Cu mâța-ntr-o parte și cu un pahar de vin în cealaltă parte, m-am așezat pe canapea, cu laptopul în brațe, ca să scriu postarea asta. Zicea cineva că nu am talent la scris și că ar trebui să “get a life”, cum se zice-n ziua de azi. Da…povestitul ăsta nu prea e de mine, sunt directă, scriu exact cum simt, fără metafore și alte descrieri. Nu sunt în stare să scriu în așa fel încât să te induc într-o poveste.

Articolul ăsta nu este nici despre mine și nici nu are legătură cu cosmeticele sau cu machiatul. Am ajuns în punctul în care totul mi se pare scump, de la benzina care în urmă cu câțiva ani era 3 lei, la pachetul de țigări care azi-mâine ajunge la 20 de lei și la sticla de Cola. Și nu cred că mă enervează ceva mai tare decât prețurile umflate, că doar proștii cumpără!

Despre asta vorbim astăzi, despre prețurile umflate!
Nu îmi cumpăr haine des, de obicei port ceva până la epuizare. Sunt un pic mai pretențioasă și prefer lucrurile simple. Ori, odată cu moda asta nebună, nu mai găsești nimic simplu, totul e împopoțonat – cu pene, cu strasuri, cu blană sau cu buline. În plus, nici nu am de unde să aleg. Magazinele mari, în vogă au aceleași haine, doar că cu o bulină-n plus sau cu un alt scris. Depinde cum te învârți, poți să iei un pulover din Bershka cu 200 de lei sau cam același pulover de la Zara, cu 350 de lei. Și atunci chiar ești șmecheră, ai pulover de la Zara, nu de la Bershka. Da da, Inditex…e același grup pentru magazinele astea, care de obicei sunt înșirate la o mică distanță unul de altul. Dar și L’Oreal face cosmetice “de lux”, sub numele de Lancome, iar diferența de preț se simte. Dar ambalajele sunt diferite, rujurile la fel, rimelurile la fel. Și ingredientele la fel, la Lancome sunt mai bune, mai calitative. Ori la Zara sau la Stradivarius e aceeași ață cusută, același material cu aspect de cârpă, doar eticheta diferă. Am și eu haine din Zara, dar nu mi se pare o șmecherie. Găsesc destul de rar ceva care să îmi placă și să mă facă să scot cardul (pentru că nu am niciodată bani la mine).

Mă bag un pic și-n modă, deși sunt total pe lângă. De când au devenit șlapii ăia, Birkenstock sau cum s-or numi, atât de fashion? De ăia are bunică-mea. Dacă te vedea cineva cu ei pe stradă în urmă cu 2 ani, râdea de tine. Dar acum se acceptă, doar este un statement item! Ah..la fel se întâmpla și cu adidașii. Te încălțai cu o pereche de adidași și îți luai un palton sau o cămașă pe tine, râdea lumea de tine. Anul ăsta (sau anul trecut?) a înnebunit lumea, toată lumea cu Nike Air Max. Orice tipă avea Nike Air Max în picioare era deja o fashionistă. Nu contează că îți iei o haină de blană, o rochie cu spatele gol sau o fustă din dantelă … în picioare trebuie să ai Nike.
N-am nimic personal cu nimeni, dacă așa îți place, să urmezi turma și să nu te diferențiezi de nimic, foarte bine… dar pe mine mă amuză teribil să văd oameni diferiți îmbrăcați aproape la fel.

Cam atâta cu sectorul fashion, altfel nu mai termin de scris azi.

Revenim la prețuri! Mă enervează ăștia care își construiesc afacerea pe spatele proștilor, cu prețuri umflate. Fie că vorbim de “magazinele de pe Facebook” sau de site-uri în toată regula. Mă enervează faptul că eu știu că ai cumpărat produsul ăla pe o sumă mică de bani și tu mi-l vinzi cu 1-2 milioane mai scump. Da da, știu că trebuie să existe și un profit…dar când un fond de ten de la Too Faced e 150 de lei în Sephora și tu mi-l vinzi cu 250 de lei, mă apucă dracii. Și ce-i dacă în sat la mine n-am Sephora, am Internet, un telefon, formez un număr și fac o comandă telefonică. Și nu voi plăti 350 lei pe o paletă Naked când o pot lua de pe Feelunique la un preț decent.
Ah…sau mai e șmecheria asta cu neafișarea prețurilor…te întreabă cineva de un preț și îl stabilești în funcție de cum bate vântul sau de cum e omul îmbrăcat.

La fel și cu hainele, găsești tot ce vrei pe Sheinside sau Choies la prețuri mici. Nu trebuie să dau 250 de lei pe o rochie, pe care o găsesc cu 20$ pe site-urile din China. La fel și cu accesoriile, brățări cumpărate en gros la 2-3$ sunt vândute cu 100-200 de lei. Știu cum e, prost e cel care dă, nu care cere. Știu, dar mă enervează ideea asta de șmecherie. Și sunt sigură că nu doar în România vezi așa ceva.

Încă una și mă duc – mă enervează și măririle astea de prețuri, nejustificate. De câte ori nu ați fost într-un restaurant, ați mâncat ceva și v-ați gândit să mai mergeți acolo pentru că atmosfera a fost faină, mâncarea bună și ok ca și preț. După un timp, ajungi în același restaurant,cu același meniu, dar cu prețurile un pic mai mari. Că așa-i omu’ – vede că îi merge treaba și și-o ia în cap, mărește un pic prețurile că doar acum are clientelă. Nu-mi place deloc atitudinea asta, gândirea asta de om lacom.
Vă mai zic și de cheltuielile de apartament? Îți faci abonament la cablu, nu se schimbă nimic, nu se aduce nicio îmbunătățire, dar tot îți mărește abonamentul cu 10 lei. De ce?!

Nu sunt zgârcită, dar eu mă uit și la 50 de bani. Pentru că dacă mă duc la magazin și cumpăr ceva și nu am 10 bani, nu pot să cumpăr, dar dacă vânzătoarea nu-mi dă 30 de bani sau îmi dă o gumă sau o cutie de chibrituri ca și rest, trebuie să accept, nu? Sau rotunjește suma…în situațiile astea mă apucă toți dracii. De când trebuie să lăsăm bacșiș la magazine? Din restul strâns de 5-10 bani, am strâns 10 lei într-o săptămână.

Gata…mai spuneți voi, că eu închei aici.