Una din cele mai frecvente întrebări pe care o primesc este “Ce fond de ten bun recomanzi?”.
Ce înseamnă pentru voi un fond de ten bun? Ce căutați la un fond de ten?
Înainte de toate, trebuie să alegem fondul de ten în funcție de nevoile tenului nostru, degeaba vă recomand un fond de ten pentru tenul gras, când voi aveți tenul uscat.
Am observat că multe fete vor un fond de ten cu acoperire mare, deși nu au probleme cu tenul. Pur și simplu vor să îl aibă flawless. Și uneori tenul arată încărcat cu un strat de fond de ten cu acoperire mare. Importantă este cantitatea. Iar dacă aveți zone pe care vreți să le acoperiți mai mult, să reveniți cu fondul de ten pe zona-problemă, nu pe toată fața.
Pentru mine, un fond de ten bun înseamnă: acoperire medie, aspect natural, matifierea tenului, protecție și rezistență.
De câteva luni folosesc și sunt încântată de el. Îndeplinește cerințele mele și multe dintre voi m-ați întrebat de el. De fapt, în ultimul timp, doar pe acesta l-am recomandat.
Sunt disponibile 3 nuanțe: 01 (deschis), 02 (deschis-mediu) și 03 (închis). Nuanța pe care am ales-o eu este 02 și mi se potrivește perfect. De fapt, cred că este o nuanță care se potrivește multor persoane, o văd ca pe o nuanță universală.
Recipientul este din sticlă de sticlă, capacul și aplicatorul fiind din plastic. Consistența este cremoasă-fluidă, se întinde ușor și uniform, cu degetele, cu pensula sau cu burețelul.
Joviale este un fond de ten dermato-cosmetic și este recomandat și în cazul persoanelor cu tenul sensibil. Deși nu se laudă cu matifierea tenului, eu am observat că tenul rămâne mat pe parcursul unei zile întregi și nu trebuie să îmi fac griji că îmi lucește fața după câteva ore, având tenul mixt.
În același timp, are un aspect ușor satinat, ceea ce face ca tenul să pară sănătos, odihnit și luminos.
Are acoperire medie, însă dacă e nevoie să acopăr o zonă mai mult, mai aplic un strat de fond de ten, fără să îmi încarc tenul.
Formula JOVIALE este bogata în ingredienți activi hidratanți, fără
parabeni și fără parfum, cu pigmenți 100% minerali. Este excelent
tolerat chiar și de tenul foarte sensibil.
JOVIALE conține pigmenți naturali, 100% minerali.
Uleiul de Jojoba și provitamina B5 (pantenol) îi conferă un efect hidratant, menținând suplețea și elasticitatea pielii.
Vitamina E (tocoferol) asigură protecția naturală a pielii prin reducerea stresului oxidativ.
Alfabisabololul are puternice proprietati anti-inflamatoare, calmante și anti-iritante.
Filtrele solare asigură protecția împotriva radiațiilor solare (SPF 25) și împotriva îmbătrânirii cutanate.
Fără parabeni, fără parfum.
Găsiți produsele Ivatherm în farmacii sau direct din magazinul Ivatherm online, aici.
Voi ați încercat fondul de ten Joviale?
Aștept să îmi răspuneți la întrebările de la începutul articolului, sunt curioasă să aflu ce căutați voi la un fond de ten.
Chiar dacă v-am prezentat favoritele anului 2015, am rămas datoare și cu favoritele lunii Decembrie, așa că astăzi vi le voi prezenta pe scurt.
Am filmat și un clip și vă invit să îl urmăriți mai jos, dacă aveți timp și răbdare.
Luna decembrie a fost luna în care am descoperit produse noi, care m-au cucerit și despre care vreau să vă povestesc.
Voi începe cu produsele de îngrijire și trebuie să încep cu cel mai delicios gel de duș: Ziaja Kids Bubble Gum Shower Gel. Miroase incredibil de bine, exact ca și guma Orbit Kids. Ador mirosul ăsta și mă binedispun de fiecare dată când îi simt aroma.
