InstaLife lately #10

Azi dimineață m-am trezit și ploua la Cluj. “Of, nu mai vine primăvara asta odată” mi-am spus… “Sper să prind vreme faină în Germania”. Bagajul îl aveam pregătit de ieri, m-am machiat, m-am îmbrăcat și am pornit la lucru. Două ore mai târziu aveam să ajung la aeroport, răsărise și soarele, în sfârșit. După o zi lungă, scriu acest articol din camera mea liniștită de hotel.

Pentru următoarele 2 săptămâni voi fi aici, în Germania, dar asta nu înseamnă că nu voi posta pe blog. Dimpotrivă, mi-am propus să fiu și mai activă. Am atâtea idei.

Pentru început, am adunat pozele din ultimul timp de pe Instagram, inclusiv pe cele de astăzi.

 
Avionul a ajuns la timp, însă ultimele 10 minute au fost groaznice din cauza turbulențelor. S-a zgâlțâit avionul ăla și aveam impresia că nu mai aterizează odată. Mi s-a făcut rău și nu știam ce să mai fac să îmi revin. Cred că dacă mai dura mult, leșinam. Serios. 

După ce am trecut de zona de control, m-am trezit fix în duty free, voiam să îmi iau doar o apă, însă tentațiile au fost prea mari ha ha. După un an și un pic în care nu am mai mâncat deloc dulciuri, am început din nou să mănânc, însă nu fac excese. 
…sau încerc să nu fac. În Germania pare imposibil. În drum spre hotel am ajuns și la Dunkin’ Donuts….
 

 În weekend am fost acasă, la Sibiu, și m-am întâlnit cu prietenele mele, în locul obișnuit: Cafe Wien.

..iar a doua zi ne-am întâlnit la Cafeneaua din Librărie (Habitus), am fost la film (Youth) pentru că a fost Film Festival.

Cafeaua am luat-o de la The Refresh, căci duminică e închisă cafeneaua din librărie
Dacă ajungeți prin Sibiu, trebuie să mergeți și la The Refresh – este o cafenea nouă, în Piața Mare, unde găsiți o grămadă de sortimente de cafea yummy, ceaiuri sau fresh-uri. Iar localul e foarte fain.

 Pe drum, cu Isis 🙂

Săptămână trecută am ieșit în oraș cu Ana și am ajuns într-un local în care nu am mai fost: Hemingway. Este super fain, iar atmosfera e relaxantă. Ah, și am băut cel mai bun cocktail ever: Koko Bongo. 


 În cazul în care ați ratat postarea despre codul de bare, vă invit să o citiți aici pentru a afla cum verificăm produsele după codul acela.

 Ha ha ha! Asta sunt eu. Mereu încep să pun produse în coșul de cumpărături virtual, iar la final renunț la comandă din cauza taxei de transport. Free Shipping is the real deal!

În urmă cu 2 săptămâni mi-am comandat niște lentile colorate de la Lentiamo. De abia aștept să vă mă machiez în funcție de culoarea ochilor (gri, purple haze și verde).
Pe lângă produsele de păr Nashi Argan, se găsesc și produse de corp sau de față, iar eu de abia așteptam să folosesc crema de corp cu acel miros divin. Sunt înnebunită după mirosul pe care-l are și de când am primit-o, am folosit-o în fiecare dimineață, după antrenamentul de la sală.
Despre masca de păr Nashi Argan am scris aici.

Gerovital a lansat o gamă nouă cu ulei de floare de mac. Am început să folosesc apa micelară, îmi place mirosul, ador faptul că are pompiță și lasă pielea super fină și hidratată.

Săptămâna trecută am primit și noutățile de la Max Factor: fondul de ten Miracle Match și rujul Marylin, disponibil în 4 nuanțe de roșu. Rujul nu l-am încercat, însă despre fond de ten pot să vă spun că mi se pare super: are acoperire medie, finish natural, luminos și se aplică foarte fain pe piele, lăsând-o hidratată. Este singurul fond de ten pe care l-am luat cu mine în Germania.

Chiar dacă mai am câteva genți în genul acesteia, mi-am comandat-o și pe asta, de aici. Mi-a plăcut de când am văzut-o pe site și de abia așteptam să ajungă. Dacă pachetul face 2 săptămâni din China până în România, din România la destinatar mai face cam 2 săptămâni, pentru că atâta stă la control la București.

Ce se întâmplă când intri pe Instagram și vezi poze cu mâncare? Te apucă foamea și te inspiri. Așa s-a întâmplat și cu salata asta pe care am văzut-o la Denisa.

Sincer, nu cred că există vreo pisică plictisitoare. Fiecare zi înseamnă o porție bună de râs datorită schemelor și mutrelor lui Isis.

DUPE ALERT. Mi se pare că nuanța asta de la L’oreal (113 Invincible Sable) seamănă destul de mult cu Sepia de la Anastasia Beverly Hills. Nu am stat mult pe gânduri și mi-am luat rujul, mai ales că este un ruj super rezistent, care nu usucă DELOC buzele!

 De dimineață…

 Bagajul de beauty pe care l-am luat cu mine în Germania.

Și astea sunt pensulele pe care le-am luat cu mine. Ar trebui să îmi ajungă….dacă nu, am văzut câteva de la Zoeva pe aici ha ha.

De când am paleta Too Faced Chocolate Bon Bons, doar cu ea mă mai machiez. În curând, vă voi da mai multe detalii despre ea, am pregătit pozele de ieri, ca să pot să scriu și review-ul.

Noutățile de primăvară de la Sephora vi le-am prezentat aici.

 Pentru că vremea a fost așa frumoasă în weekend, am ieșit la o plimbare în Parcul Sub Arini (Sibiu).

Am ajuns în sfârșit și la Paul, în Cluj. De când s-a deschis tot visam să mănânc un ecler de acolo, dar pur și simplu nu mi-am făcut timp să ajung.

De când am aflat că Rihanna va concerta în Europa, așteptam cu sufletul la gură. Mi-am luat bilet în Austria, la Viena, însă concertul a fost amânat și în loc să se schimbe doar data, au fost returnați banii pe bilete. Bineînțeles că nu am mai găsit locuri și am lăsat-o baltă. Asta până săptămâna trecută, când a devenit oficial: pe 14 August, Rihanna vine la București! De abia aștept! Cine mai vine?

Solaris a lansat niște snacks-uri numai bune de luat….la drum, la birou, la fitness sau la școală. Sunt niște mix-uri foarte bune și vi le recomand. Preferatul meu e pachetul Hai la Fitness, chiar dacă îl mănânc la birou. 

Odată cu schimbarea anotimpului mi-am schimbat și o parte din produsele de skincare și makeup despre care v-am povestit aici.

Cafeaua de dimineață și paleta de farduri cu aromă de ciocolată. 

Săptămâna trecută m-a sunat Raluca, o fată foarte drăguță, să mă întrebe unde mă găsește în cursul zilei. Eram la birou…iar după scurt timp, a ajuns la mine cu un pachet de la Vichy și cu acest aranjament floral superb de la Maison Dadoo. Așa, ca de primăvară.

De câteva săptămâni mă gândeam să îmi comand celebra perie de păr Tangle Teezer, iar astăzi mi-am cumpărat-o. Mi-am luat varianta on the go, roz, de pe avion. A fost la reducere, de la 11€ la 9€, așa că nu am mai stat pe gânduri. De abia aștept să o folosesc.
O găsiți la un preț avantajos .


Și închei aici. Iar s-au adunat o grămadă de poze, sunt foarte activă pe Instagram și, mai nou, pe Snapchat (care îmi consumă bateria și o groază de Internet…). Știu însă că vă plac postările InstaLife, așa că o să postez din când în când și aici un rezumat.
Aștept să îmi spuneți despre ce ați mai vrea să scriu 🙂







 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

InstaLife lately #9




M-am trezit în dimineața asta cu chef de scris, aveam de gând să recuperez și să scriu despre evenimentele la care am participat la sfârșitul lunii februarie, să vă povestesc despre câteva produse cosmetice….dar mi-am dat seama că pozele sunt salvate pe un stick și nu am material.

Vreau să scriu despre localurile din Cluj, să fac o postare asemănătoare cu aceasta, în care v-am povestit despre Sibiu. Dar nu sunt încă pregătită pentru ea, va fi o postare mai lungă și e nevoie de timp și de poze.

Așa că m-am gândit să vă povestesc despre ce s-a mai întâmplat în ultimul timp, să vă arăt o parte mică din “InstaLife”. Nu am ordonat pozele în ordine cronologică, credeam că sunt doar câteva, dar sunt mai mult de 30 de poze, din care veți mai afla câte una-alta.

Va fi o postare numai bună de duminică. Sper să vă placă.

De săptămâna trecută m-am angajat din nou, iar cu ocazia zilei de 8 Martie, am primit câte o floare și cutia de praline Heidi. E frumos să ajungi la birou și să găsești astfel de surprize.

 Simt că argintul mă prinde mai bine, așa că și gadget-urile sunt tot silver.

La sfârșitul lunii trecute am primit ondulatorul Curl Secret de la Babyliss Romania și sunt încântată de aparatul ăsta. Săptămâna viitoare sper să reușesc să filmez un clip și să vă dau mai multe detalii.

 Nu credeam că e atât de ușor să obțin bucle la părul meu scurt-mediu.

Săptămâna trecută am primit o propunere de colaborare de la MOLY, iar după ce m-am uitat pe site, am acceptat și mi-am ales câteva produse. Mi-am ales 4 oje, în nuanțe de mov, de la Morgan Taylor și câteva produse de corp de la BCL Spa, care miros delicios. O să vă dau mai multe detalii într-un articol viitor.

Activități de seară, în pijamale. În timp ce unele aleg să se afișeze în lenjerie intimă, eu prefer să mă expun în pijamale, deloc sexy :))

 Ieri am fost la un botez și nu am ocolit candy bar-ul de acolo.

Weekend-ul trecut am ajuns în mall și am intrat și în magazinul Melkior. De obicei comand online, însă în realitate arată mult mai bine produsele.
La orice comandă online beneficiați de 10% reducere + transport gratuit dacă folosiți codul melkior10iguanitza.

Dacă înainte mă trezeam mai greu, de aproape un an mă trezesc la 6.30-7 dimineața. Profit de timpul acesta ca să merg de la prima oră la sală, apoi îmi văd de treabă. Sincer, dacă dormi prea mult, îți dai seama că trece ziua pe lângă tine și nu ai timp să faci ce ți-ai propus. Cel puțin, așa e în cazul meu.

Weekend-ul trecut am prins vreme frumoasă și am ieșit cu fetele în Grădina Botanică. Citiți aici articolul.

V-am spus că iubesc ondulatorul Curl Secret de la BabyLiss? 🙂 Acum că mi-a crescut părul, pot să îl aranjez în mai multe feluri.

Un alt articol pe care voiam să îl scriu zilele trecute a fost despre produsele L.A. Girl, disponibile în România prin Inspired Beauty. Le găsiți aici, împreună cu multe alte branduri. Sper să reușesc să scriu articolul săptămâna viitoare…deși sunt în urmă cu multe altele.

Machiaj realizat cu produsele L.A. Girl – am folosit rujul mat în nuanța Stunner, un mov vibrant, paleta de farduri Ultra, gel liner-ul și corectorul. 

Tot săptămâna trecută am comandat și noul iPad Pro, de pe Quickmobile. Este aproape ca laptop-ul meu MacBook Air de mare, are o imagine foarte clară și 4 boxe la care se aude foarte bine.

