptam asta! Glumesc. Dacă e ceva ce nu îmi place într-un grup este să mă prezint, să vorbesc despre mine. Am oroare de asta de când mă știu – nu îmi place să mă prezint, am emoții când vorbesc în public și când toată lumea e cu ochii pe mine. În fine, am trecut și peste momentul ăsta, cred că am vorbit numai prostii și nimeni nu a înțeles nimic… bâbâieli, pauze, emoții, lucruri spuse fără sens.

După acest episod, a apărut cunoscutul make-up artist Mirela Vescan, care ne-a prezentat în premieră noua mascara Rimmel London ScandalEyes Extreme. Zilele acestea vi-l voi prezenta și eu pe blog, este un produs nou ce se va lansa la sfârșitul lunii ianuarie 2015.

Au urmat apoi Laura Muşuroaea şi Ana Sipciu de la Google, care ne-au dat câteva idei și sfaturi pentru clipurile de pe Youtube și postările de pe blog. Mi s-au părut interesante discuțiile lor și mi s-a părut fain că au venit, dornice să ne ajute cu niște sfaturi. Sfaturile de la experți sunt întotdeauna bine venite.

Pe parcursul evenimentului, între discursurile invitaților, au avut loc și câteva tombole cu niște premii super faine. 

După masă au venit și fetele de la Nivea, cum le spun eu – Ana și Corina. Nu au venit cu mâna goală, ci cu niște cupcakes foarte drăguțe, am auzit că au fost și bune

Pe Ana și pe Corina le-am cunoscut anul trecut, la întâlnirea bloggerițelor din Cluj, sunt niște fete foarte faine, deschise, cu care ai ce povesti. 
Corina ne-a povestit despre relația dintre PR și bloggeri. 

 Ioana, Corina, Ana

Spre sfârșitul serii a venit și Marian Tănase din partea Numeric Proof, care a și făcut o demonstrație de machiaj. Din păcate, nu am mai putut să stau, trebuia să ajung în altă parte.
Cam așa s-a desfășurat evenimentul, mi-a plăcut mult și sper să mai ajung și data viitoare.  Mi-au plăcut prezentările și cred că am învățat câteva lucruri noi pe care să le pun în practică.
Am fost 30 de bloggerițe prezente și printre noi a rezistat eroic și un bărbat – fotograful Iulian Sima, care a realizat niște fotografii foarte faine – cred că se vede diferența dintre pozele mele și pozele lui.

Vă spuneam că pe parcursul evenimentului am avut parte și de câteva surprize – tombole cu premii faine, dar au apărut și goodie bags de la sponsorii evenimentului… și au fost multe și grele, credeți-mă. Am primit o grămadă de produse faine, despre care vă voi povesti și pe blog, iar o parte din ele le voi face cadouri. 
Să vi le prezint…
Pachetul anti-rid Q10 Plus de la NIVEA 

Gama de îngrijire a părului vopsit de la Gliss 

Yves Rocher: o mini-cremă de mâini cu fructe de pădure, miroase incredibil de bine; lapte de corp Organic Oats, un fard mono și un gel de duș cu aromă de trandafiri

Benefit: eșantioane the POREfessional, crema de ochi So Radiant și fond de ten Hello Flawless 

Top Line:  loțiune tonică Academie, lapte demachiant Academie, set de îngrijire Guinot, cremă de mâini + întăritor de unghii Alessandro, cremă pentru gât și decolteu Babor, ulei de păr Moroccan Oil și masca reparatoare Joico

Beauty One: șampon & balsam de păr pentru păr voluminos – Label.M (set câștigat la tombolă), ulei de argan CHI

B.U. 

Str8 

Elmiplant:  CC Cream & crema de noapte Seametry 

În avanpremieră, crema de mâini Cicoplast de la La Roche Posay 

Coty: Rimmel London ScandalEyes Xtreme & întăritorul de unghii Nailgrowth Miracle de la Sally Hansen 

Iar acum, la sfârșitul articolului, vreau să îi mulțumesc Ioanei încă o dată de invitație.

Aștept comentariile voastre.

InstaLife #100

Am ajuns la postarea cu numărul 100, 100 de InstaLife-uri, 100 de săptămâni în care am adunat poze ca mai apoi să vi le arăt și vouă aici, pe blog. Și v-au plăcut. Iar eu m-am bucurat de fiecare dată când am citit comentariile voastre. De fapt, tot timpul mă bucur când văd că cineva își rupe din timp să îmi scrie câte ceva. Cred că pentru orice blogger este foarte important feedback-ul.

Numărul 100 înseamnă și sfârșitul postărilor săptămânale de tip InstaLife. Simt că mă focusez mai mult pe asta, decât pe review-uri, machiaje și alte postări beauty-related. Voi găsi o variantă să postez pozele de pe Instagram și pe blog, să fac o astfel de postare o dată la 2 săptămâni sau o dată pe lună. Încă mă gândesc.
Dacă vă plac atât de mult pozele mele și nu vreți să le ratați, mă puteți urmări pe Instagram: iguanitza. Dacă nu aveți Instagram, îmi puteți vedea pozele și pe pagina de Facebook, aici. De fiecare dată când postez o poză pe Instagram, apare și acolo.

