Giveaway Time : castiga un kit Face Form de la Sleek [CLOSED]

Dragele mele, având în vedere că astăzi sărbătorim 8 Martie m-am gânidt la un concurs , în colaborare cu MyaShop !
Și dacă tot v-a plăcut așa mult Face Form de la Sleek, pe care vi l-am prezentat ieri , aveți acum șansa să câștigați unul , în nuanța Light 🙂

Regulile sunt simple și sper să vă placă premiul oferit de MyaShop 🙂

Concursul începe azi, 8 Martie și se va încheia pe 13 Martie  , urmând să anunț câștigătoarea în cadrul acestei postări !

Reguli:  LIKE paginii MyaShop
              LIKE paginii Be a masterpiece
Opțional : Share acestei postări

Lăsați-mi un comentariu care să cuprindă :
– numele cu care ați dat LIKE paginilor
și răspunsul la întrebarea : cum arată ziua de 8 Martie perfectă pentru voi?   (știți că nu îmi plac răspunsurile seci, aș aprecia dacă mi-ați da detalii)

Câștigătoarea va fi aleasă aleatoriu 🙂

Update :
Cu întârziere și cu scuze, a sosit timpul să anunț câștigătoarea.
Am avut 72 de înscrieri (listele le vedeți mai jos) , le-am pus în tabel în ordinea în care v-ați înscris….și câștigătoarea este……. cea cu numărul 25

…….adică Gabriela Streche !  Felicitări !! Aștept datele tale pe e-mail sau pe Facebook 🙂

 signa

Review : Sleek Face Form – Light

Dacă urmăriți InstaLife-ul ,  ați văzut că săptămâna trecută am primit din partea Mya Shop 2 produse Sleek : un kit pentru conturarea feței și un ruj roz fuchsia, despre care am să scriu cu altă ocazie 🙂 Azi vreau să vă prezint kit-ul Face Form de la Sleek.


I recently received Sleek’s Face Form kit and today I am going to tell you a few things about it . Of course, there are some demo-pics too 🙂

În primul rând, cred că este un produs 3in1 , practic și perfect pentru  a ne contura tenul.  Eu am nuanța Light și  mi se potrivește perfect. Când am văzut prima dată nuanța la pudra de conturare , am crezut că e prea închisă pentru mine și că nu o să mă pot bucura la maxim de acest produs.  Dar dacă estompez , arată bine.
Varianta Light care cuprinde pudra de conturare, highlighter și blush-ul Rose Gold (pe care îl am și separat și cred că știți că e preferatul meu!) .

First of all, it is a 3in1 products , very useful and perfect for contouring your face. I own the Light shade  and it fits perfectly to my light skin. When I first saw the contouring powder , I thought it is too dark for me and I couldn’t use it but I was wrong.  With a little blending, it looks good on my pale face. 
The Light Face Form contains the contouring powder, a highlighting powder and a blush (Rose Gold, which is my favourite) . 


Nu prea știu eu să folosesc pudra de conturare, dar exersez …deși uneori zici că sunt murdară pe față :)) Până de curând foloseam doar blush, apoi am început să folosesc și iluminator și  din când în când mai foloseam și pudră bronzantă , tot pentru a-mi contura pomeții. Dar să revenim la produs … mai exact, la textură . 
Pudra de conturare are o textură mai aspră , se ia un pic mai greu pe pensulă , de aceea e nevoie să trec de câteva ori cu pensula prin ea… pudra iluminatoare are o textură mai fină, se aplică ușor și e pigmentată . Să mai zic și de blush ? Poate ați citit în postările anterioare că e blush-ul meu preferat : e pigmentat, are o textură fină și culoarea e deosebită. 
Ce e cel mai important –  rezistă întreaga zi, astfel că nu e nevoie să retușăm ceva.