În data de 8 Martie a fost ziua lui Isis, a împlinit 2 ani. E atât de pofticioasă încât a atentat la căpșunele mele cu smântână, ha ha.

Dacă vă doriți niște rochii frumoase, de calitate, la prețuri accesibile, intrați pe Karla.Club și sigur o să găsiți un model deosebit. Eu mi-am ales 3 rochii pe care să le port la diferite ocazii și am rămas plăcut surprinsă de calitatea materialului. 


De săptămâna trecută m-am angajat și așa arată restaurantul (La Casa) din incinta clădirii. Local fain cu mâncare bună și ieftină.

L’Oreal a lansat noua gamă de îngrijire de păr: Nutri-Gloss Luminizer, pentru părul tern, lipsit de strălucire. Veioza a venit la pachet cu cele 2 produse. Îmi place foarte mult ambalajul roz, e atât de girly.

În ultimul timp am început să folosesc o grămadă de produse noi, despre care vreau să vă povestesc și pe blog, în curând. 

Mi-am mai completat colecția de produse Melkior și mi-am luat 3 farduri (2 metalice și unul mat), 2 creioane de buze (brown și rose nude), kit-ul corector, un săpun cu alge și un spray parfumat pentru strălucirea părului. 
Știu că multe dintre voi mi-ați cerut să fac swatch-uri la fardurile Melkior, nu am uitat. Trebuie să mă organizez cumva și să vi le prezint în toată splendoarea lor. Urmăriți aici tutorialul de machiaj cu produsele Melkior.

Weekend-ul trecut am ajuns și în Polus, la o sesiune de window-shopping, iar după ce am străbătut magazinele, ne-am oprit la o cafea, la Meron.

Dacă sunteți pe fugă și vreți un mic dejun sănătos și sățios, vă recomand să încercați măcinișul de la Solaris. Este foarte bun la gust și este excelent ca și mic dejun.

Printre produsele primite de la MOLY se află și gama cu miere+lapte și ciocolată albă. Nu știu dacă vă puteți imagina cât de bine miroase. Yummy.

Am observat că nu am nicio pereche de adidași simplă, așa că am început să mă uit după unii. Mi-am amintit de , care îmi apăruse la un moment dat în News Feed-ul de pe Facebook și acolo i-am găsit la un preț bun.
Nu numai că ai de unde alege, însă găsești și o grămadă de promoții interesante. Trebuie să menționez că la cumpărăturile de peste 150 de lei, beneficiezi de transport gratuit prin curier (DPD), dacă nu îți sunt bune produsele comandate, le poți returna fără probleme, iar dacă te înscrii la newsletter, primești un voucher de 50 de lei. Așa am făcut și eu și mi-am luat perechea Nike Son of Force cu 270 de lei.
Am pus ochii și pe și cred că nu o să dureze mult până o să îi comand hi hi.

Despre Olaplex am auzit și citit multe păreri, numai de bine. Într-un final mi-am luat și eu tratamentul acesta, l-am folosit zilele trecute și pot să confirm că este un produs bun, perfect pentru părul deteriorat și tratat chimic. După ce l-am folosit, mi-am simțit părul mult mai fin și parcă nu mai stătea așa electrizat

 În acest weekend am fost acasă, la Sibiu, și ieri dimineața am ieșit în oraș la o cafea.

Am ajuns la The Refresh, o cafenea faină din centrul Sibiului, Piața Mare mai exact.  Dacă ajungeți prin Sibiu, musai să treceți și pe la Refresh.

Vineri, înainte să plec spre Sibiu, am primit un colet din partea celor de la PUPA. Colecția de primăvară Dot Shock are niște ambalaje atât de drăguțe, feminine, roz. S-a lansat și colecția de pensule handmade in Italy, care sunt super fine. O să vă povestesc mai multe într-un articol separat.

Toate rujurile mele în nuanțe de mov:
Revlon Colorburst Matte Balm (215), MAC Heroine, Boys’n Berries Poison
Ivy, L.A. Girl Matte Stunner, Anastasia Beverly Hills Vintage, Flormar
Extreme Color Lip Matte 01 Protagonist, Kat Von D Everlasting Lipstick
Susperia

Solaris a pregătit niște pachete numai bune de luat pe unde avem treabă: la birou, la drum, la școală sau la fitness. Mi se par gustările perfecte și sănătoase.

Nu îmi place mirosul de trandafiri din cosmetice, însă gama nouă de la The Body Shop are un miros mult mai plăcut, fresh și floral. 

Cu
siguranta vi s-a intamplat sa nu nimeriti nuanta perfecta a fondului de
ten. Lumina din magazine e de vina, stiu. Pana acum, amestecam fondul de
ten mai inchis cu o crema de fata, pentru a mai deschide nuanta, dar
obtineam si o acoperire mai mica.
The Body Shop a lansat Shade Adjusting Drops (Lightening si Darkening)
pentru a obtine nuanta perfecta, fara sa influenteze gradul de acoperire
sau proprietatile fondului de ten.

 From trashy to classy, ha ha.

Cam atât pentru astăzi, între timp am ajuns și la Cluj, am terminat în sfârșit postarea, iar acum mă duc să mă uit la un film.

Aștept comentariile voastre.

Câte dintre voi aveți cont de Instagram și mă urmăriți și acolo?


 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

InstaLife lately #8

A trecut mai bine de o lună de când vă promiteam că o să mă organizez mai bine și că o să postez mai des postarea asta cu poze adunate de pe Instagram….o lună în care am făcut o grămadă de poze, dar din care am ales doar câteva.

Viața mea văzute prin filtre. Feed-ul meu de Instagram s-a schimbat puțin, am început să folosesc un singur filtru, am început să postez și părți din oraș, clădiri, străzi…iar cu Snapseed pozele ies extradordinare.

Având în vedere că este duminică, m-am gândit să pregătesc acest articol, lejer, care poate fi urmărit alături de o ceașcă de cafea, un ceai sau o ciocolată caldă.

Enjoy! 

  • Anul acesta am avut parte de o toamnă frumoasă, călduroasă și m-am bucurat din plin de acest lucru.
  • Într-unul din weekend-urile petrecute la Sibiu, am ajuns la o cafenea nouă, din Piața Mică – Nod Pub. 
  • Iubesc peisajul de toamnă, frunzele colorate, căzute pe străzi. 

  • Luna trecută mi-am făcut un tatuaj nou. Am ales să mi-l fac pe degetul inelar și, deși credeam că o să plâng de durere, nu m-a durut deloc. Nu am simțit decât un gâdilat.
  • De mult voiam să încerc noua gamă Pro Fiber de la L’Oreal Professionnel și am găsit-o în salonul Gett’s. Din fericire, aveau și mostre de oferit, așa că am luat câte o mască și am promis să revin după produsul full-size, după ce voi vedea care mi se potrivește. 
  • Cosmetic Plant a lansat o gamă nouă de produse cu miere și lăptișor de matcă. Nu mi-am format nicio părere, pentru că nu am început să folosesc decât masca de față, care lasă tenul catifelat după ce o folosesc.
  • Una din ojele mele preferate de luna trecută a fost cea de la Golden Rose, pe care v-am prezentat-o aici.
  • De luna trecută am început să merg constant la sală și rezultatele au început să se vadă. De data asta chiar vreau să mă țin de treabă. Mă trezesc dimineața devreme, mă echipez și o oră jumătate o petrec acolo. 
  • Am descoperit că rafturile magazinelor s-au umplut de o grămadă de bunătăți și am găsit o grămadă de sortimente de ciocolată Lindt. Nu am mâncat-o, doar am pozat-o ha ha
  • La începutul lunii Noiembrie am participat la inaugurarea magazinului Melkior din Cluj, unde m-am întâlnit, din nou, cu domnul Eram. 
  • Seara am luat cina la unul din restaurantele mele preferate din Cluj – Cabinet de vin&cocotte.
  • De mult nu am mai făcut clătite și aveam poftă de ceva dulce. 
  • Produsele de unghii de la Melkior au început să se înmulțească în colecția mea.
  • Perfect lunch: pepene galben, brânzeturi, nuci, avocado și miere. Alături de un ceai verde.
  • Ultima mea comandă de la Melkior: mi-am luat 2 pensule, niște farduri, un creion de ochi și o pudră bronzantă. Vă invit să urmăriți și tutorialul meu cu produse Melkior, aici.
  • Pensula de eyeliner de la Melkior îi face concurență celei de la MAC. Mi se pare la fel de bună, trasez foarte ușor liniile de tuș cu pensula asta.
  • Pentru că îmi plac foarte mult găluștele cu prune, am învățat să fac. Și ies din ce în ce mai bune hi hi. 
  • În cazul în care vă era dor de Isis și de moaca ei…here she is.
  • În urmă cu 2 săptămâni am primit un colet cu produse de îngrijire bio, de la Natural Cosmetic. Urmează să vă povestesc mai multe despre ele într-un articol pe care îl pregătesc.
  • Pe data de 14 Noiembrie am fost la a patra ediție a Beauty Bloggers Meeting Cluj și am găsit o surpriză de la Anastasia Beverly Hills
  • După multe ezitări mi-am luat în sfârșit burețelul beautyblender, despre care v-am povestit în acest articol. Urmează să filmez și un clip în care îl voi pune la treabă. 
  • După întâlnirea beauty bloggerițelor din Cluj, m-am întors acasă cu câteva cadouri drăguțe.
  • După ce am citit Obiecte Ascuțite, mi-am cumpărat și cartea Locuri Întunecate, pe care nu am apucat încă să o termin. 
  • A venit frigul, iar Isis și-a găsit un mod de a se încălzi ha ha
  • Uleiul de păr cu cristale de argan de la BioPharma mi se pare la fel de bun ca și MoroccanOil, are același rezultat pe părul meu și costă doar 20 de lei. Urmează să vă spun mai multe despre el într-un articol viitor. Până atunci, puteți să îl comandați de aici.
  • De când stau mai mult pe acasă, am început să caut rețete ușoare, pe care să le încerc. Cu rețetele lui Adi Hădean nu dau greș. Am făcut primul meu tiramisu care a ieșit foarte bun. Găsiți rețeta aici.  
  • Activități de prânz.
  • Am participat, fără să știu, la un concurs organizat de fabuloasele Diana și Alina, și am avut surpriza să aflu că am și câștigat. După câteva zile am primit un colet cu câteva chestii drăguțe, printre care o pereche de ochelari de soare Rene Lezard, o carcasă de piele pentru telefon și un portfard. 
  • Flormar a lansat o gamă nouă de balsamuri de buze, seamănă foarte mult cu cele de la eos, sunt chiar mai scumpe (33 lei), însă mi se par mai cremoase și hidratante. Am varianta cu mandarine și vreau să îmi iau și varianta cu pepene.
  • Într-una din seri am ieșit cu Ana la Cafenoar, unde am băut alcool la vază ha ha.
  • Dimineața, după antrenamentul la sală. 
  • După aceea am fost la (re)deschiderea magazinului Farmec, apoi la un brunch la Napoca 15.
  • În aceeași zi am primit un colet de la Beatrix Color. Ador bijuteriile de la ea. Vedeți aici ce produse frumoase are.
  • Dulciuri sănătoase la borcan..de la Nestle Fitness.
  • Mary-Lou Manizer de la theBalm mi se pare cel mai bun iluminator ever. Găsiți aici review-ul.
  • V-am spus că printre pozele mele au început să apară și poze de prin oraș. Iar cu filtrul Drama din Snapseed, pozele mi se par și mai frumoase.
  • De mult îmi doream un încărcător portabil și l-am primit de la Farmec, Gerovital. 
  • Al doilea lanț primit de la Beatrix Color are ca și pandativ un glonț cu azurit. 
  • Vitrina de la Talise
  • Am fost să îmi cumpăr o singură brățară și m-am întors acasă cu 3 brățări, un inel și o pereche de cercei…și fără bani ha ha
  • Mirror-selfie
  • În sfârșit am găsit o apă micelară care îndepărtează machiajul ochilor cu succes. De la Melkior
  •  NIVEA a lansat ediția limitată de NIVEA Creme, îmbrăcată în haine de poveste, pentru cei mici. Știți că 98% din ingredientele cremei sunt naturale?
  • PUPA s-a relansat pe piața din România și am primit o parte din produse, care sunt superbe. O să vă povestesc mai multe în curând, pe blog.
  • Cină delicioasă la Cabinet de Vin&Cocotte.
  • Am aflat că theBalm a lansat o paletă cu cele 3 iluminatoare: Mary-Lou Manizer, Betty Manizer și Cindy Manizer și am dat o fugă până la Marionnaud să o văd live. Nu mi-am luat-o, dar am plecat cu paleta In theBalm of Your Hand.
  • De mult timp căutam sirop de lavandă, ca să îmi pun în cafea…Am găsit în sfârșit sirop de lavandă la Târgul de Crăciun din Sibiu. 
  • Plimbare de toamnă…în căutarea materialelor de construcții ha ha
  • Despre produsele Ziaja am tot citit și eram curioasă să le încerc. Am primit o parte din ele și vă mărturisesc că îmi plac foarte mult. 
  • Săptămâna trecută s-a deschis Târgul de Crăciun de la Sibiu, iar eu am fost prezentă. Vă invit să vedeți mai multe imagini aici
  • Vitrina de la Chic Ville, din centrul Clujului, este decorată cu produse de Sărbătoare. 
  • Plimbându-mă pe străzile din Cluj, am descoperit că se va deschide Leonidas în centru. De abia aștept, mi-e dor de o pralină belgiană. 
  • Isis este impresionată de paleta In theBalm of Your Hand, așa că vă invit să citiți articolul despre aceasta.
  • Vineri am mâncat o salată foarte bună la Napoca 15.
  • Îmi vine să mănânc gelul de duș cu aromă de gumă de mestecat de la Ziaja. Este delicios și se simte mirosul în toată casa. Găsiți produsele Ziaja în farmacii și în magazinele naturiste, la prețuri foarte bune.
  • Dacă aveți unghiile fragile, care se exfoliază și se rup ușor, vă recomand loțiunea cu vitamina B5 de la Farmec. Este cel mai bun tratament întăritor, la un preț fără concurență – 9,50 lei. 
  • Plimbare de seară prin Cluj. 
  • Știu că o îndrăgiți pe Isis, așa că ultima poză din această postare este o poză cu ea. 