Știu că mai există geluri de duș cu aromă de gumă de mestecat, pentru copii, însă nu se compară cu acesta de la Ziaja. Partea bună este că atunci când fac baie se simte aroma în toată casa.
Al doilea produs de la Ziaja pe care l-am descoperit în luna decembrie este Duo Phase Makeup Remover Olive Leaf, despre care v-am povestit de curând aici. Îmi place că îndepărtează cu ușurință machiajul și nu lasă pielea uleioasă. Are consistența unei ape micelare, dar puterea unui demachiant bifazic.
Printre produsele noi încercate se află și masca de păr intens hidratantă de la Herbagen, despre care v-am povestit aici. Lasă părul foarte fin, moale și strălucitor. În plus, nu îl mai simt deloc uscat după ce folosesc masca asta de păr. Cu siguranță o voi recumpăra când se va termina.
Pentru că am părul uscat, deteriorat, simt nevoia să îl îngrijesc cu tot felul de uleiuri și tratamente. Uleiul de păr BioOil by BioPharma a intrat pe la sfârșitul lunii noiembrie în rutina de îngrijire a părului și îmi place foarte mult. Este exact ca și celebrul MoroccanOil, are aceeași consistență densă și rezultatele sunt aceleași: păr fin, strălucitor, neted și mătăsos. Vi-l recomand și vouă. Îl găsiți aici la doar 20 de lei.
După ce am folosit prea des șamponul Silver Reflex de la Kallos, m-am trezit cu părul cenușiu, gri și am vrut să îl mai deschid puțin, fără să fiu nevoită să mă vopsesc. Așa că am început să folosesc șamponul Go Blonder de la John Frieda și nuanța părului mi s-a deschis, iar eu sunt mulțumită de culoarea actuală. Am descoperit și un site care comercializează produse John Frieda, la prețuri accesibile: aici. Îmi place atât de mult șamponul ăsta încât mă gândesc să îmi iau toată gama din Go Blonder.
În luna decembrie am început să folosesc și produse de la Ivatherm și am deja 2 preferate. Unul dintre produsele de la Ivatherm, care îmi place foarte mult, este exfoliantul de față Ivapur.
Exfoliază delicat și lasă pielea curată și fină. Îl folosesc de 3 ori pe săptămână și de când îl folosesc îmi simt tenul mai curat, s-a îmbunătățit aspectul pielii. Găsiți exfoliantul și .
Al doilea produs de la Ivatherm care m-a cucerit este fondul de ten Joviale. Având tenul mixt, nu aveam mari așteptări, însă rezistă foarte bine pe ten, aspectul e semi-mat, hidratează pielea și arată foarte natural pe ten. Urmează un review mai detaliat, cu poze și swatch-uri.
Produse de sprâncene am destule, însă atâtea am citit despre produsele Anastasiei Soare, încât mi-am dorit să încerc și eu Dipbrow Pomade. Luna trecută am fost la București și am ajuns și la salonul Anastasia Beverly Hills din Băneasa și am avut ocazia să încerc produsele. După ce l-am încercat, am plecat de acolo cu gelul de sprâncene în nuanța Soft Brown.
Este un produs cremos, se întinde foarte bine, uniform și arată foarte bine pe gene. Umple perfect golurile din sprâncene și arată natural. Îmi place că este o paletă largă de nuanțe, astfel încât oricine își poate găsi nuanța potrivită. Am în plan să scriu un articol mai detaliat.
Puteți comanda produsele Anastasia Beverly Hills de aici.
Tot de la Anastasia Beverly Hills mi-am luat și rujul lichid în nuanța Sad Girl, care mi se pare deosebit: este vișiniu și are particule sidefate. Nu am văzut o nuanță asemănătoare la alte branduri. Rezistă câteva ore bune pe buze. A fost rujul pe care l-am purtat cel mai des luna trecută.
