Stripes and colours / OOTD
Primăvară…cât te-am așteptat. Soare, cer senin, zile mai lungi, natura care parcă zâmbește, plimbări prin parc… toate astea mi-au lipsit și parcă sunt mai veselă de când a venit primăvara.
Da, știu, în ultima perioadă m-am tot plâns de întârzierea primăverii…dar cred că nu sunt singura.
În săptămâna de Paști am fost la Sibiu. O săptămână întreagă! O săptămâna care a trecut însă mult mult prea repede. Timpul zboară…dar știți și asta deja.
Am profitat de vremea superbă și am ieșit la plimbare în Parcul Sub Arini și deși nu am avut aparatul foto la mine, am făcut câteva poze cu telefonul.
Am dat o tură de parc, am mâncat vată de zahăr, m-am dat am încercat să mă dau în leagăn, mi-am spălat mâinile lipicioase în râul în care am căzut când eram mai mică și am savurat din plin momentele alea.
Vă doresc un weekend frumos și însorit, să vă plimbați prin aer liber, să profitați de vremea frumoasă.