 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

InstaLife lately #7

Ultimul InstaLife a fost în august…de fapt, în septembrie, când am postat InstaLife de vacanță. Ideea e că a trecut iar mult timp, am adunat multe poze, însă mi-am dat seama că nu are rost să le înșir pe toate aici. Am selectat pentru astăzi doar câteva poze din ultimele 2-3 săptămâni.

Trebuie să mă organizez mai bine și să postez mai des, mai ales InstaLife. Nu de alta, dar se adună multe poze și se pierde și magia articolului.

Adevărul este că în ultimele luni am fost tot plecată, mai nou sunt tot pe drumuri: Germania, Olanda, Sibiu, Cluj, Sibiu, București, Cluj, Sibiu…. astăzi vă scriu de la Sibiu.

  • De curând s-a lansat Starskin, un brand de lux cu măști de față, care promit să facă minuni cu tenul nostru. Încă nu am reușit să le încerc, dar urmează..poate chiar weekend-ul acesta. Și atunci pot să revin cu detalii pe blog. Măștile se găsesc și în magazinele Douglas, la prețul de 45 lei. Mai multe despre acest brand găsiți și pe site-ul oficial
  • Cosmopolitan a împlinit 16 ani și tare mult m-am bucurat să le văd pe copertă pe Fabuloasele Alina&Diana. M-am bucurat să văd că au apărut bloggeri pe copertă și sper ca asta să nu fie ultima oară, ci să vedem mai des fețe autohtone, de succes, pe coperțile revistelor.
  • Micul meu dejun constă fie într-un platou sănătos cu fructe, fie din cereale cu lapte. Destul de rar mă abat și mai mănânc croissant cu unt de arahide sau pâine cu zacuscă. 
  • Ritual de seară: demachiere, hidratare cu uleiuri (de migdale pentru zona ochilor și de cocos pentru față), cremă de mâini și balsam de buze.

  • Pe la începutul lunii am primit de la  un pachet cu produsele Glazel Visage: o paletă magnetică, pe care am personalizat-o cu 6 farduri alese de mine, 2 farduri pulbere, un corector și un gloss de buze. Zilele astea vă voi povesti mai multe despre ele și vă voi arăta și un machiaj realizat cu fardurile Glazel Visage. 
  • De fapt, îl puteți vedea chiar în a doua poză, dar detalii o să vă dau în postarea următoare.
  • De curând am auzit și eu de cărțile de colorat pentru adulți, de desenele mandala. Am început să caut pe Pinterest niște modele și am colorat pisica din imagine. Timpul meu e limitat și nu am reușit să mai colorez și altceva, dar mai am câteva modele pregătite.
  •  Mic dejun de weekend: cafea, zmeură și gogoși glazurate. 

  • De abia așteptam să înceapă luna Octombrie, tocmai ca să mă îndop cu delicioasele castane. Am înțeles că a fost sărac anul ăsta la Baia Mare, dar din fericire există castane din import și mă pot bucura de câte o porție sănătoasă de câteva ori pe săptămână. 
  • După ce am încercat fardurile Glazel Visage, am mai dat o comandă pe Makeup Shop și mi-am mai luat câteva produse, care se aflau și pe wishlist-ul meu.  Paleta Enchanted Forest v-am prezentat-o și aici.
  • Toamna este anotimpul ceaiului.
  • 7 dimineața și afară era beznă. 

  •  Am mai bifat 2 lucruri de pe wishlist: parfumul Le Jardin de Monsieur Li de la Hermes și faimosul beautyblender, pe care vi-l voi prezenta în detaliu în curând. Sper ca săptămâna viitoare să apuc să scriu articolul. 
  • Nu beau cafea din necesitate, beau cafea pentru că îmi place. Aș putea să trăiesc fără cafea, dar îmi place prea mult aroma de cafea care se simte în casă atunci când îmi pregătesc o ceașcă. 
  • Dove a lansat de curând o gamă nouă de îngrijire a corpului: DermaSpa. Am primit câteva produse, despre care urmează să scriu și pe blog. Atât vă spun acum: uleiul de corp este sen-za-țio-nal!
  • Iubesc momentul acela în care primesc noutăți cosmetice! Într-una din zilele trecute m-am trezit cu o pungă de la L’Oreal cu toate cele 10 nuanțe ale fondului de ten Accord Parfait. Urmează să vă povestesc despre nuanța mea și despre fondul de ten….în curând.

  • Era la un moment dat un articol cu “She didn’t eat that” sau ceva de genul…adică postezi o poză  cu mâncare, dar asta nu înseamnă că ai și mâncat ce ai pozat. Inițial am zis că e absurd, dar iată-mă făcând poze pentru Instagram cu niște căpșune aruncate strategic și o tartă de fructe (pe care nu am mâncat-o), alături de o ceașcă de cafea. Cam asta se întâmplă în spatele unei poze. 
  • Bine, tarta asta de la Starbucks am și mâncat-o. Am ieșit la o cafea cu prietena mea Ana, iar tarta de lămâie arăta prea bine, ca să nu îmi iau o felie. A fost și super bună. Mai vreau. 
  • Tom Ford: mine & his. 
  • Ținută de nuntă – all Karen Millen outfit.

  • Ce bine că avem parte de o toamnă mai călduroasă, astel încât nu am înghețat în sandale și rochie fără mâneci. 
  • Dacă sunteți prin București, vă recomand să mergeți la Social 1 – localul e drăguț, servirea impecabilă, meniul bogat și mâncarea foarte bună. 
  • Peisaj de toamnă. 
  • Seara, înainte de culcare, mi-am făcut și un ritual de înfrumusețare: ulei de corp Dove DermaSpa, demachiere, hidratarea buzelor și o mască de față cu zmeură, de la H&M. Chiar aveam nevoie de o mască.  

  • Am descoperit în stația de metrou de la Piața Unirii un magazin Bucuria. Deși renunțasem la dulciuri aproape un an, am început să mănânc din când în când (poate o dată pe săptămână) câte ceva dulce. Am vrut doar să mă uit la Bucuria, însă nu am plecat cu mâna goală. Tentații prea mari. 
  • Joia trecută am fost la lansarea de Crăciun de la The Body Shop, într-o locație superbă, cu un decor de poveste.
  • O parte din decorul de Crăciun de la The Body Shop. Mi-a plăcut foarte mult gama Glazed Apple
  • Fun with the girls: Koko & Denisa.

  • Știți că iubesc brandul Melkior. Am ajuns și la sediul lor, unde l-am cunoscut și pe domnul Alexander Eram, cu care am povestit puțin despre produsele Melkior. 
  • Mi-am luat și câteva produse despre care vă voi povesti într-un clip pe Youtube, dar și aici pe blog. Plănuiesc o postare mare despre produsele Melkior.
  • Seara am sărbătorit 10 ani de Ivatherm. 
  • Iar a doua zi am luat prânzul cu fetele, la Alt Shift. După o săptămână în care am mâncat aproape numai paste, era timpul să schimb și mi-am luat o salată. Cred că a fost una din cele mai bune salate pe care le-am mâncat într-un local. 

  • Vinerea trecută am ajuns și la sediul Ivatherm. Mi-am ales niște produse despre care vă voi povesti mai multe pe blog, după ce le folosesc o perioadă. 
  • După o săptămână încărcată, o baie era tot ce aveam nevoie. Iar un cub de baie de la The Body Shop cu noua aromă Frosted Plum a făcut ca baia mea să capete aromă de Crăciun. 
  • Duminica trecută am zburat pentru prima dată cu un avion mic…
  • …și am admirat Sibiul de sus. Superb.

  • Culori de toamnă – din avion. 
  • De marți am început să merg din nou la sală. Am făcut o pauză lungă și, deși încercam să fac exerciții acasă, nu eram motivată, mereu se găsea să fac altceva. Așa că mi-am făcut abonament la sală și nu prea mai am scuze să nu mă duc. 
  • Mi-a plăcut atât de mult cartea “Obiecte Ascuțite”, încât am terminat-o într-un weekend. O poveste misterioasă, care te ține cu sufletul la gură cu fiecare pagină citită. Finalul este…neașteptat! A doua zi m-am duc la librărie și mi-am luat “Locuri Întunecate”, pe care am început să o citesc așa mai încet, din cauză că nu prea am timp. 
  • Nu este încă atât de frig, dar atât de mult îmi place noul meu fular încât caut motive să îl port: a venit toamna, e mai frig puțin. Cu siguranță va deveni accesoriul meu preferat din sezonul rece. Îl găsiți aici. Acum 2 zile mi-a sosit și ultima comandă de pe SheIn. Printre puloverele pufoase și călduroase mi-am luat și jacheta .
P.S.: ieri am filmat un nou clip, un tag cu Fall Favourites și vă invit să îl urmăriți aici

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

InstaLife lately… Holiday Edition

Este duminică, o zi perfectă de toamnă – nu mai este nici frig și nici cald. Este vremea ideală. Este duminică, o zi de relaxare, numai bună pentru a sta acasă cu o ceașcă de cafea sau ceai lângă tine. Tocmai pentru că este o zi atât de plăcută aici, la Sibiu, m-am gândit să mă pun pe treabă și să scriu acest articol de vacanță. Nu vreau să fac nimic altceva până nu termin ce am de scris.