Vara trecută am ajuns într-un magazin MAC unde exista și gama MAC Pro. Din păcate, la noi nu se găsesc produsele din gama pentru profesioniști. Mi-am luat atunci gel liner-ul Chromaline, în nuanța Pure White. Nu l-am folosit decât de 2-3 ori, ca și bază de machiaj. De luna trecută însă am început să îl folosesc aproape zilnic, pe linia apei. Fiind un produs rezistent la apă, rămâne intact aproape o zi întreagă. Este excelent ca și bază de machiaj, culorile devin mult mai intense.
Nici de rimeluri nu duc lipsă, dar chiar și așa, nu mă pot abține atunci când aud/citesc despre un rimel nou. Așa a fost și cu I feel pretty de la Melkior. Este cel mai nou rimel de la Melkior și promite gene bine definite, pline de volum, ca noi să ne simțim și mai frumoase.
L-am folosit des în luna Decembrie și îmi place efectul, așa că l-am inclus în favoritele lunii.
Pentru că am buzele mereu uscate simt nevoia să folosesc balsam de buze. Seara folosesc untul de buze de la Nivea, care este foarte hidratant (review), însă pe parcursul zilei folosesc un balsam mai light, care nu lasă urme. Unul din balsamurile mele preferate de câțiva ani încoace este balsamul de buze cu propolis de la Apivita. Am avut toate variantele, însă aceasta mi se pare cea mai hidratantă.
Luna trecută am descoperit un nou produs: lip primer-ul de la Flormar. Nu eram sigură dacă să mi-l iau sau nu, însă până la urmă am cedat și mi l-am luat. Nu îmi pare rău deloc, pentru că este un produs care face ce promite: prelungește rezistența rujului. Orice ruj rezistă mai mult pe buze atunci când folosesc primer-ul de la Flormar. Vi-l recomand și vouă.
Vă povesteam aici despre produsele de la PUPA și v-am spus că îmi place foarte mult paleta de 4 farduri din colecția Stay Gold!. De atunci am folosit fardurile alea aproape zilnic și sunt la fel de fascinată de ele.
O altă paletă care m-a cucerit este In theBalm of Your Hands de la theBalm și v-am povestit și vouă aici de ce trebuie să o aveți. După cum se poate observa, și Isis este fascinată de ea hi hi.
Voi încheia aici prin a vă spune și care a fost parfumul meu preferat în perioada aceasta. V-am povestit în urmă cu câteva luni despre el, aici. Mi se pare ideal pentru perioada rece, îl simt mult mai intens decât vara.
Dacă vreți să urmăriți și clipul, dați play.
Aștept să îmi spuneți ce produse ați mai descoperit voi în ultima perioadă și care au fost preferatele voastre.
Ultimul InstaLife a fost în august…de fapt, în septembrie, când am postat InstaLife de vacanță. Ideea e că a trecut iar mult timp, am adunat multe poze, însă mi-am dat seama că nu are rost să le înșir pe toate aici. Am selectat pentru astăzi doar câteva poze din ultimele 2-3 săptămâni.
Trebuie să mă organizez mai bine și să postez mai des, mai ales InstaLife. Nu de alta, dar se adună multe poze și se pierde și magia articolului.
Adevărul este că în ultimele luni am fost tot plecată, mai nou sunt tot pe drumuri: Germania, Olanda, Sibiu, Cluj, Sibiu, București, Cluj, Sibiu…. astăzi vă scriu de la Sibiu.
De curând s-a lansat Starskin, un brand de lux cu măști de față, care promit să facă minuni cu tenul nostru. Încă nu am reușit să le încerc, dar urmează..poate chiar weekend-ul acesta. Și atunci pot să revin cu detalii pe blog. Măștile se găsesc și în magazinele Douglas, la prețul de 45 lei. Mai multe despre acest brand găsiți și pe site-ul oficial.
Cosmopolitan a împlinit 16 ani și tare mult m-am bucurat să le văd pe copertă pe Fabuloasele Alina&Diana. M-am bucurat să văd că au apărut bloggeri pe copertă și sper ca asta să nu fie ultima oară, ci să vedem mai des fețe autohtone, de succes, pe coperțile revistelor.
