Produse uitate in sertar

Atunci când ai prea multe lucruri, uiți de unele și le găsești mai târziu în sertar sau pe rafturile special amenajate. Așa mi se întâmplă mie de cele mai multe ori. Săptămâna trecută am descoperit câteva produse de care pur și simplu am uitat. Multe dintre ele sunt destul de noi și știu că eram entuziasmată când le-am introdus în colecția mea mare.

Ce am găsit? Palete de farduri, rujuri, fond de ten, BB Cream, demachiant, unul din parfumurile mele preferate și încă câteva. Cred că ar trebui să fac ordine periodic în sertare și să mai sortez produsele.

Parfumul preferat

Guerlain My Insolance

Unul din parfumurile mele preferate din sezonul rece este Insolence de la Guerlain. Este un parfum dulce, fructat, intens și persistent. În zilele reci îl simt și după o zi întreagă. Mi se pare un parfum interesant, pe care l-aș recunoaște foarte ușor. Dacă vă plac parfumurile dulci și nu îl știți pe acesta, vă recomand să îl încercați. Am scris despre el și aici.

De când l-am (re)găsit pe raftul meu cu parfumuri, l-am folosit zilnic.

Îl găsiți la un preț mai mic și aici.

Continue “Produse uitate in sertar”

InstaLife #79

Mi se pare mie sau timpul trece foarte repede? Serios, când
a trecut deja o săptămână? Aveam atâtea planuri pentru blog… articole
amânate, din nou.
Până în septembrie, când voi termina cursul de makeup, va fi
o perioadă aglomerată și nu voi putea posta pe cât de des mi-aș dori.
Oricum, postarea voastră preferată – InstaLife – nu va
lipsi, chiar dacă poate apuc să postez doar marți. Știu că mă înțelegeți.
De la 0 la 5 …
fonduri de ten; rămăsesem la un moment dat fără fond de ten. Primul pe care mi
l-am luat a fost cel de la NYX, dar tot la fondul de ten de la Inglot mă
gândeam…așa că atunci când am fost la evenimentul de deschidere din
București, mi l-am luat. Pe parcurs am primit și Skin Luminizer de la Max
Factor, IlluSkin de la Oriflame și High Performance de la Farmasi. Urmează să
scriu review pentru fiecare. Review-ul pentru fondul de ten IlluSkin îl găsiți
aici.
Întotdeauna mi-au
plăcut alunele și nu mă feresc să încerc noutățile
…Preferatele mele de până acum sunt cele de la Zigi – se găsesc în mai multe
variante : chilli, muștar, ketchup, sare sau teryaki.
Nici de ciocolată nu
m-am ferit.. am zile în care nu mănânc deloc și zile în care aș mânca toată
ciocolata din lume ha ha
Prima surpriză de
săpătmâna trecută a venit de la MyFragrance : gelul de ochi revitalizant Bellapierre.
Până în data de 22
iunie vă puteți înscrie la concurs, aveți șansa să câștigați și voi unul.

În
aceeași zi am primit încă un colet, de data aceasta de la Eucerin : gama de
protecție solară Eucerin Sun. Vara aceasta am produsele de plajă asigurate.
Trebuie doar să am timp să plec și în vacanță.
Vă invit să vă faceți testul acesta și să participați la concurs.

Săptămâna trecută a
fost urâtă…din punct de vedere al vremii.
Nu doar că a plouat
de parcă venea toamnă, dar nici nu știam cum să mă îmbrac. Plecam dimineața pe
soare și mă întorceam pe ploaie sau invers.
Știam că am multe geluri de duș prin casă…dar nu știam că am atât de multe ! Am o manie să colecționez diverse lucruri… 10 geluri de duș neîncepute și alte 6 la duș.
Cine mai colecționează geluri de duș?

Recunosc că nu stăteam în loc de creioane…dar când prețul e prea bun, nu te prea poți abține.
Mi-am cumpărat un creion pentru buze Giorgio Armani, o nuanță de roșu aprins, un creion de la Pastel – albastru deschis și unul dublu de la L’Oreal Double Extend Eye Illuminator Eyeliner, nuanța Green Emerald.
Toate 3 au costat 49 de lei ! Un chilipir.

Vineri dimineață am împachetat bagajele și mâța și am pornit spre Sibiu.

Și dacă tot am ajung acasă, am fost și la magazinul Dumbrava, unde știam că găsesc creioane Ada și mi-am mai cumpărat câteva. Creioanele astea sunt extraordinare, serios! Nu se compară cu nimic.

La prânz am fost la Max by Piazetta – unul dintre cele mai bune restaurante din Sibiu. Dacă aveți drum prin Sibiu și vreți să mâncați bine, atunci acolo trebuie să mergeți.

Aveam o poftă nebună de pizza, așa că nu am stat mult pe gânduri, din meniul variat am ales pizza Bella Italia. Nu am reușit să o mănânc pe toată, dar măcar mi-am satisfăcut poftele.
“When my mother/ husband asks me where all my money went” ha ha 
Despre șamponul uscat Trend it up de la Balea am citit numai de bine. Până acum am rezistat, dar la ultima mea vizită în DM mi l-am cumpărat. Este ediție limitată, cu aromă de căpșuni și cred că vă imaginați cum miroase. 
Am ales și spray-ul cu sare din aceeași gamă, dar nu are niciun efect spectaculos. Cel puțin nu pe părul meu. 
Iar ciocolata… dacă tot a fost ziua mondială a ciocolății, a trebuit să sărbătoresc și eu.

Sâmbătă am primit produse pentru îngrijirea tenului și a picioarelor de la Mineralium.
Imediat după ce am făcut poza am și încercat crema hidratantă pentru picioare , care mi-a lăsat pielea atât de fină.
În curând vă voi povesti mai multe despre aceste produse.

Weekend Selfie.

V-am spus că am descoperit cea mai bună înghețată,pe centru, în Sibiu. Vreau să încerc toate aromele, așa că de fiecare dată când voi ajunge acasă, voi trece și pe acolo. De data aceasta am încercat-o pe cea cu ciocolată neagră… mmm incredibil de bună !

