A venit curierul FARMECat :)

Săptămâna trecută am fost contactată de Adina să mă întrebe dacă vreau să mă alătur echipei sale, de testare a noii game Gerovital, cu extract de floare de colț BIO.
Am acceptat și am așteptat coletul cu produsele oferite de Farmec. Până azi am și uitat că aștept ceva, de fapt  nu credeam că voi primi într-un timp așa scurt produsele. Experiențele trecute , cu fondul de ten Vichy sau cu kit-ul La Roche Posay, mi-au lăsat un gust…amărui din cauza timpului de așteptare. Parcă după fondul de ten am așteptat 3 săptămâni și după kit-ul câștigat pe Facebook, alte 3 săptămâni …. Așa că, felicitări Farmec, pentru timpul scurt de pregătire a 165! de colete + livrare. Din câte știu,până marți trebuiau trimise adresele participantelor și miercuri deja s-au trimis produsele !

Să revin la pachețelul meu … am fost plăcut surprinsă să descopăr atâtea mostre!!! – sunt 97 de pliculețe a câte 5 creme diferite (cremă hidratantă, nutritivă, antirid, antiimperfecțiuni + ser contur ochi și buze) ! Pe lângă mostre, am mai primit și crema hidratantă de zi, ser-contur ochi și buze și lapte vitaminizant demachiant și 4 stickere “Femeie cu FARMEC la volan” 🙂 Nu voi lipi niciun sticker, având în vedere că și EL conduce mașina:))

Campania ar începe de luni, dar deja m-am apucat să testez produsele și la prima vedere (atingere)..sunt încântată. Și îmi place tare mult faptul că toate produsele astea sunt destinate persoanelor de peste 20 de ani  ( de obicei când văd o cremă antirid, e trecută și vârsta recmandată – 35+ , 45+ etc…)
Voi reveni cu review-uri pe parcursul săptămânii viitoare, timp în care voi testa produsele și-mi voi forma o părere.