November’s Favs

Am ajuns în ultima lună a anului și e timpul pentru prezentarea preferatelor din luna ce tocmai a trecut (atât de repede!) Dacă stau să analizez postările de genul ăsta din lunile trecute, îmi dau seama că am descoperit o grămadă de chestii noi, unele pe care le mai folosesc și acum iar altele…de care am și uitat (cred că e cazul să îmi fac ordine printre cosmetice…)

 De când am primit paletele Sleek, nu am mai folosit alte farduri. Aproape în fiecare zi am creat machiaje cu nuanțele din Storm, Acid și Bad Girl și, din când în când am mai folosit și alte 3 farduri : Seventeen , Bourjois (pentru highlight) și BeYu. Din păcate nu am avut timp să fac și poze pentru un nou LOTD, dar sper ca în zilele ce urmează să mă pot lăuda cu un machiaj Sleek :))

Am un nou kit de sprâncene preferat – de la Manhattan. Mi se potrivește perfect, fardurile sunt pigmentate și fine, iar ceara de fixare îmi potolește firele rebele :))

După atâta timp în care am folosit Too Faced Shadow Insurance Primer, m-am gândit să schimb și să încerc primerul de la Artdeco. E cremos și îmi place foarte mult și…nu am de gând să îl schimb prea curând.  

 Despre dizolvantul fără acetonă v-am povestit aici și nu cred că mai e nevoie să mai spun altceva….

Pe lângă demachiantul bifazic pentru ochi Douglas pe care îl ador, am mai descoperit luna trecută alte două demachiante foarte eficiente :

Demachiantul bifazic de la Alverde, care poate fi folosit atât pentru ochi, cât și pentru față. Îndepărtează machiajul într-un mod delicat și eficient, nu ustură iar tenul nu rămâne uleios.

Loțiunea nutritivă Apidermin am descoperit-o într-un plafar din Cluj și îmi place la nebunie. Miroase foarte frumos și după ce îndepărtez resturile de machiaj, îmi simt fața așa catifelată și revigorată. E foarte bună și o recomand ! 

Crema de mâini BIO cu gălbenele și mușețel primită de la Green for You mi-a hidratat mâinile uscate și a ajutat la regenerarea micilor răni …
 Am purtat parfumul de la Lolita Lempicka și în luna ce a trecut și încă îl mai folosesc… Mi se pare perfect pentru orice sezon și cu siguranță îl voi cumpăra când voi termina sticluța asta. 
În zilele în care nu am folosit Lolita Lempicka, am folosit Naf Naf.
Am mai descoperit un parfum care îmi place foarte foarte mult și mă gândesc dacă să-l adaug la colecție…. Este vorba despre parfumul Coco Chanel, mi se pare atât de fain, de interesant, de puternic♥
Am început să refolosesc crema de ochi Genifique de la Lancome și deja observ îmunătățiri în zona ochilor. După ce termin recipientul ăsta mic, vreau să îmi iau varianta full-size. Nici nu se compară cu All about Eyes Rich la care mă gândeam să mi-o cumpăr…

Am continuat achiziționarea de balsamuri de buze Apivita și am ales de data asta varianta cu miere. Mi se pare la fel de bun ca cel cu propolis și e perfect pentru îngrijirea buzelor pe timpul rece.
Pentru obraji am continuat să folosesc blush-ul de la Clinique , blush-ul de la Bourjois în nuanța Rose Frisson și blush-urile Estee Lauder. Nu le folosesc pe toate în același timp, dar astea le-am folosit o lună întreagă. Pentru puțină luminozitate și contur în același timp, am apelat la pudra de la Farmasi
Vitacreme B12 este crema despre care v-am povestit aici și pe care v-am prezentat-o și în favoritele lunii octombrie. Îmi place că e lejeră și hidratează tenul foarte bine.

Tușul albastru de la Flormar l-ați mai văzut  și la favorite și și la unele machiaje. Despre tușul de la Farmasi v-am povestit aici că am fost puţin dezamăgită pentru că nu știam cum funcționează. Vă mulțumesc că m-ați deșteptat și mi-ați spus cum se folosește pentru că de atunci a devenit unul din produsele mele preferate!

Luna trecută mi-am cumpărat și fondul de ten de la BeYu și de atunci îl folosesc zilnic. E hidratant, se întinde ușor și uniform, are acoperire bună (mediu->mare) și rămâne intact pe tot parcursul zilei. 

După ce am încercat atâtea creme de corp pentru pielea uscată de pe picioare și mâini, după ce mi-am dat seama că sunt prea ‘comodă’ să mă cremuiesc zilnic …. am găsit produsul minune : Johnson’s baby oil ! Acest ulei mi-a mai fost prieten cu ani în urmă și l-am iubit..iar acum am revenit la el. Îl pot folosi atât pe pielea umedă cât și uscată, se absoarbe repede în piele, nu pătează și nu rămân sticky , are un miros discret, plăcut și , ce e cel mai important, îmi hidratează pielea foarte bine. Ah… și îl folosesc zilnic :)) Pe cuvânt.