Porumb pe grătar…de când nu am mai mâncat. Se pare că a apărut porumbul bun, mai puțin dulce, perfect pentru grătar.
Mi-e dor de Sibiu…

signa

InstaLife #76

Îmi era dor…îmi era dor sã stau pe șezlongul de pe balcon, din centrul Clujului. Toatã viața mea am stat la casã și mereu mi-am dorit sã stau în aglomerația orașului, sã am un balcon, unde sã mã relaxez. 

Și parcã sunt mai inspiratã când scriu de aici. 
E cald (în sfârșit), adie ușor vântul și deși e luni seara, nu mã deranjeazã zgomotul mașinilor care trec (uneori ca la raliu) pe bulevard…pentru cã sunt puține, e mai liniștit orașul decât de obicei.
Aș fi vrut sã fotografiez cerul, norii, strãzile udate de ploaie, soarele de dupã ploaie și alte lucruri frumoase, dar nu am avut cum. V-am spus cã mi-am spart telefonul – Sony Xperia  z1- și pentru cã era prea scump ca sã îl repar + cã voiam un smartphone nou, am reușit sã îl vând și de marțea trecutã am un telefon foarte vechi, un Nokia 7210 ..
Așa cã sãptãmâna trecutã m-am descurcat cum am putut și tot am postat poze pe Instagram. Nu știu cum va fi sãptãmâna asta… dar pânã atunci, vã las sã vã bucurați de pozele astea :
Când vine vorba de manichiurã, nu am rãbdare…și nici timp. Însã metoda asta cu burețelul mi se pare foarte tare. Se face ușor și se usucã destul de rapid. Efectul mi se pare extraordinar.
A apãrut în sfârșit zmeura și în ultimul timp m-am îndopat cu zmeurã .. Bine cã nu îngrașa :))
Ultima pozã fãcutã cu telefonul 
All white 
Sunt înnebunitã dupã fortune cookies și mã bucur de mesajele pe care le gãsesc înãuntru:)
Cred cã știți cum stã treaba cu guma Turbo:) de fiecare datã când descopeream ‘bunãtãți din copilãrie’  mã gândeam și la guma Turbo. Imaginați-vã cât de fericitã am fost când am primit un plic cu gumã Turbo :))
Nu îmi venea sã cred… Evident cã toatã lumea îmi spunea cã exagerez …
O altã descoperire a fost ciocolata Juicy Splash. Am trecut de nenumãrate ori pe lângã ea, niciodatã nu m-a tentat…pânã într-o zi când muream de cald și am zis cã ciocolata asta sigur mã va rãcori… Am bãgat-o la frigider și mi-am amintit cã de asta mâncam și când eram micã. 
Vã asigur cã o sã vã placã, are un gust deosebit.
 Nu cred cã v-am spus niciodatã, dar de micã am mâncat dulciuri în prostie, pe la 4-5 ani aveam dinții negrii, mor de râs de fiecare datã când vãd poza aia în care zâmbeam mândrã cu gura pânã la urechi ha ha ha
A apãrut și porumbul și bineînțeles cã nu m-am abținut, deși eram convinsã cã nu va avea gustul ãla pe care îl caut…
Spre surprinderea mea, chiar a fost bun, avea gust ok.
Dupã ce am aflat cã existã din nou gumã Turbo în București, m-am apucat sã caut pe net, sã îmi comand o cutie…și am gãsit :))
Vineri am primit noutãțile de la Max Factor despre care o sã vã povestesc pe rând, dupã ce le testez. Vor fi disponibile în magazine de luna viitoare.
.
Mâncarea mea de varã… Fructe, cât mai multe, cât mai colorate și mai aromate. 
Sâmbãtã la prânz am pregãtit niște bruschete foarte bune. Se preparã atât de ușor..
..iar la final, Isis vã ureazã o sãptãmânã fainã ?

signa

Noutati cosmetice de la Max Factor

Astăzi, când am deschis mail-ul, mi-a atras atenția imediat titlul “multe produse noi de la Max Factor” , am deschis repede mesajul pentru a vedea despre ce e vorba. Cu fiecare rând pe care îl citeam, zâmbetul meu devenea tot mai larg. La final mi-am spus “wow, astea da noutăți, trebuie să le încerc, pe toate!” .
10 minute după ce am citit informațiile, îmi sună telefonul “Bună, am un colet pentru dvs.” . Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când primesc un e-mail de la Max Factor, mă sună imediat și curierul.
 Perfect timing!
Și pentru că vreau să aflați și voi despre produsele acestea minunate, m-am gândit să închei seara cu un articol de noutăți. Asta așa, ca să fiți pregătite și să știți după ce să vă uitați când apar în magazine. 
Pentru un machiaj perfect, avem nevoie în primul rând de 3 produse esențiale : bază, fond de ten, corector și iluminator/anticearcăn. 
De ceva timp mă gândeam să investesc într-un corector și un anticearcăn bun. Mă bucur tare mult că aceste produse s-au lansat chiar acum, la timp. 
Max Factor este un brand bun și nu mă îndoiesc de calitatea produselor. Apropo, știați că Max Factor a revoluționat industria cosmetică? 
Unul din produsele esențiale, care nu trebuie să ne lipsească din trusa de make-up este baza, iar Max Factor a lansat acum primerul Facefinity All Day. Acesta prelungește rezistența fondului de ten. 
Secretul acestui produs constă în particulele micro, corectoare, care absorb transpirația și sebumul și prelungesc rezistența fondului de ten.
Preț recomandat : 54,38 lei .
Mi-ar fi plăcut să îl găsesc în pachet, dar nu l-am primit. De abia aștept să apară în magazine, este pe lista mea “must have” .
Un alt produs care nu trebuie să ne lipsească din trusa noastră de machiaj este produsul corector, fie că se află sub forma unui creion, stick sau unui produs cremos. Cred că toate avem mici imperfecțiuni pe care ne dorim să le ascundem. Pentru asta avem nevoie de un produs care să ne ajute. 
Creioanele corectoare Colour Corrector Stick au fost create pentru a ascunde micile imperfecțiuni – roșeață, pete pigmentare sau cearcăne. 
Se știe că unele culori se anulează între ele : 
verdele neutralizează roșeața, așadar dacă aveți astfel de probleme cu tenul, folosiți un corector verde,
galbenul neutralizează nuanțele de violet, iar rozul se folosește dacă avem pete mai închise la culoare, uniformizează nuanța tenului. 
Iluminatorul reflectă lumina și ne pune în evidență trăsăturile frumoase. 
Preț recomandat : 52,54 lei. 
Am primit corectorul galben, pentru cearcăne, îmi doresc însă și creionul iluminator. 
Fondul de ten Skin Luminizer  și iluminatorul pentru ochi Eye Luminizer au fost create special pentru femeile care caută radianță subtilă și luminozitate.
Aceste produse conțin pigmenți perlați ce luminează tenul, oferind un aspect sănătos și natural.
Fondul de ten are acoperire mică, dar asta nu înseamnă că nu uniformizează nuanța tenului. În plus, fondul de ten oferă hidratare prin complexul VitaNiacan, vitaminele B și E și glicerină, care restabilește echilibrul hidratării pielii. 