A trecut ceva timp de când m-am întors din vacanța de 2 săptămâni și, înainte să plec din nou, am vrut să vă arăt pozele de pe unde am fost. Săptămâna viitoare poate voi posta restul pozelor din InstaLife-ul obișnuit. Astăzi va fi despre vacanță, pentru că multe dintre voi mi-ați cerut să scriu și astfel de articole – despre locurile pe care le-am vizitat.

Timp de o lună ne-am tot gândit la o vacanță de o săptămână undeva la plajă… dar timpul trecea și noi nu căutasem oferte de vacanță. Am hotărât să ne urcăm în mașină și să ne plimbăm prin Europa. Nu știam cât vom sta, așa că ne-am umplut bagajele cu de toate.

Miercuri seara am lăsat pisica la pensiune, iar după câteva ore de somn am plecat la drum. Prima oprire a fost la Viena, la sora mea. Bine, de fapt ne-am oprit la Parndorf, nu ai cum să treci pe acolo și să nu intri la outlet-ul de acolo.

 După sesiunea de shopping am plecat spre Viena. Nici nu ne-am lăsat bagajele acasă, că ne-am și dus pe Mariahilferstrasse. Nu la cumpărături, ci să mâncăm.
Acolo mergem de fiecare dată când ajungem în Viena – la Soya. Un restaurant japonez, foarte bun și ieftin. Dacă vă place sushi-ul, trebuie să ajungeți acolo. Există și alte feluri de mâncare, iar prețurile mi se par foarte bune.

A doua zi am plecat spre München. Am ajuns seara, am lăsat bagajele și am ieșit în oraș. 
Suntem ca acasă în aceste 2 orașe, pentru că mergem destul de des. 
Nu am pierdut prea mult vremea, pentru că în dimineața următoare ne pregăteam să mergem mai departe. 
După un drum de 6 ore, am ajuns la Aachen, unde ploua. Atât de mult m-am bucurat de ploaia aia, mă săturasem de cele 40 de grade din România și Austria. 
Am mâncat rapid ceva, apoi eu am mers spre gară, de unde am plecat mai departe – spre Hamburg, la verișoara mea. 
Am ajuns obosită, la 10 seara, după un drum de 5 ore jumate cu trenul. Am stat în seara aia pe balcon, la un pahar de vin și la povești cu verișoara mea. De abia așteptam să văd patul, dar până la 9:30 dimineața nu am dormit. 
Am ieșit pe la 3 noaptea în oraș, să vedem viața de noapte din Hamburg. O nebunie. Sincer, nici nu știu cum am rezistat nedormită atâta timp. Ați memorat traseul, da? Am plecat la prima oră din München, eu am condus 6 ore, până la Aachen, apoi 5 ore jumătate am fost pe tren și am ajuns seara târziu la Hamburg. Aș numi ziua aceea “A day&night to remember”. 
Poza este făcută la 9 dimineața, după mai bine de 24 de ore nedormite.
Următoarea zi a fost zi de odihnă, normal. Am ieșit doar seara în oraș să mâncăm ceva. 
În zilele următoare am vizitat puțin orașul. A fost prima dată când am fost acolo și, din păcate, era frig și ploua. Numai chef de vizitat nu aveam cu vremea aia. Îmi era dor de vremea caniculară din țară….

După 3 zile de Hamburg, am plecat spre Aachen, de unde am plecat mai departe. Am ajuns în Olanda, la outlet-ul din Roermond. 
După o tură de shopping era timpul să plecăm mai departe. Dar unde? Încotro mergem? Nu știam ce să facem. Să mergem la Amsterdam? Să mergem la Paris? Să mergem la mare, în sudul Franței? Sau în Londra? 
În Amsterdam am mai fost și oricum voi ajunge în curând acolo. Până în sudul Franței e prea lungă distanța. Și probabil și scump.  Aș merge în Londra, dar cu mașina? Ăia conduc pe sens invers, n-are rost să ne complicăm. Hai la Paris, e mai aproape și vizităm ce nu am apucat să vizităm data trecută. 
Așa că am pornit spre Paris, unde am vrut să stăm doar o zi, dar am stat 3 zile. Nu ai ce să faci o singură zi în Paris. A fost pentru a treia oară când am ajuns în acel oraș. Ne-am cazat la primul hotel care ne-a ieșit în cale. 
Ne-am făcut planul pe ziua următoare: mergem la Louvre (pentru a treia oară). A doua dimineață am luat metroul și am ajuns la muzeu. Erau cozi kilometrice la bilete…dar și în muzeu. După vreo 45 de minute am intrat în sfârșit. Ne-am învârtit pe acolo și ne-am dat seama că s-a făcut târziu și noi încă nu vizitasem mare lucru din Paris. 
Nu îți ajunge o singură zi dacă vrei să vizitezi tot muzeul, serios. 
După ce am căzut de acord că e timpul să plecăm de acolo, că ne dor picioarele și ne este foame, am mers pe jos la un restaurant tipic franțuzesc, evident. Sunt restaurante și la Louvre, dar nu ai de unde să alegi. 
Am ajuns la restaurantul Aux Deux, unde am mâncat cei mai buni cartofi prăjiți din viața mea. Cred că dacă aș locui acolo, aș mânca zilnic cartofi prăjiți. Au un gust deosebit. 
A doua zi ne-am urcat în mașină și am plecat spre Versailles, unde erau cozi kilometrice, din nou. 
Și spre deosebire de ziua precedentă, era și foarte cald. 
Am crezut că o să îmi fie bine în fusta de piele și în maieul flu-flu, dar m-am încins în fusta aia. Și ghiozdanul a fost un chin. Oricum, nu m-am lăsat influențată de treburile astea și m-am bucurat de grădinile de la Versailles, după ce am vizitat castelul. 
Și aici îți trebuie cam o zi întreagă ca să vizitezi tot ce e acolo. Dar merită. Mai ales dacă e vreme bună de plimbat. Pur și simplu te pierzi pe acolo prin toate frumusețile locurilor. Ne-am dat cu barca și pe canal, apoi am luat masa la un restaurant de acolo. Spre surprinderea noastră, prețurile erau de bun simț și am mâncat bine. 
Mai spre seară ne-am întors la Paris, am ajuns la Sacre Coeur, iar pe la ora 10 am ajuns în fața turnului Eiffel. Nu am mai urcat în turn, nu am mai avut chef să stăm la coadă. În plus, noi am mai fost acolo. Așa că ne-am luat pătura din mașină și ne-am așezat pe iarbă. Era foarte plăcut afară. 

După o oră, ne-am îndreptat spre hotel, iar dimineața am plecat mai departe. Inițial am vrut să stăm o noapte la Bruxelles, dar am ajuns în Antwerpen, unde am luat masa și am vizitat puțin orașul. 
A fost prima oară când am ajuns acolo, am vizitat portul, am admirat iahturile luxoase, am visat și am mâncat la un restaurant de nota 10 – Love Fish

Am mers apoi prin oraș și seara am plecat spre Germania. Deja nu mai aveam răbdare, de abia așteptam să ajungem acasă. 
Am stat 2 nopți în nordul Germaniei, ne-am odihnit, am fost la băi termale și am mâncat bine. 
Excursia asta se poate numi Eat, Sleep, Travel. Pentru că asta am făcut: am mâncat bine peste tot pe unde am fost, am dormit și am vizitat o grămadă de locuri. 

Luni dimineață, după 10 zile hai-hui, am plecat spre München, cu oprire la Ingolstadt, la un outlet. Am plecat târziu de acolo, am ajuns la destinație și am ajuns la un restaurant din centrul orașului. Unde, din nou, am mâncat bine și ieftin. 
A doua zi dimineața am ieșit puțin în oraș, vream neapărat să ajung la magazinul MAC, unde se găsesc și produsele MAC PRO. Apoi am luat micul dejun de pe drum, ne-am făcut bagajele și am plecat mai departe, spre Viena. Cu oprire la Salzburg.

Ne făcusem din nou planuri să ajungem la Soya, să mâncăm sushi. Dar am zis să căutăm și altceva, eventual un All you can eat. Și așa am ajuns la un alt restaurant, la Ebi. Este un restaurant mare cu specific japonez și, pe lângă o grămadă de variante de sushi, au și alte feluri de mâncare: cotlet de miel, homar, vită, creveți și alte fructe de mare. Am mâncat și acolo foarte bine. 
A doua dimineață am dat o fugă prin oraș, am ajuns la un shopping center imens, lângă Viena. Cred că ai nevoie de o zi ca să mergi în fiecare magazin de acolo. 

Seara am ajuns acasă și am mâncat niște paste super yummy, făcute de sora mea. Probabil că știți că are un blog culinar și că gătește, spre deosebire de mine. Dacă nu știați, vă invit acum să aruncați un ochi pe blogul ei.
 
Cu mașina încărcată și după 2 săptămâni, am decis că e timpul să ne întoarcem acasă, ne era atât de dor de Isis…. 
Bineînțeles că ne-am oprit din nou la Parndorf. De fapt, făcea parte din plan, pentru că în data de 28 August erau super reduceri. Nu ne-am fi gândit că de la ora 9 va fi așa nebunie. Dar se pare că și străinii au o manie de asta când sunt reduceri. Era coadă pe autostradă, am făcut o jumătate de oră de la intrare până la outlet-ul ăla. Era atât de aglomerat încât câmpul devenise parcare, atâtea mașini erau de la primele ore.  
Am ajuns pe la magazine…dar a fost groaznic. Magazinele erau pline-pline, multe din ele erau cu ușa închisă și afară erau cozi kilometrice. 
Stătea lumea câte o oră să intre într-un magazin. Și exista șansa să ajungi acolo, după ce ai stat o oră la coadă, și să nu îți găsești nimic! O jumătate de oră ne-a trebuit și ne-am și întors la mașină. 

Am plecat spre casă, de abia așteptam să ajungem, să recuperăm pisica, să ne despachetăm bagajele, să dormim în patul nostru și să nu mai trăim din valize ha ha.

Pe scurt, a fost o vacanță frumoasă, interesantă, dar puțin obositoare.

Sper că v-a plăcut postarea aceasta și că nu v-ați plictisit. Dacă aveți întrebări legate de locurile pe care le-am vizitat, le aștept.

Altfel, aștept să îmi spuneți unde v-ați petrecut voi vacanța și ce locuri ați vizitat.

Ați fost în vreunul din locurile prezentate de mine?

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Instalife lately #6

Sunt trează de la ora 4 dimineața, timp în care am condus, am tras o tură de shopping, am ieșit în oraș și am băut un cidru. E târziu și sunt foarte obosită.

Am vrut totuși să scriu postarea asta, pentru că mâine voi fi din nou pe drumuri. Dar voi sunteți acasă probabil și așteptați să citiți o postare nouă de pe acest blog.

