Aplicatii utile pentru smartphone-ul tau

Tehnologia… cum s-a dezvoltat lumea așa, mi se pare uimitor cum trăim azi. Cine s-ar fi gândit că o să ajungem să prindem ziua în care faci plățile online, îți scrii sms-uri în loc bilețele, că poți fi contactat oricând, chiar dacă nu te afli acasă pentru că…ai un telefon mobil. Renunțăm la butoane ca să apăsăm ecranele aparatelor….
De mică am fost pasionată de tehnologie, îmi plăcea să fiu în temă cu ce e nou, când avem vreo 12-13 ani eu eram preocupată de eroarea de pe calculator decât de desenele care erau la televizor. Îmi instalam jocuri, programe, ca mai târziu să pot să instalez Windows-ul singură.

Dar nu despre asta vorbim azi, astăzi vă prezint câteva dintre aplicațiile utile și aplicațiile de “social media” pe care le folosesc. Cică sunt rețele de socializare, dar eu cred că ne îndepărtăm tot mai mult unii de alții – non stop cu ochii-n ecranul telefonului, nu te mai întâlnești la cafea pentru că poți să îți spui poveștile prin WhatsApp sau pe Facebook, din pat. Copiii probabil că nu se mai întâlnesc să se joace-n fața blocului, ci își dau întâlnire pe Facebook, să se joace ultimul joc apărut.

Recunosc că și eu mă trezesc uneori cu nasul în telefon și mă deconectez de lumea reală, de locul în care mă aflu, de oamenii din jur. Și asta nu e bine, deloc! De aceea încerc să las telefonul deoparte când sunt undeva. E urât când stai la masă cu cineva, povestești și observi că nu e atent la tine, din cauză că trebuie să fie la curent cu feed-ul din Facebook, Instagram, Twitter etc.

Astăzi vă povestesc puțin despre aplicațiile pe care le folosesc eu și la ce îmi folosesc.
Despre Facebook nu cred că mai este nevoie să vă spun ceva, probabil că 70% din noi avem cont. Eu am contul activ din 2007, când în România de abia apăruse. Pe vremea aia erau în vogă Hi5 și MySpace. Pe Facebook însă intru mai rar în ultimul timp, dacă nu ar fi pagina blogului  cred că aș fi mai puțin activă. Facebook este și sursa mea de știri, de acolo aflu prima dată noutățile, din diferite statusuri și share-uri.

O aplicație care îmi place foarte mult este Pinterest. Sunt activă de 1 an și, dacă la început nu mi se părea că are vreun sens, acum pierd ore-n șir printre poze. Pinterest nu este doar despre poze…este despre totul. Ești în pană de idei pentru cadouri? Pinterest e soluția – găsești o grămadă de idei la care nu te-ai fi gândit, proiecte DIY, lucruri frumoase, ușor de realizat. Cauți o rețetă? O găsești pe Pinterest. Nu contează ce cauți, sigur găsești ceva! Nu știi cum să îți mai faci unghiile, ce model să îți faci? Tot pe Pinterest găsești foarte foarte multe poze care te inspiră! Tips&Tricks, make-up, diete etc? Nu vă mai spun, ați prins ideea, Pinterest este locul ideal unde găsești tot ce vrei! Singurul  loc în care nu te plictisești de scroll. 


O altă aplicație drăguță – cu poze – este We Heart It. Dar aici găsești doar poze, fără link-uri externe și fără alte aplicații. În plus, mi se par mai limitate opțiunile. We Heart It a fost pe primul loc până să mă prind de cum stă treaba pe Pinterest. Acum mi se pare că se adresează adolescenților, în primul rând.

O sursă de știri și bârfe cred că este Twitter-ul. Am cont de mulți ani, dar îl folosesc destul de rar. Adevărul e că niciodată nu am fost așa atrasă de el. Dar dacă vrei să știi ce a mai făcut vedeta ta preferată, cu cine se mai ceartă, ce poze își mai face, Twitter-ul este sursa.

Una din aplicațiile mele preferate este Instagram. Am contul de vreo 2 ani și sunt foarte activă. Chiar dacă nu postez poze zilnic, intru de cel puțin 5-6 ori să văd ce noutăți apar, cine ce poză și-a mai pus.

Cred că ați auzit de WhatsApp, nu? Dacă ai smartphone, e musai să ai aplicația asta. Pentru că îți scrii cu cine vrei, gratuit, poți să trimiți poze oriunde, gratuit – atâta timp cât ai Internet pe mobil. Nu îmi plac mesajele clasice, sunt seci, fără smiley-uri, fără poză de profil, fără fundal colorat…

O altă aplicație pe care o folosesc cu drag este Bloglovin. De acolo urmăresc blogurile mele preferate și tot prin intermediul Bloglovin mai descopăr și alte bloguri interesante. Dacă cumva ai omis o postare, o găsești pe pagina principală din Bloglovin și nu îți dispare până nu dai click pe ea. Rămâne ca unread. Mi se pare o platformă faină, de unde poți să urmărești blogurile mai ușor.