Honestly, I am a beginner in applying contouring powder , but I practice 🙂 Sometimes , I feel like I am dirty :))  Until recently, I only applied blush, then I started highlighting my cheeks and from time to time I was using bronzing powder … But let’s get back to the product … to its texture.
The contouring powder has a harsher texture, it won’t apply very easy , I need to apply it a few times to build the colour. The highlighting powder has a smooth texture , it is easy to apply and it’s pigmented.  The blush … well, this is my all-time favourite. It’s highly pigmented, it has a soft texture and the colour is awesome. 
And , the most important, it stays on all day long!
Swatch

Demo :
 + blush
Sunt fană Sleek . Mi-a plăcut tot ce am încercat până acum  ! Ba nu, Pout Paint-ul m-a dezamăgit . Dar restul produselor mi se par super. La fel ca și acest kit.  E perfect, mai ales atunci când plecăm în vacanță și nu vrem să ne cărăm 3 produse (highlighter, blush + pudra de conturare)  după noi 🙂 
De oglinda mare din interior v-am spus? Nu … ei bine, are și o oglindă mare, ceea ce este un plus.
Ar fi fost fain dacă ar fi avut și o pensulă încorporată pe undeva :))
Acest kit ar putea fi alternativa, dacă vă doriți blush-ul Rose Gold. Varianta din kit este varianta full-size a blush-ului . 

I am a Sleek-fan . I liked everything I’ve tried til now (except for the Pout Paint) . I like this kit , it’s perfect especially when you travel (you don’t need to take a blush , a highlighter and a contouring powder) . Have I told you about the mirror inside? No … well, it has a mirror , which is very useful.
If you want the Rose Gold blush, consider this kit an alternative.

Made in : Taiwan
Price : 12.5 $ (online)      / 57 RON (comandă)

PS : Am și o surpriză pentru voi , despre care veți afla mâine 🙂

I love feedback  , so let me know what you think about this post ! 

signa

Beauty-Sh*t

De ceva timp mi s-au strâns cam multe și e timpul să mă exprim. Să-mi exprim nemulțumirea față de serviciile astea din România, cu care suntem noi, bloggerițele de beauty, tratate. Sau poate că doar eu văd lucrurile așa grave….
Și voi începe cu BeautyBox , “minunea” lansată cu puțin timp în urmă. Nu e primul proiect – înainte s-a lansat GlamPack(parcă) care se pare că e un eșec și o dezamăgire, apoi Stylebox care pune la dispoziția noastră produse care pe mine nu mă încântă (Vichy , Matrix și încă ceva) iar acum acest BeautyBox.
Când am citit vestea “lansării” m-am bucurat și cred că am fost printre primele care au și făcut comanda. M-a încântat faptul că pentru 50 de lei primeam 5 produse (China Glaze, BeautyUK, MakeUpGeek și încă ceva) + transport prin curier. M-a încântat ideea de a cumpăra ceva … “surpriză” .

Coletele ar fi trebuit trimise începând cu data de 15 februarie, adică săptămâna trecută. Dar se pare că “începând cu…” pentru profesioniștii de la BeautyBox poate însemna și 30 februarie sau 25 mai !
În data de 15 deja îmi imaginam coletul cum pleacă spre mine și joi, sau cel târziu vineri îl voi avea. Greșit!  Am așteptat în zadar. Vineri am trimis un e-mail să întreb ce s-a întâmplat că nu mi-a ajuns coletul . Atunci mi s-a spus că livrările întârzie din cauza condițiilor meteorologice (da, toată lumea a găsit în drama asta un pretext!) și că luni voi avea coletul.

Am așteptat ziua de luni și când am văzut că ziua trece și eu nu am primit nimic, am trimis un e-mail să întreb.și echipa Beauty Box și-a cerut scuze. Când am trimis un e-mail în care le-am spus că vineri seară mi-au spus că luni voi avea coletul am primit un răspuns…. care m-a șocat. Adică …că eu susțin că ei mi-au promis că vor trimite coletul în 15 (niciodată nu am spus așa ceva) și că ei nu mi-au spus că voi primi coletul luni!
Apoi, după ce le-am răspuns, am primit șocantul e-mail în care totuși, recunoșteau că mi-au zis că voi avea coletul luni dar că de fapt cei de la curierat sunt de vină. Să zicem că vineri sau sâmbătă au trimis coletul… era imposibil să nu-l primesc ieri.