Am plecat azi dimineață, cu noaptea-n cap, din Cluj spre Viena. După ce am ajuns la sora mea, am ieșit în oraș să mâncăm sushi și acum simt că explodez. Am mâncat prea mult. E mult prea cald.  Chiar și laptopul se încălzește mult prea repede, se încinge după 5 minute….trebuie să îl duc la verificat.

Dar atât cu vorba, e timpul să vă arăt o serie de poze și să vă povestesc despre fiecare câte ceva.

  • Chiar și Isis moare de cald 
  • Mic dejun sănătos & revista Glamour. Dacă mă credeți, de abia am răsfoit-o…. 
  • Cu puțin timp în urmă am scris și despre stick-ul de conturare de la NYX. În cazul în care l-ați ratat, îl puteți citi aici.
  • Trandafiri din grădină și pepene de la…piață 🙂 

  • Zmeurică din grădină. Tot mai bună e zmeura din tufișul de acasă decât cea din piață. 
  • Ce ar fi un InstaLife fără un InstaSelfie? Și în postarea de astăzi o să fie multe selfie-uri. Și nu, nu mă pregătesc să scot vreo carte cu selfie-uri ha ha ha 
  • În perioada aceasta am fost activă și în domeniul fashion și am postat câteva ținute pe blog, printre care și aceasta.
  • Știu că vă plac pozele cu Isis…. 

  • Tare mult îmi place nuanța Pristine de la Illamasqua 
  • Miere super delicioasă și sănătoasă. Zilele astea vreau să scriu câteva cuvinte despre produse într-o postare separată, așa că nu o să vă spun mai multe astăzi. 
  • Una din ojele mele preferate din această lună este Sexy Rich de la Melkior. O puteți vedea mai în detaliu și aici.
  • Într-una din serile răcoroase am ieșit în oraș, la Boema, în Cluj și am mâncat niște scoici destul de bune. Cred că în curând voi scrie și un articol despre localurile faine din Cluj. V-ar interesa? Articolul despre Sibiu îl puteți citi aici

  •  Aș mânca platouri cu fructe oricând, la orice oră. Asta e noțiunea mea despre healthy eating
  • În sfârșit am ajuns și eu la Camino, un alt loc cunoscut din Cluj, unde cică sunt cele mai bune paste. Într-adevăr, pastele au fost delicioase. O să mai merg acolo. 
  • În cazul în care nu ați văzut cea mai recentă postare cu ținuta casual pe care am purtat-o acum câteva zile, vă invit să accesați link-ul acesta.
  • Nivea vine în ajutorul nostru pentru bagajul de vacanță și a lansat câteva produse de îngrijire în variantă mini. Gelurile de duș au venit cu mine în vacanță. 

  • Că mă bucur când sunt în Sibiu v-am mai spus, dar și mai mult mă bucur atunci când mă întâlnesc cu prietenele mele. Ne întâlnim și uneori doar stăm, fără să discutăm ceva interesant. Pur și simplu stăm la un pahar de vin. 
  • Scoici delicioase la Pardon Cafe în Sibiu. 
  • Happy with my home-made blonde. Despre schimbarea făcută am scris aici

  • Îmi place pepenele roșu foarte mult, însă anul acesta am nimerit puțini care să fie și buni la gust. Mulți dintre ei parcă erau stătuți. Dar de poftă sunt buni… 
  • Ceai, cheesecake & o revistă glossy
  • Vineri am plecat spre Sibiu și bineînțeles că am luat-o și pe Isis, ca de fiecare dată. 
  • În sfârșit am apucat să port și rochia de la BAD Style, o rochie scurtă, dar deosebită. 

  •  Cea mai bună înghețată din Sibiu se găsește la Gelateria di Gianfranco
  • Biserica Evanghelică seara, în timp ce savuram un pahar de vin în curtea bisericii… la Cafe Wien. 
  • Ador străzile micuțe, înguste. Mi se par deosebite și foarte bune de plimbat.
  • Prin centru, de mână, cu prietenele mele

  • Plimbare de seară în centrul Sibiului 
  • Mic dejun sănătos și sațios: fulgi de ovăz cu miere de la BeeNuts
  • Luni am primit un beauty-gadget de la Braun – un epilator facial/o perie de curățare. Despre acest aparat o să vă povestesc atunci când mă întorc acasă…sau mai repede. Am pozele pregătite. Și o să vă pregătesc și o surpriză.
  • Tot luni am primit un colet cu noutățile de la Oriflame despre care o să vă povestesc mai multe zilele următoare.

  •  Una din ojele mele (noi) preferate: Rain, Rain, Go Away de la Rimmel. Iubesc nuanța asta
  • Am avut un super ajutor la împachetarea coletelor :)) 
  • S-a deschis un loc nou în Cluj – Moritz Eis, o gelaterie care nu trebuie ocolită. Am încercat varianta cu Caramel&Cafea și cred că va rămâne preferata mea. 
  • “Focus on how to be social, not on how to do social”.

  • Sunset Red de la Oriflame este o nuanță foarte frumoasă de roșu, cu o tentă de portocaliu, care se vede bine pe buze. Îmi place că este o nuanță intensă și buzele se simt hidratate și după ce aplic rujul acesta. 
  • 10.000 de abonați pe pagina mea de Facebook! Dacă faceți parte din acel număr – vă mulțumesc, dacă nu – vă invit să fiți la curent cu noutățile și cu activitatea mea de pe pagina de Facebook.
  • Luni seara am dat o nouă comandă pe Melkior și miercuri dimineața deja aveam pachetul. Folosiți codul melkior10iguanitza și beneficiați de 10% reducere + transport gratuit. Pensula pentru contur e foarte fină, iar pudra iluminatoare este fină și pigmentată. 
  • Ieri am mai trecut o dată pragul la Moritz Eis și am încercat alte variante: Vanilie de Madagascar și Zmeură. 

  • Peria de curățare de la Braun + gelul de curățare de la Garnier merg de minune împreună. 
  • Bagaj de vacanță. De o vreme nu m-am mai machiat și nu am simțit nevoia să îmi iau prea multe produse cosmetice după mine, mai ales că s-ar putea să îmi mai iau altele noi dacă voi avea nevoie. 
  • Apă de cocos în loc de cafea și o felie de Monte Snack în loc de mic dejun…. dimineața la 6, pe drum. 
  • Pe Isis am lăsat-o la pensiune de pisici, dar tot am luat-o cu mine în vacanță…pe tricoul de la Tshirt Factory. Găsiți modelul cu Isis, cât și altele –
Cam atât pentru astăzi, s-a făcut și mai târziu și simt că adorm, așa că mă voi opri aici și mă voi arunca în pat. 
Vă doresc un weekend minunat.

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

InstaLife lately #5

Fetelor, cum suportați căldura asta? Știu…ne-am plâns toată iarna că e prea frig și că vrem căldură și acum ne plângem că e prea cald. Tipic. Dar chiar este prea cald, nu îmi aduc aminte să fi fost atât de cald în anii trecuți. Uneori am impresia că mă sufoc atunci când ies afară. 
Vă spun sincer că voiam să scriu un review azi, dar nu am inspirația necesară, mi-e atât de cald încât m-aș băga în frigider. Totuși, ca să vă încânt pe voi cu o postare nouă, am ales să postez pozele din ultimul timp de pe contul meu de Instagram. 
Nu am chef de nimic, sunt așa moleșită… mă bucur de fiecare dată când se întunecă și începe să bată vântul. Gata, nu vă mai înnebunesc cu vremea, nu are rost să mă tot plâng. 
Înainte de a începe să vă arăt pozele, vreau să vă întreb la ce seriale vă uitați voi? Multe din cele la care mă uit eu sunt în pauză și cu Devious Maids și Mistresses sunt la zi. Am început să mă uit la Suits, dar nu m-a prins, mi se pare plictisitor. Pretty Little Liars mi-a plăcut, dar se întinde prea mult, așa că m-am oprit la sezonul 4.  
  • Ce ar fi un InstaLife fără măcar un selfie? :))
  • Produsele folosite în tutorialul de săptămâna trecută. Click aici pentru a-l vedea.
  • Într-una din seri am ajuns în Douglas și nu am ieșit cu mâna goală… despre Volumissime v-am povestit aici, îl iubesc; fardul mono l-am văzut la Koko și mi-a plăcut, iar creionul Douglas mi l-am luat pentru că îmi place foarte mult nuanța de verde-albăstrui. Dar nu l-am folosit deloc :)) 
  • Cină în oraș cu fetele.  

  • Pe căldurile astea nici nu simt nevoia să îmi aplic prea mult machiaj pe ten. De fapt, de câteva zile sunt pe modul “zombie-face” :)) 
  • Fondul de ten L’Oreal Infallible 24h Matte rezistă însă eroic pe ten. Citiți review-ul aici.
  • Cam așa. 
  • Nu port tocuri, dar atât de mult mi-au plăcut sandalele astea….sunt super comode și mi se par deosebite. 

  • Vinerea trecută am fost la concert la Robbie Williams și înainte de marea nebunie am ieșit în Centrul Vechi cu prietena mea. Sunt înnebunită după cidru de mere. Nici nu se simte alcoolul.
  • Am schimbat Converșii roz cu o pereche de Air Max-uri 😀
  • Preview la cel mai recent tutorial de pe Youtube – v-am prezentat machiajul și pe blog, aici
  • Citatul zilei.  

  • Duminica trecută am fost la Ocna Sibiului cu prietenele mele.  M-am bucurat că nu a fost atât de cald și că am putut să stau la soare fără să mă doară capul. 
  • Iubesc noul ruj de la Astor – Perfect Stay 16h. Am pozele pregătite pentru review-ul care urmează. 
  • V-am înnebunit cu , știu. De când am descoperit fardurile Melkior, le folosesc zilnic. Sunt super pigmentate și deloc prăfoase. Puteți să vă faceți paleta voastră de farduri dacă alegeți 6, 12 sau 24 de farduri mono (rezerve) și primiți paleta magnetică gratuit (în limita stocului disponibil).  Nu uitați de codul melkior10iguanitza, pentru a beneficia de 10% reducere + Transport Gratuit. 
  • Smiley face. 

  • Început de săptămână… 
  • V-am spus că iubesc produsele NIVEA? Am un depozit întreg cu produse de îngrijire de la Nivea. Cele din imagine le car mereu după mine când plec pe undeva. 
  • B&W Selfie
  • Dacă ajungeți prin Sibiu, neapărat să mergeți și pe la Pardon – atmosferă faină, mâncare bună, vin bun și limonadă yummy. 

  • Clătiteeeeeee din partea casei! Cum să refuzi? 
  • Se observă cât sunt de happy când sunt în Sibiu, acasă? 🙂 
  • Apus de Sibiu 
  • Nici nu știam că există Walk of Fame în Sibiu, în Parcul Cetății.  

  • B&W Selfie #2 
  • Despre pasta de dinți Beverly Hills Formula Sensitive White v-am povestit și în clipul ăsta. O folosesc de atunci și pot să vă spun că este singura pastă de dinți care mi-a albit ușor dinții și a redus semnificativ sensibilitatea lor. Săptămâna trecută mi-am luat și varianta Black, dar încă nu am observat vreo diferență. Partea proastă e că nu este atât de accesibilă. Eu am găsit-o în Auchan-ul din Cluj, în Sibiu nu este. Am înțeles că se găsește și în Mega Image. 
  • Ohhhh…mi-a fost așa dor de Isis, mi-a fost dor să mă trezesc cu ea așa. 
  • Săraca, și ea moare de cald.  