Dacă ești genul de persoană care își notează lucrurile importante sau lista de cumpărături, ar trebui să îți instalezi aplicația Evernote. E foarte utilă și odată ce ți-ai făcut cont, notițele rămân acolo, dacă nu le ștergi.

Astea sunt aplicațiile pe care le folosesc eu și pe care le am instalate pe telefon.
Voi ce aplicații folosiți?

Dacă aveți cont pe  Pinterest, We Heart It, Instagram, Twitter, Bloglovin mă puteți căuta și urmări: iguanitza este user-ul meu.

signa

InstaLife #89

Din nou nu știu cum a trecut săptămâna, timpul… dar am avut o săptămână încărcată, ceea ce înseamnă că am fost activă și pe contul de Instagram (@iguanitza) iar voi veți vedea pozele aici, pe blog.
Astăzi am simțit că s-a schimbat și vremea, că a venit toamna cu răcoarea de dimineață și cu ceață… Nu știu de ce, dar îmi place vremea asta mohorâtă.

Instagram și Pinterest au devenit aplicațiile mele preferate, nu există zi în care să nu deschid contul de Pinterest să stau cu orele acolo. Găsești tot ce vrei, de la machiaje, la unghii, la rețete culinare, la locuri faine sau proiecte diy. Este locul perfect pentru inspirație, the only place where scrolling never gets boring.
Așa s-a întâmplat că am găsit un pin care m-a inspirat. Mi-am făcut și eu un organizator exact cum am văzut pe Pinterest și acum lucrurile mele mici de pe birou nu mai stau înșirate și nu trebuie să le caut în fiecare dimineață.

Activități de luni dimineața, ora 7. Mi-am pregătit cafeaua cu lapte și am ieșit pe balcon la treabă.
Mic dejun delicios: croissant cu unt de arahide și cafea. Cam asta am mâncat aproape în fiecare dimineață. Nu pot să cred că până de curând nici nu voiam să gust untul de arahide…și acum aș mânca un borcan întreg.
Un cofrag de ouă și un spray colorat – tot ce ai nevoie pentru a-ți face un asemenea suport. 

Deseori mi se întâmplă să vreau să aplic doar “o linie fină de tuș” și să mă trezesc cu tuș pe jumătate de pleoapă. Și linia mea fină de tuș se transformă într-un contur dramatic. 
Vouă nu vi se întâmplă la fel?
Joi am primit și noutățile Nivea : gama Cellular Anti-Age, care reîntinerește aspectul tenului, determinând celulele sale să se comporte din nou ca unele tinere.
Formula cuprinde acid hialuronic, extract de magnolie și creatină, reducând gradul de apariție a ridurilor, redă fermitatea și crește nivelul de elasticitate al pielii.
Tenul meu încă nu este pregătit pentru așa ceva, dar am cui să le ofer cadou.
Alături de noile produse de îngrijire a tenului de la Nivea, am primit și o brățară marca Malvensky. Îmi plac atât de mult brățările de genul acesta, am deja 4 pe mână. 
Pizza nu mai mâncasem de mult..așa că era timpul să îmi potolesc pofta cu o pizza mică de la Pizza Hut. 
Sleeping Beauty ha ha

Zilele trecute am purtat combinația asta pe unghii: mov intens (Orly-Saturated) și gri (Marionnaud-Gris desinvolte). Cred că va fi combinația mea preferată din această toamnă. 

Panemar, Cluj – Polus Center
Mereu am fost atrasă de astfel de patiserii, de locurile unde miroase a pâine proaspătă și unde poți sta să îți savurezi cafeaua și micul dejun.
 M-am plictisit și de nuanța de roz și am ales o nouă culoare…
…albastru intens este noua mea culoare
 Noul meu parfum preferat din acest sezon, primit de la mama: Midnight Posion de la Dior. Nu știu cum de nu l-am descoperit mai repede, un parfum dulce, oriental, persistent…
Paste & scoici, servite acasă, pregătite de R. Cele mai bune.
 Ziua nu poate să înceapă mai bine de atât… 
De mult nu mi-am mai făcut un platou cu pepene, prosciutto și brânzeturi, așa că ieri la prânz mi-am pregătit un asemenea platou …delicios.
 Ieri a fost timpul să îmi spăl pensulele, urmând pașii de aici. Acum arată ca noi…

signa