Noul fond de ten va fi disponibil din luna iulie, este disponibil în 5 nuanțe și costă 51,54 lei (preț recomandat).

Eu am primit azi nuanța Golden, care mi s-a părut destul de închisă, dar pe piele se uniformizează. Poate mi se va potrivi mai bine când voi fi mai bronzată. Până atunci, dacă nu mă descurc, o să aplic și o cremă, ca să deschid nuanța. 
Eye Luminizer este special creat pentru zona întunecată de sub ochi, conține tonuri de galben, ce iluminează și neutralizează tonurile de mov, estompând în același timp cearcănele. Conține același complex de vitamine și de hidratare ca și fondul de ten, însă are și efect de lifting, combatând și apariția liniilor fine.
Acest iluminator va fi disponibil în magazine din iulie, se găsește o singură nuanță, iar prețul recomandat este de 29,16 lei. 
Cu siguranță și acest produs se află pe lista mea de to buy .  
În urmă cu aproape 90 de ani, Max Factror a inventat Supreme Nail Polish – o pudră în nuanța de bej, care era pulverizată pe unghii și apoi lustruită, pentru a da strălucire și culoare. Astăzi, același brand ne prezintă cea mai recentă inovație : Gel Shine Lacquer. 

” Special
creat pentru femeile dezamăgite de lacurile de unghii obișnuite care fac
compromisuri la culoare, rezistență sau strălucire, noul Gel Shine Lacquer vă asigură de îndeplinirea tuturor cerințelor de mai sus. Asiguraâd o culoare
intensa, grad ridicat de strălucire și rezistență până la 7 zile, vă puteți
face acasă o manichiură ca la salon. “

Preț recomandat : 28 lei, 9 nuanțe disponibile. 
Ce părere aveți despre aceste noutăți ? Ce produs vă tentează?
Urmează să testez fondul de ten, corectorul și oja și atunci vă voi putea împărtăși și impresiile mele.  
signa

[Review] Max Factor Excess Volume Mascara

Vă anunțam cu ceva timp în urmă de lansarea noului rimel de la Max Factor  – Excess Volume Extreme Impact  iar astăzi e a sosit momentul să vă dau mai multe detalii,să vă împărtășesc părerea mea despre acesta.

Aceasta este prima mascara în 2 pași de la Max Factor și promite alungire & volum. De asemenea, promite să ofere și luciu genelor. Primul lucru pe care l-am observat a fost periuța .. de fapt, periuțele… una seamănă cu periuța de la 2000 Calories iar cealaltă cu False Lash Effect – două din cele mai iubite rimeluri Max Factor.

Sincer, nu mai auzisem de luciu pentru gene …adică, cine vrea să aibă genele lucioase? De abia după ce am folosit rimelul, mi-am dat seama la ce se referă… și arată bine pe gene. Oferă ceva în plus privirii. Genele sunt îmbrăcate într-un strat negru intens, strălucitor.

Primul pas : volum extrem – dacă aplici un singur strat, obții un efect natural, cu 2 straturi genele capătă mai mult volum …

Pasul doi : lac intensificator – oferă o finisare de negru-intens, strălucitor și îngroașă puțin genele, fără a le încărca.

Îmi place faptul că nu încarcă genele și nici nu le lipește, iar pe parcursul zilei nu cade de pe gene. 
Se spune că nu există rimelul perfect și că, pentru a obține rezultatul dorit, trebuie să folosești mai multe rimeluri cu diferite periuțe. Așa este și în cazul acestei mascara – o periuță definește genele iar cealaltă le oferă mai mult volum și le îmbracă într-un strat negru-intens.
Atunci când nu ai mult timp la dispoziție pentru machiaj s-ar putea ca acesta să nu fie rimelul potrivit, având în vedere că trebuie să urmezi cei 2 pași. Dar poți folosi doar una dintre periuțe, depinde de efectul pe care ți-l dorești …și de timpul pe care-l ai.  
De când am primit acest rimel îl folosesc constant, îmi place foarte mult că rezistă o zi întreagă și că evidențiază ochii. 
Demo :
no mascara
1x pasul 1 
2x pasul 1
… pasul 2 

Deși este un rimel bun, mi se pare cam mare prețul (60 lei) … nu știu dacă l-aș cumpăra la prețul întreg.
Pe voi vă tentează?

Brand : Max Factor
Price  : 60 lei
Quantity : 20 ml
Made in : Ireland
Worth it : 8/10
Name : Excess Volume Extreme Impact Mascara

signa

Noutati cosmetice : Max Factor – Excess Volume Extreme Impact Mascara

Max Factor a lansat noua mascara pentru volum – Excess Volume Extreme Impact Mascara, dar şi un creion de ochi rezistent – Excess Impact Longwear despre care am să vă spun mai multe într-un articol viitor. Ieri am intrat în posesia noutăţilor şi pot să vă spun doar că …. de fapt, nu vă spun încă nimic, vă las să aflaţi prima dată despre ce este vorba, urmând să aflaţi şi părerea mea în curând, când am să scriu review-ul.