Dacă în octombrie mă răsfățam cu gelul de duș Kenya de la Oriflame și eram înnebunită după miros, din luna noiembrie am descoperit gelul de duș -cremă de la Elmiplant, cu midgale și unt de avocado. Iubesc mirosul și îmi place textura acestui gel de duș și simt că îmi hidratează pielea când sunt la duș. Se găsește în flacon de 400 ml, e ieftin (~10 lei) și există 4 variante. Mie asta mi-a plăcut și cu siguranță îl voi recumpăra ! 🙂

A trecut o lună fără Colossal !! Am prins Big&Beautiful Boom de la Astor la oferă (19 lei) și nu am putut rezista periuței imense și am re-descoperit Volume Glamour Max de la Bourjois pe care l-am folosit aproape zilnic!  Rimelul de la Bourjois a devenit unul din preferatele mele iar cel de la Astor va fi excelent după ce se va mai usca puțin. 

Voi ce goodies ați descoperit în noiembrie? 🙂

Review : Vitacreme B12

În urmă cu ceva timp am primit un mesaj pe FB de la Iulia în care mă întreba ce tip de ten am. Apoi, după câteva mesaje schimbate și după câteva zile am primit un colet de la ea:)
Primisem 2 creme Vitacreme B12 – crema regenerantă și serul regenerant anti-ageing. Până atunci nu auzisem de acest brand și devenisem curioasă în legătură cu asta, mai ales că sunt produse cu vitamina B12 – care e recunoscută pentru efectele sale 🙂
Vitacreme B12 e un brand din Elveția, lansat de curând și pe piața românească.  Nu se găsesc prea multe produse ale acestui brand, sunt doar câteva : crema regenerantă, laptele de corp, serul anti-ageing și crema iluminatoare/de albire.
Serul i l-am dat mamei mele pentru că e destinat tenului mai matur, iar eu am păstrat crema regenerantă
despre care am să scriu azi.

Ambalajul nu e deloc atrăgător – e o cutie simplă, asemănătoare celor din farmacii. Nici crema nu se prezintă în vreo sticluță atractivă, dimpotrivă – parcă ar fi vreun unguent :))  Prima dată când am văzut-o m-am și întrebat ce o fi asta!? :)) 

A doua zi eram nerăbdătoare să încerc această cremă, să văd cum e și ce efecte are. Nu am folosit-o atât de mult încât să îmi dau seama de efecte, probabil că asta aș putea observa după o perioadă mai îndelungată.

 O folosesc aproape zilnic și mi se pare ok. Crema e roz:)) are un miros plăcut, o textură ușoară care, la început, mi-a dat impresia că nu hidratează deloc, dar se pare că m-am înșelat. Nu e o cremă grasă, se absoarbe rapid în piele și tenul devine neted și catifelat.

 Pe prospect scrie că e recomandată mai ales seara, ca un tratament, dar că poate fi folosită și ziua, ca o cremă hidratantă sau o bază de machiaj. Seara nu am folosit-o, de obicei mi-e lene să-mi pun și cremă pe față după demachiere, dar o folosesc ziua, înainte de a mă machia și fondul de ten se întinde mai ușor și uniform.

Această cremă previne primele semne ale îmbătrânirii, ridurile și reduce ridurile deja formate. Poate fi folosită și ca tratament împotriva acneei, a semnelor cauzate de aceasta și se poate folosi și vara, după expunerea la soare, pentru a calma pielea.

Chiar dacă e o cremă hidratantă, pe timpul iernii voi folosi o cremă mai grasă și mai nutritivă, pentru a preveni uscarea tenului.
Dacă doriți să aflați mai multe despre acest brand și despre această cremă, puteți accesa site-ul Vitacreme B12 din România, unde găsiți mai multe informații despre produse și despre beneficiile vitaminei B12.

Din câte am văzut pe site, crema are un preț destul de mare (135 lei) , dar nu știu unde se găsește de cumpărat – probabil în farmacii.
Crema vine în tubul de 50 ml și are termen de valabilitate de 6 luni de la deschidere.

Ingrediente :APA, ULEI DE PORUMB, ULEI MINERAL (PARAFINA LICHIDA), ISOPRPYL MYRISTATE, OCTYL DODECANOL,ULEI DE PORUMB, PROPYLENE GLYCOL, SORBITOL, GLYCERIL STEARAT,PEG-100 STEARAT, ACID STEARIC, PEG-20 METYIL GLUCOSE SESQUISTEARAT, CETEARYL ALCOHOL, CETYL PHOSPHATE, PARFUM, BENZYL SALICYLATE, LINALOOL, LIMONENE, BENZYL BENZOATE, BUTYLPHENYL METHYL PROPIONAL, GERANIOL, CITRONELLOL, CITRAL, COUMARIN, HYDROXYSOHEXYL 3-CYCLOHEXENE CARBOXALDEHIDE, METHYL GLUCOSE SESQUISTEARAT, TRIETHANOLAMINE, CARBOMER, TOCOPHEROL, BHA, CYANOCOBALAMIN, ACID SORBIC, ACID DEHYDROACETIC, PHENOXYETHANOL, METHYLPARABEN, PROPYLPARABEN, DISODIUM EDTA, ACID SALICILIC.

Cu această ocazie, îi mulțumesc Iuliei încă o dată ♥

Ați auzit de Vitacreme B12 ? V-ar tenta?