Micul meu dejun constă fie într-un platou sănătos cu fructe, fie din cereale cu lapte. Destul de rar mă abat și mai mănânc croissant cu unt de arahide sau pâine cu zacuscă.
Ritual de seară: demachiere, hidratare cu uleiuri (de migdale pentru zona ochilor și de cocos pentru față), cremă de mâini și balsam de buze.
Pe la începutul lunii am primit de la un pachet cu produsele Glazel Visage: o paletă magnetică, pe care am personalizat-o cu 6 farduri alese de mine, 2 farduri pulbere, un corector și un gloss de buze. Zilele astea vă voi povesti mai multe despre ele și vă voi arăta și un machiaj realizat cu fardurile Glazel Visage.
De fapt, îl puteți vedea chiar în a doua poză, dar detalii o să vă dau în postarea următoare.
De curând am auzit și eu de cărțile de colorat pentru adulți, de desenele mandala. Am început să caut pe Pinterest niște modele și am colorat pisica din imagine. Timpul meu e limitat și nu am reușit să mai colorez și altceva, dar mai am câteva modele pregătite.
Mic dejun de weekend: cafea, zmeură și gogoși glazurate.
De abia așteptam să înceapă luna Octombrie, tocmai ca să mă îndop cu delicioasele castane. Am înțeles că a fost sărac anul ăsta la Baia Mare, dar din fericire există castane din import și mă pot bucura de câte o porție sănătoasă de câteva ori pe săptămână.
După ce am încercat fardurile Glazel Visage, am mai dat o comandă pe Makeup Shop și mi-am mai luat câteva produse, care se aflau și pe wishlist-ul meu. Paleta Enchanted Forest v-am prezentat-o și aici.
Toamna este anotimpul ceaiului.
7 dimineața și afară era beznă.
Am mai bifat 2 lucruri de pe wishlist: parfumul Le Jardin de Monsieur Li de la Hermes și faimosul beautyblender, pe care vi-l voi prezenta în detaliu în curând. Sper ca săptămâna viitoare să apuc să scriu articolul.
Nu beau cafea din necesitate, beau cafea pentru că îmi place. Aș putea să trăiesc fără cafea, dar îmi place prea mult aroma de cafea care se simte în casă atunci când îmi pregătesc o ceașcă.
Dove a lansat de curând o gamă nouă de îngrijire a corpului: DermaSpa. Am primit câteva produse, despre care urmează să scriu și pe blog. Atât vă spun acum: uleiul de corp este sen-za-țio-nal!
Iubesc momentul acela în care primesc noutăți cosmetice! Într-una din zilele trecute m-am trezit cu o pungă de la L’Oreal cu toate cele 10 nuanțe ale fondului de ten Accord Parfait. Urmează să vă povestesc despre nuanța mea și despre fondul de ten….în curând.
Era la un moment dat un articol cu “She didn’t eat that” sau ceva de genul…adică postezi o poză cu mâncare, dar asta nu înseamnă că ai și mâncat ce ai pozat. Inițial am zis că e absurd, dar iată-mă făcând poze pentru Instagram cu niște căpșune aruncate strategic și o tartă de fructe (pe care nu am mâncat-o), alături de o ceașcă de cafea. Cam asta se întâmplă în spatele unei poze.
Bine, tarta asta de la Starbucks am și mâncat-o. Am ieșit la o cafea cu prietena mea Ana, iar tarta de lămâie arăta prea bine, ca să nu îmi iau o felie. A fost și super bună. Mai vreau.
Tom Ford: mine & his.
Ținută de nuntă – all Karen Millen outfit.
Ce bine că avem parte de o toamnă mai călduroasă, astel încât nu am înghețat în sandale și rochie fără mâneci.
Dacă sunteți prin București, vă recomand să mergeți la Social 1 – localul e drăguț, servirea impecabilă, meniul bogat și mâncarea foarte bună.