Volum
senzational, cu finisare de lac negru, intens – cea mai noua combinatie pentru
gene cu impact maxim

 

“Genele tale merită să fie duse la nivelul următor
cu noua Mascara Excess Volume Extreme
Impact
– cea mai nouă combinaţie de la Max Factor pentru volum extrem, cu
finisare de lac negru-intens.

Creat pentru acelea dintre noi mai degraba
nemulţumite de mascara normală pentru volum, noua Excess Volume Extreme Impact
Mascara aduce laolalta o bază ce conferă volum extrem şi un al doilea pas –
lacul negru-intens pentru finisarea ce cu siguranţă îţi va face genele
remarcate, mai mult ca oricând.

“Formulele
tradiţionale pentru volum înşeală, destul de adesea, aşteptările. Această nouă
mascara de la Max Factor, însă, îşi îndeplineşte toate promisiunile: vei avea
nu numai acel volum extrem pe care l-ai dorit, în plus lacul negru intens chiar
va amplifica rezultatul final, ceea ce înseamnă un nou nivel al intensităţii
privirii. Pentru mine, acesta este Wet-Lash Look”
Pat McGrath,
Global Creative Design Director Max Factor. 

Cum se aplică?
Baza
(pas 1) – VOLUM EXTREM:
Formula
pentru îngroşarea genelor conţine ceară, pigmenţi de culoare închisă şi sfere
pentru volum, pentru o finisare superioară şi extra-volum de mare impact.  Pe lângă aceasta, cea mai mare perie din
portofoliu este menită să asigure volumul maxim.

Top
coat (pas 2) – LAC INTENSIFICATOR:
Pasul
2, lacul negru intens pentru finisare, are o formulă mai subţire decât baza
pentru volum, ceea ce-i asigură alunecarea mai uşoară pe suprafaţa genelor.
Datorită micro-texturii pentru volum a bazei, lacul pentru finisare acoperă
genele de la radacină până la vârf, ceea ce înseamnă că poţi avea finisarea
negru-intens, strălucitoare, fără a fi nevoie să înlături sau să distrugi
stratul pentru volum de dedesubt. Formula pe bază de gel contribuie, de
asemenea, la îngroşarea genelor şi la rezistenţa lor îndelungată. Motiv pentru
care excesul este cuvântul de bază pentru acest nou produs.

Excess Volume Extreme Impact Mascara de la Max Factor va fi disponibilă în magazine de la 1 februarie 2014.”
Ce părere aveţi? Credeţi că îndeplineşte dorinţa de a avea gene voluminoase şi de o culoare negru-intens ?
Aştept comentariile voastre.

 







signa

Trash it !

A venit din nou momentul acela al lunii … momentul în care am conștientizat că nu mai pot folosi unele produse cosmetice din cauză că le-a trecut vremea.
Dacă luna trecută am făcut primul pas, m-am gândit să îmi fac curat în fiecare lună printre cosmetice. La câte am, sigur voi găsi în fiecare lună ceva bun de ..aruncat.  Pentru unele îmi pare rău, pentru altele nu..

It’s that moment of the month again… the moment when I realized that I can’t keep using some of my goodies, because they are expired.
If last month I took the first step, I thought I should “clean up” every month . I sure have a lot and I will have some stuff to throw away every month ..  I feel sorry for one of them but for some I don’t. 

Shimmer stick-ul de la Max Factor îl am de mai bine de un an … Recunosc că nu l-am mai folosit de câteva luni bune și chiar am uitat de el. V-am povestit că  nu am fost prea încântată de el de când l-am luat, așa că nici nu l-am mai folosit prea mult…
I have this Shimmer Stick from Max Factor for more than a year now. I admit I haven’t been using it for a few months and I completely forgot I have it. I told you I wasn’t very excited about it since I bought it so I didn’t use it much..

Mă lăudam cu acest balsam de buze cu un an și-un pic în urmă. Atunci eram super încântată de el (și chiar și acum mi se pare tare ideea că există balsam Coca Cola ha ha) dar din păcate nu e cel mai eficient balsam de buze. L-am folosit din când în când, până acum câteva săptămâni când mi-am dat seama că i s-a schimbat gustul și ar fi cazul să îl arunc. 
A year ago I was bragging myself with this lipbalm. I was excited (and I still think how cool it is to wear Coca Cola on your lips ha ha) but unfortunately it isn’t the best lipbalm… I used it for a while, until a few weeks ago when I realized it taste has changed and it should be better if I throw it away…

Da… rujurile lichide despre care vă povesteam data trecută că mi-e greu să mă despart de ele… Deși nu le-am aruncat luna trecută, acum le-a venit rândul. Nu le-am mai folosit de muuuult timp și chiar s-au degradat (vedeți foto) . Nu e cazul să le mai țin , pentru că o să îmi iau altele când mai scap din produsele de buze pe care și-așa nu le folosesc 🙁 
Yup …the lipglosses I was telling you last time …it’s now time to get rid of them. Althought I didn’t trash them last month, now it’s the time. I haven’t been using them for a long time and they really look bad (see the pic). I will buy others when I get rid of the many others lip products I have and don’t use…

Tușul albastru de la Flormar nu e așa vechi, dar cred că au trecut cele 6 luni de valabilitate și oricum nu îl mai foloseam … într-un fel îmi pare rău că l-am aruncat..
The blue liquid eyeliner from Flormar isn’t that old but I think the 6 validity months passed away .. I haven’t used it anyway… but somehow, I am sorry I threw it away..

Unul din cele mai bune rujuri / glossuri rezistente – Lips2Last de la Manhattan. Din păcate,din România cred că a dispărut deja acest brand așa că nu voi mai avea ocazia să îmi iau rujul ăsta prea curând. Nu am mai folosit acest produs de foarte mult timp și cred că termenul de valabilitate i-a trecut de mult. 
One of the best long lasting lipsticks/lipglosses  / Lips2Last from Manhattan. I haven’t used this product for a looong time and I think that its validity has passed away for a few good months now ha ha

Crema de gălbenele a expirat în martie 2012 dar de abia la începutul lunii acesteia am văzut acest lucru. Totuși, mirosul nu s-a schimbat și încă avea efect … Va trebui să îmi fac drum la un magazin naturist / plafar să îmi cumpăr crema minune din nou.. 
My calendula cream has expired in march but I just noticed that at the beginning of this month. Still, the smell was the same, the consistency as well and it still did a great job…Well, I have to get a new one now.