Știți ce mă enervează la maxim ??? Minciuna ! Și nesimțirea asta cu care suntem tratați !

În data de 15 ar fi trebuit să fie gata coletele, în așa fel încât în 16 să fie trimise și primite în 17. Nu s-a întâmplat așa, organizarea nu există !  Și da, în data de 15 pe pagina de Facebook, veneau cu minciuna că Echipa se pregătește de zori să trimită coletele atunci.  Apoi, ieri, au mai făcut un anunț … că își cer scuze bla bla bla că vremea bla bla bla  … chestii ce nu țin de ei bla bla bla.

Dragă Echipă , atunci când începi o afacere trebuie să ai în vedere mai multe chestii, ca de exemplu…cum să te organizezi cât mai bine, să îți poți respecta “angajamentul” față de clienți …  Ca să nu mai menționăm de faptul că …”în prima lună vor fi cutii limitate”  așa că nu mai invocați scuze jalnice , că a fost vremea nu știu cum , că ați fost suprasolicitați și că nu ați avut așa multe produse și a trebuit să mai comandați chestii din străinătate !
Hai să vă spun eu cum ați făcut ! Ați venit cu proiectul , ați lansat bomba și…ați așteptat să vedeți câte se înghesuie să pună mâna pe cutie. Apoi, ați început să comandați produsele .

Pe cuvânt că vă înțelegeam dacă erați cinstiți și îmi spuneați că întâmpinați niște probleme și că veți trimite pachetele în data de X.
Ca să nu mai menționez “rugămintea” voastră : “Mai mult decat atat nu avem ce face in momentul de fata,de aceea va rugam sa incetati.”  Cum adică să încetez?!

Așa m-am săturat de mentalitatea asta “las’ că merge și-așa” !  Nu merge, pentru că eu plăteam niște bani pentru acea cutie și e normal să fiu respectată, pentru că la urma urmei eu sunt clientul și prin clienți câștigați voi profit! 

Într-adevăr azi primeam coletul,  le-am spus celor de la Beauty Box că eu nu mai ridic nimic! Mi-au spus că e alegerea mea. Azi m-a sunat curierul și i-am spus că nu accept coletul. Mi-a răspuns cu o voce dezamăgită și mi-am cerut scuze că a trebuit să facă un drum degeaba.  Părerea mea e că cei de la BeautyBox trebuiau să sune la curier să îl informeze.

Toată chestia asta mi-a lăsat un gust amar și ce se întâmplă mi se pare o mare nesimțire. 

Am impresia că firmele astea iau bloggerițele de beauty de fraiere. “Hai că le trimitem ceva să tacă” ! 
Decât să îmi fac o mie de nervi, mai bine o las baltă. Și-așa, dacă vreau ceva, pot să-mi cumpăr și sinugră să testez, nu trebuie să aștept mila nimănui și, cu atât mai mult, să mă milogesc pentru niște produse cosmetice. 

Să vă mai spun și despre Petite Provence?! Acum câteva săptămâni am fost contactată pentru o colaborare…de o anumită doamnă . Era vorba despre un brand franțuz cu produse bio… Am întrebat dacă-mi pot alege eu produsele și am acceptat “propunerea” . Urma ca acel colet cu 2 produse alese de mine să fie trimis în săptămâna aceea sau cel târziu, în săptămâna următoare. Am așteptat ca toanta și nu am primit nimic. Evident că am trimis un e-mail să întreb ce se întâmplă. Mi s-a spus că nu se știe, că va lua legătura cu nu-știu-cine și că mă va anunța. 
Am așteptat să primesc noutăți când am primit acel mail prin care mi se spunea că producătorul s-a decis să nu mai trimită coletele în același timp și că mă va anunța. 
În urmă cu o săptămână mi-am adus aminte de coletul promis și m-am enervat. I-am trimis doamnei respective un e-mail prin care îi spuneam să nu se mai deranjeze să îmi trimită ceva. De asemenea, i-am spus că îmi pare rău pentru lipsa de comunicare și că sper ca pe viitor să meargă lucrurile mai bine.  Nu am primit niciun răspuns.