  • S-a terminat cu amânarea… mi-am făcut abonament la sală săptămâna trecută și am fost în fiecare zi. Trebuie să mă țin de sport și să scap de grăsimea inestetică. 
  • După ce am căutat prin magazine un ruj negru, în sfârșit l-am găsit….online, la Illamasqua. Am fost super happy că l-am găsit și săptămâna trecută mi-a ajuns. 
  • Nivea a demarat o campanie foarte faină #OperatiuneaDemachierea și am acceptat să fac parte din ea. 
  • Mic dejun de vară… cafea, afine și biscuiți cu scorțișoară.

  • A doua zi am purtat rujul de la Illamasqua, îmi place la nebunie. 
  • Platou cu fructe servit într-un local nou din Cluj – Carrousel. Un loc foarte fain, care nu trebuie ocolit. 
  • Isis & nuca de cocos, e prea tare poza asta hi hi 
  • Ați văzut clipul cu Favoritele Lunii Iunie? Vă invit să îl urmăriți aici sau să citiți postarea asta.

  • Mic dejun de weekend: afine & cereale cu lapte.
  • Produsele care nu îmi lipsesc din geanta de la sală: crema modelatoare Body Shape de la elmiplant, deodorantul Fresh Comfort de la Nivea (fără aluminiu), șervețele demachiante Aqua Effect Nivea, loțiunea sub duș Firming Q10 de la Nivea și gelul de duș Spa Shower de la Seba-Med, super răcoritor. 
  • Ieri am filmat un nou clip. Abonați-vă la canalul meu de Youtube (aici) pentru a fi la curent cu cele mai noi clipuri. 
  • Ador platourile cu brânzeturi, aș mânca oricând, la orice oră. Din păcate, ultima poză nu îmi aparține, este doar o poză sugerată de Pinterest. Nu-i așa că arată delicios? 
Hai că până am terminat de scris parcă s-a mai răcorit afară, cred că o să ies să fac niște poze. 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Instalife lately #4

Fac cum fac și tot adun o grămadă de poze de pe contul de Instagram pe care vi le prezint pe blog. Nu aș vrea să încep să postez săptămânal, pentru că astfel nu cred că m-aș mai concentra pe restul articolelor. Încerc însă să adun mai puține poze interesante, astfel încât postările astea să fie un pic mai scurte. Nu de alta, dar știu cât de prețios este timpul și trăim într-o lume în care timpul pur și simplu nu ne mai ajunge, ni se pare prea scurt pentru tot ce avem de făcut.

Deja m-am lungit și nu este cazul, și în postarea aceasta veți vedea multe poze, veți afla mai multe detalii și nu vreau să vă încarc.

  •  Îmi place să conduc și să admir peisajele de pe drumuri, dacă mai surprind și ceva fain, e perfect. Exact asta s-a întâmplat când mă întorceam de la București – am surprins imaginea aceasta și nu a durat mult până când mi-am scos telefonul. Mi se pare o poză reușită. 
  • Dacă în urmă cu câțiva ani nu eram încântată de legume, acum aș mânca numai legume și fructe. Sparanghelul se află printre preferate. 
  • Am o poftă nebună de frăguțe, dar nu am găsit niciunde. Probabil că încă nu au apărut. M-am consolat cu afinele.
  • Cosmetic Plant a lansat o gamă nouă anticelulitică, iar eu am primit cele 6 produse, despre care vă voi povesti într-un articol separat.

  •  With my favourite ladies: Koko, Ioana, Denisa & Anda – la Beauty Bloggers Summer Party 
  • Vă plac pozele cu Isis, așa că în postarea aceasta o să o vedeți în mai multe ipostaze amuzante.
  • Printre produsele mele preferate 
  • Masca de păr cu efect termic de la Wella Professional mi se pare cea mai bună. O folosesc de ani buni și e singura care repară firul de păr din profunzime.

  •  Ready for TIFF Sibiu
  • Cică outfitul din a doua poză este cea mai proastă combinație. Ei bine, știu că mă îmbrac de multe ori ciudat, “nepotrivit” și că fac tot felul de combinații care nu au nicio legătura cu moda… Nici nu trebuie, important e să mă simt eu confortabil. Și așa ar trebui să gândească multe persoane. 
  • Seara TIFF – am fost la un film tare plictisitor “Comoara”. Mi s-a părut un film cu prea multe detalii care nu aveau niciun rost. În plus, publicul din sală a fost sub orice critică – la fiecare fază banală se auzeau râsete isterice. Și filmul nu a fost vreo comedie…. 
  • Nu cumpăr reviste glossy de obicei, dar înainte de a zbura mi-am luat 2 reviste pe care le-am răsfoit…de abia la întoarcere.

  • Deasupra norilor. Am și uitat ce frumos este să zbori, să te afli printre nori. 
  • Ajunsă în Germania, am ieșit la un restaurant pentru un pahar de vin. 
  • Mi-am cumpărat de la un magazin o gogoașă glazurată “The Simpsons”, care a fost groaznică de fapt…
  • Seara am ieșit la restaurant, la un pahar de vin și ceva de mâncare, light – avocado cu brânză și roșii. 

  •  Mă bucur că am prins o vreme bună și am putut să mă plimb liniștită și în oraș. 
  • Seara am ajuns la hotel și, după o zi lungă, era timpul să îmi dau machiajul jos. Cutia aia cu Nutella&Go nu am mâncat-o decât după o săptămână. Și mi s-a părut incredibil de dulce.
  • Mic dejun delicios la hotel
  • Am profitat de vremea frumoasă și am ieșit în oraș pentru câteva poze.

  •  Dimineața următoare, după micul dejun, am ieșit la plimbare. Era duminică, magazinele erau închise și străzile destul de pustii. 
  • “The Selfie Cycle” – vă recunoașteți? Eu da. 
  • Cumăpărăturile din Germania – citiți postarea de pe blog aici.
  • Mic dejun sănătos + revista Glamour din Germania. 

  • Dor de casă după doar 3 zile…
  • Seara am ieșit la plimbare prin Dortmund și în centru era amenajată o plajă, așa că nu am ratat ocazia de a face o poză în nisipul fin.
  • Girls night out
  • Mic dejun yummy înainte de plecare.

  • Joi am ajuns înapoi acasă și de abia așteptam să mă întâlnesc cu prietenele mele
  • Și pentru că toată săptămâna am visat la un platou cu brânzeturi, dar nu am găsit un restaurant în Germania care să aibă așa ceva în meniu, am profitat când m-am întors și tare bun a fost.
  • Soluția de curățare a pensulelor de la ebelin mi se pare genială – curăță foarte foarte bine. Trebuie să îi fac și un review, merită. 
  • Dimineața la 5, înainte de decolare. 

  •  Următoarea zi am ajuns la Cluj și nici nu am apucat să îmi las bagajul acasă că am și ieșit în oraș la un pahar de prosecco și niște sandwich-uri cu somon&kiwi. 
  • Mi-a fost atât de dor de Isis 
  • Sâmbătă dimineața m-am trezit cu noaptea-n cap, de la ora 6 am început să machiez.
  • Am primit și o surpriză de la NIVEA – cu noile deodorante fără aluminiu, care miros deosebit. 

  •  Mă distrez de fiecare dată când o surprind pe Isis în diferite ipostaze.
  • Weekend-ul trecut am profitat de vremea superbă de vară și am ieșit la o plimbare în parc.
  • Review la paleta L’Oreal La Palette Nude – dacă l-ați ratat, îl găsiți aici.
  • Isis obosită

  •  Un nou outfit, în curând pe blog… 
  • V-am spus că sunt înnebunită după paste? Aș mânca oricând, oricât, la orice oră. 
  • Luni am dat o fugă până la Oradea și am ajuns și la Băile Felix. Nu am reușit să mă bronzez pentru că soarele ardea pur și simplu și după nici o oră de stat în soare (cu pălărie) au început durerile de cap. 
  • Isis în schimb nu are nicio problemă cu statul la soare :))

  • Hmm…nu știu de ce mai apare încă o dată poza de mai sus. Greșeală tehnică. 
  • Bunătăți de la Nivea. Dacă ar fi să iau toate produsele NIVEA pe care le am, aș putea să mă laud cu o colecție impresionantă. 
  •  Prânz sănătos – avocado, zmeură și cireșe negre
  • Unul din produsele mele preferate din ultimul timp – NARS The Multiple, despre care puteți citi aici.

  • Cafea și ciocolată super amară – Lindt 99% cacao. Are un gust deosebit, pe măsură ce o ții mai mult în gură se schimbă aroma. Cică ciocolata neagră arde grăsimile, așa că am început să consum câte o tabletă mică mică. 
  • Zile toride de vară și eu mă plimb în negru prin soare.
  • Săptămâna trecută am primit produse de călătorie de la Sabon. Dacă folosiți codul TRAVEL, aveți 25% discount la gama de călătorie de aici.
  • Floarea Soarelui și o pisică curioasă.
  • Biroul (dezordonat) de acasă 
  • Ați văzut ultima postare de tip OOTD? O găsiți aici.
  • Am găsit în piață levănțică și nu am stat prea mult pe gânduri. În prima zi, se simțea mirosul de levănțică în toată casa.
  • Tot la piață am găsit și buchetul acesta superb de Floarea Soarelui. 

  • Sâmbătă am ieșit la cumpărături și am ajuns și la depozitul de flori, de unde și-a cumpărat R. niște plante aromatice. Pantalonii de vară îi găsiți pe SheIn.
  • Sâmbăta pe balcon. Am profitat că s-a mai răcorit puțin și că soarele nu mai era atât de puternic și am ieșit să mă bronzez pe balcon. Bineînțeles că nu puteau lipsi fructele și protecția solară.
  • Seara am făcut de mâncare – ceva simplu și gustos – dovlecei cu parmesan și broccoli. 
  • Timpul de culcare. Isis mi-a luat-o înainte.

  • Mic dejun super delicios pe balcon. Mi-a povestit prietena mea Ana despre fulgii de ovăz și de atunci îmi prepar micul dejun astfel. Nu știu de ce nu am încercat mai repede rețeta. 
  • Duminică Isis a ajuns să facă baie și nu a fost tocmai încântată. După treaba asta, a dormit dusă până dimineața. Cred că a epuizat-o baia. Dar ce blăniță curată și pufoasă avea. Știu că nu este tocmai indicat să le faci baie pisicilor, dar o dată la 2 luni nu strică, mai ales că iese pe afară și se tăvălește în nisip/praf. 
  • Am încercat un nou machiaj, fiind inspirată de Koko,  am aplicat fard închis în interiorul ochilor, pe mijloc am pus un fard deschis, iar în colțul exterior tot o nuanță mai închisă. Și am trasat linia de tuș dintr-un capăt în altul.  Cum vi se pare?
  • Ultima poză este cea de astăzi – pregătirea tenului înainte de machiaj. 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

Instalife lately #3

Din nou s-a scurs timpul și nu am reușit să postez mai devreme acest articol…și uite așa s-au strâns iar 100 de poze de pe Instagram, pe care vi le prezint astăzi. 
Am încercat să fac un “rezumat” și am ales o parte din poze. Dacă aveți cont de Instagram, mă puteți urmări și acolo – mă găsiți sub numele de…iguanitza, bineînțeles.
Nu o să mă lungesc mult cu introducerea, sunt destule poze la care am să spun câte ceva. Sper doar să aveți răbdare. Pe scurt, veți vedea poze cu Isis, poze cu produse de machiaj și îngrijire și câteva selfie-uri…aaaah, plus mâncare bună. 
Enjoy! 