Tușul de la Alix Avien l-am re-achiziționat anul trecut și nu l-am prea folosit. Pentru că sigur au trecut mai mult de 6 luni de când l-am deschis, cred că e mai bine că m-am despărțit de el, mai ales că nu duc lipsă de tușuri :)) 
I re-bought the Alix Avien Dip Eyeliner last year and I haven’t used it much. And because I am pretty sure I have it for more than 6 months I think it’s better that I threw it away .

Deși nu folosesc corector / anticearcăn, mi-am luat unul de la Miss Sporty pe care îl foloseam ca bază pentru farduri (ați încercat vreodată să vedeți cum schimbă culoarea fardurilor?♥) . Pentru că îl foloseam la ochi și pentru că știam că e cam vechi, m-am decis să îl arunc. Va trebui însă să îmi iau altul pentru a-l folosi ca bază. 
Even if I don’t use concealer/cover stick I got one from Miss Sporty , which I used as an eyeshadow base (have you ever tried to see how it changed the eyeshadow colours?♥) . Because I was using this product in my eye area and I knew it was old, I decided to trash it … I still need to buy another one to make my eyeshadow colours look so vibrant.

Faimosul rimel Colossal de la Maybelline, pe care l-am re-achiziționat de vreo 3-4 ori … deși e unul din cele mai bune rimeluri mass-market l-am aruncat pentru că a expirat. Dar o să mi-l cumpăr din nou, și de data asta voi încerca varianta Ultra Black 🙂 
The famous Colossal mascara from Maybelline,which I re-bought 3-4 times before… although it’s one of the best drugstore mascara I had to say good-bye because it has expired. But I will re-buy it again and this time I’ll choose the Extra Black version.

Cu ceva timp în urmă am cumpărat gelul acesta de sprâncene de la Alverde. Nu știu dacă a expirat, dacă un asemenea produs are termen de valabilitate, dar l-am aruncat pentru că era destul de vechi și periuța arăta scrârbos , cu resturi de la creionul / fardul de sprâncene… 
I bought this brow-gel from Alverde some time ago. I don’t know if it expired or if such a product has a validity term but I threw it away because it was pretty old and the brush started to look gross with all that brow pencil residue. 
Vă spuneam luna trecută că nu pot să mă despart nicicum de rimelul meu preferat – Lash Injection de la Too Faced….  Ei bine, a trebuit să o fac pentru a avea pretext că îmi trebuie altul ha ha ha 
Acum câteva zile am aflat că o perioadă a fost scos de pe piața (cel puțin în străinătate) și a revenit de curând cu o formulă îmbunătățită și un ambalaj nou. Ăsta e un motiv bun să mi-l cumpăr din nou ha ha.  Deci vă dați seama că al meu era destul de vechi … 
Last month I was telling you that I really can’t break up with my favourite mascara – Lash Injection from Too Faced… Well, I had to do it so I could have a good reason to buy a new mascara ha ha
A few days ago I found out that it was missing for a period and now it’s back with an improved formula and a new design… And now this is a good reason for me to re-buy it :)) 

Voi de ce produse a trebuit să vă despărțiți de curând?
What are the products you’ve thrown away recently? 

Latest shopping & gifts

Probabil că v-am mai spus că din noiembrie nu mi-am mai cumpărat produse cosmetice, m-am abținut …până de ziua mea, în februarie:))  Adevărul e că nu am simțit “lipsa” cumpărăturilor de cosmetice, mereu vedeam ceva și mă convingeam că nu am nevoie , căutam argumente pro/contra și rezistam tentațiilor. Îmi dau seama că am destul de multe produse pe care le cumpăr așa într-un moment de entuziasm de care uit mai târziu. La rimeluri sunt campioană :)) La Sibiu mi-am lăsat vreo 10, la Cluj am luat alte 10 …mai “noi” . Pe cele din dulăpiorul de acasă nu le mai folosesc, dar îmi vine atât de greu să le arunc…..  Și acum, am găsit 2 rimeluri pe care le am de ceva timp și pe care nu le-am mai folosit… și mi-e atât de greu să le arunc, le țin lângă coșul de gunoi până prind curaj să le arunc …


I might have told you that I didn’t buy cosmetics since november last year 🙂 I’ve abstained myself until my b-day in february. 
Truth is I didnt’t miss make-up – shopping at all , I always saw something new and I was convincing myself that I don’t need it …and I resisted :)) I can see that I have many products I buy at a certain moment and then forget about them. I think I’m a champ when it comes to mascara :)) I left 10 back home, the “newest” 10 I took with me. I don’t use the ones that I left home but it seems so hard for me to throw them away..  Yesterday I found 2 old mascaras in my collection and I just can’t throw them at the garbage, I left them beside the recycle bin and I will throw them away when I can :))

Trecem peste partea asta “morală” și vă arăt ce mi-am cumpărat și am primit în ultimul timp .
Well….passing over this “moral”-stuff, I’m gonna show you what I bought and received in the last period.