Doar așa, ca să ne înțelegem : nu voi ne faceți un serviciu, ci noi, comunitatea de bloggeri, vă facem un bine! Vă facem reclamă, care altfel ar fi costat mult prea mult!  Cine crede că dacă îmi trimite 2 produse așa la nimereală ca să mă “cumpere” , are o gândire…. cretină ! 

Nu știu dacă vă mai aduceți aminte despre postarea cu Flormaru’  , dar atunci cineva mi-a spus că dacă fac o astfel de postare îmi voi închide ușile și că nu voi fi contacată pe viitor pentru nu știu ce colaborări. Ei bine, am făcut-o, am luat atitudine, se pare că lucrurile s-au calmat odată cu Flormarul  și eu…încă mai sunt contactată de diferite firme.

De ce MyaShop  a putut să se organizeze frumos, să aleagă produse care mi se potrivesc și să mi le trimită la timp ?!  De ce am plasat comanda la MakeUpShop JOI SEARA și vineri mi-a fost expediată , în așa fel încât marți să ajungă coletul !? Și lucrul ăsta se întâmpla vineri, atunci când se anunțau la TV  dramele cauzate de ninsori  ! 
Ca să nu mai vorbesc de faptul că aceste magazine online au zilnic sute de clienți și cu siguranță sunt mai solicitate decât un proiect nou-lansat !? Știu că BeautyBox e la început și poate că ar trebui să înțeleg, dar de ce sunt mințită/ amăgită ?!
De ce Carespot a știut să se organizeze frumos și să trimită atâtea colete la mai multe bloggerițe? Produse de fapt, alese în urma “nevoilor” / dorințelor lor.
De ce DivaHair atunci când propune o colaborare, o face frumoasă până la capăt!?

Vă spun eu, pentru că în spatele monitoarelor și a afacerilor se află niște oameni cu bun simț, care știu ce înseamnă o bună organizare, care știu ce înseamnă un angajament și sinceritatea ! 

Îmi pare rău, dar eu cu indivizi ca cei de la BeautyBox nu vreau să colaborez, nu susțin așa ceva și nu încurajez astfel de lucruri ! 

Ah… și dacă tot suntem la capitolul Relații cu Clienții , v-o mai zic și pe asta : 
 Îmi fac abonament la RDS , vin băieții cu cablu , primesc și decodorul ăla și constat că HBO, Digi, Discovery T&L  etc.  + canalele HD nu se văd. Canalele HD, care se văd cu cablu direct în TV …că am televizor șmecher :)) 
Sun să întreb ce e de făcut. Îmi spune “stimata” doamnă că vor face ei setările și că dacă tot nu-și revin canalele, să revin cu un telefon. Îi spun că nu prind canalele HD prin receiver, că eu am cerut și plătesc și pentru canalele respective și ea îmi spune că trebuie să am alt receiver special, pentru care mai plătesc 10 lei/lună. Îi spun că nu asta mi s-a spus când s-a făcut contractul și că nu prind canalele HD.. și ce credeți că îmi spune!??? “Asta e!”  Poftiiiiiiiiiiiiim ? Cum adică asta e!? Vă dați seama că m-au luat toți dracii când am auzit așa ceva și i-am și zis două de dulce individei! 

Cum să vorbești așa!? Adică…oamenii ăștia unde sunt crescuți ?! În junglă ??? Cum domn’le să vorbești așa cu clienții ! Mai bine zis, cum să vorbești așa cu o persoană pe care nu o cunoști ?! 

Am impresia că mai mult de jumătate din țara asta e …civilizația din tufiș ! 

Sleek – Giveaway

Dacă v-a păcut ultimul meu tutorial și vă doriți trusa Bad Girl de la Sleek atunci vă invit să participați la giveaway-ul sponsorizat de MyaShop.