Revin acum la pozele din ultima săptămână, o săptămână bogată. Weekend-ul trecut m-am bucurat de o zi liberă în plus, iar în acest weekend am fost pe drumuri: am plecat vineri seară la Sibiu și sâmbătă dimineața la București, la întâlnirea oficială a bloggerițelor de beauty. Veți vedea astăzi câteva poze, urmând ca în decursul săptămânii să revin cu impresiile de la întâlnire.
Acum vă las cu pozele .

Luni, 1 Decembrie. Cred că a fost cea mai rece zi din an. Niciodată nu a mai fost așa frig încât să înghețe mașina. Plouase toată noaptea, a bătut vântul rece și a fost frig. Acesta e rezultatul. 

Chiar dacă a fost frig, luni am fost la muzeul Brukenthal, la expoziția “Aurul și argintul antic al României”. Mereu m-a atras istoria și îmi place să descopăr lucruri noi pentru mine, să văd cum era altădată.
Dacă sunteți din Sibiu sau aveți drum prin Sibiu, expoziția este până în 18 Ianuarie 2015. Merită să mergeți. 

Curtea muzeului e foarte frumoasă…o locație frumoasă pentru un outfit of the day 🙂

Cine se trezește de dimineață, la DM ajunge. Înainte să merg la serviciu, am dat o fugă până la DM, aveam nevoie de discuri demachiante, iar cele de la ebelin sunt preferatele mele. Ieftine și bune. Mi-am luat și unele mari, pentru față – astfel nu mai consum 3-4 rotunde. Am profitat și de reducerile la produsele Palmer’s și mi-am luat un balsam de buze cu ciocolată și mentă
Întâmplător am trecut și pe la standul Alverde și mi-a sărit în ochi creionul de sprâncene pe care îl căutam de câteva luni bune. Nu știu cum a apărut, de unde, cert este că nu am stat pe gânduri și l-am băgat în coș. Îmi va ajunge cel puțin 1 an de zile. Mi se pare cel mai bun creion de sprâncene.
Și m-am gândit să îi fac și lui Isis o bucurie și i-am luat mâncare de pisici – Dein Bestes, care îi place foarte mult. 

Ăsta e genul de club pe care-l frecventez eu ha ha ha

Pisică sălbatică :))
Nu îi place deloc să o iau la poze, are momente în care stă (când doarme ha ha ha) și momente în care apare așa, terorizată.  

“Don’t be afraid of being different, be affraid of being the same as everyone else”

Joi seară am fost la salonul Boudoir Prive să mă tund. Aveam prea mult păr și parcă nu mai avea nicio formă. 
Îmi place foarte mult decorul de acolo. 

Apoi, după ce am ajuns acasă, mi-am împrospătat culoarea la păr și m-am uitat la The Good Wife

Bucuria de la birou. Vineri a venit Moș Nicolae la noi, la birou iar dimineața când am ajuns am găsit un bol plin de ciocolată Bucuria, cea mai bună. Dacă vă întrebați dacă am păcătuit…vă spun că nu, m-am uitat doar la ele, dar nu am mâncat niciuna.

Yankee Candle. V-am mai spus că sunt înnebunită după Yankee Candle. În fiecare dimineață se simte mirosul unei lumânări, în timp ce mă pregătesc de serviciu.
Citiți aici cum mi-am petrecut dimineața de vineri. 

Isis: “Da’ mai termină femeie cu pozele astea odată!” ha ha ha

Exact așa – mereu încerc să văd părțile bune ale unui lucru/ om.  

Cadou de Moș Nicolae 🙂

…am primit steluța din colecția de Crăciun 

În drum spre #DBBM3.  
Machiajul pe care îl aveam în minte cu o zi înainte s-a schimbat puțin, tocmai din cauza faptului că mi-am uitat tușul la Cluj. Mereu uit câte ceva…

Selfie-time with these 2 beauties: Anda & Special Koko

După evenimentul de sâmbătă, am dat o fugă până la Afi, unde ne-am întâlnit cu Denisa . Ea este prima bloggeriță de fashion pe care am urmărit-o și îmi este tare dragă. 

Selfie-time with Denisa <3 p=””>

Seara târziu, când am ajuns acasă, am scos toate lucrurile primite și am rămas surprinsă..sunt foarte multe.
Duminică dimineață, înainte să plec la Sibiu, m-am mai întâlnit puțin cu fetele: Anda, Ioana & Koko.
De abia aștept să ajung data viitoare la București, să stăm mai mult împreună. 

Cam atât pe astăzi, urmează să ne vedem pe blog cu postări noi, cu impresii de la eveniment, cu o scurtă prezentare a unui brand nou din România, cu produse ce se vor lansa la anul pe piață și așa mai departe. Plănuiesc să fiu mai activă pe blog, să vă ofer diferite informații, să vă povestesc despre produsele cosmetice încercate și așa mai departe.

signa