Am profitat de oferta găsită pe Groupon -50% reducere la produsele Sabon și mi-am cumpărat scrubul și loțiunea de corp (și după cum vedeți, o și folosesc:)) ) cu Iasomie
///I found a good deal for the Sabon products and I bought a scrub and a body lotion with Delicate Jasmine

De Valentine’s Day a apărut la Douglas un sortiment nou de gel de duș I love… și nu i-am putut rezista. 
/// For Valentine’s Day there was a limited-editionfor the I love…. shower-gel and I couldn’t resist it:)

După 2 ani de așteptare, am primit în sfârșit cardul Sephora și împreună cu acel card, am primit și un gel de duș cu ceai verde! Nu am fost niciodată curioasă să văd cum miroase, dar a devenit imediat gelul meu de duș preferat și mereu îmi prelungesc dușul, să simt mai mult aroma.
PS : luna aceasta este promoție de 30% reducere la achiziționarea a 3 produse de baie de la Sephora. O să profit și îmi voi achiziționa și scrubul, loțiunea de corp și săpunul de mâini 🙂
///After 2 years of waiting, I finally got my Sephora-card and I also received a shower gel with green tea! I was never curious about its smell, but now, that I got it and know how it smells, it became my favourite shower-gel and I always stay longer in the shower, just to smell it 🙂

Tot de la Sephora mi-am luat și demachiantul de ochi -pentru machiajul rezistent/ waterproof și îmi place foarte mult. Am ales varianta mini pentru a vedea dacă e eficient sau nu 🙂
//// I also got a waterproof – make-up remover from Sephora and I like it very much; I chose the small size just to see if it is good or not:)


Make-up Stuff :

 De ziua mea, mi-am comandat și restul paletelor Sleek care mă tentau de mult, cred că a mai rămas doar Me Myself and Eye și Au Naturel pentru a avea colecția completă :))
Mi-am comandat Sunset, Monaco și Original, iar Oh So Special am primit-o de la prietena mea Rox .
Într-o zi am văzut și paleta Caviar&Champagne de la NYX și dat fiind faptul că nu am nicio paletă cu nuanțe nude, am cumpărat-o 🙂 În aceeași zi am cumpărat și quad-ul de la Farmasi. Fardul trio de la beautyUK l-am primit săptămâna trecută de la Make-UpShop.
/// I bought the rest of the Sleek-palettes I was missing and now I think there are only 2 more left so I have the complete collection : Au Naturel and Me Myself and Eye 🙂
I got Sunset, Monaco and Original and I received Oh So Special from a friend.  One day I saw NYX’s Caviar&Champagne palette and because I didn’t have any nude-palettes, I bought this one:)  On the same day I bought another quad from Farmasi.  The trio from beautyUK I received last week from Make-UpShop.

 Trio-ul de la beautyUK are și o pensulă ascunsă 🙂
The trio from beautyUK has an “undercover” brush 🙂

Blush-urile de la Sleek mi se par cele mai bune din câte am încercat/avut până acum. Sunt atât de pigmentate, de fine și de rezistente! Flamingo l-am primit odată cu Oh So Special, de la prietena mea iar Rose Gold mi l-am luat împreună cu paletele Sleek. 
Flamingo e destul de intens, e un roz nebun care trebuie estompat bine dacă nu vreau să arăt ca un clown:))
Rose Gold e o nuanță atât de frumoasă……. este o piersică aurie, nici nu mai e nevoie de highlighter pentru că iluminează foarte frumos pomeții.
////I think that the Sleek-blushes are the best I’ve ever tried/had ! They are so soft, highly-pigmented and long-lasting ! I received Flamingo together with the Oh So Special palette, and Rose Gold I bought together with the other palettes.
Flamingo is pretty intense, it is a blazing pink which has to be well-blended if you don’t want to look like a clown:)
Rose Gold is such a pretty shade! … it is a golden peach, and you don’t even need more highlighter because this blush highlights the cheeks so nice!

Aveam nevoie de o pensulă pentru blending mai bună și …m-am ales cu 2 : una de la Revlon și cealaltă de la  Sephora.
Cea de la Sephora are perii mai lungi și e mai bombată, pe când cea de la Revlon are perii un pic mai scurți și e mai subțire.
/// I needed a better brush for blending and I got 2 : one from Revlon and the other one from Sephora.
The one from Sephora has longer bristles and it is more rounded, and the one from Revlon has shorter bristles and it is thinner.

Pentru curățarea pensulelor mi-am cumpărat soluția specială de la Sephora pe care am mai avut-o.
/// I bought a special brush-cleanser from Sephora, which I had before.

Deși nu aveam nevoie, mi-am cumpărat și niște tușuri de la beautyUK și unul de la Essence, pe care mi l-a cumpărat prietena mea Rox.
///Although I didn’t need any more eyeliners I bought a few from BeautyUk and Essence.

 Aplicatorul tușului negru de la beautyUK e atât de greu de folosit…eu nu pot să folosesc acest tuș fără să nu-mi stric machiajul …. Are aplicatorul destul de gros și tușul e destul de lichid.
Deși nu mi-a plăcut când am văzut aplicatorul tușului de la Essence (seamănă puțin cu cel de la beautyUK) când l-am folosit mi-a plăcut foarte mult și nu mi-a venit să cred cât de ușor mi-am conturat ochii.
Tușul mov de la beautyUK nu l-am folosit până acum, dar îmi place că e opac și nu e nevoie să îl aplic peste o bază neagră.
/// The applicator from the beautyUK black eyeliner is so hard to use… I just can’t use it without destroying my make-up. It is pretty thick and the eyeliner is so… liquid :)) 
Although I didn’t like Essence‘s eyeliner applicator (it looks a little bit like beautyUk’s one) when I tried it I liked it very much and I couldn’t believe how easy I got my eyes lined :))
I haven’t used the purple eyeliner from beautyUK but I like it because it is opaque and I don’t need to use a black-base for it:)

Chiar nu am putut rezista tentației reducerii de 50% la noua mascara de la Rimmel :)) Nu-mi pare deloc rău că l-am luat pentru că îmi place foarte mult.
Mascara 2000Calories de la Max Factor am primit-o și e foarte bună ! Nu știu de ce am ezitat să mi-o cumpăr până acum…. 
/// I just couldn’t resist when I saw 50% off for the new mascara from Rimmel 🙂 I don’t regret buying it, I like it very much. 
I received the 2000 Calories mascara from Max Factor and it is very very good. I don’t know why I didn’t buy it until now…

 Am primit împreună cu fardul trio de la beautyUK și un gloss – Lip Lust care a devenit preferatul meu și pe care-l folosesc aproape zilnic!
Gloss-ul de la Alverde m-a cucerit datorită culorii (care nu seamănă deloc în poză cu realitatea!).
Glossul de la Radiant mi se pare că are nuanța perfectă de nude și e atât de cremos și de rezistent.
Mi-am dorit un ruj roz pal (nu că nu aș mai avea …) și am descoperit rujul de la Farmasi (Deena îmi pare rău că te-am informat greșit și că te-ai ales cu o prostie:( )
Balsamul de buze I love….strawberries&milkshake miroase foarte foarte bine, e hidratant și oferă și o nuanță frumoasă de roz buzelor.
/// I received a gloss (Lip Lust) from beautyUK and it became my favourite, I use it almost every day.
I bought the Alverde-gloss because I loved its colour (which doesn’t seem the same as in real in the pic).
I think that the Radiant-gloss has the perfect nude shade! Beside this, it is so creamy and long-lasting.
I wanted a pale pink lipstick and I discovered one from Farmasi.