Peisaj de toamnă.
Seara, înainte de culcare, mi-am făcut și un ritual de înfrumusețare: ulei de corp Dove DermaSpa, demachiere, hidratarea buzelor și o mască de față cu zmeură, de la H&M. Chiar aveam nevoie de o mască.
Am descoperit în stația de metrou de la Piața Unirii un magazin Bucuria. Deși renunțasem la dulciuri aproape un an, am început să mănânc din când în când (poate o dată pe săptămână) câte ceva dulce. Am vrut doar să mă uit la Bucuria, însă nu am plecat cu mâna goală. Tentații prea mari.
Joia trecută am fost la lansarea de Crăciun de la The Body Shop, într-o locație superbă, cu un decor de poveste.
O parte din decorul de Crăciun de la The Body Shop. Mi-a plăcut foarte mult gama Glazed Apple.
Fun with the girls: Koko & Denisa.
Știți că iubesc brandul Melkior. Am ajuns și la sediul lor, unde l-am cunoscut și pe domnul Alexander Eram, cu care am povestit puțin despre produsele Melkior.
Mi-am luat și câteva produse despre care vă voi povesti într-un clip pe Youtube, dar și aici pe blog. Plănuiesc o postare mare despre produsele Melkior.
Seara am sărbătorit 10 ani de Ivatherm.
Iar a doua zi am luat prânzul cu fetele, la Alt Shift. După o săptămână în care am mâncat aproape numai paste, era timpul să schimb și mi-am luat o salată. Cred că a fost una din cele mai bune salate pe care le-am mâncat într-un local.
Vinerea trecută am ajuns și la sediul Ivatherm. Mi-am ales niște produse despre care vă voi povesti mai multe pe blog, după ce le folosesc o perioadă.
După o săptămână încărcată, o baie era tot ce aveam nevoie. Iar un cub de baie de la The Body Shop cu noua aromă Frosted Plum a făcut ca baia mea să capete aromă de Crăciun.
Duminica trecută am zburat pentru prima dată cu un avion mic…
…și am admirat Sibiul de sus. Superb.
Culori de toamnă – din avion.
De marți am început să merg din nou la sală. Am făcut o pauză lungă și, deși încercam să fac exerciții acasă, nu eram motivată, mereu se găsea să fac altceva. Așa că mi-am făcut abonament la sală și nu prea mai am scuze să nu mă duc.
Mi-a plăcut atât de mult cartea “Obiecte Ascuțite”, încât am terminat-o într-un weekend. O poveste misterioasă, care te ține cu sufletul la gură cu fiecare pagină citită. Finalul este…neașteptat! A doua zi m-am duc la librărie și mi-am luat “Locuri Întunecate”, pe care am început să o citesc așa mai încet, din cauză că nu prea am timp.
Nu este încă atât de frig, dar atât de mult îmi place noul meu fular încât caut motive să îl port: a venit toamna, e mai frig puțin. Cu siguranță va deveni accesoriul meu preferat din sezonul rece. Îl găsiți aici. Acum 2 zile mi-a sosit și ultima comandă de pe SheIn. Printre puloverele pufoase și călduroase mi-am luat și jacheta .
P.S.: ieri am filmat un nou clip, un tag cu Fall Favourites și vă invit să îl urmăriți aici.
Săptămâna trecută am participat la petrecerea Ivatherm! A împlinit 10 ani! 10 ani de tradiție și inovație în dermatocosmetică.
Petrecerea a fost frumoasă, s-a ținut la LOFT, unde am sărbătorit împreună cu alte bloggerițe.
Am făcut cunoștință cu produsele Ivatherm în urmă cu câțiva ani, și prima mea reacție de atunci a fost “Ivatherm este un brand românesc?”. Da, este. Iar produsele sunt fabricate în Franța și conțin apă termală Herculane.
Nu ai cum să nu recunoști acest brand – ambalajele sunt simple, albe, textul este mov, nu e nimic încărcat. Mi se par puțin mai ieftine decât alte dermatocosmetice de la branduri diferite.