Regulile sunt simple și sper să vă înscrieți într-un număr cât mai mare 🙂

Pentru a putea participa va trebui să LIKE-uiți 2 pagini de Facebook : MyaShop și Be a masterpiece ,  să dați SHARE giveaway-ului și să îmi lăsați pe pagina de Facebook (Be a masterpiece) un comentariu prin care să îmi spuneți de ce vă doriți această trusă 🙂
Am să vă rog, ca după ce îndepliniți aceste sarcini, să reveniți aici și să îmi spuneți numele cu care ați participat.

Concursul începe de azi, 20.12.2011 și se va încheia săptămâna viitoare, miercuri 28.12.2011 , câștigătoarea urmând să fie aleasă prin random și anunțată pe pagina de Facebook !

Așa că veți începe anul nou cu bine 🙂 – cu trusa Bad Girl de la Sleek ! ♥

Câștigătoare : HERMI BLUE 

Felicitări !!!

Sleek – Multumesc MyaShop

Sunt atât de entuziasmată și de fericită ! Azi, când am venit acasă de la servici, am găsit niște avize de la poștă. Nici nu intrasem bine pe ușă, că imediat am fugit la poștă să îmi ridic coletele.
Săptămâna trecută am fost contactată de Alexandra de la MyaShop pentru a-mi oferi niște produse Sleek. Am acceptat bucuroasă, i-am spus ce palete îmi doream să am și luni deja mi-a expediat coletul. Azi a ajuns, deci Poșta Română face progrese :))

Sunt o răsfățată:)) De mult timp mă tentau paletele Sleek și mă gândeam să dau îmi și comand câteva, dar timpul a tot trecut și nu am apucat să dau comanda. E-mail-ul Alexandrei a picat deci la timp 🙂
Și astea sunt produsele cu care am fost răsfățată :

Paleta Acid mi-o doream de anul trecut cred, de când am văzut-o la Andreea.
În viața mea  nu am văzut farduri atât de intense…sunt super-pigmentate ! Și sunt atât de fine♥  Fiecare paletă are câte 12 culori, una mai frumoasă decât cealaltă !

Pe lângă cele 3 palete am mai primit un ruj, un gloss, un balsam de buze colorat și un blush – variantă tester, în nuanța Coral.  Toate sunt superbe. Chiar nu mă așteptam la niște nuanțe așa frumoase, care mi se potrivesc.

Glossul ‘Glossed’ cu SPF în nuanța Whisper mi-a sărit în ochi imediat ce am deschis coletul. Este un roz deschis, perfect , nu m-am abținut și l-am încercat. Are o texură așa plăcută și fină. 

Balsamul de buze cu SPF 15 în nuanța Peach nu l-am încercat încă, dar miroase super bine, l-aș mânca :))

Rujul True Color are o nuanță frumoasă (Barely There) , l-am încercat pe mână și e fin, se întinde foarte bine. Când l-am văzut pe site am crezut că e un maro închis, dar în realitate e un nude mai intens, foarte drăguț.
Blush-ul este nuanța Coral, un portocaliu mediu. Pe site pare maro, dar nu e așa. De abia aștept să îl folosesc mâine. E o culoare foarte bună pentru sezonul acesta rece.
Mi-a plăcut foarte mult și apreciez faptul că am primit și un mesaj pe un cartonaș roz. Mi se pare foarte drăguț gestul  ! 

Da, produsele Sleek mi-au depășit așteptările și mi s-a deschis apetitul pentru alte produse. Îmi doresc tușul Imperial Purple, iluminatorul Glisten Me în nuanța Empress, blush-ul Rose Gold, rujurile Fuchsia și Pink Freeze. Aștept să apară și pensulele Sleek și atunci voi da o comandă, așa…de Moș Nicolae-Moș Crăciun :))

Mulțumesc încă o dată, MyaShop  pentru acest cadou minunat !

Ați încercat produsele Sleek? Ce vă tentează?