Autumn Contrast

Vă vine să credeți că suntem deja în Decembrie? Când a trecut timpul atât de repede?

Știu…am zis că nu mă mai plâng de vreme, de timpul care se scurge prea repede, dar chiar nu pot să nu mă mir. Astăzi am vrut să vă povestesc despre o mască de păr minunată, dar pentru că nu am apucat să fac poze, fiind de azi dimineață prin oraș, amân sesiunea foto pe mâine.

Ieri m-am vopsit, mi se părea că părul meu e prea gri și, de ce să nu recunosc, nu îmi plăcea faptul că rădăcinile aveau o nuanță de blond. Așa că m-am hotărât să schimb asta și ieri seară mi-am deschis părul, rezultatul îl vedeți în pozele de mai jos. A ieșit un blond platinat, poate prea artificial. L-am lăsat deocamdată așa, dar îl voi mai schimba puțin cu șamponul ăsta de la Kallos.


Azi am fost foarte activă, de dimineață m-am întâlnit cu prietenele mele, am micul dejun în oraș, apoi am fost dintr-o vizită-n alta, până spre seară, când m-am întânit din nou cu fetele.
Printre vizite am reușit să fac și câteva poze, în Parcul Sub Arini. Peisaj de toamnă: străzi pustii, copaci dezgoliți, frunze căzute pe jos și culorile naturii. Suntem în Decembrie, dar vremea este de toamnă.

Pentru că nu a fost foarte frig, am putut să îmi iau un pulover super-pufos și paltonul negru, de la H&M, care mi-au ținut cald.

 Outfit details
Jeans: Lee Cooper 
Pulover (super pufos și călduros): aici
Palton: H&M
Cizme: UGG Kensington, aici
 
P.S.: Am postat și clipul cu favoritele lunii Noiembrie, îl puteți urmări aici.







 photo b4a13c5f-157a-44e3-8983-fea73f10b7a1_zps9knzzbu0.png