Am folosit câteva produse Ivatherm și pot să spun că mi-au plăcut. Am fost și la sediul Ivatherm și este exact cum mi l-am imaginat: curat, alb, aerisit.
Am ajuns acasă cu o pungă Ivatherm plină de produse alese de mine: apă termală, crema de față Ivapur Mat, gel exfoliant Ivapur, apă micelară, crema-tratament Cicaderm, noul demachiant Toleriskin, gel de duș Ivahidra+, cremă contur de ochi UNA și fondul de ten Joviale.
O parte din ele au intrat deja în rutina mea de îngrijire și urmează să vă dau mai multe detalii după ce le folosesc o perioadă. Despre ce produs ați vrea să aflați mai multe?
Obiectivul Ivatherm este să găsească soluții ideale pentru toate problemele diferitelor tipuri de piele, indiferent de vârstă: pentru pielea uscată și atopică a nou-născuților, pentru pielea acneică, pentru pielea uscată, matură și ridată a persoanelor de peste 30 de ani, pentru pielea sensibilă și cuperozică, pentru protecția pielii împotriva efectelor nocive ale radiației solare.
Așadar, indiferent de tipul vostru de ten sau de problemele pe care le aveți cu acesta, sigur o să găsiți un produs potrivit la Ivatherm.
Produsele se găsesc în farmacii sau, la prețuri promoționale, online – .
În curând vă pregătesc și o surpriză, așa că aștept să îmi spuneți ce produse v-ar plăcea să încercați de la Ivatherm.
În urmă cu câteva luni am primit un pachet de la Ivatherm, cu mesajul “Ne dorim ca textura și parfumul laptelui demachiant Aquafil Light să fie primul zvon de primăvară.“. Primăvara de abia acum a venit, dar parfumul laptelui demachiant mă făcea să visez la zilele călduroase de primăvară.
Folosesc laptele demachiant Aquafil Light de câteva luni și l-am menționat și în clipul cu preferatele lunii Februarie (click aici pentru a-l vedea), iar acum a venit momentul să și scriu câteva cuvinte despre el.
Îmi place textura, este un lapte demachiant lejer, subțire, care îndepărtează eficient machiajul.
Poate fi folosit atât pentru ten, cât și pentru zona ochilor, fiind un produs delicat.
Îmi plac demachiantele 2in1, cred că v-am mai spus – îmi place să am un produs pe care îl pot folosi și în zona ochilor, fără să mă irite. Și Aquafil Light pare a fi un astfel de produs.
Când îl aplic pe ten și încep să masez, devine mai lichid și îmi oferă și o senzație de prospețime, nu mai simt nevoia să aplic și o cremă hidratantă după procesul de demachiere.
Acest demachiant se potrivește persoanelor cu tenul normal, mixt și sensibil.
Vă spuneam la început de un parfum de primăvară… acest lapte demachiant are un parfum delicat, ușor floral, care nu mă deranjează. Nu este un parfum puternic și nu se mai simte după ce îmi curăț fața.
Elimină cu succes machiajul de pe ten, dar în zona ochilor trebuie să insist mai mult și să folosesc mai multe dischete. Este bun atunci când am un machiaj simplu la ochi, dar când trebuie să șterg și tușul rezistent și rimelul de pe gene, tot procesul devine mai complicat.
Chiar și așa, îl folosesc atât dimineața, cât și seara.
Descriere oficială:
AQUAFIL LIGHT Lapte demachiant lejer este indicat pentru curățarea zilnică a pielii sensibile, normale și mixte. Înlătură machiajul și impuritățile de pe suprafața pielii. Laptele, prin compoziția sa special concepută pentru pielea normală și mixtă, are proprietăți antiinflamatorii și hidratante. Ajută la eliminarea toxinelor și îmbunătățește respirația cutanată. Cu o textură fină și lejeră, curăță pielea cu delicatețe.
