Pensulele Real Techniques

Atunci când ai o pasiune, cel mai probabil începi să investești în aceasta. Și când mă gândesc la investiție, nu mă gândesc la cele mai scumpe lucruri… Investiția înseamnă timp, bani și exercițiu în cazul meu. Pentru că pasiunea mea constă în produsele de makeup și îngrijire și în machiaj.

Primele mele pensule de machiaj au fost unele de la Avon parcă. Era un travel-set auriu. Așa am observat ce diferență este între a aplica fardurile cu burețelul sau cu o pensulă. Și atunci mi-am dorit să încerc și alte pensule. Primul meu set de pensule calumea a fost cel de la Fräulein38, pe care îl mai am și acum. Unele pensule s-au stricat, iar altele sunt la ca în prima zi.

Pe măsură ce mai învățam câte ceva, îmi doream să investesc mai mult în instrumentele astea atât de utile în realizarea unui machiaj impecabil. Încă nu sunt pregătită să plătesc 900 de lei pe un set de pensule profesionale de la Sigma, să zicem. Nu știu dacă merită momentan.

Deocamdată sunt mulțumită de cele pe care le am, iar în ultimele luni am mai completat colecția cu câteva pensule Real Techniques, despre care vă povestesc astăzi.

 În momentul de față dețin 8 pensule Real Techniques, dintre care 5 sunt pentru față.
Nu pot să spun că sunt cele mai bune pensule, dar sunt de o calitate foarte bună, iar prețurile mi se par acceptabile.

Lucrez foarte bine cu aceste pensule și, chiar dacă în urmă cu câteva luni mi s-a rupt pensula de stippling, săptămâna trecută am comandat una nouă.

Voi începe cu pensula mea preferată, pe care o am de doar 3 zile: Expert Face Brush. Nu știu de ce nu am comandat-o mai repede, am citit atâtea review-uri pozitive despre aceasta și acum înțeleg și de ce e atât de lăudată.

Are perii fini, dar este o pensulă solidă cu care întind fondul de ten foarte bine. Efectul este surprinzător, tenul nu pare deloc încărcat, iar fondul de ten se întinde uniform. Am folosit-o zilnic de când am cumpărat-o.

 O găsiți . Chiar vă recomand să o cumpărați, este incredibilă. Nu o să vă pară rău.

Pensula de stippling o folosesc pentru aplicarea fondului de ten, nu este la fel de compactă ca Expert Brush și fondul de ten se întinde altfel, trebuie să insist puțin pentru ca acesta să se uniformizeze.
Dacă nu aș fi încercat Expert Brush, aș fi spus că aceasta este preferata mea pentru aplicarea fondului de ten. Această pensulă poate fi folosită atât cu produse lichide, cât și cele pulbere. Nu am încercat să aplic pudra cu ea încă.

Pensula de sculpting o am de câteva luni și mi se pare foarte bună pentru conturarea feței. Îmi place că este densă și rigidă, astfel încât pot trasa o linie clară, dreaptă. O folosesc atât cu produse cremoase, cât și cu pudra bronzantă.

Pensula Setting o folosesc pentru aplicarea iluminatorului și a pudrei în zona ochilor (pentru a fixa concealer-ul). Este o pensulă micuță, perfectă pentru suprafețele mai mici și stufoasă. Uneori o folosesc și pe pleoapă, atunci când aplic un fard deschis. 

Pensula Shading o am de câteva luni și am observat că o folosesc la fiecare machiaj, în fiecare zi. Îmi place că pot să aplic fardul foarte ușor cu ea. Am folosit-o și pentru a aplica anticearcăn și a fost utilă.  O folosesc fie pe toată pleoapa, fie în exteriorul ochiului, pentru a crea umbre.

Până să ajung la pensula de eyeliner de la MAC, am încercat mai multe pensule pentru eyeliner. Unele erau prea groase, altele se deformau. La fel ca în cazul acesteia de la Real Techniques. Am folosit-o de câteva ori, apoi s-a deformat și nu am mai lucrat cu ea. Nu este nici o pensulă subțire sau ascuțită, cu care să trasez linii fine. O folosesc foarte rar.

Am avut-o și pe cea din silicon care promitea să întindă gel-liner-ul perfect, dar pur și simplu nu am putut să lucrez cu ea, parcă se imprima produsul pe siliconul acela și liniile nu ieșeau uniforme.

Ultima pensulă Real Techniques din colecția mea este cea de buze. Este o pensulă retractabilă, destul de ok. O folosesc pe cliente și lucrez bine cu ea. Mi se pare că are dimensiunea ideală. 

Mi-ar plăcea să existe mai multe pensule de ochi. Mi-ar plăcea una de blending și una de sprâncene. 
Am mai pus ochii pe 3 pensule: Powder Brush, Concealer Brush și Foundation Brush. Toate acestea sunt disponibile pe

În concluzie, dacă vreți pensule bune, la prețuri accesibile, vi le recomand pe acestea. 
De curând am văzut setul de la Fräulein38 și plănuiesc să mi-l iau.  
Voi ce pensule folosiți? Care este preferata voastră? 

 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png