  •  A venit vara, așa că protecția solară este obligatorie. Cu cât mai mare, cu atât mai bine. Pentru față  folosesc loțiunea nuanțatoare de la Eucerin, cu FPS 50. O folosesc atunci când nu am chef să mă machiez. Este foarte bună atât pentru viața de zi cu zi, cât și pentru zilele de plajă. 
  • În 2 iunie s-a împlinit un an de când a intrat mititica asta pufoasă în viața noastră. De abia după ce am făcut poza am realizat că în urmă cu un an eram îmbrăcată fix la fel. Doar culoarea părului diferă. Vedeți aici postarea de atunci. 
  • Timpul pentru manichiură. 
  • La începutul lunii am primit noutățile de vară de la The Body Shop

  • Mic dejun pe balcon 
  • Makeup essentials
  • Exact așa. Vă sună cunoscută întrebarea “pentru cine te aranjezi?” 
  • Morning-selfie

  • Toate parfumurile cu miros de Neroli să vină la mine. Am în colecție 3: unul de la L’Occitane, unul de la Yves Rocher și ultimul adăugat colecției, Woods of Windsor (disponibil aici)
  • De fiecare dată când văd poza asta cu Isis mă bufnește râsul ha ha ha
  • Cei de la Tshirt Factory mi-au făcut o surpriză plăcută într-o zi de vineri – cana cu Isis. Dacă vă place imaginea, puteți să vă comandați un tricou de aici.
  • Favoritele lunii Mai – nu am mai apucat să scriu și pe blog, dar dacă vă interesează ce produse m-au fascinat în luna mai, vă invit să urmăriți clipul pe Youtube

  •  Îmi place să mă plimb pe străzi și să admir clădirile. Mi s-a părut interesantă biserica catolică din inima Clujului și cred că mi-a ieșit o poză bună. 
  • Și cum mă plimb, mai descopăr câte un magazin nou. Așa s-a întâmplat că am dat de un magazin naturist, care avea tot felul de produse interesante – de la suplimente alimentare la produse de îngrijire. Mi-am luat un unt de cacao pe care îl folosesc seara. Nu miroase extraordinar, dar important este că îmi simt pielea mult mai hidratată. Îl folosesc pe ten, înainte de culcare.
  • Blush-ul acesta de la The Body Shop mi se pare senzațional. În curând voi scrie pe blog despre el.
  • Activități de sâmbătă – machiaj 🙂

  • Dacă sunteți din Cluj sigur ați auzit de minunata donuterie. Este o adevărată nebunie! S-a deschis într-un weekend și am ajuns și eu…. am stat 40(!) de minute la coadă ca să iau niște gogoși afurisite. 40 de minute e bine, am citit că se stă acum și 1 oră și 40 de minute! Cum să stai atâta la coadă?! E nebunie cu gogoșile astea. Sunt bune? Da…dar nu deosebite. Mie mi se par incredibil de dulci. Mănânci una de asta și nu-ți mai trebuie nimic. 
  • Am descoperit un ruj fain la Sephora – Bewitch me. Nu am stat mult pe gânduri și mi l-am luat. Îmi place la nebunie culoarea asta închisă. Următorul pe listă este un ruj negru 🙂 
  • Noutăți de vară de la Rimmel, nu știam pe care din cele 2 nuanțe să o aleg, așa că le-am ales pe amândouă și cred că este o combinație reușită. 
  • Rujul Bewitch Me în acțiune 

  • V-am spus deja că îmi place foarte mult loțiunea Dream Screen cu factor de protecție 45 de la Benefit. Am folosit-o aproape zilnic de când am primit-o. 
  • Printre ultimele poze din liftul de la lucru 
  • Duminica pe balcon…ați citit postarea?

  • Activități de după serviciu: poze pentru blog, ceai și lumânări parfumate. 
  • Natural makeup selfie
  • Gelul de duș exfoliant Dream Scrub de la Bourjois este printre preferatele mele. A dispărut de ceva timp din magazine, dar l-am găsit pe aoro și l-am comandat. Miroase incredibil.

  • Makeup essentials / Selfie
  • S-a deschis de ceva timp La Plăcinte și în Sibiu și am fost să iau masa cu prietena mea Ana. Este o atmosferă drăguță, meniul variat și mâncarea bună. Numai muzica populară nu m-a încântat. 
  • La plimbare prin centrul Sibiului 

  • Seara am ieșit cu prietenele mele la Cafe Wien în Sibiu. Este drăguț localul, intim și servirea e bună. 
  • Sibiu by night

  • Strada Cetății mi se pare una din cele mai faine din Sibiu. E locul perfect pentru a face niște poze deosebite. 
  • Mă bucur tare mult că stau chiar lângă piață și dimineața pot să merg să îmi iau fructe, legume și brânză proaspătă de acolo. Telemeaua de la Sibiu e cea mai bună. 
  • În urmă cu 2 săptămâni am filmat un nou clip pe care îl puteți vedea acum pe Youtube – aici.  
  • Iar despre pensulele mele noi v-am povestit în articolul acesta

  • Îmi place să port albastru pe unghii, iar nuanța Ibiza de la Zoya mi se pare superbă. O găsiți aici
  • Seara am ieșit cu prietena mea la Pardon, unul din localurile mele preferate din Sibiu. Se află pe strada Cetății, despre care v-am spus un pic mai devreme.  

  • Selfie before going out
  • Nu uitați de protecția solară. Este obligatorie. Cei de la NIVEA au scos niște produse faine. Eu folosesc uleiul de corp și îmi place că pielea nu rămâne uleioasă, produsul se absoarbe rapid. 
  • Makeup essentials 
  • Girls night out

  • După ce am stat puțin la Pardon, ne-am mai plimbat puțin prin centru, de unde mi-am luat și brățările din a 3a poză, apoi am ajuns la Cafe Wien, la un pahar de vin, un popcorn și un Knoppers 🙂

  • Iar seara târziu ne-am îndreptat spre case… 
  • V-am mai spus că strada Cetății e faină, nu? 
  • Mai avea un pic și cădea Isis de acolo ha ha
  • Am fost la Bag Expo de la Iulius Mall Cluj și mi-am luat o geantă, pe care am văzut-o astăzi și pe Sheinside () 

  • Mic dejun de vară. Nu îmi lipsesc fructele la micul dejun. 
  • Viață grea duc pisicile astea ha ha ha
  • Am primit un colet tare drăguț de la Inspiredbeauty. Mi-a plăcut foarte mult modul în care a fost împachetate produsele primite. În curând veți citi despre fiecare produs câte ceva. Deocamdată pot să vă zic doar că îmi plac tare mult. 
  • Exact așa!

  • NIVEA a lansat gelul demachiant despre care v-am povestit aici. Îmi place foarte foarte mult și nu lipsește din rutina mea de îngrijire.
  • Un balsam de buze cu aromă de lămâie și bomboane…ce poți să îți dorești mai mult? E super hidratant și miroase atât de bine. 
  • Dimineața folosesc uleiul de corp Cowshed, care îmi lasă pielea foarte fină. 
  • Trebuie să vă povestesc despre batonul iluminator de la NARS. Mi se pare că oferă acel glow de Photoshop. E super.  

  • Îmi plac foarte mult pastele, aș mânca la orice oră. Într-una din zile am preluat controlul în bucătărie și am pregătit paste cu smântână și somon. Au ieșit delicioase. 
  • Nu mă consider o frumusețe, dar nici nu consider că nu am voie să ies nemachiată din casă. Chiar dacă îmi place să mă machiez, mai sunt și zile în care nu vreau să mă machiez și aleg doar crema CC de la Elmiplant (review) și un balsam de buze. 
  • Dacă aveți tenul gras, cu imperfecțiuni, vă recomand crema de față de la Gamarde, despre care am scris aici

  • Bună dimineața 
  • Acestea sunt produsele mele Melkior. V-am înnebunit cu brandul ăsta, dar chiar au produse de calitate, la prețuri foarte bune. Dacă folosiți codul melkior10iguanitza aveți 10% reducere + transport gratuit. Vi le recomand.
  • De mult nu am mai făcut un machiaj mai colorat – am ales roz și auriu. Dacă vă place, lăsați-mi un comentariu. 
  • Când am vrut și eu să îmi fac exercițiile de dimineață, s-a pus grăsana asta pe saltea 

  • Morning selfie
  • Ați văzut ultima postare de tip outfit de pe blog? O găsiți aici.  
  • Un buchet de trandafiri superb…pe care l-am dus mai târziu cu mine la Sibiu. 

  • Au apărut noi sortimente de biscuiți Oreo – cu cocos, cu gust de înghețată (are un efect răcoritor, se simte mentă), unt de arahide și căpșuni. Nu pot să spun că m-au dat pe spate, dar sunt interesanți. Se găsesc la Carrefour. 
  • Nu credeam că o să îmi placă baza de ochi de la Melkior, dar am rămas surprinsă să observ că machiajul ochilor rămâne intact după o zi întreagă. 
  • Pe drum spre București… 
  • …seara am ajuns la sediul 2activePR pentru petrecerea de vară a bloggerilor de beauty.  

  • M-am întâlnit cu fetele, am povestit, am râs, am băut, am încercat produsele noi și ne-am făcut o grămadă de poze. Mă bucur atât de mult că le-am revăzut. 

  • După o zi luuuuungă am ajuns acasă și mi-am dat machiajul jos cu produsele mele preferate de la Nivea.

  • A doua zi am luat-o de la capăt: m-am îndrăgostit de parfumul Guess – Dare, m-am machiat și am ieșit cu fetele în oraș.  

  • Iar seara am ajuns în centrul vechi. Deși este întortocheat și am impresia că mă pierd pe acolo, îmi place să mă plimb pe străduțele aglomerate. Jacheta o găsiți .
  • Seara, înainte de culcare, am folosit crema clasică albastră de la Nivea. Apropo, știați că 98% din ingrediente sunt naturale? 
  • Duminică a fost timpul să plec din București, dar nu înainte de a mânca o porție de tortellini, cu Denisa, la Altshift  

  • Cafeaua de drum 
  • Plictiseală pe drum 
  • Când am ajuns acasă, mă așteptau câteva colete. Unul din colete era de la Cosmetic Plant, în care am găsit noua gamă anticelulită. Dacă vreți să încercați produsele, vă invit la concurs pe Facebook (activ până la 1 iulie!) – aici.
Sper că v-au plăcut pozele și micile detalii. Aștept comentariile voastre! 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png

InstaLife lately #2

Wow! Suntem în luna iunie deja! Vă vine să credeți cât de repede a trecut timpul? Am găsit zilele trecute un citat pe Pinterest: the bad news is time flies, the good news is you’re the pilot. Așa că, depinde de noi cum trece acest timp care zboară și ce facem cu el.

Parcă ieri sărbătoream începutul anului 2015.
Este marți, a doua zi din luna Iunie, o zi frumoasă de vară – soarele bate puternic și natura este înflorită frumos, iar noi am scăpat de hainele groase în sfârșit.

Haideți să începem luna aceasta cu una din postările voastre preferate – InstaLife!
Am adunat câteva poze din ultimul timp, am făcut colaje de câte 4 poze și vă voi spune pe scurt despre ce este vorba.

Luați-vă cafeaua cu lapte, ceașca de ceai sau o limonadă bună și citiți în continuare.
Sper să aveți răbdare până la final, s-au adunat multe poze și postarea va fi una mai lungă.

Încerc să scriu postări mai scurte, să nu vă plictisesc cu prea multe detalii, dar nu îmi prea iese.