Produs fără parabeni, testat dermatologic.
Compoziție și proprietăți
Aquaxyl ® are acțiune hidratantă prin echilibrarea fluxului hidric cutanat. Ca urmare a limitării pierderilor de apă şi optimizării rezervelor hidrice, pielea devine suplă, fină şi elastică.
Calmiskin® , bogat în flavonoide, reduce inflamaţia şi creşte starea de confort.
Apa termala Herculane are proprietăți antiinflamatorii dovedite, fiind indicată pentru piele sensibilă și reactivă. Calmează pielea și are efect antiiritant.
În concluzie, dacă aveți tenul sensibil și căutați un lapte demachiant delicat, vi-l recomand pe acesta.
Îl găsiți acum la un preț special de numai 25 lei – .
Dacă vă plac produsele Ivatherm, găsiți mai multe oferte tentante pe .
*Produs primit spre testare – review sincer, ca de obicei!
Despre produsele Ivatherm am auzit numai de bine, dar nu am avut ocazia să le încerc până acum. De câteva luni însă, au intrat în rutina mea de îngrijire și produsele Ivatherm despre care vă voi povesti pe blog, pe rând.
De aproximativ 3 ani am început să acord mai multă atenție zonei din jurul ochilor și am încercat mai multe creme de ochi, unele mai scumpe, altele mai accesibile. Astăzi o să vă spun câte ceva despre crema antirid și anticearcăn de la Ivatherm.
De când am început să folosesc crema aceasta am observat o îmbunătățire în zona ochilor. Uneori îmi simțeam pielea destul de aspră și liniile fine, ridurile de expresie parcă erau mai vizibile.
Rezultatele nu au apărut peste noapte, ci în timp. Aplic crema în fiecare dimineață și zona ochilor e mai luminoasă și mult mai fină, chiar și seara.
Lipsa orelor de somn începuse să se vadă de la un timp, apăruse cearcănele. Am fost uimită să observ că s-au diminuat, nu se mai văd așa tare.
Îmi place foarte mult textura cremei, este ușoară, se absoarbe rapid și pielea rămâne netedă, foarte fină. Nici nu este nevoie de mult produs, este suficient o cantitate mică, un punct mic de cremă.
Descriere:
Crema antirid si anticearcan – contur de ochi este indicata pentru toate tipurile de piele, chiar si cea mai sensibila.Trateaza zona din jurul ochilor cu cearcane si riduri superficiale si profunde. Se propune un veritabil program restructurant, regenerant si antioxidant al pielii, reducand si prevenind atat ridurile de expresie, cat si pe cele profunde.
Compoziție:
Viniferol®, extras din tijele vitei-de-vie de Bordeaux, este unul dintre cei mai noi si eficienti agenti antirid si anti-age. Datorita actiunii tintite asupra expresiei proteice a genelor implicate in proliferarea si diferentierea celulelor pielii, Viniferolul restructureaza si regenereaza pielea in profunzime. (Testele efectuate pe extras de piele au demonstrat modificari corelate cu reducerea diferentierii si stimularea proliferarii celulare). Prin puterea sa antioxidanta, restabileste echilibrul metabolic al celulelor pielii, avand ca rezultat incetinirea dezorganizarii celulare. Complexul MDI, extras din cartilagiu marin, asigura reducerea semnificativa a cearcanelor si pungilor periorbitare. Untul de Karite ( Butirospermum parkii ) si uleiul de migdale dulci contribuie la sanatatea pielii, aducandu-i vitaminele si acizii grasi esentiali care maresc supletea straturilor celulare. Alfabisabolol este antiinflamator binecunoscut, obtinut din Vanilomopsis Eritropapa, arbore din Amazon. Apa termala Herculane atenueaza iritatiile si catifeleaza pielea prin proprietatile ei calmante, antiiritante. Pielea devine neteda, supla si elastica.
Dacă aveți tenul sensibil, nu trebuie să vă faceți griji, crema de ochi, precum toate produsele Ivatherm, are o formulă specială, potrivită tenului sensibil.