Aveam nevoie de o ascuțitoare dublă și am găsit-o la … Sephora 🙂
///I needed a double-sharpener and I found this one at…Sephora.

Săptămâna trecută mi-am mai luat 2 oje de la Seventeen  – una are o nuanță foaaaaaarte interesantă. – e ceva între maro și vișiniu, cu sclipici roșu/auriu! Cealaltă e de fapt o ojă cu sclipici multicolor – și se schimbă în funcție de lumină din albastru în verde sau invers :)) 
Am rugat-o pe prietena mea să-mi ia acel top coat de la Essence și mi-a cumpărat și o ojă mov drăguță 🙂 
//// Last week I bought 2 nail polishes from Seventeen – one has a very interesting colour – it’s something between brown and cherry with red/golden glitter! The other one is a multi-glitter blue/green nail polish.
I asked my friend to buy for me that gel-look top coat from Essence and she also bought me a nice purple nail polish.

Această cremă de mâini am descoperit-o la mama și pentru că mi-a plăcut foarte mult mi-am cumpărat-o și eu. E atât de hidratantă și are un miros plăcut. 
///I discovered this hand cream in my mother’s room and because I loved it I bought it 🙂 It’s so hydrating and it has a nice smell.

Și acestea sunt achizițiile de azi 🙂 O ojă albastră de la Sephora și mult așteptata și dorita cremă BB Cream de la Garnier♥ 
//// And I bought these goodies today – a blue nail polish from Sephora and the most awaited BB Cream from Garnier

Pentru majoritatea produselor prezentate azi, voi reveni cu review-uri 🙂 
There will be reviews for the most of the products shown today 🙂

Noutati cosmetice

Știu cât de mult v-a plăcut articolul în care vă povesteam despre parfumurile noi și, pentru că mi-ați cerut, voi scrie și despre ultimele noutăți în materie de make-up…

Colecția Black Honey de la Clinique mi se pare foarte drăguță.

Această colecție cuprinde : mascara High Impact pe care-l găsim în ambalaj argintiu, un gel-liner cu pensulă – într-o nuanță interesantă de maro-vișiniu, un ruj + gloss de buze care par destul de închise, dar aplicate pe buze parcă arată altfel, un quad de farduri în 4 nuanțe superbe♥ și, preferatul meu, blush-ul. Blush-ul pare destul de închis la culoare, dar aplicat pe obraji arată cu totul altfel. Fardurile din quad-ul Color Surge sunt destul de pigmentate și se aplică foarte bine. Dacă doriți să vedeți colecția mai de aproape, puteți găsi colecția Black Honey în magazine, sau dacă sunteți prea comode, puteți să o admirați aici.

O altă colecție frumoasă mi se pare cea de la Lancome – 29 St. Honore .

Colecția de la Lancome cuprinde 3 rujuri mici – French Touch, în nuanțe diferite de roșu aprins, un quad de farduri 02 Blondette care cuprinde 4 nuanțe de maro (2 sidefate și 2 mate) care poate fi multifuncțional :)) atât pentru pleoape cât și pentru conturarea sprâncenelor. Colecția ar fi incompletă fără un blush, iar cei de la casa Lancome s-au gândit la un blush în nuanțe de roz și auriu, cu imprimeu a la Paris 🙂 
 Odată cu această colecție au apărut și 2 oje – 1 nuanță de roșu aprins, clasic și 1 nuanță interesantă de maro-negru cu sidef. Pentru un machiaj complet avem nevoie și de un tuș negru și Artliner-ul este inclus în această colecție. Din păcate, tușul de ochi Artliner, care e preferatul meu, nu există în România 🙁 
Colecția de la Dior este inspirată de aur și de acolo i se trage și numele – Les Rouges Or.
 Colecția cuprinde nuanțe noi de rujuri, majoritatea cu particule aurii. Unul dintre rujuri are o nuanță ieșită din comun – auriu :)Parcă ai avea aur pe buze :)) 
Bineînțeles că nu puteau lipsi și ojele care, bineînțeles că sunt superbe! 4 nuanțe incredibil de frumoase ♥ 
Dacă sunteți curioase cum arată ojele aplicate pe unghii , puteți să le admirați aici.
Acestea au fost colecțiile noi de la casele mari, iar mai departe vă voi prezenta colecțiile noi de la brandurile mai accesibile.
Și voi începe cu Bourjois care are o colecție nouă numită Flower Perfection, destul de roz și de girly 🙂
 Bourjois a lansat un nou fond de ten ce are un burețel în capac. Acest fond de ten promite rezistență și ten perfect o zi întreagă. Eu l-am încercat pe mână dar nu mi-a plăcut, mi s-a părut că nu se întinde bine…dar poate că aveam eu mâinile prea uscate.. 
Flower Perfection cuprinde și o pudră pulbere, într-o singură nuanță și un primer de față ce promite ten neted și pregătit pentru aplicarea fondului de ten. 
Odată cu această colecție am apucat să văd și prima pensulă Bourjois din comerț (am mai văzut pensule la make-up artist-ul Bourjois și eram fascinată!). Este o pensulă cu peri albi, naturali și fini și mâner roz. Pensula e pentru pudră, eu o folosesc pentru blush și, deși nu se prea împacă eu mă străduiesc:))
Au apărut și niște ‘perle’ de ochi , adică niște farduri mici-mici, cuprinse într-o paletuță de 5 nuanțe. 
Pentru a vedea nuanțele mai bine, intrați aici.
Pe lângă ojele frumoase care au apărut în această vară, au apărut și niște gloss-uri marca Bourjois  cu efect de albire a dinților :
Sunt glossuri care au 2 capete  : 1 cu culoare pentru buze și 1 cu un gel special mentolat, de albire a dinților.
Și Rimmel vine cu ceva nou, și anume rujuri semnate Kate Moss, în 5 nuanțe noi,  îndrăznețe.
Dacă tot a apărut trendul cu ojele crăpăcioase în mai multe nuanțe , și Rimmel a lansat astfel de oje, în nuanțe de negru, argintiu, alb… De asemenea, au apărut și nuanțe noi la ojele Lycra Pro și deja m-a fermecat un albastru închis, perfect pentru sezonul rece.
Alte produse cosmetice noi și interesante sunt rujurile și fondul de ten Elixir de la Max Factor.
Rujurile oferă o culoare intensă buzelor și sunt destul de rezistente. Conțin și ingrediente care hidratează buzele, astfel că nu ar mai fi nevoie de balsam 🙂 
Fondul de ten Elixir e un fond de ten cu ser anti-rid, e pentru tenul matur și are acoperire mare.