  • De multe ori am fost întrebată cum reușesc să am părul așa sănătos, după ce a trecut prin atâtea transformări (decolorări+vopsit) și mereu am răspuns că folosesc tot felul de uleiuri și îl tund periodic. Acestea sunt uleiurile mele de păr de pe raftul din baie – Mythic Oil de la L’Oreal Professionnel, Moroccanoil, masca hidratantă Nashi Argan (review), Orofluido (review) și noutatea de la Garnier Ultra Doux – fac minuni cu părul uscat
  • Luna Mai a fost luna cadourilor și o să vedeți multe produse noi pe care le-am primit. Printre noutățile lunii se află și deodorantul antiperspirant cu acid hialuronic de la Gerovital. Am primit varianta Pearl și sunt mulțumită de el. 
  • Sticla Coca Cola a sărbătorit 100 de ani și în magazine a apărut și o ediție limitată, sticlele sunt foarte foarte ușoare.
  • Nu există InstaLife fără Isis 🙂 
  • Trebuia să îmi completez colecția de pensule cu Expert Face și Stippling de la Real Techniques. Pe lângă cele 2 pensule mi-am comandat și corectorul de machiaj –  despre care o să vă povestesc în curând (pe blog, sau într-un clip de pe Youtube)
  • Un alt produs care m-a impresionat este primerul de gene . Nici nu îți mai trebuie gene false la ce efect are acest produs 
  • I love Pusheen! După pijamaua cu Pusheen, au urmat papucii de casă cu pisicuța asta grăsună. 
  • Cine își mai amintește de sucul Rio? L-am găsit în Carrefour și de dragul amintirilor mi-am luat o sticlă cu aromă de struguri. Gustul mi s-a părut oribil, artificial acum. 
  • Back to pitzi-pink! Am schimbat rujul roșu pe un roz intens. 
  • La Cabinet de Vin&Cocotte se găsesc cele mai interesante deserturi – în poza de sus vă prezint piure de castane cu rodii și meringue.
  • Am profitat de oferta elf  și mi-am luat 2 pensule și am primit kit-ul de sprâncene și rujul în nuanța Posh.
  • Unul din modelele mele preferate de pe unghii – dacă nu ați văzut cum se face, vă invit să citiți articolul acesta.
  • I love Sephora Cream Lip Stain. M-am (re)îndrăgostit de nuanța asta de roz. 
  • În luna mai am primit o cutie de batoane Fitness cu aromă de căpșune. Batoanele astea mi se par potrivite atunci când ești pe fugă sau când vrei o gustare delicioasă. 
  • Cumpărături din Sephora: Cream Lip Stain și varianta mini a tușului They’re Real Push-Up Liner de la Benefit (review)
  • În luna mai am profitat de transportul gratuit oferit de Melkior și mi-am mai comandat niște farduri mono, pila de unghii pentru strălucire (care este fantastică!) și pensula de blending (extraordinară!). Transportul este gratuit din nou, până la sfârșitul lunii. În plus, găsiți și colecția nouă Indian Summer cu culori vibrante – .
  • La începutul lunii am primit și brățara de la FrontRowShop pe care mi-am comandat-o în luna aprilie. Îmi place foarte mult, dar mi se pare cam scumpă….
  • Deși nu mai mănânc dulciuri, nu am putut să evit RomBoanele. Ciocolalta ROM e una din preferatele mele și eram curioasă cum sunt acestea. Pe lângă faptul că sunt mai scumpe decât cele scumpe de la Casali, acestea au și mai mult alcool…și zahăr. 
  • Gustare de seară: pepene roșu și pepene galben. Absolut delicios. 
  • Talent zero. Am fost și am pictat în centru la evenimentul BelieveInUnity. 
  • Pensula Expert Face este genială! O găsiți aici. Mai multe detalii despre această pensulă, cât și despre restul pensulelor RT pe care le dețin, puteți afla din articolul acesta.
  • A venit vara, așa că apa cu lămâie sau cu portocale și multă gheață a devenit băutura preferată
  • Despre crema demachiantă Vivanatura mi-a povestit o prietenă și nu a durat prea mult până să mi-o cumpăr. O să vă povestesc mai multe într-un review.
  • Selfie, selfie, selfie…  Cred că ăsta e cuvântul anului 
  • Rimmel întâmpină vara cu nuanțe noi, vibrante, care se găsesc în colecția nouă de lip gloss-uri Oh my Gloss și în cea de lacuri de unghii. 
  • Makeup DO’s and DON’Ts – ați văzut clipul de pe Youtube? Vă promit că o să vă distrați.
  • Mic dejun la birou
  • Despre noutățile de la The Body Shop v-am povestit aici, iar în curând urmează și un articol despre acest stick răcoritor Eyes Cube din colecția Vitamine E. 
V-am spus că luna Mai a fost luna cadourilor pentru mine:
  • NIVEA ne invită să experimentăm și să ne pune la dispoziție câteva tutoriale pentru coafuri simple și de efect. Le găsiți aici.
  • Într-una din zile am primit o cutie misterioasă, închisă cu un lacăt. Mi-a plăcut la nebunie ideea. Am deschis-o și am găsit noua gamă de machiaj Couvrance de la Avene, despre care v-am povestit pe scurt aici
  • O altă surpriză plăcută a venit de la Anko – pe lângă cele 4 oje am primit și 3 biscuiți DELICIOȘI, care nu au rezistat prea mult. Super yummy. 
  • Vă invit să vedeți cum arată lacul de unghii Layla Mirror Effect – aici
  • A apărut nutella B-ready – o napolitană subțire umplută cu nutella. Chiar nu am putut să mă abțin. Mi se pare foarte bună și din când în când mai mănânc câte una. 
  • Am primit paleta de blush-uri de la Paula’s Choice  și sunt încântată de ea. Încă nu vă dau mai multe detalii, pentru că am pozele pregătite pentru review-ul care urmează. Trebuie doar să găsesc mai mult timp. 
  • Lucruri esențiale de dimineață 🙂
  • Întotdeauna mi-am dorit un lanț simplu cu un cristal prețios și m-am bucurat când am fost contactată pentru o colaborare cu BeatrixColor. Merită să aruncați o privire pe site, are multe accesorii deosebite. Mi-am ales lanțul cu citrin, pe care îl port aproape zilnic.
  • Bucuria de a fi acasă. 
  • Am fost la plimbare în Muzeul Satului și pe lac era o familie frumoasă de rățuște. Ce mititele!
  • În sfârșit am pus mâna pe minunata ojă de la Zoya – nuanța Carter, din colecția Pixie Dust. Este o ojă deosebită și o veți vedea în curând pe blog, într-o nouă postare NOTD. Până atunci, o găsiți pe Anko.  
  • Cumpărături de sâmbătă: mi-am luat cele 2 produse de unghii de la Sally Hansen, de care sunt foarte mulțumită și gelul lichid de păr de la L’Oreal Professionnel. 
  • Givenchy – Ange ou Demon este unul din parfumurile mele preferate. Despre varianta nouă Le Parfum v-am povestit aici. Zilele astea vă voi pregăti o surpriză parfumată, în colaborare cu LeFragrance
  • Plimbare de weekend prin Sibiu. Tricoul îl am de pe Romwe și mi se pare ideal pentru zilele călduroase. Trebuie să menționez și că este primul meu tricou girly, cu floricele.
  • În drum spre Sibiu, cu Isis. 
  • Pentru mine, cel mai bun demachiant pentru ochi este Double Effect Eye Makeup Remover de la NIVEA. Sunt deja la sticluța numărul…12! Review-ul îl găsiți aici.
  • Rutina de dimineață 
  • Vara tenul meu parcă o ia razna și sunt mereu în căutarea unei creme care să îmi țină excesul de sebum în frâu. De câteva săptămâni folosesc o cremă nouă, de la Gamarde și parcă nu mai am probleme. În curând revin cu mai multe detalii, într-un review. 
  • În urmă cu 2 săptămâni am fost la Alba pentru niște machiaje. Chiar dacă am fost pe drum, am stat vreo 4 ore în picioare, aplecată, nu m-am obosit deloc. Îmi place să machiez și asta vreau să fac de acum încolo. Dacă sunteți din Cluj sau Sibiu și aveți nevoie de un machiaj, știți unde mă găsiți :
  • Rutina de seară
  • Balsamul after shave de la Nivea este un primer foarte bun. Mai multe detalii aflați din articolul acesta. 
  • All Black Love – ați văzut ultima postare OOTD
  • Despre uleiul micelar demachiant de la Vichy v-am povestit aici . Îl folosesc de câteva săptămâni și îmi place.
  • Isis s-a obișnit să călătorească cu mașina și i-am cumpărat și un pătuț frumos în care să stea cuminte. 
  • Aveam o poftă nebună de cireșe și tare mult m-am bucurat că au apărut (la un preț rezonabil). 
  • Best friends are the people you can do anything or nothing with and still have the best time
  • Săptămâna trecută am primit un nou lanț cu cristal prețios de la BeatrixColor
  •  Am citit atâtea păreri pozitive despre produsele de îngrijire de la Paula’s Choice, iar de curând am primit și loțiunea exfoliantă Clear și crema hidratantă cu protecție solară și îmi plac tare mult. 
  • Într-una din zile am ajuns la sală dis-de-dimineață (în speranța că va fi mai goală sala) și după antrenament nu am avut nevoie decât de produsele de mai sus. 
  • Alegerile de vineri
  • Joi am primit un colet plin cu produse de la Benefit, pe care le-am și încercat deja. Vor urma review-uri….
  • Relaxare de joi seara
  • Pachețele de primăvară a la Cabinet de Vin&Cocotte: legume învelite în foi de orez.
  • Când eram mică mă întrebam cum voi fi mai încolo, când voi fi mare. Mă gândeam că va trebui să îmi schimb stilul vestimentar, să port tocuri și haine elegante, ca orice doamnă/domnișoară normală. Acum, la 28 de ani, nu îmi mai pasă și au zburat gândurile alea. Mă simt mai mult decât bine în Converșii mei roz și în hainele casual. Voi ce gânduri aveați când erați mici
  • Vineri am primit o surpriză parfumată cu aromă de lavandă – în curând revin cu detalii. 
  • Bujorii sunt printre florile mele preferate
  • După atâția ani în care am folosit Android, după atâția ani în care refuzam să îmi iau iPhone, pentru că toată lumea are iPhone, am ajuns să îmi schimb Samsung-ul pe un iPhone 6. Sunt foarte mulțumită de el. Dacă vă interesează mai multe detalii, pot să revin cu o părere într-un gadget post. Trebuie doar să îmi spuneți dacă vă interesează. 
  • Din nou pe drum cu Isis 🙂 
  • Tiramisu și prosecco de vineri seară. La Cabinet de Vin&Cocotte – suntem ca la noi acasă acolo ha ha

  • Mătușa mea face cele mai bune torturi și prăjituri. Duminică, când am fost acasă, am fost la ea și am mâncat 2 felii din tortul de mai sus. Atât de mult mi-a plăcut. 
  • Bujori din grădină 
  • Una din cele mai faine oje – Layla Mirror Effect
  • V-am spus că îmi plac bujorii, nu? 
Gata, în sfârșit am ajuns la final, s-au terminat pozele. 
Sper că ați avut răbdare până aici. Promit ca următoarea postare de acest gen să nu mai fie atât de lungă. Eventual voi posta mai des InstaLife sau voi selecta doar câteva poze. 

Aștept comentariile voastre. 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png