Este marți, ora prânzului … iar nu am apucat să pregătesc postarea asta mai repede..dacă nu duminică, măcar luni. Am început să mă uit la un nou serial – Revenge, care îmi ocupă mai mult timp decât mi-aș dori.
În weekend am făcut poze pentru blog, pentru postările ce urmează. Am atâtea idei, timp mai puțin.
Suntem deja la sfârșitul lunii iulie, vă vine să credeți?
Când trece săptămâna mă gândesc că a trecut prea repede, dar când mă uit la pozele de pe Instagram, am impresia că a trecut atât de mult timp, parcă nu îmi vine să cred că am primit produsele Ivatherm doar marți sau că joi am ieșit la soare, în parc, cu un Strawberry&Cream Frappuccino de la Starbucks.
Dar să trecem acum la poze ..că sunt multe.
Marți am primit produse noi, de la Ivatherm, pentru tenul meu. Recunosc că nu am apucat să le încerc, de abia în urmă cu 2 săptămâni am primit produsele de la Mineralium și dacă le-aș amesteca nu o să îmi dau seama care ce face.
De abia aștept să încerc produsele astea, până acum nu am mai folosit nimic de la Ivatherm.
Mi-am propus să mănânc mai sănătos, mai echilibrat și cum de obicei nu mănânc carne, iar pastele nu ar fi fost cea mai bună alegere, am mâncat orez cu brocolli & morcovi. Yummy.
Marți m-am uitat la ultimul episod din Devious Maids. Nici nu știam de fapt că se termină sezonul 2 deja. Parcă doar ieri a început …
De mult timp nu am mai fost la Starbucks… și cum era mult prea cald afară, mi-am luat un Frappuccino cu căpșuni&frișcă. Foarte foarte bun.
Miercuri am primit un pachet drăguț de la FarduriColorate. Mi-am ales paleta de 120 de culori, de la BH Cosmetics, ediția 1, un kit de sprâncene Beauty Uk, gene false individuale + adeziv.
Despre farduri pot să vă spun că sunt mai pigmentate și au o textură mai plăcută. E timpul să postez un nou machiaj pe blog, promit să îmi fac timp în weekend. Tot atunci o să folosesc și gene false, sunt curioasă cum vor arăta.
Despre kit-ul de sprâncene de la Beauty Uk o să vă povestesc mai multe, pregătesc un review.
Dacă încă nu mă urmăriți pepagina de Facebook , vă invit să mă urmăriți și acolo pentru că pregătesc o surpriză.
Macarons ♥ merg perfect lângă o cafea dulce cu lapte
Mic dejun sănătos : nectarine, curmale & mango
Vești bune pentru fetele din Cluj : vineri s-a deschis magazinul MAC! Despre deschidere puteți citi aici .
Cred că sunt deja 2 ani de când visam la Red Velvet-ul de la Lime Crime.
V-am mai spus că nu îmi plac cumpărăturile online și de aceea probabil că nu mi l-am comandat.
Când am văzut o poză pe Facebook am lăsat un comentariu “Vreau Red Velvet” ..timpul a trecut și după vreo 2 săptămâni am fost anunțată că ajuns comanda.
Eram nerăbdătoare să îl încerc… Sincer, nu se compară cu niciun ruj mat rezistent.
O să vă dau mai multe detalii în zilele ce urmează, trebuie să îl laud într-un review.
Nu aveam de gând să îmi cumpăr nimic de la MAC, am de toate… dar parcă de un blsuh tot aveam nevoie, mai ales de nuanța Breath of Plum.
Ploaie, soare, curcubeu – îmi place atât de mult poza asta.
Pisicile sunt așa șoade… mă amuz de fiecare dată când o văd pe Isis într-o poziție mai neobișnuită.
De-ar dormi așa și noaptea…..
Nu am mai mâncat de mult Nutella… e periculos dacă ai și Nutella și grisine prin casă.. în weekend am terminat jumătate de borcan.