Sper că v-a plăcut articolul acesta și sunt curioasă să aflu ce vă tentează pe voi ? 🙂

 În curând voi reveni cu un articol despre parfumurile noi.

October’s Favs

Vă vine să credeți că suntem deja în noiembrie?! Mie nu îmi vine să cred… de fapt, nu îmi vine să cred cât de repede a trecut timpul, nu-mi vine să cred că mai avem puțin și vine Moș Crăciun :)) Nu-mi vine să cred că peste 2 luni suntem în 2012 :))

Oricum , a venit timpul să vă arăt ce produse am folosit în luna octombrie, cu drag, produse mai noi sau mai vechi, care și-au intrat în drepturi  odată cu timpul rece.

Crema de mâini BIO cu gălbenele și mușețel, primită de la Green For You, mi-a catifelat mâinile seară de seară și o face în continuare. O țin pe noptieră și înainte să adorm îmi răsfăț mâinile 🙂

Balsamul de buze de cacao de la The Body Shop a devenit preferatul meu în luna ce tocmai a trecut datorită mirosului delicios. Nu e la fel de hidratant / eficient ca cel de la Apivita, dar aroma lui mă înnebunește. Parcă aș avea ciocolată de cacao pe buze .
Demachiantul 3in1 de la Apivita rămâne favoritul meu – mai ales pentru ten.
De demachierea ochilor se ocupă demachiantul bifazic XL de la Douglas și sunt încântată de el. Nu are miros, nu ustură deloc și îndepărtează machiajul ochilor rapid și eficient, fără să mai rămână vreo urmă de ceva. 

După ce îmi demachiez fața cu Apivita, folosesc și loțiunea tonică XS de la Douglas. Îndepărtează urmele de machiaj/praf, nu miroase deloc a alcool , de fapt miroase a măr verde și îmi place tare mult și nu usucă fața deloc.
Despe sprayul de păr pentru stălucire de la Oyster v-am povestit ieri și vi-l prezint și azi printre favoritele lunii octombrie. 

Pentru că am intrat în sezonul rece a trebuit să renunț la crema de față de la Clarins (Daily Energizer Lotion) și să trec la creme mai bogate și mai hidratante. În timpul ăsta am terminat aproape toată crema de la Gerovital Plant și de o săptămână am început să folosesc crema Vitacreme B12 (primită de la Iulia – mulțumesc!) care, deși nu e grasă, e foarte hidratantă.

Am renunțat în perioada asta la fondul de ten Teint Miracle de la Lancome și am revenit la Xperience de la Max Factor care e mai cremos și mai potrivit pentru sezonul rece.

Rujul lichid Gleam Rouge de la Farmasi l-am folosit aproape toată luna pentru că hidratează buzele,e cremos și rezistent …iar nuanța(16) e perfectă 🙂

Am folosit aproape zilnic blush-ul de la Bourjois (nuanța Rose Frisson)  împreună cu Shimmer Brick-ul de la Bobbi Brown. Merg perfect împreună și uitasem cât de frumos se vede shimmer brick-ul pe pomeți 🙂
Mai e nevoie să mai spun ceva despe tușul True Color de la Flormar pe care îl folosesc obsesiv ? Da! E cel mai fain albastru pe care l-am văzut la un tuș, așa electric și intens înteaga zi :))

Am revenit la unul din rimelurile mele preferate – Lash Injection de la Too Faced – după ce, aproape toată vara, am folosit rimelul mov de la YSL.

Loțiunea de corp Body Relax cu vanilie și miere de la Apivita m-a convins că trebuie să îmi hidratez și corpul. O folosesc zilnic, mirosul mă încântă și faptul că am pielea catifelată mă bucură și mai mult!
Am devenit dependentă de gelul de duș Discover Kenya de la Oriflame ! În fiecare zi m-am trezit cu mirosul acestui gel de duș care miroase extraordinar! Mi-aș dori să existe o gamă mai variată Discover Kenya (loțiune de corp, săpun, cremă de mâini etc) , le-aș avea pe toate!
Parfumul Lolita Lempicka a înlocuit toate parfumurile ce le foloseam în perioada asta, l-am folosit și încă îl folosesc în fiecare zi, e atât de dulce și de persistent. Aș face baie în parfumul ăsta :)) E cel mai fain ! 
Pila de unghii de la Stephanie F e cea mai bună pilă pe care am avut-o vreodată! E fină și îmi scurtează unghiile rapid. Și modelul e drăguț iar faptul că are și acea “husă” mă face să o port mereu, peste tot cu mine. Dacă o căutați nu vă uitați după husa roz pentru că aceasta e pentru export, dar găsiți aceeași pilă, simplă în magazinele unde se distribuie Stephanie F.